ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 105/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 111

din 22 aprilie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis în parte, acțiunea reclamantului A.G.,

formulată împotriva Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, Ministerului

Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului și Inspectoratului Teritorial

pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Buzău, în sensul obligării

primei autorități publice pârâte să-l înscrie pe reclamant în corpul de rezervă

al funcționarilor publici.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut în esență că reclamantul, funcționar public la Inspectoratul pentru Calitatea Semințelor Buzău, a fost pensionat pentru motive medicale și,

potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, modificată și completată prin Legea nr. 161/2003, își

păstrează această calitate și continuă să facă parte din corpul de rezervă al

funcționarilor publici, întrucât raporturile sale de serviciu au încetat din

motive ce nu-i sunt imputabile.

Împotriva sentinței au

declarat recurs, în termen legal, Agenția Națională a Funcționarilor Publici și

reclamantul A.G., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin motivele de recurs

depuse la dosar, Agenția Națională a Funcționarilor Publici susține că

hotărârea instanței de fond este nelegală, deoarece a fost dată cu aplicarea

greșită a art. 84 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamantul,

pensionat pentru invaliditate, neputând face parte din corpul de rezervă a funcționarilor

publici.

Prin recursul formulat de

reclamant, hotărârea primei instanțe este criticată sub aspectul modului de

rezolvare a capătului de cerere privind obligarea autorităților publice pârâte

la plata despăgubirilor lunare reprezentând diferența dintre pensia încasată și

salariul pe care l-ar fi primit în cazul în care și-ar fi continuat

activitatea.

În context,

recurentul-reclamant susține că respingerea pretențiilor de despăgubire este

greșită, întrucât pensionarea sa pentru motive medicale s-a datorat

neasigurării condițiilor normale de muncă și igienă, de natură să-i ocrotească

sănătatea și integritatea fizică și psihică, de către instituțiile la care a

lucrat, instituții ce aveau această obligație conform art. 35 alin. (1) din

Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Examinând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, probele administrate și dispozițiile

aplicabile cauzei, Curtea constată că aceasta este netemeinică și nelegală,

pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Este de necontestat faptul

că reclamantul A.G. a fost pensionat pentru invaliditate gradul II, motiv

pentru care, raporturile sale de serviciu cu Inspectoratul Teritorial pentru

Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Buzău, au încetat de drept, prin

decizia nr. 38 din 7 aprilie 2004, conform art. 90 alin. (2) lit. d) din Legea nr.

188/1999 [devenit art. 84 alin. (2) lit. d), după modificarea, completarea și

republicarea legii].

Potrivit art. 88 alin. (1)

din același act normativ, corpul de rezervă gestionat de Agenția Națională a

Funcționarilor Publici este format din funcționarii publici care au fost

eliberați din funcția publică, în condițiile art. 84 alin. (4) lit. a) - c) și

e), respectiv:

„- a) autoritatea sau

instituția publică și-a încetat activitatea și a fost mutată într-o altă

localitate, iar funcționarul public nu este de acord să o urmeze”;

„- c) ca urmare a admiterii

cererii de reintegrare în funcția publică ocupată de către funcționarul public,

a unui funcționar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive

neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de

reintegrare”;

„- e) funcționarul public nu

mai îndeplinește condiția prevăzută de art. 50 lit. g)”.

Or, în raport cu aceste

dispoziții legale, admiterea de către instanța de fond, a cererii reclamantului,

de înscriere în corpul de rezervă, nu are temei legal, raporturile sale de

serviciu încetând în alte condiții [prevăzute de art. 82 alin. (2) lit. d)],

decât cele avute în vedere de legiuitor, la formarea corpului de rezervă al

funcționarilor publici.

Prin urmare, în raport cu

aceste considerente, Curtea va admite recursul formulat de Agenția Națională a

Funcționarilor Publici, va casa sentința atacată și în fond, va respinge

acțiunea.

În legătură cu recursul

declarat de reclamantul A.G., Curtea constată că este neîntemeiat, prima

instanță rezolvând corect capătul de cerere privitor la plata despăgubirilor

civile.

Potrivit art. 89 alin. (1)

din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, modificată și

republicată, „În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe

care funcționarul public le consideră netemeinice și nelegale, acesta poate

cere instanței de contencios administrativ (...) și plata de către autoritatea

sau instituția publică (...), a unei despăgubiri egale cu salariile indexate,

majorate și recalculate și cu celelalte drepturi la care ar fi beneficiat

funcționarul public”.

În cauză, măsura de încetare

a raportului de serviciu a fost luată urmare a constatării prin decizie emisă

de organele competente de expertiză medicală, că starea sănătății reclamantului

nu mai permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare

funcției deținute, măsură ce nu a fost contestată pentru nelegalitate sau

netemeinicie.

Pe de altă parte, așa cum a

reținut și instanța de fond, reclamantul-recurent nu a făcut dovada că

autoritatea publică pârâtă ar fi nesocotit obligațiile prevăzute de art. 35 alin.

(1) din Legea nr. 188/1999 și nici dacă, datorită acestui fapt, a suferit

afecțiunile pentru care a fost pensionat.

Așa fiind, recursul se

privește ca nefondat și ca atare, urmează să fie respins.

Văzând și prevederile art. 312

și 314 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Agenția Națională a Funcționarilor Publici împotriva sentinței civile nr. 111

din 22 aprilie 2004, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ; casează sentința recurată și pe fond, respinge

acțiunea, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat

de recurentul-reclamant A.G., ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2005.