ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6927/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 10 iulie 2003, reclamantul Ț.I. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, a solicitat corectarea hotărârii nr. 3232/3543 din 11 iunie 2003, emisă de pârâtă, în sensul stabilirii corecte a perioadei stagiului militar efectuat în detașamente de muncă, conform dovezilor prezentate, cu acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, începând din anul 1990 sau cu 1 septembrie 2002, precum și daune morale și materiale, în sumă de 15.000.000 lei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a refuzat să depună o cerere tip, solicitând drepturile printr-o cerere specifică, în luna august 2002, motiv pentru care a fost nevoit să depună o nouă cerere la data de 28 noiembrie 2002, drepturile cuvenite în baza Legii nr. 309/2002, fiindu-i acordate cu data de 1 decembrie 2002, conform deciziei nr. 3232/3543 din 11 iunie 2003. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1884 din 12 noiembrie 2003, a admis în parte acțiunea reclamantului, în sensul că a obligat pârâta să modifice decizia de revizuire nr. 19/3543 din 22 octombrie 2003, prin menționarea tuturor actelor care au stat la baza deciziei de revizuire, menținând celelalte dispoziții ale deciziei de revizuire a hotărârii inițial contestate.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul Ț.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, recurentul-reclamant critică sentința instanței de fond, sub aspectul datei de la care i-au fost acordate drepturile, precum și a perioadei în care a prestat muncă obligatorie în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Totodată, a mai solicitat un spor de 25%, pentru condițiile de muncă în regim de extenuare și daune morale și materiale în valoare de 15.000.000 lei, toate aceste drepturi urmând a fi suportate de pârâtă, începând cu data de 1 ianuarie 1990 sau în subsidiar, cu data de 1 septembrie 2002. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.

Din actele și lucrările dosarului, respectiv livretul militar al reclamantului, rezultă că acesta a efectuat stagiul militar, în detașamente de muncă ale Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 20 noiembrie 1952 - 4 iunie 1953, când a fost lăsat la vatră. În acest sens a fost emisă hotărârea nr. 3232/3543 din 11 iunie 2003, stabilindu-i reclamantului, drepturi conform Legii nr. 309/2002, începând cu data de 1 decembrie 2002. Ulterior, reclamantul Ț.I. a depus la organul competent, adeverința nr. D 6940 din 17 septembrie 2003, emisă de Serviciul Arhive și Documentare Militară din cadrul Ministerului Apărării Naționale, solicitând, totodată, revizuirea hotărârii nr. 3232/3543 din 11 iunie 2003, în sensul de a-i fi luată în calcul, perioada 20 februarie 1951 – 4 iunie 1953. Urmare a examinării cererii inițiale a reclamantului, înregistrată la 28 noiembrie 2002, Comisia pentru aplicarea O.G.

nr. 105/1999, având la bază actele completatoare ale perioadei pentru care se solicită drepturile, a revizuit hotărârea, în sensul că perioada pentru care se acordă beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, este 20 februarie 1951 – 4 iunie 1953, iar data de acordare a acestor drepturi rămâne data stabilită prin hotărârea inițială – 1 decembrie 2002. În mod corect, instanța de fond a reținut că în decizia de revizuire nu s-a menționat și adeverința eliberată de Ministerul Apărării Naționale, sub nr. 6940 din 17 septembrie 2003, care completează dovezile făcute de reclamant și care, de altfel, a condus la modificarea perioadei luată în calcul la stabilirea drepturilor ce se cuvin reclamantului, în baza Legii 309/2002, dispunând în acest sens prin hotărârea pronunțată.

Cât privește cererea reclamantului, privitoare la acordarea de daune morale și materiale, în mod corect instanța de fond a respins-o, reclamantul nefăcând dovada acestora, revizuirea fiind efectuată de către pârâtă, la cererea reclamantului, în baza dovezilor prezentate în completare, neputându-se reține vreo culpă în sarcina pârâtei. În raport cu cele ce preced, recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ț.I. împotriva sentinței civile nr. 1884 din 12 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2004.