Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.01.2005
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 58/2005

HOTĂRÂRE
11.01.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 58/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul U.D. a chemat în judecată, Casa Județeană de Pensii Dolj, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 369/2002, a acestei autorități, să se constate că perioada 8 iunie 1951 - 6 martie 1954 (reprezentând stagiu militar), a fost executată în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii și pe cale de consecință, să fie obligată pârâta să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru această perioadă. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că, așa cum rezultă din livretul militar, în perioada 8 iunie 1951 - 6 martie 1954 a efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 210 din 2 aprilie 2004, a admis contestația formulată de reclamantul U.D. A anulat hotărârea Comisiei din cadrul Casei Județene de Pensii Dolj și a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 8 iunie 1951 - 6 martie 1954. A obligat pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj să-i acorde reclamantului, drepturile prevăzute de lege. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a făcut dovada cu livretul militar, că a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă și nu prezintă relevanță dacă detașamentul respectiv figurează sau nu, în evidența întocmită de Arhivele Naționale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Dolj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut în esență că reclamantul U.D. a prestat serviciul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, așa cum prevăd dispozițiile art. 1 din Legea nr. 309/2002, doar în perioada 5 octombrie 1953 - 6 martie 1954. În ceea ce privește perioada 8 iunie 1951 - 5 octombrie 1953 a prestat stagiul militar în detașamente aparținând Ministerului Forțelor Armate și nu se încadrează în dispozițiile legii sus-citate. Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Deci, prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi satisfăcut stagiul militar în detașamente de muncă în perioada 1950 - 1961, iar detașamentul de muncă să fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Ori în cauză, reclamantul, în perioada pentru care solicită prin acțiune, acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, respectiv 8 iunie 1951 - 5 octombrie 1953, a efectuat stagiul militar în unități aparținând Ministerului Forțelor Armate.

Această împrejurare rezultă atât din livretul militar nr. 032285, cât și din fișa de evidență eliberată de U.M. 02405 Pitești, nr. 255. Pentru aceste motive, urmează a se admite recursul, a se casa sentința atacată, cu consecința respingerii acțiunii.

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței nr. 210 din 2 aprilie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea reclamantului. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-02
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1353/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 26 februarie 2004, reclamantul D.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 9301 din 11 februarie 2004, emisă de Casa Jud
ÎCCJ 2005-02-24
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1194/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu pârâta, să constate că perioada 1 decem
ÎCCJ 2005-02-14
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 855/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 iunie 2004, sub nr. 1364/2004, la Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, reclamantul C.T. a chemat î
ÎCCJ 2005-02-24
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1195/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul L.P. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu aceasta, să constate că perioadele 18 a
ÎCCJ 2005-01-31
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 485/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 ianuarie 2004, reclamantul P.V. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 16
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă