ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 471/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj, sub nr. 1667/CA din 21 august 2003, reclamantul V.M. a chemat în judecată Centrul Militar Zonal Dolj și a solicitat obligarea acestui pârât să emită un act care să ateste perioada cât a lucrat în condiții speciale deosebite de muncă. Reclamantul a precizat că își întemeiază acțiunea, pe prevederile art. 11 din Legea nr. 29/1990, iar ca motivare, a susținut că a efectuat stagiul militar, ca elev, în Școala de ofițeri de artilerie, în perioada 7 august 1959 - 20 august 1962 și apoi ofițer de artilerie, în perioada 20 august 1962 - 24 aprilie 1965, dată la care a fost trecut în rezervă și pensionat gradul III invaliditate contractată în timpul și agravată din cauza serviciului militar.

A motivat că actul îi este necesar, pentru a beneficia de reducerile de stagiu prevăzute de Legea nr. 19/2000. Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 665 din 6 noiembrie 2003, a declinat competența soluționării cererii, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, având în vedere că la 16 octombrie 2003, reclamantul a precizat acțiunea prin care a chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale, în calitate de pârât și a pretins și daune morale, de 150.000.000 lei, astfel că și competența de soluționare este stabilită conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a soluționat cauza, prin sentința nr. 157 din 19 martie 2004, pronunțată în dosarul nr. 125/A/2004, respingând acțiunea.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul a primit răspuns cu adresa nr. CR-169 din 25 iulie 2003, răspuns repetat și cu adresa nr. 682 din 21 februarie 2000, astfel că pârâtul a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau, astfel că nu se constată o vătămare a drepturilor sale și nici nu dovedește daunele materiale și morale ce se pretind că au fost aduse prin neeliberarea actului respectiv. Împotriva acestei sentințe pronunțate de secția de contencios administrativ din cadrul Curții de Apel Craiova, a declarat recurs, reclamantul, criticând hotărârea, ca fiind nelegală, că instanța și-a însușit concluziile pârâtului, că nu a ținut cont de prevederile art. 9 din Legea nr. 164/2001 și art. 2 din H.G.

nr. 1294/2001, după cum nici faptul că decizia de pensionare nr. 210253 a fost emisă la 16 decembrie 2001, adică după data de 9 aprilie 2001, astfel că incorect nu s-au avut în vedere și cei 5 ani, 7 luni și 27 zile de serviciu militar. Recursul este nefondat. Prin acțiunea sa din 21 august 2003 și modificată la 16 octombrie 2003, reclamantul a solicitat obligarea Ministerului Apărării Naționale, să îi elibereze adeverința din care să rezulte condițiile de muncă în care a lucrat în perioada 1959 - 1965, ca elev la Școala Militară și apoi ca ofițer de artilerie și să îl indemnizeze pentru diminuarea capacității de muncă, pentru prejudiciile materiale și morale, cu 150 milioane lei, actualizați la data plății.

Instanța de fond a constatat că pârâtul a răspuns cu adresa nr. CR-169 din 25 iulie 2003, care a depus în copie la dosar, și răspunsurile cu nr. CR 76 din 16 februarie 2000 sau nr. CR 21 din 21 februarie 2000, dar reclamantul nu este mulțumit de conținutul acestui răspuns. Potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, legea contenciosului administrativ, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative, de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Se consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege, și faptul de a nu se răspunde petiționarului, în termen. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că potrivit acestor dispoziții legale, se cere ca refuzul autorității să fie nejustificat și să privească o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege. Ori, în cazul de față nu se poate reține un refuz nejustificat, pârâtul răspunzând reclamantului și prezentându-i temeiurile legale pe care a fost întemeiat și menținut răspunsul. Faptul că reclamantul nu își însușește conținutul acestui răspuns și nici temeiurile legale, nu poate coincide la obligarea pârâtului a emite un răspuns care să fie acceptat de reclamant.

De aceea, nici temeiul invocat de reclamant, art. 11 din lege, nu poate fi analizat decât în raport cu prevederile art. 1, pentru a se putea analiza dacă există vătămarea unui drept și în ce constă pretinsa vătămare, analiză care duce la constatarea că reclamantul nu are un drept vătămat și nici un prejudiciu material sau moral creat în legătură cu răspunsul respectiv, instanța de fond explicând în considerente, motivele pe care s-a sprijinit în adoptarea soluției, analizând acțiunea potrivit obiectului acesteia, așa cum a fost dedus judecății, cu respectarea temeiului și actului normativ incident, astfel că va fi respins recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.M. împotriva sentinței civile nr. 157 din 19 martie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2005.