ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4607/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

și hotărârea primei instanțe.

Prin acțiunea

formulată la data de 27 mai 2010, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, sub nr. 1603/54/2010, reclamantul Ț.F.J. a chemat în

judecată Ministerul Apărării Naționale, solicitând instanței ca prin sentința

ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor

cuvenite pentru perioada 15 martie 2004-12 aprilie 2009, ca urmare a anulării

Ordinului M.A.N. nr. M.P. 280 din 15 martie 2004 prin sentința nr. 65 din 03

martie 2008 a Curții de Apel Craiova, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1364

din 12 martie 2009 a Î.C.C.J.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut că până la data de 20 martie 2004 a ocupat funcția

de șef secție reparații blindate și tehnică de geniu în cadrul U.M. Craiova.

A mai arătat că prin

Ordinul M.A.N nr. M.P. 280 din 15 martie 2004, ca urmare a propunerii

Consiliului de judecată al Comandamentului Corpului 1 Armata Teritorială, a

fost trecut în rezervă.

Prin sentința nr. 65

din 03 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, rămasă definitivă și

irevocabilă prin decizia nr. 1364 din 12 martie 2009 a Î.C.C.J. s-a dispus

anularea acestui ordin în ceea ce privește măsura trecerii în rezervă.

Prin Ordinul M.A.N.

nr. 718/2009 a fost pusă în executare hotărârea instanței, iar din data de 12

aprilie 2009, reclamantul a fost reîncadrat în funcția de șef birou domenii și

infrastructură în S.4 - logistică la Comandamentul Bazei 2 Logistică „ Valahia”

din Divizia 1 Infanterie „Dacia”, în prezent ocupând funcția de locțiitor al

comandantului la U.M. Craiova.

Reclamantul a mai

precizat că potrivit dispozițiilor legii contenciosului administrativ există

posibilitatea formulării cererii de despăgubiri la o dată ulterioară

introducerii cererii principale în anulare, la acea dată neputând să cunoască

întinderea pagubei produse ca urmare a emiterii unui ordin nelegal.

S-a susținut că, în

speță, temeiul de drept al acțiunii este cuprins în dispozițiile art. 1 și 12

din Legea nr. 29/1990 și că termenul de prescripție este cel de drept comun,

respectiv cel de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958,

întrucât vechea lege a contenciosului administrativ nu prevedea un termen

special de prescripție, așa cum prevede în prezent art. 19 din Legea nr.

554/2004.

Pârâtul M.A.N. -

Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune. Pe

fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 513

din 16 noiembrie 2010 a respins acțiunea reclamantului.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că dreptul la acțiunea în despăgubiri a

reclamantului s-a prescris în raport cu prevederile art. 19 din Legea nr.

554/2004, care stabilesc un termen de prescripție de un an pentru solicitarea

despăgubirilor, termen ce curge de la data când persoana vătămată a cunoscut

sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Ținând cont de împrejurarea că

reclamantul a fost reîncadrat pe postul deținut anterior eliberării din

funcție, la data de 12 aprilie 2009, iar acțiunea a fost formulată la data de

27 mai 2010, s-a apreciat că s-a depășit termenul de prescripție.

I. Recursul exercitat

în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul Ț.F.J., criticând-o ca nelegală și

netemeinică.

Recurentul-reclamant

a susținut, în esență că, în mod greșit prima instanță a apreciat că s-a

prescris dreptul de a solicita despăgubiri, considerând că nu sunt aplicabile

prevederile art. 12 din Legea nr. 29/1990 coroborate cu dispozițiile Decretului

nr. 167/1958.

A apreciat recurentul

că în cauză se aplică termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 alin.

(1) din Decretul nr. 167/1958, având în vedere că Legea nr. 29/1990, în vigoare

la data emiterii actului administrativ anulat, nu prevedea un termen special de

prescripție.

Totodată, recurentul

a învederat instanței că, și în situația în care ar fi aplicabilă Legea nr.

554/2004, prima instanță a apreciat greșit momentul de la care curge termenul.

A arătat că a făcut toate demersurile la autoritatea pârâtă, la data de 02

martie 2010, însă aceasta a refuzat să-i determine cuantumul acestora.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prin sentința civilă

nr. 65 din 03 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, rămasă

irevocabilă prin decizia nr. 1364 din 12 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Ț.F.J. și a fost

anulat Ordinul M.P. nr. 280 din 15 martie 2004 emis de Ministrul Apărării

Naționale cu privire la sancțiunea de trecere în rezervă aplicată

reclamantului.

La data de 12 aprilie

2009, reclamantul a fost reintegrat în funcția deținută anterior emiterii

ordinului.

La data de 27 mai 2010,

reclamantul a formulat acțiune în despăgubiri, solicitând acordarea drepturilor

salariale pentru perioada 15 martie 2004-12 aprilie 2009, ca urmare a anulării

Ordinului nr. 280 din 15 martie 2004.

Înalta Curte reține

că în mod corect prima instanță a apreciat că sunt aplicabile prevederile art.

19 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

Potrivit acestor

dispoziții „(1) când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ,

fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție curge de la

data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei; (2)

cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în

termenul de 1 an prevăzut la art. 11 alin. (2)”.

În cauza de față,

reclamantul a fost reîncadrat în funcție la data de 12 aprilie 2009, dată de la

care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei și de la care

curge termenul de un an prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte nu poate

primi apărările formulate de reclamant în sensul că autoritatea pârâtă a

refuzat să-i determine cuantumul despăgubirilor, având în vedere că textul

legal folosește sintagma „trebuia să cunoască”, astfel că, ținând cont de data

la care a fost reîncadrat reclamantul și data formulării cererii pentru

despăgubiri, respectiv 27 mai 2010, prezenta acțiune este prescrisă.

Înalta Curte

apreciază, de asemenea, că și motivele de recurs potrivit cărora se aplică

termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 și

dispozițiile art. 12 din Legea nr. 29/1990, sunt neîntemeiate.

Termenul de

prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 vizează acțiunile de

drept comun, or, prezenta cerere este supusă, în ceea ce privește competența și

calcularea termenului de promovare a acțiunii, dispozițiilor legii speciale a

contenciosului administrativ.

Pe de altă parte

acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței de fond la data de 27 mai 2010,

fiind supusă prevederilor Legii nr. 554/2004, intrată în vigoare la data de 06

ianuarie 2005, iar nu prevederilor Legii nr. 29/1990.

În stabilirea normei

procedurale aplicabile, nu are relevanță data emiterii ordinului anulat și

legea în vigoare la acea dată.

Normele de procedură

sunt de imediată aplicare, singura derogare de la regula de drept comun

prevăzută de art. 725 C. proc. civ., fiind cea cuprinsă în art. 27 din Legea

nr. 554/2004, în sensul că pricinile aflate pe rol la data intrării în vigoare

a legii noi vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul

sesizării instanței.

Prin urmare, în mod

corect prima instanță a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile Legii

nr. 554/2004, în vigoare la data sesizării instanței.

Pe cale de

consecință, având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ț.F.J. împotriva sentinței nr. 513 din 16 noiembrie 2010, a Curții

de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2011.