ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2435/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul T.Ș. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.N. anularea hotărârii de trecere în rezervă luată în ședința din 23 februarie 2004 și reangajarea în aceeași funcție din care a fost destituit în mod nelegal, cu consecința reactivării în sistemul militar, precum și plata drepturilor salariale pe perioada 23 februarie 2004 – 23 februarie 2007. În motivarea acțiunii s-a arătat că ordinul de trecere în rezervă nu se putea emite în condițiile în care se dispusese începerea urmăririi penale împotriva reclamantului, fiind astfel încălcate prevederile art. 89 din Legea nr. 80/1996.

A mai arătat că în cazul scoaterii de sub urmărire penală (așa cum este situația reclamantului) ar fi trebuit să fie repus în toate drepturile de la suspendarea din funcție și că au fost încălcate dispozițiile art. 20 Cap. IV al Regulamentului, care se referă la caracterul și gravitatea faptei, împrejurările în care s-a comis fapta, comportarea anterioară a celui învinuit. A apreciat că, în acest caz, putea beneficia de aplicarea unei sancțiuni disciplinare prevăzute de art. 33 din Legea nr. 80/1995. Pârâtul, M.A.N., a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei de către această instanță, motivând că hotărârea consiliului de judecată nu este un act administrativ în înțelesul Legii nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. c), nici un act administrativ-jurisdicțional definit la alin. (1) din același act normativ.

A mai invocat și excepția inadmisibilității acțiunii având în vedere că reclamantul nu s-a adresat „autorității publice emitente” așa cum este prevăzut la art. 7 din Legea nr. 554/2004, neîndeplinind procedura prealabilă și excepția tardivității formulării acțiunii în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cererea fiind introdusă în luna octombrie 2007, la mai mult de un an de la data trecerii în rezervă și de la data la care a fost emis ordinul atacat. Pe fondul cauzei, M.A.N. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Față de aceste apărări formulate de pârât, reclamantul, în data de 26 februarie 2008, a depus precizare la acțiune, prin care a solicitat anularea ordinului șefului statului major al forțelor terestre nr. TU/ 57 din 9 martie 2004 prin care s-a dispus trecerea reclamantului în rezervă, celelalte solicitări rămânând aceleași, respectiv petitele cu nr. 2 și 3 din acțiunea introductivă.

Prin sentința nr. 548 din 26 februarie 2008 Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, având în vedere că actul administrativ contestat – Ordinul nr. TU/ 57 din 9 martie 2004 emis de statul major al forțelor terestre fiind emis de o instituție publică centrală, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004. La data de 27 martie 2008 cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, care, prin sentința civilă nr. 206 din 28 august 2008, a respins acțiunea formulată de reclamantul T.Ș., astfel cum a fost precizată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut netemeinicia excepției inadmisibilității acțiunii, pe care a respins-o ca nefondată, având în vedere că prin solicitarea transmisă, reclamantul a contestat măsura trecerii în rezervă. Referitor la excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtul M.A.N., instanța a reținut că este fondată, argumentând că reclamantul a luat la cunoștință de conținutul și de efectele ordinului astfel: - ordinul a fost emis în baza hotărârii Consiliului de Judecată din 23 februarie 2004 – hotărâre adusă la cunoștință prin semnarea confirmării; - adresa anexată dosarului cauzei (fila 27) prin care, la data de 23 martie 2004, reclamantului i-a fost înmânat livretul militar, semnând la primirea acestuia.

Concluzionând, instanța a reținut că reclamantul a luat la cunoștință de sancțiunea aplicată și, pe cale de consecință, a respins acțiunea așa cum a fost precizată. Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul care, fără a se raporta la dispozițiile art. 304-304 1 C. proc. civ., a criticat hotărârea ca nelegală și netemeinică, susținând, în esență, că actul administrativ atacat nu i-a fost comunicat, iar înmânarea livretului militar și comunicarea hotărârii Consiliului de judecată nu pot fi echivalate cu comunicarea ordinului prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă. Recursul este nefondat.

Așa cum s-a arătat în prezentarea rezumativă făcută mai sus, recurentul-reclamant, prin acțiunea precizată la data de 26 februarie 2008, a cerut anularea Ordinului nr. TU/ 57 din 9 martie 2004 emis de șeful statului major al forțelor terestre, prin care a fost trecut în rezervă prin aplicarea art. 85 alin. (1) lit. j) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. Prin hotărârea recurată, instanța de fond a reținut că acțiunea vizând anularea acestui ordin este tardivă în raport cu prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990, aplicabilă în cauză, și cu data când recurentul-reclamant a luat cunoștință de ordinul atacat și de efectele acestuia. Instanța de fond a motivat că recurentul-reclamant a luat cunoștință de ordinul respectiv și de efectele acestuia în condițiile art. 261 din Ordinul M.A.N.

nr. M105/2002, prin comunicarea măsurii, precum și prin comunicarea hotărârii Consiliului de judecată din 23 februarie 2004 și prin înmânarea livretului militar la data de 25 martie 2004, în care era consemnată măsura trecerii în rezervă și încetarea raporturilor de serviciu cu unitatea militară. În recursul formulat, recurentul-reclamant nu a negat împrejurările de fapt invocate de autoritatea publică și reținute de instanța de fond, dar a contestat echivalarea acestora cu comunicarea ordinului prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă. Instanța de fond a reținut în mod corect incidența prevederilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, potrivit cărora, în toate cazurile, introducerea cererii la instanță nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.

Nici Legea nr. 29/1990 și nici legea actuală, Legea nr. 554/2004, nu conțin dispoziții care să impună ca activitatea de comunicare să fie realizată într-o anumită formă, ceea ce susține concluzia că orice formă de comunicare este valabilă, dacă prin aceasta se realizează aducerea la cunoștința persoanei vizate a existenței actului administrativ respectiv și a efectelor acestuia. Or, în cauză, este necontestat că recurentul - reclamant a avut cunoștință de existența actului și de efectele acestuia: trecere sa în rezervă și încetarea raporturilor de serviciu, cel mai târziu la data de 25 martie 2004, când i-a fost înmânat livretul militar, așa cum legal și temeinic a reținut și instanța de fond.

Astfel fiind, rezultă că soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul T.Ș. împotriva sentinței civile nr. 206 din 28 august 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2009.