ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4712/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data 5

august 2003, reclamantul B.A. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului

București, solicitând anularea hotărârii nr. 482 din 2 decembrie 2002 și

obligarea pârâtei să-i recunoască beneficiul prevederilor Legii nr. 309/ 2002.

În motivarea cererii, reclamantul a

învederat că a efectuat stagiul militar, ca „mână de lucru” în perioada 25

iulie 1955 – 11 ianuarie 1957, refuzul pârâtei de a-i acorda drepturile

cuvenite, fiind nejustificat.

Prin sentința civilă nr. 1557 din 9

octombrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că și-a satisfăcut

serviciul militar într-un detașament de muncă din cadrul Direcției Generale a

Serviciului Muncii, astfel încât nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 309/2002.

Împotriva sentinței a declarat

recurs reclamantul B.A., arătând că în timpul stagiului militar a fost folosit

exclusiv la muncă, fapt consemnat în livretul militar, astfel încât, în mod

nelegal i s-a respins acțiunea și deci, cererea de acordare a indemnizației

prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Examinând cauza, în raport cu

motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se

dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, în vederea

suplimentării probelor.

Astfel, Curtea reține că prevederile

Legii nr. 309/2002 vizează acordarea unor drepturi specifice, cu titlu de

măsuri reparatorii, numai acelor persoane care în perioada 1950 – 1961 au

efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale

a Serviciului Muncii, activitatea prestată de aceste persoane având un caracter

discriminatoriu și înjositor și putând fi caracterizată drept „muncă forțată”.

Având în vedere aceste dispoziții,

care limitează acordarea drepturilor, nu se poate susține că toți foștii

militari care au satisfăcut stagiul militar prin muncă, trebuie să se bucure de

același tratament juridic, fiind opțiunea legiuitorului de a stabili categoria

de persoane care beneficiază de prevederile legale.

Dar în cauză, nu rezultă în mod cert

dacă reclamantul și-a efectuat serviciul militar într-un detașament de muncă

din subordinea Direcției Generale a Serviciului Muncii sau într-o unitate

aparținând Ministerului Apărării Naționale.

Întrucât unitatea militară indicată

în livretul militar al reclamantului nu se regăsește nici în tabelul cu

evidența detașamentelor de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii

și nici în cel cuprinzând unitățile economice din subordinea Ministerului Apărării

Naționale, este necesar să se prezinte o adeverință eliberată de U.M. 02405

Pitești, pentru a se putea concluziona asupra justeței solicitării.

În raport cu cele expuse mai sus,

Curtea va dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B.A.

împotriva sentinței civile nr. 1557 din 9 octombrie 2003 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 iunie 2004.