ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 953/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 953/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții să dispună suspendarea executării Ordinului Ministrului apărării Naționale nr. MP 701 din 24 septembrie 2015 până la soluționarea pe fond a cauzei; constatarea nulității aceluiași ordin, iar în subsidiar anularea acestuia, reîncadrarea sa în cadrele militare, pe postul avut anterior, plata salariului aferent gradului de maior începând cu data de 2 octombrie 2015 și până la data reîncadrării, plata de daune morale în sumă de 20.000 RON, cu cheltuieli de judecată.
Pe cale de excepție a invocat nulitatea Ordinului Ministrului apărării Naționale nr. MP 701 din 24 septembrie 2015 motivat de faptul că nu i-a fost comunicat, iar în adresa nr. x/67 din 29 septembrie 2015 emisă de U.M. 01043 nu este menționat termenul în care sancțiunea poate fi contestată și nici instanța competentă să soluționeze contestația.
Pe fondul cauzei, a arătat, în esență că, din anul 1997 a fost cadru militar angajat, în prezent fiind ofițer superior la UM 01043 Craiova. De asemenea că, prin sentința nr. 17 din data de 24 iunie 2015 dată de Tribunalul Militar Timișoara în Dosarul nr. x/751/2015, rămasă definitivă la data de 14 iulie 2015 prin neapelare, s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Drept urmare, prin adresa nr. x/67 din data de 29 septembrie 2015 emisa de U.M 01043 a fost înștiințat, evaziv, că în conformitate cu Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. MP 701 din data de 24 septembrie 2015, începând cu data de 21 septembrie 2015 a fost trecut în rezervă în baza prevederilor art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
Legal citat pârâtul Ministerul Apărării Naționale a depus întâmpinare, invocând pe cale de excepție necompetența materială a Tribunalului Dolj, respectiv lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Unitatea Militară 01043 Craiova.
Prin Sentința nr. 2443 din 17 decembrie 2015 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dolj invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.
Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 17/2016, din data de 18 ianuarie 2016, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Craiova, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale - București și Unitatea Militară 01043 - Craiova, în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.
Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.
Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Potrivit art. 96 pct. 1 din C. proc. civ. "curțile de apel judecă în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale", iar art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ stabilește în sarcina secțiilor de contencios administrativ ale curților de apel competența de soluționare a litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. Așadar, criteriul rangului autorității publice stabilește competența de soluționare în favoarea tribunalelor administrativ-fiscale, respectiv a curților de apel.
Ori, prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul A. a solicitat instanței, suspendarea executării Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. MP 701 din 24 septembrie 2015 până la soluționarea pe fond a cauzei; constatarea nulității aceluiași ordin, iar în subsidiar anularea acestuia, reîncadrarea sa în cadrele militare, pe postul avut anterior, plata salariului aferent gradului de maior începând cu data de 2 octombrie 2015 și până la data reîncadrării, plata de daune morale în sumă de 20.000 RON, cu cheltuieli de judecată.
Având în vedere că, reclamantul A. a contestat Ordinul Ministerului Apărării Naționale de trecere în rezervă nr. MP 701 din data de 24 septembrie 2015, se constată că ordinul atacat este emis de o autoritate publică centrală.
Față de aceste considerente, la determinarea competenței materiale se impune a se reține rangul autorității publice emitente a actului administrativ dedus judecății, astfel încât în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și intimații Ministerul Apărării Naționale și Unitatea Militară 01043, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 martie 2016.
Procesat de GGC - MM