ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4607/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe. Prin acțiunea formulată la data de 27 mai 2010, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1603/54/2010, reclamantul Ț.F.J. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor cuvenite pentru perioada 15 martie 2004-12 aprilie 2009, ca urmare a anulării Ordinului M.A.N. nr. M.P. 280 din 15 martie 2004 prin sentința nr. 65 din 03 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1364 din 12 martie 2009 a Î.C.C.J.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că până la data de 20 martie 2004 a ocupat funcția de șef secție reparații blindate și tehnică de geniu în cadrul U.M. Craiova. A mai arătat că prin Ordinul M.A.N nr. M.P. 280 din 15 martie 2004, ca urmare a propunerii Consiliului de judecată al Comandamentului Corpului 1 Armata Teritorială, a fost trecut în rezervă. Prin sentința nr. 65 din 03 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1364 din 12 martie 2009 a Î.C.C.J. s-a dispus anularea acestui ordin în ceea ce privește măsura trecerii în rezervă. Prin Ordinul M.A.N. nr. 718/2009 a fost pusă în executare hotărârea instanței, iar din data de 12 aprilie 2009, reclamantul a fost reîncadrat în funcția de șef birou domenii și infrastructură în S.4 - logistică la Comandamentul Bazei 2 Logistică „ Valahia” din Divizia 1 Infanterie „Dacia”, în prezent ocupând funcția de locțiitor al comandantului la U.M.

Craiova. Reclamantul a mai precizat că potrivit dispozițiilor legii contenciosului administrativ există posibilitatea formulării cererii de despăgubiri la o dată ulterioară introducerii cererii principale în anulare, la acea dată neputând să cunoască întinderea pagubei produse ca urmare a emiterii unui ordin nelegal. S-a susținut că, în speță, temeiul de drept al acțiunii este cuprins în dispozițiile art. 1 și 12 din Legea nr. 29/1990 și că termenul de prescripție este cel de drept comun, respectiv cel de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, întrucât vechea lege a contenciosului administrativ nu prevedea un termen special de prescripție, așa cum prevede în prezent art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul M.A.N. - Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune. Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 513 din 16 noiembrie 2010 a respins acțiunea reclamantului. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că dreptul la acțiunea în despăgubiri a reclamantului s-a prescris în raport cu prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004, care stabilesc un termen de prescripție de un an pentru solicitarea despăgubirilor, termen ce curge de la data când persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Ținând cont de împrejurarea că reclamantul a fost reîncadrat pe postul deținut anterior eliberării din funcție, la data de 12 aprilie 2009, iar acțiunea a fost formulată la data de 27 mai 2010, s-a apreciat că s-a depășit termenul de prescripție. I. Recursul exercitat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Ț.F.J., criticând-o ca nelegală și netemeinică. Recurentul-reclamant a susținut, în esență că, în mod greșit prima instanță a apreciat că s-a prescris dreptul de a solicita despăgubiri, considerând că nu sunt aplicabile prevederile art. 12 din Legea nr. 29/1990 coroborate cu dispozițiile Decretului nr. 167/1958. A apreciat recurentul că în cauză se aplică termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, având în vedere că Legea nr. 29/1990, în vigoare la data emiterii actului administrativ anulat, nu prevedea un termen special de prescripție.

Totodată, recurentul a învederat instanței că, și în situația în care ar fi aplicabilă Legea nr. 554/2004, prima instanță a apreciat greșit momentul de la care curge termenul. A arătat că a făcut toate demersurile la autoritatea pârâtă, la data de 02 martie 2010, însă aceasta a refuzat să-i determine cuantumul acestora. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Prin sentința civilă nr. 65 din 03 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1364 din 12 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Ț.F.J.

și a fost anulat Ordinul M.P. nr. 280 din 15 martie 2004 emis de Ministrul Apărării Naționale cu privire la sancțiunea de trecere în rezervă aplicată reclamantului. La data de 12 aprilie 2009, reclamantul a fost reintegrat în funcția deținută anterior emiterii ordinului. La data de 27 mai 2010, reclamantul a formulat acțiune în despăgubiri, solicitând acordarea drepturilor salariale pentru perioada 15 martie 2004-12 aprilie 2009, ca urmare a anulării Ordinului nr. 280 din 15 martie 2004. Înalta Curte reține că în mod corect prima instanță a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

Potrivit acestor dispoziții „(1) când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei; (2) cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de 1 an prevăzut la art. 11 alin. (2)”. În cauza de față, reclamantul a fost reîncadrat în funcție la data de 12 aprilie 2009, dată de la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei și de la care curge termenul de un an prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de reclamant în sensul că autoritatea pârâtă a refuzat să-i determine cuantumul despăgubirilor, având în vedere că textul legal folosește sintagma „trebuia să cunoască”, astfel că, ținând cont de data la care a fost reîncadrat reclamantul și data formulării cererii pentru despăgubiri, respectiv 27 mai 2010, prezenta acțiune este prescrisă. Înalta Curte apreciază, de asemenea, că și motivele de recurs potrivit cărora se aplică termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 29/1990, sunt neîntemeiate. Termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 vizează acțiunile de drept comun, or, prezenta cerere este supusă, în ceea ce privește competența și calcularea termenului de promovare a acțiunii, dispozițiilor legii speciale a contenciosului administrativ.

Pe de altă parte acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței de fond la data de 27 mai 2010, fiind supusă prevederilor Legii nr. 554/2004, intrată în vigoare la data de 06 ianuarie 2005, iar nu prevederilor Legii nr. 29/1990. În stabilirea normei procedurale aplicabile, nu are relevanță data emiterii ordinului anulat și legea în vigoare la acea dată. Normele de procedură sunt de imediată aplicare, singura derogare de la regula de drept comun prevăzută de art. 725 C. proc. civ., fiind cea cuprinsă în art. 27 din Legea nr. 554/2004, în sensul că pricinile aflate pe rol la data intrării în vigoare a legii noi vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanței.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004, în vigoare la data sesizării instanței. Pe cale de consecință, având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ț.F.J. împotriva sentinței nr. 513 din 16 noiembrie 2010, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2011.