ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1816/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1816/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, reclamantul F.F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Apărării Naționale, a solicitat obligarea instituției pârâte la plata unei

despăgubiri egale cu drepturile bănești indexate, majorate și reactualizate și

cu celelalte drepturi ce i se cuvin pentru perioada 01 februarie 2004 - 27

aprilie 2009, când a fost reintegrat în funcție, ca urmare a anulării Ordinului

nr. MP 68 din 21 ianuarie 2004 de trecere în rezervă.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a redat situația de fapt potrivit căreia, până la data

emiterii Ordinului nr. MP 68/21.01,2004 de trecere în rezervă, a îndeplinit

funcția de comandant al unității militare 01136 Craiova, având gradul de

locotenent-colonel inginer.

Prin Sentința nr. 75

din 13 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1813

din 27 martie 2009, pronunțată de Înalta Curte, s-a dispus anularea Ordinului

nr. MP 68  din 21 ianuarie 2004 emis de Ministrul Apărării Naționale, iar

reclamantul a fost reintegrat în rândul cadrelor militare, fiind numit în

funcție la data de 27 aprilie 2009.

În opinia

reclamantului, anularea ordinului de trecere în rezervă a avut ca și consecință

continuitatea raportului de serviciu cu M.Ap.N. pe întreaga perioadă cuprinsă

între 01 februarie 2004 - 27 aprilie 2009, astfel încât a solicitat, pe cale

amiabilă și ierarhică, să i se plătească toate drepturile de care a fost

prejudiciat prevăzute de Legea salarizării cadrelor militare, respectiv Legea

nr. 138/1999, inclusiv norma de hrană și norma de echipare, pe aceeași

perioadă, însă solicitarea acestuia a fost amânată, iar ulterior i s-a

comunicat că Ministerul Apărării Naționale s-a conformat dispoziției

hotărârilor judecătorești, prin reintegrarea reclamantului în funcție.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul Ministerul Apărării Naționale a invocat excepția

prescripției dreptului la acțiune, susținând că Legea nr. 554/2004 prevede un

termen de prescripție de un an pentru formularea cererii de despăgubire, în

situația în care persoana vătămată a cerut doar anularea actului administrativ,

termen care curge de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască

întinderea pagubei. Prin urmare, pârâtul a solicitat admiterea excepției

invocate și respingerea cererii ca urmare a stingerii dreptului la acțiune prin

prescripție extinctivă, iar pe fondul cauzei, a susținut că pretențiile

reclamantului sunt neîntemeiate.

La data de 14

ianuarie 2001, reclamantul și-a completat cererea de chemare în judecată

solicitând și obligarea pârâtului la întocmirea statelor de plată lunare și la

plata contribuțiilor obligatorii către bugetul statului, aferente drepturilor

salariale, constatarea că perioada 01 februarie 2004 - 31 octombrie 2009

constituie vechime în serviciul militar și obligarea pârâtului la plata sumei

de 100.000 euro cu titlu de prejudiciu moral.

Soluția instanței de

fond

Prin Sentința nr.

241/2011 din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul F.F. în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut împrejurările conform cărora, prin

Sentința civilă nr. 75 din 13 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1813 din 27 martie 2009 a Î.C.C.J., a fost

admisă acțiunea formulată de reclamantul F.F. și a fost anulat Ordinul M.P. nr.

68 din 21 ianuarie 2004 emis de Ministrul Apărării Naționale cu privire la

sancțiunea de trecere în rezervă aplicată reclamantului, care a fost numit în

funcția deținută anterior emiterii ordinului de trecere în rezervă.

Totodată, Curtea a

constatat că reclamantul a formulat acțiune în despăgubiri la data de 27

septembrie 2010, solicitând acordarea drepturilor salariale pentru perioada 01

februarie 2004 - 27 aprilie 2009, ca urmare a anulării Ordinului nr. MP 68 din

21 ianuarie 2004.

Examinând cu

prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de instituția

pârâtă, prin raportare la dispozițiile art. 19 alin. (1) și 2 din Legea nr.

554/2004, prima instanță a reținut că hotărârea instanței de anulare a actului

administrativ privind trecerea în rezervă a reclamantului a rămas irevocabilă

la data de 27 martie 2009, dată de la care reclamantul a cunoscut sau trebuia

să cunoască întinderea pagubei cauzată de emiterea Ordinului nr. MP 68 din 21

ianuarie 2004 și de la care începe să curgă termenul de un an prevăzut de

normele de contencios administrativ incidente.

Întrucât reclamantul

a formulat cererea pentru plata despăgubirilor la data de 27 septembrie 2010,

Curtea a apreciat că cererea în despăgubiri a fost formulată cu mult peste

termenul de prescripție de un an prevăzut de lege, dreptul la acțiune fiind,

prin urmare, prescris.

Curtea a înlăturat

susținerea reclamantului potrivit căreia termenul de prescripție privind

promovarea cererii în despăgubiri începe să curgă de la data de 28 septembrie

2009, respectiv data prezentării efective la UM 02494 Ploiești, întrucât

cunoașterea efectivă a consecințelor pecuniare ale anulării ordinului de

trecere în rezervă a avut loc la momentul rămânerii irevocabile a sentinței de

anulare, când hotărârea instanței a intrat în puterea lucrului judecat, iar, în

cauză, nu s-a făcut dovada incidenței vreunei cauze de suspendare sau de

întrerupere a prescripției.

Contrar argumentelor

reclamantului, a reținut judecătorul fondului, termenul de prescripție nu a

fost întrerupt de un act începător de executare, respectiv Certificatul de

drepturi bănești nr. 176 din 27 noiembrie 2009 emis cu ocazia mutării

reclamantului la UM 01083 Craiova, întrucât înscrisul menționat face dovada

plății către reclamant a drepturilor bănești cuvenite după data reintegrării în

rândul cadrelor militare, respectiv 01 iulie 2009 și până la data de 31

octombrie 2009, având pe verso mențiunea că reclamantul nu a beneficiat de

drepturile bănești în perioada 27 aprilie - 30 iunie 2009, astfel încât, având

în vedere că înscrisul nu atestă executarea benevolă a despăgubirilor ce

rezultă ca urmare a anulării ordinului de trecere în rezervă, ci despăgubiri

ulterioare reintegrării reclamantului, nu poate fi primită apărarea referitoare

la existența unui act începător de executare care întrerupe cursul prescripției

termenului de 1 an.

Având în vedere

soluția dată cererii principale în despăgubiri, Curtea a apreciat ca fiind

inutilă analiza cererilor accesorii privind obligarea pârâtului la întocmirea

statelor de plată lunare și la plata contribuțiilor obligatorii către bugetul

statului, aferente drepturilor salariale, precum și constatarea că perioada 01

februarie 2004 - 31 octombrie 2009 constituie vechime în serviciul militar.

Recursul

Împotriva Sentinței

nr. 241/2011 din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul F.F., care a criticat-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii

de recurs, reclamantul a invocat în esență următoarele:

- Hotărârea instanței

de fond a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19 din Legea nr.

554/2004 și art. 16 alin. 1 lit. c) art. 17 din Decretul nr. 167/1958.

Se arată de recurent

că art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, respectiv termenul de 1 an se

calculează nu de la data la care a rămas irevocabilă Sentința civilă nr. 75 din

13 martie 2008 - adică 27 martie 2009, ci de la data de 29 septembrie 2009,

când acesta a fost chemat la UM 02494 Ploiești și luat în evidența cadrelor

active.

- Se consideră că

prescripția dreptului la acțiune în despăgubiri a fost întreruptă printr-un act

începător de executare conform art. 16 alin. 1 lit. c) din Decretul nr.

167/1958. Se arată că acest act începător de executare îl reprezintă plata

parțială a drepturilor bănești pentru perioada iulie - septembrie 2009, conform

cu certificatul de drepturi bănești nr. 176 din 27 noiembrie 2009 emis cu

ocazia mutării sale la Craiova și rezultă și din Adresa nr. 1087 din 17 martie

2011 - prin care se confirmă plata drepturilor bănești în temeiul Legii nr.

138/1999.

Consideră recurentul

că în mod eronat s-a apreciat de instanța de fond că aceste drepturi bănești

acordate pentru perioada 1 iulie - 30 septembrie 2009 nu constituie prejudiciu

datorat anulării Ordinului de trecere în rezervă, ci despăgubiri ulterioare

reintegrării reclamantului, ori prejudiciul în opinia recurentului trebuia

analizat pentru perioada 21 ianuarie 2004 - 29 septembrie 2009 - când s-a

efectuat reintegrarea în fapt.

Apreciază

recurentul-reclamant că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 19 din

Legea nr. 554/2004 privind termenul de prescripție pentru cererea de

despăgubire, deoarece ordinul de trecere în rezervă nu este un act

administrativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, ci un

act juridic civil emis de MAPN în calitate de angajator, ca sancțiune

disciplinară, similar deciziei de desfacere a contractului de muncă pentru

personalul contractual.

- În mod greșit,

instanța de fond a apreciat că dreptul la salariu după repunerea în situația

anterioară și dreptul la daune morale sunt cereri accesorii și, ca urmare a

respingerii cererii principale nu le-a mai analizat.

În drept, cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în

conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

apreciază că aceasta nu este întemeiată pentru considerentele următoare:

- Nu se poate reține

incidența Certificatului de drepturi bănești nr. 176 din 27 noiembrie 2009 - ca

un act începător de executare, care întrerupe prescripția dreptului la acțiune

conform art. 16 alin. 1 lit. c) din Decretul-lege nr. 167/1958.

Așa cum a reținut și

instanța fondului, prin acest înscris se dovedește plata despăgubirilor bănești

cuvenite recurentului-reclamant pentru perioada 1.07 - 31 octombrie 2009,

menționându-se expres că nu s-au plătit aceste drepturi pentru perioada 27

aprilie - 30 iunie 2009.

La data de 27 aprilie

2009, recurentul-reclamant a fost numit în funcția deținută anterior emiterii

ordinului de trecere în rezervă, anulat prin Sentința civilă nr. 75/2008,

rămasă definitivă la 27 martie 2009 prin Decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție nr. 1813.

Recurentul-reclamant

a solicitat prin acțiunea introdusă la instanța de fond, plata drepturilor

bănești pentru perioada 1 februarie 2004 - 27 aprilie 2009 data reintegrării în

funcție și deci încă un argument că plata drepturilor bănești pentru perioada 1

iulie - 31 octombrie 2009 nu reprezintă un act de executare care a întrerupt

prescripția, în realitate fiind vorba de altă perioadă și în contextul altei

situații juridice a reclamantului-recurent.

- Nu are relevanță

când s-a realizat în fapt reintegrarea efectivă în calcularea termenului de

prescripție stabilit de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul a luat

cunoștință de decizia irevocabilă la data de 27 martie 2009, de la această dată

se socotește termenul de la care trebuia să cunoască întinderea pagubei

determinată de emiterea ordinului de trecere în rezervă, care a fost anulat

irevocabil.

- Sunt aplicabile în

speță dispozițiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Cererea întemeiată pe

art. 19 este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care a

fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal,

acțiunea pentru repararea pagubei fiind o latură intrinsecă litigiului

administrativ.

Este de necontestat

că Ordinul nr. MP 68 din 21 ianuarie 2004 emis de MApN prin care s-a dispus

sancționarea disciplinară a reclamantului-recurent și s-a propus trecerea în

rezervă - este un act administrativ, fiind pronunțate de instanțe specializate

în contencios administrativ.

Pe de altă parte,

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu valoare de principiu și a

unificat practica judiciară în acest sens încă din anul 2008, pentru

următoarele argumente:

Dispozițiile art. 6

din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare arată: ”În exercitarea

atribuțiilor ce le revin potrivit legii și prevederilor regulamentelor

militare, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii sunt învestiți cu

exercițiul autorității publice, bucurându-se de protecție potrivit legii

penale”.

În conformitate cu

dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999

republicată: (1) Prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor

juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală,

prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile

publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare

raporturi de serviciu;

Art. 2 alin. (1)

Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților,

stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere

publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală

și autoritățile administrative autonome”.

Cadrele militare nu

sunt exceptate de la aplicarea în completarea Statutului propriu, aprobat prin

Legea nr. 80/1995, a prevederilor Legii nr. 188/1999 privind statutul

funcționarilor publici, care stabilesc prin art. 9 competența instanței de

contencios administrativ.

Potrivit art. 109 din

Legea nr. 188/1999 „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al

funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios

administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin

lege competența altor instanțe”.

În acest sens, se

reține și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - și anume cu

titlu exemplificativ deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.

1470/2007, nr. 3208/2007, nr. 4622/2007, nr. 4747/2007.

- În ceea ce privește

celelalte cereri despre care instanța de fond le-a denumit accesorii, se

constată că în mod corect a făcut instanța de fond această apreciere, toate

aceste cereri fiind raportate la ordinul care a fost anulat de instanța de

contencios administrativ, decurg din modul de soluționare a acesteia, aceste

cereri nu pot fi valorificate pe calea dreptului comun pentru angajarea

răspunderii delictuale a autorității fiind strâns legate de hotărârea

judecătorească prin care a fost admisă acțiunea împotriva actului

administrativ.

Prin urmare nu este

fondată nici această susținere a recurentului.

Față de cele arătate

mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C. proc. civ., se va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de F.F. împotriva Sentinței nr. 241/2011 din 20 aprilie 2011 a Curții

de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 aprilie 2012.