Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.05.2005
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2884/2005

HOTĂRÂRE
09.05.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2884/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Craiova, sub nr. 1362/A din 25 iunie 2004, reclamantul G.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 3509 din 26 martie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 4 mai 1951 - 23 iulie 1953, în care a efectuat stagiul militar. Curtea de Apel Craiova, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 726 din 25 noiembrie 2004, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G.G., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj.

A anulat hotărârea nr. 3509 din 26 martie 2003, a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 4 mai 1951 - 23 iulie 1953 și a obligat pârâta să-i acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, începând cu data de 1 septembrie 2002. În motivarea soluției s-a reținut că, în raport cu înscrierile din livretul militar al reclamantului, acesta nu a avut în perioada 4 mai 1951 - 23 iulie 1953, calitatea de soldat în armată și a fost folosit la muncă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că, reclamantul nu a făcut dovada că a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii; că din livretul militar rezultă că reclamantul a satisfăcut stagiul militar în serviciul armatei române, iar nu în detașament de muncă al Direcției Generale a Serviciului Muncii; că instanța a depășit limitele prevăzute de lege, cu referire la H.G. nr. 1114/2002, care prevede perioada în care au existat detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Examinând cauza, în raport cu motivele invocate în recurs, probele administrate și dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este întemeiat pentru considerentele următoare: Legea nr. 309/2002 prevede, în art. 1, că beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetățeni români care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961. Deci, prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi efectuat stagiul militar în cadrul unor detașamente de muncă, iar nu în cadrul unor unități militare, iar a II-a condiție este aceea ca, acele detașamente să fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Art. 6 alin. (2) din lege, prevede că stabilirea drepturilor se face la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești. În cauză nu există dovezi din care să rezulte că U.M. 03096 și U.M. 04600, la care reclamantul a efectuat stagiul militar, au făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii sau din cadrul fostului Minister al Forțelor Armate. Din livretul militar nu rezultă dacă intimatul-reclamant se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002. Întrucât materialul probator administrat în cauză este insuficient, se impune ca hotărârea instanței de fond să fie casată, iar cauza să fie trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe, care urmează să dispună completarea probelor, în sensul prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002, prin solicitarea de relații suplimentare de la Centrul militar județean, de la U.M.

02405 Pitești și de la Ministerul Apărării Naționale, față de relațiile date în cauză de Ministerul Administrației și Internelor - Arhivele Naționale, cu nr. 1009856 din 25 noiembrie 2004, pentru a stabili cu certitudine dacă intimatul-reclamant a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii și în care perioade anume. Cu ocazia rejudecării, instanța va analiza și celelalte motive de recurs, ca apărări de fond. Văzând și prevederile art. 313 și 315 C. proc. civ.,

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței nr. 726 din 25 noiembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ . Casează sentința atacată și trimite cauza, aceleiași instanțe, spre rejudecare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-04-05
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2233/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, reclamantul C.C. a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, pentru ca, prin hotărârea
ÎCCJ 2005-05-17
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3121/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 octombrie 2004, reclamantul M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărâri
ÎCCJ 2005-02-24
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1194/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu pârâta, să constate că perioada 1 decem
ÎCCJ 2005-05-09
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2883/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ, înregistrată la Curtea de Apel Craiova, sub nr. 2081/A/2004 din 21 octombrie 2004, reclamantul P.I. a solicitat
ÎCCJ 2005-02-24
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1195/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul L.P. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu aceasta, să constate că perioadele 18 a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă