ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1194/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1194/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu pârâta, să constate că perioada 1 decembrie 1953 - 15 martie 1956 a fost executată în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, să fie obligată pârâta să-i acorde drepturile prevăzute de lege, pentru această perioadă și să se anuleze hotărârea Comisiei din cadrul Casei Județene de Pensii Dolj. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 1 decembrie 1953 - 15 martie 1956 a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, așa cum rezultă din livretul militar și că în mod greșit comisia nu a constatat perioada respectivă, ca îndeplinind cerințele Legii nr. 309/2002.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 360 din 21 mai 2004, a admis contestația formulată de reclamant, a anulat hotărârea nr. 9499/2004, a Comisiei din cadrul Casei Județene de Pensii Dolj și a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pe perioada 1 decembrie 1953 - 15 martie 1956, începând cu 1 aprilie 2004. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Dolj, care a susținut în esență, că din livretul militar nu rezultă că petentul a satisfăcut stagiul militar la detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, ci la U.M.
04569 Brigăzi C.F. Recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează. Este necontestat că reclamantul a satisfăcut stagiul militar, la U.M. 04569 Brigăzi C.F. Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961. Deci, prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi efectuat stagiul militar în cadrul unor detașamente de muncă, și nu în cadrul unor unități militare, iar a doua condiție este aceea ca acele detașamente să fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Or, în cauză, intimatul-reclamant C.I. și-a satisfăcut stagiul militar în cadrul U.M. 04569 Brigăzi C.F., din sistemul fostului Minister al Forțelor Armate, instanța de fond reținând în mod greșit că ar fi îndeplinite condițiile cerute de art. 1 din Legea nr. 309/2002. Astfel fiind, recursul este întemeiat și va fi admis, sentința recurată va fi casată, iar acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 360 din 21 mai 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.