ÎCCJ, decizie (scj.ro #85165)

Refuz

nejustificat de soluționare a cererii. Articolul 1 din Legea nr.29/1990

Faptul de a nu soluționa

cererea reclamantului, pe motiv că acesta nu îndeplinește condițiile de

acordare a drepturilor pe care le prevede Legea nr. 309/2002, reprezintă un

refuz nejustificat de soluționare a cererii,  în sensul dispozițiilor

art.1 din Legea nr. 29/1990.

Secția de contencios

administrativ, decizia nr.33 din 13 ianuarie 2004

Reclamantul P.C.S.N. a chemat în judecată Casa de Pensii a Municipiului

București, solicitând a se constata refuzul nejustificat al pârâtei de a primi

și rezolva cererea sa prin care a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de

Legea nr. 309/2002.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 20.07.1956 –

04.07.1958 a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul

D.G.S.M., în condiții deosebit de grele, situația sa încadrându-se în

condițiile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Totodată, reclamantul a arătat că deși s-a adresat Comisiei de acordare a

drepturilor solicitate, comisie din cadrul Casei de Pensii a Municipiului

București, aceasta nu s-a pronunțat asupra cererii sale în termen legal,

printr-o hotărâre motivată.

Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, a admis acțiunea

reclamantului și constatând refuzul nejustificat al pârâtei de a rezolva

cererea reclamantului a obligat pârâta să emită un act administrativ prin care

să soluționeze cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.

309/2002. S-a reținut, în esență, că pârâta, în pofida dispozițiilor legale, a

refuzat să înregistreze și să rezolve cererea, motiv pentru care sunt

aplicabile dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, Casa de Pensii a

Municipiului București, invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ. și cele ale Legii nr. 309/2002.

Recurenta-pârâtă, prin motivele de recurs formulate în cauză, reiterează

argumentele arătate în întâmpinarea formulată la instanța de fond, în sensul

că, verificându-se actele depuse la dosar de către intimatul-reclamant, nu se

confirmă cele solicitate de acesta, întrucât unitatea militară în cadrul căreia

acesta și-a efectuat stagiul militar nu este nominalizată în cadrul D.G.S.M.,

astfel încât, în mod corect, s-a refuzat soluționarea cererii de acordare a

drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Recursul nu este fondat.

Conform dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice

persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sau

interesele sale legitime, printr-un act administrativ sau prin refuzul

nejustificat al unei autorități publice de a-i rezolva cererea referitoare la

un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente

pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei

ce i-a fost cauzată.

Conform art. 11 din Legea nr. 29/1990, instanța soluționând cauza, poate,

printre altele, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori

să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (4) din Legea nr. 309/2002,

comisia care funcționează în cadrul caselor teritoriale de pensii și a

municipiului București pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999 aprobată și

modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare „este obligată

să se pronunțe asupra cererii în termen de cel mult 30 de zile de la sesizare,

printr-o hotărâre motivată”.

În cauză, din probele administrate, rezultă cu certitudine, pe de o parte, că

intimatul-reclamant a adresat cererea în condițiile prevăzute de lege și, pe de

altă parte, că autoritatea pârâtă nu a soluționat-o, situație recunoscută chiar

în întâmpinare, refuzul fiind motivat de neîndeplinirea de către solicitant a

condițiilor de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Această atitudine a recurentei-pârâte, astfel cum corect a reținut instanța de

fond, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul

dispozițiilor art.1 din Legea nr. 29/1990.

Prin urmare, constatându-se că motivele de recurs sunt nefondate, iar sentința

atacată este legală și temeinică, corect și amplu motivată, recursul declarat

în cauză a fost respins ca nefondat.