ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4336/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4336/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra contestației în
anulare de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin contestația
înregistrată la data de 6 aprilie 2005, contestatorul A.G. a cerut anularea
deciziei nr. 105 din 13 ianuarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 6469/2004, de secția
de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
invocând în cererea sa, prevederile art. 318 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 105/2005 a
fost respins recursul declarat de recurentul-reclamant A.G. împotriva sentinței
civile nr. 111 din 22 aprilie 2004, pronunțată de secția comercială și de
contencios administrativ a Curții de Apel Ploiești, fiind admis recursul
declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională a Funcționarilor Publici,
hotărârea recurată fiind casată, iar acțiunea reclamantului fiind respinsă ca
nefondată.
Pentru a pronunța această
decizie, instanța de recurs a reținut, în esență, următoarele:
Că este necontestat faptul
că reclamantul A.G. a fost pensionat pentru invaliditate gradul II, motiv
pentru care raporturile sale de serviciu cu I.T.C.S.M.S. Buzău, au încetat de
drept, prin decizia nr. 38 din 7 aprilie 2004, conform art. 90 alin. (2) lit.
d) din Legea nr. 188/1999 [devenit art. 84 alin. (2) lit. d), după modificarea,
completarea și republicarea legii].
Că potrivit art. 88 alin. (1)
din același act normativ, corpul de rezervă gestionat de Agenția Națională a
Funcționarilor Publici este format din funcționarii publici care au fost
eliberați din funcția publică, în condițiile art. 84 alin. (4) lit. a) - c) și
e), respectiv:
„- a) autoritatea sau
instituția publică și-a încetat activitatea și a fost mutată într-o altă
localitate, iar funcționarul public nu este de acord să o urmeze”;
„- c) ca urmare a admiterii
cererii de reintegrare în funcția publică ocupată de către funcționarul public,
a unui funcționar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive
neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de
reintegrare”;
„- e) funcționarul public nu
mai îndeplinește condiția prevăzută de art. 50 lit. g)”.
Că, în raport cu aceste
dispoziții legale, admiterea de către instanța de fond, a cererii reclamantului,
de înscriere în corpul de rezervă, nu are temei legal, raporturile sale de
serviciu încetând în alte condiții [prevăzute de art. 82 alin. (2) lit. d)],
decât cele avute în vedere de legiuitor la formarea corpului de rezervă al
funcționarilor publici.
În raport cu aceste
considerente, Curtea a admis recursul formulat de Agenția Națională a
Funcționarilor Publici, a casat sentința atacată și în fond, a respins
acțiunea.
În legătură cu recursul
declarat de reclamantul A.G., Curtea a constatat că este neîntemeiat, prima
instanță rezolvând corect capătul de cerere privitor la plata despăgubirilor
civile.
Că potrivit art. 89 alin. (1)
din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, modificată și
republicată, „În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe
care funcționarul public le consideră netemeinice și nelegale, acesta poate
cere instanței de contencios administrativ (...) și plata de către autoritatea
sau instituția publică (...), a unei despăgubiri egale cu salariile indexate,
majorate și recalculate și cu celelalte drepturi la care ar fi beneficiat
funcționarul public”.
Că măsura de încetare a
raportului de serviciu a fost luată urmare a constatării prin decizie emisă de
organele competente de expertiză medicală, că starea sănătății reclamantului nu
mai permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare funcției
deținute, măsură ce nu a fost contestată pentru nelegalitate sau netemeinicie.
Că reclamantul-recurent nu a
făcut dovada că autoritatea publică pârâtă ar fi nesocotit obligațiile
prevăzute de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 și nici dacă datorită
acestui fapt a suferit afecțiunile pentru care a fost pensionat.
În cererea de contestație în
anulare, contestatorul, deși invocă prevederile art. 318 C. proc. civ., nu și-a
individualizat motivul de anulare a deciziei atacate, prin această cale
extraordinară de retractare, el reluând critici care vizează fondul cauzei.
Din susținerea făcută de
contestator, potrivit căreia instanța de recurs a apreciat în mod eronat
situația de fapt și în mod greșit a considerat că nu sunt incidente prevederile
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, ar rezulta că acesta a intenționat
să-și întemeieze legal cererea de contestație în anulare, pe dispozițiile art. 318
alin. (1) teza II-a C. proc. civ.
Într-adevăr, potrivit
acestor prevederi legale, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu
contestație în anulare, între altele, atunci când soluția este rezultatul unei
greșeli materiale.
Dar, fiind vorba de un text
de excepție, noțiunea de greșeală materială nu poate fi interpretată extensiv,
pe această cale neputând fi valorificate critici care vizează aspecte de fond
ale judecății, ci doar erori materiale evidente legate de aspectele formale ale
judecății, cum ar fi, spre exemplu, respingerea greșită, ca tardiv, a unui
recurs, anularea greșită, ca netimbrat, a unui recurs, etc.
Altfel, s-ar ajunge ca
printr-o modalitate nereglementată de lege, după recurs, să se creeze o nouă
cale de atac care să vizeze fondul cauzei, adică un recurs la recurs, ceea ce
este contrar prevederilor generale ale Codului de procedură civilă.
În concluzie, contestația în
anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în
anulare formulată de A.G. împotriva deciziei nr. 105 din 13 ianuarie 2005 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și
fiscal, ca nefondată.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 15 septembrie 2005.