ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 907/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 29 august 2006, C.C. a chemat în judecată M.A.N. și C.M.Z. Timiș solicitând:

- obligarea acestor

autorități publice să-i comunice actul de trecere în rezervă emis de primul

pârât conform normelor legale în vigoare la data respectivă, precum și a

actelor prealabile care au stat la baza emiterii acelui ordin;

- să se constate nulitatea

absolută a actului administrativ și pe cale de consecință, să se dispună

reîncadrarea sa în armata Română, corespunzător funcției și gradului militar

avute la data trecerii în rezervă, inclusiv recunoașterea acestei perioade ca

vechime în serviciu potrivit Legii nr. 164/2001;

- obligarea primului pârât

să-i plătească suma de 3.000.000 lei RON cu titlu de daune materiale,

reprezentând drepturile salariale și de altă natură cuvenite până la data

reintegrării; precum și a unor daune morale în valoare de 1.000.000 lei RON.

Prin sentința civilă nr. 591/

CA din 1 noiembrie 2006, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios

administrativ, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Această din urmă instanță a pronunțat

apoi, sentința civilă nr. 330 din 4 decembrie 2006, dezinvestindu-se în

favoarea instanței de judecată sesizată inițial.

S-a motivat că o atare

soluție se impune deoarece reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe mai multe

texte legale, între care și cele cuprinse în Legea nr. 1/1967 și art. 19 din

Legea nr. 29/1990.

De-asemenea, a fost invocată

calitatea de autoritate centrală a pârâtului M.A.N., care potrivit art. 2 lit.

b) din Legea nr. 1/1967, atrage competența materială a Tribunalului Timiș, ca

instanță de contencios administrativ.

În sfârșit, curtea de apel a

apreciat că nu este necesar un regulator de competență în prezenta cauză

deoarece, art. 22 C. proc. civ., nu prevede un conflict de competență între o

curte și o instanță din raza sa de activitate”.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâtul M.A.N.

Recurentul a susținut că

sentința atacată este nelegală, întrucât obiectul principal al acțiunii

reclamantului C.C. îl constituie cererea acestuia pentru anularea unui act

administrativ, unilateral cu caracter individual, respectiv Ordinul de trecere

în rezervă din 21 septembrie 1990, emis de către o autoritate publică centrală,

astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004 și cele conținute în art. 3 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competența curții de apel de soluționare, în primă instanță, a

litigiului dintre părți.

Motivul de casare este

întemeiat.

Așa cum s-a arătat cu

prilejul expunerii rezumative a lucrărilor din dosar, obiectul principal al

cererii de chemare în judecată îl constituie pretenția reclamantului C.C. de a

se constata nulitatea absolută a Ordinului din 21 septembrie 1990 prin care M.A.N.

a dispus trecerea lui în rezervă.

Acest ordin are,

indiscutabil, natura unui act administrativ individual și a fost emis de o autoritate

a administrației publice centrale de specialitate, în exercitarea unei

atribuții conferite de lege.

Prin urmare, în conformitate

cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sub imperiul căreia a

fost introdusă acțiunea și cu prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, aparține Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, iar nu

Tribunalului Timiș, așa cum greșit s-a apreciat prin hotărârea recurată.

Este adevărat că potrivit

principiului tempus regit actum, validitatea unui act administrativ trebuie

analizată în raport de actele normative, de drept substanțial, în vigoare la

data emiterii sau adoptării lui, dar judecata cauzei, sub aspectul competenței

instanțelor și a procedurii de urmat se realizează în conformitate cu legea în

vigoare la data sesizării instanței.

Potrivit art. 27 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, cauzele aflate pe rolul instanțelor

la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să se judece conform

legii aplicabile în momentul sesizării instanței.

Din interpretarea per a

contrario a normei de procedură precizate, rezultă că acțiunile introduse după

intrarea în vigoare a legii noi se vor soluționa potrivit dispozițiilor

cuprinse în această nouă reglementare.

Ținând seama de

considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se admite recursul și a fi

casată sentința cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Văzând și dispozițiile art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

M.A.N. în nume propriu și pentru C.M.Z. Timiș împotriva sentinței civile nr. 330

din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2007.