ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1814/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin ordinul nr. TU 143 din 27 februarie

2004, emis de Șeful Statului Major al Forțelor Terestre s-a dispus, în baza

art. 43 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995, cu modificările și

completările ulterioare, precum și a art. 21 lit. i) din Ordinul Ministrului

Apărării Naționale nr. M 50/2003, trecerea în rezervă a plutonierului major

(Tc) T.I., comandant grupă transport și depozitare armament și muniții (și șef

depozit) în compania logistică la Batalionul 173 Mentenanță al Bazei 2 Logistică

„Sud”, pe data de 5 martie 2004.

S-a precizat totodată, că respectiva

măsură a fost luată prin aplicarea prevederilor art. 85 alin. (1) lit. j) și

alin. (2) din aceeași lege privind statutul cadrelor militare, cu modificările

și completările ulterioare.

Legalitatea actului administrativ a fost

contestată de T.I. prin acțiunea introdusă la data de 10 octombrie și precizată

ulterior.

Reclamantul a cerut anularea ordinului de

trecere în rezervă, reintegrarea sa în armată pe o funcție corespunzătoare

gradului și pregătirii de specialitate și obligarea Ministerului Apărării

Naționale la plata drepturilor salariale cuvenite conform soldei de grad și

funcție avute la data trecerii în rezervă, până la data soluționării litigiului.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că măsura trecerii în rezervă s-a bazat pe o hotărâre a Consiliului de

judecată care a funcționat în cadrul Corpului de Armată Teritorial nr. CJ 5 din

22 ianuarie 2004, devansând însă, rezultatul cercetării penale în care el

fusese implicat.

De asemenea, a precizat că măsura

adoptată de Consiliul de judecată s-a fundamentat pe învinuiri neadevărate și

amenințări doar pentru a atenua efectele campaniei de presă declanșată în

legătură cu acest caz.

Prin sentința civilă nr. 76 din 13 martie

2008, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea astfel cum a fost precizată.

În esență, instanța a reținut că

trimiterea reclamantului în judecată disciplinară anterior adoptării unei

soluții de către organele de urmărire penală este prematură, nesocotind

dispozițiile art. 1 alin. (2) din RG 8/1995 și făcând posibilă aplicarea a două

sancțiuni pentru aceeași faptă (penală și administrativă).

Pe de altă parte, curtea a apreciat că

autoritatea publică emitentă a încălcat principiul proporționalității

răspunderii administrative, concluzie dedusă din analiza raportului dintre gravitatea

abaterii săvârșite, circumstanțele săvârșirii acesteia și sancțiunea aplicată

reclamantului. Că, prin ordonanța din 14 august 2007 a Parchetului Militar

Timișoara nu s-a stabilit săvârșirea vreunei infracțiuni de către T.I. și nici

existența vreunei pagube certe la inventarierea patrimoniului unității militare,

iar la data predării funcției, acesta a întocmit fișa de lichidare, fără ca

vreunul din compartimente să consemneze existența unui prejudiciu în sarcina

lui.

Mai mult chiar, prin adresa nr. 44 din 18

ianuarie 2005 a permis reclamantului să ridice garanția în numerar și dobânda

aferentă, întrucât acesta nu mai îndeplinea funcția de gestionar și nu a cauzat

pagube unității.

În sfârșit, curtea de apel a considerat că

în raport de atitudinea sinceră a reclamantului, de circumstanțele personale și

de inexistența unor sancțiuni disciplinare anterioare, măsura trecerii în

rezervă este excesivă.

Împotriva sentinței a declarat recurs

pârâtul Ministerul Apărării.

Recurentul a susținut că această hotărâre

este nelegală și netemeinică deoarece:

- în mod greșit instanța de fond a

respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neîndeplinirea de către reclamant

a procedurii administrative prealabile, instituită de Legea nr. 29/1990 a

contenciosului administrativ;

- respingerea excepției de tardivitate a

introducerii acțiunii constituie o măsură eronată, care ignoră reglementările

militare în materie. Este vorba de prevederile cuprinse în R G-1, anexa 5 și

art. 261 din Instrucțiunile MIRU-1 care stabilesc modalitatea comunicării unor

astfel de acte prin ordin de zi pe unitate (OZU).

În opinia recurentului, faptul că

reclamantul nu a primit actul administrativ în materialitatea sa, datorită

conținutului și caracterului său clasificat, nu l-a împiedicat să formuleze în

termenele legale, plângerea prealabilă și acțiunea în justiție, deoarece

cunoștea numărul, organul emitent și conținutul actului. Ca atare, acțiunea

introdusă abia la data de 10 octombrie 2005, trebuia respinsă ca tardivă,

întrucât s-a depășit termenul de un an de la data emiterii actului

administrativ, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în forma nemodificată;

- în fond soluția recurată este

netemeinică deoarece prima instanță a acordat reclamantului ceea ce nu ceruse,

atunci când a dispus și anularea ordinului de trecere în rezervă.

De asemenea, a apreciat în mod greșit că

actul sancționator este anulabil datorită lipsei de motivare în ceea ce

privește pretinsele abateri săvârșite de reclamant.

Recurentul a mai susținut că deși faptele

puse în sarcina lui T.I. nu au fost calificate ca infracțiuni, ele cu natura

unor „abateri disciplinare la limita penalului, așa cum au fost reținute de

Consiliul de judecată”, justificând măsura trecerii în rezervă a subofițerului.

Oral, prin avocat, intimatul-reclamant a

invocat la termenul de astăzi, lipsa calității de reprezentant legal a

persoanei care a semnat cererea de recurs pentru Ministerul Apărării, respectiv

a colonelului C.Z.

Excepția de procedură este neîntemeiată,

urmând a fi respinsă, întrucât prin dispozițiile ordinului nr. M187 din 1

decembrie 2006, ministrul apărării a delegat pe șeful Direcției legislație și

asistență juridică să reprezinte, în numele său, interesele instituției în fața

instanțelor de judecată, acesta având, la rândul său, dreptul să delege

atribuția menționată către consilierii juridici din structurile ministerului.

Sub acest aspect, dispoziția nr. 2 din 14

noiembrie 2007 a șefului Direcției legislație și asistență juridică, a cărei

aplicare a fost făcută în speță, este în concordanță cu prevederile Legii nr. 346/2006,

precum și cu Instrucțiunile privind activitatea legislativă și de asistență

juridică în Armata României.

Referitor la criticile recurentului-pârât

formulate prin motivele de casare scrise, Înalta Curte constată că ele nu sunt

întemeiate pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Așa cum corect a reținut instanța de

fond, dispozițiile Legii contenciosului administrativ care instituie

obligativitatea persoanei vătămate de a efectua procedura administrativă

prealabilă au fost respectate de către reclamantul T.I.

Acesta s-a adresat ministrului apărării

cu memorii la data de 15 mai 2005 și respectiv 13 februarie 2006, în cadrul cărora

contesta legalitatea ordinului de trecere în rezervă TU 143 din 27 februarie

2004.

Cu adresa nr. RR 8815 din 10 august 2005,

șeful UM 02490 „G” București i-a comunicat că nu există motive de nelegalitate

a ordinului.

Prin urmare, în mod eronat recurentul

susține că acțiunea introdusă de reclamant pentru anularea actului

administrativ și repararea pagubei cauzate era inadmisibilă pentru lipsa

plângerii administrative prealabile.

Cât privește pretinsa tardivitate a

introducerii acestei acțiuni, Înalta Curte consideră că excepția ridicată de

pârât este neîntemeiată, devreme ce ordinul atacat, de trecere în rezervă

pentru motive disciplinare nu a fost comunicat acestuia în una din formele

prevăzute de lege.

Constatarea instanței este susținută de

înscrisurile anexate în dosarul cauzei și îndeosebi, de conținutul telefaxului

prin care Statul Major al Forțelor Terestre atestă faptul că, în urma

cercetării arhivei UM 01136 Craiova nu au fost găsite documente din care să

rezulte modalitatea comunicării de către comandantul unității a ordinul de

trecere în rezervă către plutonierul major T.I.

Ținând seama de această împrejurare, dar

și de dispozițiile art. 5 alin. ultim ale Legii nr. 29/1990, în vigoare la data

emiterii actului administrativ, în mod judicios curtea de apel a respins

excepția de tardivitate a introducerii acțiunii, invocată de pârât.

Referitor la rezolvarea în fond dată

litigiului, Înalta Curte constată că nu poate fi vorba de un plus petita, deoarece

chiar dacă în acțiune reclamantul a menționat că solicită reîncadrarea în

armată și plata drepturilor salariale cuvenite conform soldei de grad și

funcție, ambele capete de cerere pun în discuție nelegalitatea ordinului de

trecere în rezervă, reprezentând de fapt, capete de cerere accesorii ale

constatării nelegalității actului juridic administrativ.

Ulterior, în concluziile scrise

formulate, reclamantul a precizat că solicită anularea ordinului respectiv,

reîncadrarea în funcția deținută anterior și obligarea pârâtului la plata

drepturilor salariale cuvenite.

Rezultă deci, fără echivoc că

instanța de fond s-a pronunțat în limitele cadrului procesual stabilit de

reclamant prin acțiunea introdusă și precizată ulterior.

Pe de altă parte, nu trebuie ignorată

împrejurarea că sesizarea Consiliului de judecată cu abaterile disciplinare

puse în sarcina lui T.I. s-a făcut înainte ca organele de urmărire penală să se

pronunțe asupra existenței unor fapte penale și a vinovăției penale a

reclamantului.

Prin ordonanța din 14 august 2007,

procurorul militar din cadrul Parchetului Militar Timișoara a dispus scoaterea

de sub urmărire penală a mai multor persoane, între care și T.I., reținând că

nu s-a stabilit săvârșirea vreunei infracțiuni în sarcina acestora și nici

existența unei pagube certe la inventarierea patrimoniului.

Mai mult chiar, la data predării

funcției, reclamantul a întocmit fișa de lichidare, în care nu s-a consemnat

existența unui prejudiciu, iar cu adresa nr. 44 din 18 ianuarie 2005 comunicată

R.B. a permis acestuia să ridice garanția în numerar și dobânda aferentă

deoarece nu mai avea calitatea de gestionar și nu a cauzat pagube unității militare.

Având în vedere aceste considerente, la

care se adaugă atitudinea sinceră manifestată de reclamant pe durata derulării

procedurii disciplinare, circumstanțele sale personale și lipsa unor sancțiuni

disciplinare anterioare, prima instanță a apreciat în mod judicios că

sancțiunea extremă a trecerii lui T.I. în rezervă este excesivă.

Admițând așadar, acțiunea astfel cum a

fost precizată, curtea de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce

urmează a fi menținută prin respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei dovezii

calității de reprezentat a recurentului.

Respinge

recursul declarat

de

Ministerul Apărării Naționale, împotriva sentinței civile nr. 76 din 13

martie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27

martie 2009.