ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1158/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș, sub nr. 6546/2003, S.Z., în contradictoriu cu Secția Județeană de

Informații Timiș a solicitat:

- anularea ordinului de

trecere în rezervă din 15 octombrie 2000;

- obligarea pârâtei să emită

un nou ordin de trecere în rezervă, ca inapt militar, începând cu 15 octombrie

2000, obligarea la plata drepturilor ce i se cuveneau odată cu trecerea în

rezervă, ca inapt militar, la 15 octombrie 2000, retroactiv, respectiv pensie

calculată după întreaga vechime în muncă în funcție de diagnosticul din

certificatul-decizie medicală nr. A/272/7 din 26 noiembrie 2002, numărul de

solde brute și alte drepturi potrivit legii, la plata sumei de 90 milioane dolari

SUA, daune morale și cheltuieli de judecată.

Tribunalul Timiș, prin

sentința nr. 1095 din 30 octombrie 2003, a admis excepția invocată de Secția

Județeană de Informații Timiș și a declinat competența de soluționare, în

favoarea secției de contencios administrativ a Curții de Apel Timișoara, în

baza art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 127/PI din

9 martie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că reclamantul nu justifică un drept recunoscut de lege și

nici un interes legitim în care să fi fost vătămat prin actul administrativ a

cărui anulare o cere, în condițiile în care eliberarea din funcția deținută s-a

produs chiar la cererea sa.

Raporturile de muncă ale

reclamantului au încetat la inițiativa sa, conform art. 85 alin. (1) lit. g)

din Legea nr. 80/1995, astfel că reproșul formulat că nu l-a pensionat pe

motive medicale, nu poate fi primit, din moment ce nu s-a cerut acest lucru.

Considerând hotărârea

nelegală, reclamantul a declarat recurs, susținând în esență că nu el trebuia

să facă demersuri pentru pensionare, ci unitatea. Instanța a fost lipsită de

rol activ, pentru că nu a admis ca un expert în specialitate să se pronunțe în

cauză, dacă pensionarea trebuia să se impună încă din vara anului 2000,

raportat la diagnosticul stabilit de comisia de expertiză medico-militară și

cine anume avea obligația acestui demers, că s-a făcut o interpretare rigidă a art.

85 lit. g) din Legea nr. 80/1995.

Recursul este nefondat.

Reclamantul a funcționat în

cadrul Secției Județene de Informații a S.R.I., până la 15 octombrie 2000, dată

de la care a fost trecut în rezervă la cerere, conform art. 43 alin. (1) lit.

b), art. 85 alin. (1) lit. g) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995, privind Statutul

cadrelor militare.

Prin acțiune, acesta a

chemat în judecată S.R.I. și Secția Județeană de Informații Timiș, pentru a se

dispune anularea ordinului de trecere în rezervă din 15 octombrie 2000,

obligarea la emiterea unui nou ordin de trecere în rezervă, ca inapt militar,

începând cu aceeași dată, la plata începând cu 15 octombrie 2000, a pensiei

cuvenite în raport cu diagnosticul din certificatul medical nr. A/272/7 din 26

noiembrie 2002, precum și a numărului de solde brute și alte drepturi potrivit

legii, precum și la 90 milioane dolari SUA, cu titlu de daune morale.

În esență, reclamantul

susține că în timpul exercitării serviciului s-a îmbolnăvit grav, astfel că la

începutul lunii septembrie 2000 a înaintat un raport în care a invocat starea

de sănătate precară și ca urmare a acestuia, a fost trecut în rezervă.

Se susține că pârâta avea

obligația ca, în intervalul 16 iulie 2000 - 15 octombrie 2000 să întreprindă

măsurile medico-militare ce se impuneau în funcție de starea sănătății sale, în

vederea clasării sale, ca inapt militar, urmată de trecerea în rezervă și

pensionarea sa, pentru a nu fi privat de drepturile prevăzute de lege.

La 1 octombrie 2002 a făcut

o revenire la ordinul de trecere în rezervă și prin adresa nr. 36979 din 6

noiembrie 2002, i s-a răspuns negativ solicitării, pe considerentul că el a

cerut trecerea în rezervă și că, potrivit O.G. nr. 25/1993, privind normele

tehnice de expertiză medico-militară, afecțiunile avute nu s-ar fi încadrat

într-un grad de invaliditate.

Reclamantul a mai precizat

că la Comisia de Expertiză Medico-Militară a primit certificatul-decizie

medicală nr. A/272/7 din 26 noiembrie 2002, prin care s-a stabilit că „este

inapt pentru serviciul militar în timp de pace, apt în timp de război”, „boala

fiind contractată în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare”,

fiind încadrat în gradul III de invaliditate, drept pentru care i s-a emis

decizia de pensionare nr. 85845 din 11 martie 2003, pe care a contestat-o în ce

privește data de la care i-au fost acordate drepturile și cuantumul acestora,

până la soluționarea acțiunii de față.

În conformitate cu

prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990 și ale art. 48 din Constituția

României, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de

o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termen legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.

În cauză, raporturile de

serviciu ale reclamantului, cu S.R.I. au încetat la inițiativa sa, potrivit art.

85 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995.

În condițiile date, nu i se

poate reproșa instituției că nu l-a pensionat pe motive medicale, așa cum se

susține prin acțiune și nu se poate reține că reclamantul justifică un drept

recunoscut de lege și un interes legitim în care să fi fost vătămat prin actul

administrativ contestat.

Instituția verificând, potrivit

textului menționat, motivele de ordin medical expuse de reclamant, însoțite de

acte, a dispus trecerea sa în rezervă, conform cererii primite.

Instanța nu a făcut o

interpretare rigidă a dispozițiilor legale și nici nu a dat dovadă de lipsă de

rol activ, astfel că recursul fiind nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.,

urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Z.S.

împotriva sentinței civile nr. 127/P.I. din 9 martie 2004 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2005.