ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2435/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dolj, reclamantul T.Ș. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.N.

anularea hotărârii de trecere în rezervă luată în ședința din 23 februarie 2004

și reangajarea în aceeași funcție din care a fost destituit în mod nelegal, cu

consecința reactivării în sistemul militar, precum și plata drepturilor

salariale pe perioada 23 februarie 2004 – 23 februarie 2007.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că ordinul de trecere în rezervă nu se putea emite în condițiile în care

se dispusese începerea urmăririi penale împotriva reclamantului, fiind astfel

încălcate prevederile art. 89 din Legea nr. 80/1996. A mai arătat că în cazul

scoaterii de sub urmărire penală (așa cum este situația reclamantului) ar fi

trebuit să fie repus în toate drepturile de la suspendarea din funcție și că au

fost încălcate dispozițiile art. 20 Cap. IV al Regulamentului, care se referă

la caracterul și gravitatea faptei, împrejurările în care s-a comis fapta,

comportarea anterioară a celui învinuit.

A apreciat că, în acest caz,

putea beneficia de aplicarea unei sancțiuni disciplinare prevăzute de art. 33

din Legea nr. 80/1995.

Pârâtul, M.A.N., a depus la dosarul

cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale de

soluționare a cauzei de către această instanță, motivând că hotărârea

consiliului de judecată nu este un act administrativ în înțelesul Legii nr. 554/2004,

art. 2 alin. (1) lit. c), nici un act administrativ-jurisdicțional definit la alin.

(1) din același act normativ. A mai invocat și excepția inadmisibilității

acțiunii având în vedere că reclamantul nu s-a adresat „autorității publice

emitente” așa cum este prevăzut la art. 7 din Legea nr. 554/2004, neîndeplinind

procedura prealabilă și excepția tardivității formulării acțiunii în raport de

dispozițiile art. 11 alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cererea

fiind introdusă în luna octombrie 2007, la mai mult de un an de la data

trecerii în rezervă și de la data la care a fost emis ordinul atacat.

Pe fondul cauzei, M.A.N. a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Față de aceste apărări formulate de

pârât, reclamantul, în data de 26 februarie 2008, a depus precizare la acțiune,

prin care a solicitat anularea ordinului șefului statului major al forțelor terestre

nr. TU/ 57 din 9 martie  2004 prin care s-a dispus trecerea reclamantului în

rezervă, celelalte solicitări rămânând aceleași, respectiv petitele cu nr. 2 și

3 din acțiunea introductivă.

Prin sentința nr. 548 din 26

februarie 2008 Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, a

fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, având în vedere că actul

administrativ contestat – Ordinul nr. TU/ 57 din 9 martie  2004 emis de statul

major al forțelor terestre fiind emis de o instituție publică centrală,

potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.

La data de 27 martie  2008 cauza a

fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, care, prin sentința civilă nr. 206 din 28 august 2008,

a respins acțiunea formulată de reclamantul T.Ș., astfel cum a fost precizată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut netemeinicia excepției inadmisibilității acțiunii, pe care a

respins-o ca nefondată, având în vedere că prin solicitarea transmisă,

reclamantul a contestat măsura trecerii în rezervă.

Referitor la excepția tardivității

acțiunii invocată de pârâtul M.A.N., instanța a reținut că este fondată,

argumentând că reclamantul a luat la cunoștință de conținutul și de efectele

ordinului astfel:

- ordinul a fost emis în baza

hotărârii Consiliului de Judecată din 23 februarie 2004 – hotărâre adusă la

cunoștință prin semnarea confirmării;

- adresa anexată dosarului cauzei

(fila 27) prin care, la data de 23 martie  2004, reclamantului i-a fost înmânat

livretul militar, semnând la primirea acestuia.

Concluzionând, instanța a reținut că

reclamantul a luat la cunoștință de sancțiunea aplicată și, pe cale de

consecință, a respins acțiunea așa cum a fost precizată.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs reclamantul care, fără a se raporta la dispozițiile art. 304-304

1

C. proc. civ., a criticat hotărârea ca nelegală și netemeinică, susținând, în

esență, că actul administrativ atacat nu i-a fost comunicat, iar înmânarea

livretului militar și comunicarea hotărârii Consiliului de judecată nu pot fi

echivalate cu comunicarea ordinului prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă.

Recursul este nefondat.

Așa cum s-a arătat în prezentarea

rezumativă făcută mai sus, recurentul-reclamant, prin acțiunea precizată la

data de 26 februarie  2008, a cerut anularea Ordinului nr. TU/ 57 din 9 martie 2004

emis de șeful statului major al forțelor terestre, prin care a fost trecut în

rezervă prin aplicarea art. 85 alin. (1) lit. j) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995

privind statutul cadrelor militare.

Prin hotărârea recurată, instanța de

fond a reținut că acțiunea vizând anularea acestui ordin este tardivă în raport

cu prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990, aplicabilă în cauză, și cu data

când recurentul-reclamant a luat cunoștință de ordinul atacat și de efectele

acestuia.

Instanța de fond a motivat că

recurentul-reclamant a luat cunoștință de ordinul respectiv și de efectele

acestuia în condițiile art. 261 din Ordinul M.A.N. nr. M105/2002, prin

comunicarea măsurii, precum și prin comunicarea hotărârii Consiliului de

judecată din 23 februarie 2004 și prin înmânarea livretului militar la data de

25 martie 2004, în care era consemnată măsura trecerii în rezervă și încetarea

raporturilor de serviciu cu unitatea militară.

În recursul formulat,

recurentul-reclamant nu a negat împrejurările de fapt invocate de autoritatea

publică și reținute de instanța de fond, dar a contestat echivalarea acestora

cu comunicarea ordinului prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă.

Instanța de fond a reținut în mod

corect incidența prevederilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, potrivit cărora, în

toate cazurile, introducerea cererii la instanță nu se va putea face mai târziu

de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.

Nici Legea nr. 29/1990 și nici legea

actuală, Legea nr. 554/2004, nu conțin dispoziții care să impună ca activitatea

de comunicare să fie realizată într-o anumită formă, ceea ce susține concluzia

că orice formă de comunicare este valabilă, dacă prin aceasta se realizează

aducerea la cunoștința persoanei vizate a existenței actului administrativ

respectiv și a efectelor acestuia.

Or, în cauză, este necontestat că

recurentul - reclamant a avut cunoștință de existența actului și de efectele

acestuia: trecere sa în rezervă și încetarea raporturilor de serviciu, cel mai

târziu la data de 25 martie 2004, când i-a fost înmânat livretul militar, așa

cum legal și temeinic a reținut și instanța de fond.

Astfel fiind, rezultă că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul T.Ș. împotriva sentinței civile nr. 206 din 28 august 2008 a

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 mai 2009.