ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6927/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 10

iulie 2003, reclamantul Ț.I. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului

București, a solicitat corectarea hotărârii nr. 3232/3543 din 11 iunie 2003,

emisă de pârâtă, în sensul stabilirii corecte a perioadei stagiului militar

efectuat în detașamente de muncă, conform dovezilor prezentate, cu acordarea

drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, începând din anul 1990 sau cu 1

septembrie 2002, precum și daune morale și materiale, în sumă de 15.000.000

lei.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că a refuzat să depună o cerere tip, solicitând drepturile printr-o

cerere specifică, în luna august 2002, motiv pentru care a fost nevoit să

depună o nouă cerere la data de 28 noiembrie 2002, drepturile cuvenite în baza

Legii nr. 309/2002, fiindu-i acordate cu data de 1 decembrie 2002, conform

deciziei nr. 3232/3543 din 11 iunie 2003.

Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, prin sentința civilă nr. 1884 din 12 noiembrie 2003, a admis în

parte acțiunea reclamantului, în sensul că a obligat pârâta să modifice decizia

de revizuire nr. 19/3543 din 22 octombrie 2003, prin menționarea tuturor

actelor care au stat la baza deciziei de revizuire, menținând celelalte

dispoziții ale deciziei de revizuire a hotărârii inițial contestate.

Împotriva acestei sentințe,

reclamantul Ț.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În esență, recurentul-reclamant

critică sentința instanței de fond, sub aspectul datei de la care i-au fost

acordate drepturile, precum și a perioadei în care a prestat muncă obligatorie

în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Totodată, a mai solicitat un spor de

25%, pentru condițiile de muncă în regim de extenuare și daune morale și

materiale în valoare de 15.000.000 lei, toate aceste drepturi urmând a fi

suportate de pârâtă, începând cu data de 1 ianuarie 1990 sau în subsidiar, cu

data de 1 septembrie 2002.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta.

Din actele și lucrările dosarului,

respectiv livretul militar al reclamantului, rezultă că acesta a efectuat

stagiul militar, în detașamente de muncă ale Direcției Generale a Serviciului

Muncii, în perioada 20 noiembrie 1952 - 4 iunie 1953, când a fost lăsat la

vatră.

În acest sens a fost emisă hotărârea

nr. 3232/3543 din 11 iunie 2003, stabilindu-i reclamantului, drepturi conform

Legii nr. 309/2002, începând cu data de 1 decembrie 2002.

Ulterior, reclamantul Ț.I. a depus

la organul competent, adeverința nr. D 6940 din 17 septembrie 2003, emisă de

Serviciul Arhive și Documentare Militară din cadrul Ministerului Apărării

Naționale, solicitând, totodată, revizuirea hotărârii nr. 3232/3543 din 11

iunie 2003, în sensul de a-i fi luată în calcul, perioada 20 februarie 1951 – 4

iunie 1953.

Urmare a examinării cererii inițiale

a reclamantului, înregistrată la 28 noiembrie 2002, Comisia pentru aplicarea O.G.

nr. 105/1999, având la bază actele completatoare ale perioadei pentru care se

solicită drepturile, a revizuit hotărârea, în sensul că perioada pentru care se

acordă beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, este 20

februarie 1951 – 4 iunie 1953, iar data de acordare a acestor drepturi rămâne

data stabilită prin hotărârea inițială – 1 decembrie 2002.

În mod corect, instanța de fond a

reținut că în decizia de revizuire nu s-a menționat și adeverința eliberată de

Ministerul Apărării Naționale, sub nr. 6940 din 17 septembrie 2003, care

completează dovezile făcute de reclamant și care, de altfel, a condus la

modificarea perioadei luată în calcul la stabilirea drepturilor ce se cuvin

reclamantului, în baza Legii 309/2002, dispunând în acest sens prin hotărârea

pronunțată.

Cât privește cererea reclamantului,

privitoare la acordarea de daune morale și materiale, în mod corect instanța de

fond a respins-o, reclamantul nefăcând dovada acestora, revizuirea fiind efectuată

de către pârâtă, la cererea reclamantului, în baza dovezilor prezentate în

completare, neputându-se reține vreo culpă în sarcina pârâtei.

În raport cu cele ce preced,

recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins, hotărârea instanței de

fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ț.I.

împotriva sentinței civile nr. 1884 din 12 noiembrie 2003 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 septembrie 2004.