ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 471/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj, sub nr. 1667/CA din 21 august 2003, reclamantul V.M. a chemat în judecată

Centrul Militar Zonal Dolj și a solicitat obligarea acestui pârât să emită un

act care să ateste perioada cât a lucrat în condiții speciale deosebite de

muncă.

Reclamantul a precizat că

își întemeiază acțiunea, pe prevederile art. 11 din Legea nr. 29/1990, iar ca

motivare, a susținut că a efectuat stagiul militar, ca elev, în Școala de

ofițeri de artilerie, în perioada 7 august 1959 - 20 august 1962 și apoi ofițer

de artilerie, în perioada 20 august 1962 - 24 aprilie 1965, dată la care a fost

trecut în rezervă și pensionat gradul III invaliditate contractată în timpul și

agravată din cauza serviciului militar.

A motivat că actul îi este

necesar, pentru a beneficia de reducerile de stagiu prevăzute de Legea nr. 19/2000.

Tribunalul Dolj, prin

sentința nr. 665 din 6 noiembrie 2003, a declinat competența soluționării

cererii, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ,

având în vedere că la 16 octombrie 2003, reclamantul a precizat acțiunea prin

care a chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale, în calitate de pârât

și a pretins și daune morale, de 150.000.000 lei, astfel că și competența de

soluționare este stabilită conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Curtea de Apel Craiova, secția

de contencios administrativ, a soluționat cauza, prin sentința nr. 157 din 19

martie 2004, pronunțată în dosarul nr. 125/A/2004, respingând acțiunea.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul a primit răspuns cu adresa nr.

CR-169 din 25 iulie 2003, răspuns repetat și cu adresa nr. 682 din 21 februarie

2000, astfel că pârâtul a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau, astfel că nu

se constată o vătămare a drepturilor sale și nici nu dovedește daunele

materiale și morale ce se pretind că au fost aduse prin neeliberarea actului

respectiv.

Împotriva acestei sentințe

pronunțate de secția de contencios administrativ din cadrul Curții de Apel Craiova,

a declarat recurs, reclamantul, criticând hotărârea, ca fiind nelegală, că

instanța și-a însușit concluziile pârâtului, că nu a ținut cont de prevederile art.

9 din Legea nr. 164/2001 și art. 2 din H.G. nr. 1294/2001, după cum nici faptul

că decizia de pensionare nr. 210253 a fost emisă la 16 decembrie 2001, adică

după data de 9 aprilie 2001, astfel că incorect nu s-au avut în vedere și cei 5

ani, 7 luni și 27 zile de serviciu militar.

Recursul este nefondat.

Prin acțiunea sa din 21

august 2003 și modificată la 16 octombrie 2003, reclamantul a solicitat

obligarea Ministerului Apărării Naționale, să îi elibereze adeverința din care

să rezulte condițiile de muncă în care a lucrat în perioada 1959 - 1965, ca

elev la Școala Militară și apoi ca ofițer de artilerie și să îl indemnizeze

pentru diminuarea capacității de muncă, pentru prejudiciile materiale și morale,

cu 150 milioane lei, actualizați la data plății.

Instanța de fond a constatat

că pârâtul a răspuns cu adresa nr. CR-169 din 25 iulie 2003, care a depus în

copie la dosar, și răspunsurile cu nr. CR 76 din 16 februarie 2000 sau nr. CR

21 din 21 februarie 2000, dar reclamantul nu este mulțumit de conținutul

acestui răspuns.

Potrivit art. 1 din Legea nr.

29/1990, legea contenciosului administrativ, orice persoană fizică sau

juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege,

printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități

administrative, de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de

lege, se poate adresa instanței, pentru anularea actului, recunoașterea

dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Se consideră refuz

nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege,

și faptul de a nu se răspunde petiționarului, în termen.

Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că potrivit acestor dispoziții legale, se cere ca refuzul

autorității să fie nejustificat și să privească o cerere referitoare la un

drept recunoscut de lege.

Ori, în cazul de față nu se

poate reține un refuz nejustificat, pârâtul răspunzând reclamantului și

prezentându-i temeiurile legale pe care a fost întemeiat și menținut răspunsul.

Faptul că reclamantul nu își însușește conținutul acestui răspuns și nici

temeiurile legale, nu poate coincide la obligarea pârâtului a emite un răspuns

care să fie acceptat de reclamant.

De aceea, nici temeiul

invocat de reclamant, art. 11 din lege, nu poate fi analizat decât în raport cu

prevederile art. 1, pentru a se putea analiza dacă există vătămarea unui drept

și în ce constă pretinsa vătămare, analiză care duce la constatarea că

reclamantul nu are un drept vătămat și nici un prejudiciu material sau moral

creat în legătură cu răspunsul respectiv, instanța de fond explicând în

considerente, motivele pe care s-a sprijinit în adoptarea soluției, analizând

acțiunea potrivit obiectului acesteia, așa cum a fost dedus judecății, cu

respectarea temeiului și actului normativ incident, astfel că va fi respins

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de V.M. împotriva sentinței civile nr. 157 din 19 martie 2004, a Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 ianuarie 2005.