ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4336/2005

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin contestația

înregistrată la data de 6 aprilie 2005, contestatorul A.G. a cerut anularea

deciziei nr. 105 din 13 ianuarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 6469/2004, de secția

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

invocând în cererea sa, prevederile art. 318 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 105/2005 a

fost respins recursul declarat de recurentul-reclamant A.G. împotriva sentinței

civile nr. 111 din 22 aprilie 2004, pronunțată de secția comercială și de

contencios administrativ a Curții de Apel Ploiești, fiind admis recursul

declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională a Funcționarilor Publici,

hotărârea recurată fiind casată, iar acțiunea reclamantului fiind respinsă ca

nefondată.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de recurs a reținut, în esență, următoarele:

Că este necontestat faptul

că reclamantul A.G. a fost pensionat pentru invaliditate gradul II, motiv

pentru care raporturile sale de serviciu cu I.T.C.S.M.S. Buzău, au încetat de

drept, prin decizia nr. 38 din 7 aprilie 2004, conform art. 90 alin. (2) lit.

d) din Legea nr. 188/1999 [devenit art. 84 alin. (2) lit. d), după modificarea,

completarea și republicarea legii].

Că potrivit art. 88 alin. (1)

din același act normativ, corpul de rezervă gestionat de Agenția Națională a

Funcționarilor Publici este format din funcționarii publici care au fost

eliberați din funcția publică, în condițiile art. 84 alin. (4) lit. a) - c) și

e), respectiv:

„- a) autoritatea sau

instituția publică și-a încetat activitatea și a fost mutată într-o altă

localitate, iar funcționarul public nu este de acord să o urmeze”;

„- c) ca urmare a admiterii

cererii de reintegrare în funcția publică ocupată de către funcționarul public,

a unui funcționar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive

neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de

reintegrare”;

„- e) funcționarul public nu

mai îndeplinește condiția prevăzută de art. 50 lit. g)”.

Că, în raport cu aceste

dispoziții legale, admiterea de către instanța de fond, a cererii reclamantului,

de înscriere în corpul de rezervă, nu are temei legal, raporturile sale de

serviciu încetând în alte condiții [prevăzute de art. 82 alin. (2) lit. d)],

decât cele avute în vedere de legiuitor la formarea corpului de rezervă al

funcționarilor publici.

În raport cu aceste

considerente, Curtea a admis recursul formulat de Agenția Națională a

Funcționarilor Publici, a casat sentința atacată și în fond, a respins

acțiunea.

În legătură cu recursul

declarat de reclamantul A.G., Curtea a constatat că este neîntemeiat, prima

instanță rezolvând corect capătul de cerere privitor la plata despăgubirilor

civile.

Că potrivit art. 89 alin. (1)

din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, modificată și

republicată, „În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe

care funcționarul public le consideră netemeinice și nelegale, acesta poate

cere instanței de contencios administrativ (...) și plata de către autoritatea

sau instituția publică (...), a unei despăgubiri egale cu salariile indexate,

majorate și recalculate și cu celelalte drepturi la care ar fi beneficiat

funcționarul public”.

Că măsura de încetare a

raportului de serviciu a fost luată urmare a constatării prin decizie emisă de

organele competente de expertiză medicală, că starea sănătății reclamantului nu

mai permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare funcției

deținute, măsură ce nu a fost contestată pentru nelegalitate sau netemeinicie.

Că reclamantul-recurent nu a

făcut dovada că autoritatea publică pârâtă ar fi nesocotit obligațiile

prevăzute de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 și nici dacă datorită

acestui fapt a suferit afecțiunile pentru care a fost pensionat.

În cererea de contestație în

anulare, contestatorul, deși invocă prevederile art. 318 C. proc. civ., nu și-a

individualizat motivul de anulare a deciziei atacate, prin această cale

extraordinară de retractare, el reluând critici care vizează fondul cauzei.

Din susținerea făcută de

contestator, potrivit căreia instanța de recurs a apreciat în mod eronat

situația de fapt și în mod greșit a considerat că nu sunt incidente prevederile

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, ar rezulta că acesta a intenționat

să-și întemeieze legal cererea de contestație în anulare, pe dispozițiile art. 318

alin. (1) teza II-a C. proc. civ.

Într-adevăr, potrivit

acestor prevederi legale, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu

contestație în anulare, între altele, atunci când soluția este rezultatul unei

greșeli materiale.

Dar, fiind vorba de un text

de excepție, noțiunea de greșeală materială nu poate fi interpretată extensiv,

pe această cale neputând fi valorificate critici care vizează aspecte de fond

ale judecății, ci doar erori materiale evidente legate de aspectele formale ale

judecății, cum ar fi, spre exemplu, respingerea greșită, ca tardiv, a unui

recurs, anularea greșită, ca netimbrat, a unui recurs, etc.

Altfel, s-ar ajunge ca

printr-o modalitate nereglementată de lege, după recurs, să se creeze o nouă

cale de atac care să vizeze fondul cauzei, adică un recurs la recurs, ceea ce

este contrar prevederilor generale ale Codului de procedură civilă.

În concluzie, contestația în

anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de A.G. împotriva deciziei nr. 105 din 13 ianuarie 2005 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 septembrie 2005.