ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 33/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 17 februarie 2003 reclamantul P.C.S.N. a chemat în judecată Casa de Pensii a Municipiului București solicitând a se constata refuzul nejustificat al pârâtei de a primi și rezolva cererea sa prin care a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 20.07.1956 – 04.07.1958 a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul D.G.S.M., în condiții deosebit de grele, situația sa încadrându-se în condițiile prevăzute de Legea nr. 309/2002. Totodată, reclamantul a arătat că deși s-a adresat Comisiei din cadrul Casei de Pensii a Municipiului București de acordare a drepturilor solicitate, aceasta nu s-a pronunțat asupra cererii sale în termen legal, printr-o hotărâre motivată.

Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.316 din 11.03.2003, a admis acțiunea reclamantului și constatând refuzul nejustificat al pârâtei de a rezolva cererea reclamantului a obligat pârâta să emită un act administrativ prin care să soluționeze cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, reținând, în esență, că aceasta, în pofida dispozițiilor legale, a refuzat să înregistreze și să rezolve cererea, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. și cele ale Legii nr. 309/2002.

Recurenta-pârâtă, prin motivele de recurs formulate în cauză, reiterează argumentele arătate în întâmpinarea formulată la instanța de fond în sensul că verificându-se actele depuse la dosar de către intimatul-reclamant nu se confirmă cele solicitate de acesta, întrucât unitatea militară în cadrul căreia acesta și-a efectuat stagiul militar nu este nominalizată în cadrul D.G.S.M., astfel încât, în mod corect s-a refuzat soluționarea cererii de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., se constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sau interesele sale legitime, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Conform art. 11 din Legea nr. 29/1990, instanța soluționând cauza, poate, printre altele, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (4) din Legea nr. 309/2002 comisia care funcționează în cadrul caselor teritoriale de pensii și a municipiului București pentru aplicarea O.G.

nr. 105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare „este obligată să se pronunțe asupra cererii în termen de cel mult 30 de zile de la sesizare, printr-o hotărâre motivată”. În cauză, din probele administrate, rezultă cu certitudine, pe de o parte, că intimatul-reclamant a adresat cererea în condițiile prevăzute de lege și, pe de altă parte, că autoritatea pârâtă nu a soluționat-o, situație recunoscută chiar în întâmpinare, refuzul fiind motivat de neîndeplinirea de către solicitant a condițiilor de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. Această atitudine a recurentei-pârâte, astfel cum corect a reținut instanța de fond, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul dispozițiilor art.1 din Legea nr. 29/1990.

Prin urmare, constatându-se că motivele de recurs sunt nefondate, iar sentința atacată este legală și temeinică, corect și amplu motivată, se va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței nr. 316 din 11 martie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.