ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 143/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 28 august 2003, reclamantul D.N. a chemat în judecată Ministerul

Apărării Naționale, solicitând obligarea pârâtului de a-i pune la dispoziție

„Propunerea de trecere în rezervă”, de a dovedi abaterile de la ordinea și

disciplina militară reținute în sarcina sa, de a elibera decizia de desfacere a

contractului de muncă, precum și a „Atestatului de echivalare a studiilor

militare”.

Totodată, reclamantul a

solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.920.000.000 lei, reprezentând

cuantumul salariilor lunare în perioada 4 ianuarie 1991 - 4 aprilie 2003, la

repunerea sa în drepturile militare și civile, prin reactivarea în instituția

militară, cu recunoașterea integrală a vechimii pe perioada cuprinsă între data

trecerii sale în rezervă, respectiv 5 decembrie 1990 și data reactivării.

De asemenea, reclamantul a

solicitat acordarea daunelor morale în sumă de 1.000.000.000 lei, precum și

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii sale,

reclamantul a arătat că la data de 5 decembrie 1990, a fost trecut abuziv în

rezervă, prin Ordinul MC nr. 1962/1990, invocându-se abateri grave de la

ordinea și disciplina militară și refuzându-se aducerea la cunoștința sa, a

respectivelor abateri. În plus, arată reclamantul, nu i s-au echivalat nici

studiile militare, adoptându-se un comportament discriminatoriu, în raport cu celelalte

persoane, cărora li s-a eliberat „Atestatul de echivalare”.

Ca temei de drept,

reclamantul a invocat prevederile art. 31 din Constituția României, „ale Legii nr.

544”, dispozițiile art. 9, 10 și 11 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților fundamentale și dispozițiile art. 1 din Primul

Protocol Adițional la Convenție.

La data de 17 septembrie 2003,

Fundația Națională a Revoluției din Decembrie 1989 a formulat o cerere de

intervenție în favoarea reclamantului,

Tribunalul Timiș, secția

civilă, prin sentința nr. 1245/PI din 26 noiembrie 2003, a declinat competența

soluționării cauzei, în favoarea Curții de Apel Timișoara, reținând, în esență,

că litigiul vizează raporturi de serviciu, iar nu raporturi contractuale de

muncă, fiind aplicabile dispozițiile art. 159 pct. 2 și art. 158 alin. (3) C.

proc. civ.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 178 din 23

martie 2004, a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea

Tribunalului Timiș, reținând că actul administrativ atacat a fost emis la 6

decembrie 1990, fiind aplicabile dispozițiile art. 19 din Legea nr. 29/1990 și

cele ale art. 2 lit. b) din Legea nr. 1/1967, în vigoare la data emiterii

actului contestat.

Totodată, instanța de fond a

reținut că în cauză nu sunt îndeplinite nici condițiile Codului de procedură

civilă, privind conflictul și regulatorul de competență.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Apărării Naționale,

susținând că și în condițiile aplicării art. 19 din Legea nr. 29/1990, sunt

incidente dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., privind competența

materială a curții de apel în materia contenciosului administrativ privind actele

autorităților și instituțiilor centrale.

Prin concluziile scrise

formulate în cauză, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului și

aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 1/1967, competent a judeca

cererea sa fiind tribunalul în circumscripția căruia domiciliază, respectiv

Tribunalul Timiș.

Examinându-se soluția instanței

de fond, în raport cu critica formulată și cu dispozițiile legale incidente

pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor

fi expuse în continuare.

Este necontestat că, în

principal, reclamantul a atacat ordinul de trecere în rezervă emis la 5

decembrie 1990.

Potrivit art. 19 din Legea nr.

29/1990, a contenciosului administrativ, această lege nu se aplică actelor

administrative emise anterior intrării sale în vigoare.

Conform art. 21 din Legea nr.

29/1990, aceasta a intrat în vigoare la 30 de zile de la data publicării în M.

Of. nr. 122/8.11.1990.

Prin urmare, la data

emiterii actului atacat, erau aplicabile, astfel cum corect a reținut și Curtea

de Apel Timișoara, dispozițiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 1/1967, potrivit

cărora competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Timiș.

În consecință,

constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, iar critica

formulată acesteia, nefondată, se va respinge recursul declarat în cauză, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței civile nr. 178 din 23

martie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 ianuarie 2005.