ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 33/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 17 februarie 2003 reclamantul P.C.S.N. a

chemat în judecată Casa de Pensii a Municipiului București solicitând a se

constata refuzul nejustificat al pârâtei de a primi și rezolva cererea sa prin

care a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 20.07.1956 – 04.07.1958

a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul D.G.S.M., în

condiții deosebit de grele, situația sa încadrându-se în condițiile prevăzute

de Legea nr. 309/2002.

Totodată,

reclamantul a arătat că deși s-a adresat Comisiei din cadrul Casei de Pensii a

Municipiului București de acordare a drepturilor solicitate, aceasta nu s-a

pronunțat asupra cererii sale în termen legal, printr-o hotărâre motivată.

Curtea

de Apel București, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.316

din 11.03.2003, a admis acțiunea reclamantului și constatând refuzul

nejustificat al pârâtei de a rezolva cererea reclamantului a obligat pârâta să

emită un act administrativ prin care să soluționeze cererea privind acordarea

drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, reținând, în esență, că aceasta,

în pofida dispozițiilor legale, a refuzat să înregistreze și să rezolve cererea,

motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului

București, invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. și cele ale

Legii nr. 309/2002.

Recurenta-pârâtă,

prin motivele de recurs formulate în cauză, reiterează argumentele arătate în

întâmpinarea formulată la instanța de fond în sensul că verificându-se actele

depuse la dosar de către intimatul-reclamant nu se confirmă cele solicitate de

acesta, întrucât unitatea militară în cadrul căreia acesta și-a efectuat

stagiul militar nu este nominalizată în cadrul D.G.S.M., astfel încât, în mod

corect s-a refuzat soluționarea cererii de acordare a drepturilor prevăzute de

Legea nr. 309/2002.

Examinând

sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în

cauză și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., se constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce

vor fi expuse în continuare.

Conform

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică,

dacă se consideră vătămată în drepturile sau interesele sale legitime,

printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități

publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se

poate adresa instanței judecătorești competente pentru anularea actului,

recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Conform

art. 11 din Legea nr. 29/1990, instanța soluționând cauza, poate, printre

altele, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să

elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 6 alin.

(4) din Legea nr. 309/2002 comisia care funcționează în cadrul caselor

teritoriale de pensii și a municipiului București pentru aplicarea O.G. nr.

105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

ulterioare „este obligată să se pronunțe asupra cererii în termen de cel mult

30 de zile de la sesizare, printr-o hotărâre motivată”.

În

cauză, din probele administrate, rezultă cu certitudine, pe de o parte, că

intimatul-reclamant a adresat cererea în condițiile prevăzute de lege și, pe de

altă parte, că autoritatea pârâtă nu a soluționat-o, situație recunoscută chiar

în întâmpinare, refuzul fiind motivat de neîndeplinirea de către solicitant a

condițiilor de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Această

atitudine a recurentei-pârâte, astfel cum corect a reținut instanța de fond,

reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul

dispozițiilor art.1 din Legea nr. 29/1990.

Prin

urmare, constatându-se că motivele de recurs sunt nefondate, iar sentința

atacată este legală și temeinică, corect și amplu motivată, se va respinge

recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului București împotriva

sentinței nr. 316 din 11 martie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.