ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 105/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 111 din 22 aprilie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte, acțiunea reclamantului A.G., formulată împotriva Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului și Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Buzău, în sensul obligării primei autorități publice pârâte să-l înscrie pe reclamant în corpul de rezervă al funcționarilor publici.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență că reclamantul, funcționar public la Inspectoratul pentru Calitatea Semințelor Buzău, a fost pensionat pentru motive medicale și, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, modificată și completată prin Legea nr. 161/2003, își păstrează această calitate și continuă să facă parte din corpul de rezervă al funcționarilor publici, întrucât raporturile sale de serviciu au încetat din motive ce nu-i sunt imputabile. Împotriva sentinței au declarat recurs, în termen legal, Agenția Națională a Funcționarilor Publici și reclamantul A.G., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin motivele de recurs depuse la dosar, Agenția Națională a Funcționarilor Publici susține că hotărârea instanței de fond este nelegală, deoarece a fost dată cu aplicarea greșită a art. 84 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamantul, pensionat pentru invaliditate, neputând face parte din corpul de rezervă a funcționarilor publici. Prin recursul formulat de reclamant, hotărârea primei instanțe este criticată sub aspectul modului de rezolvare a capătului de cerere privind obligarea autorităților publice pârâte la plata despăgubirilor lunare reprezentând diferența dintre pensia încasată și salariul pe care l-ar fi primit în cazul în care și-ar fi continuat activitatea.

În context, recurentul-reclamant susține că respingerea pretențiilor de despăgubire este greșită, întrucât pensionarea sa pentru motive medicale s-a datorat neasigurării condițiilor normale de muncă și igienă, de natură să-i ocrotească sănătatea și integritatea fizică și psihică, de către instituțiile la care a lucrat, instituții ce aveau această obligație conform art. 35 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare. Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, probele administrate și dispozițiile aplicabile cauzei, Curtea constată că aceasta este netemeinică și nelegală, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare. Este de necontestat faptul că reclamantul A.G.

a fost pensionat pentru invaliditate gradul II, motiv pentru care, raporturile sale de serviciu cu Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Buzău, au încetat de drept, prin decizia nr. 38 din 7 aprilie 2004, conform art. 90 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999 [devenit art. 84 alin. (2) lit. d), după modificarea, completarea și republicarea legii].

Potrivit art. 88 alin. (1) din același act normativ, corpul de rezervă gestionat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici este format din funcționarii publici care au fost eliberați din funcția publică, în condițiile art. 84 alin. (4) lit. a) - c) și e), respectiv: „- a) autoritatea sau instituția publică și-a încetat activitatea și a fost mutată într-o altă localitate, iar funcționarul public nu este de acord să o urmeze”; „- c) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția publică ocupată de către funcționarul public, a unui funcționar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de reintegrare”; „- e) funcționarul public nu mai îndeplinește condiția prevăzută de art. 50 lit. g)”.

Or, în raport cu aceste dispoziții legale, admiterea de către instanța de fond, a cererii reclamantului, de înscriere în corpul de rezervă, nu are temei legal, raporturile sale de serviciu încetând în alte condiții [prevăzute de art. 82 alin. (2) lit. d)], decât cele avute în vedere de legiuitor, la formarea corpului de rezervă al funcționarilor publici. Prin urmare, în raport cu aceste considerente, Curtea va admite recursul formulat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, va casa sentința atacată și în fond, va respinge acțiunea. În legătură cu recursul declarat de reclamantul A.G., Curtea constată că este neîntemeiat, prima instanță rezolvând corect capătul de cerere privitor la plata despăgubirilor civile.

Potrivit art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, modificată și republicată, „În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice și nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ (...) și plata de către autoritatea sau instituția publică (...), a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi la care ar fi beneficiat funcționarul public”. În cauză, măsura de încetare a raportului de serviciu a fost luată urmare a constatării prin decizie emisă de organele competente de expertiză medicală, că starea sănătății reclamantului nu mai permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare funcției deținute, măsură ce nu a fost contestată pentru nelegalitate sau netemeinicie.

Pe de altă parte, așa cum a reținut și instanța de fond, reclamantul-recurent nu a făcut dovada că autoritatea publică pârâtă ar fi nesocotit obligațiile prevăzute de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 și nici dacă, datorită acestui fapt, a suferit afecțiunile pentru care a fost pensionat. Așa fiind, recursul se privește ca nefondat și ca atare, urmează să fie respins. Văzând și prevederile art. 312 și 314 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici împotriva sentinței civile nr. 111 din 22 aprilie 2004, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ; casează sentința recurată și pe fond, respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A.G., ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2005.