ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2734/2019

Hotărârea pronunțată de instanța de fond 1.1. Cererea de chemare în judecată. Circumstanțele cauzei Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 17 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Unitatea Militară 01043 Craiova, suspendarea executării Ordinului ministrului Apărării Naționale nr. MP 701 din 24 septembrie 2015 până la soluționarea pe fond a cauzei, constatarea nulității aceluiași ordin iar, în subsidiar, anularea acestuia, reîncadrarea sa în cadrele militare, pe postul avut anterior, plata salariului aferent gradului de maior începând cu data de 2 octombrie 2015 și până la data reîncadrării, plata de daune morale în sumă de 20.000 RON, cu cheltuieli de judecată. A invocat nulitatea ordinului motivat de faptul că nu i-a fost comunicat și că, în Adresa nr. x din 29 septembrie 2015 emisă de UM 01043, nu a fost menționat termenul în care sancțiunea poate fi contestată și nici instanța competentă să soluționeze cauza. Prin Sentința civilă nr. 2443 din 17 decembrie 2015, s-a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova. Cauza a fost înregistrată, la data de 21 decembrie 2015, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015. Prin Sentința civilă nr. 17 din 18 ianuarie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal. Totodată, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului. Prin Decizia nr. 953 din 25 martie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând că obiectul acțiunii privește anularea Ordinului ministrului Apărării Naționale nr. MP 701 din 24 septembrie 2015, act emis de o autoritate publică centrală. 1.

Soluția primei instanțe Prin Sentința nr. 388 din 19 septembrie 2016, Curtea de Apel Craiova a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a UM 01043 Craiova și a respins cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins acțiunea reclamantului, formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, ca nefondată. 2. Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, intitulat apel, solicitând casarea hotărârii atacate și, rejudecând pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. A apreciat recurentul că, în mod greșit, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei UM 01043 Craiova, pentru că aceasta a emis și a comunicat Adresa nr. x din 29 septembrie 2015 privind trecerea sa în rezervă și a făcut demersurile pentru ducerea la îndeplinire a Ordinului MP nr. 701 din 24 septembrie 2015. A reiterat excepția nulității actului atacat, Ordinul MP 701 din 24 septembrie 2015, pe motiv că nu i-a fost comunicat și pentru că în Adresa nr. x din 29 septembrie 2015 emisă de UM 01043 nu a fost menționat termenul la care poate contesta sancțiunea și nici instanța competentă. Pe fond, a susținut că trecerea sa în rezervă nu s-a produs ca urmare a unei sancțiuni disciplinare, ci doar pentru că a primit o hotărâre de condamnare, considerentele instanței de fond nefiind oportune și nici în legătură cu litigiul dedus judecății. Așadar, instanța a făcut o confuzie privind sancționările sale disciplinare și temeiul de drept invocat de intimată pentru trecerea sa în rezervă, art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995. Textul de lege prevede faptul că poate fi trecut în rezervă, fiind lăsat oarecum la mâna hazardului, astfel că a formulat acțiunea în instanță. De asemenea, pentru fapta săvârșită i-a fost aplicată o pedeapsă de către instanța de judecată, angajatorul aplicându-i o altă pedeapsă, având loc o dublă incriminare. A solicitat a se avea în vedere faptul că instanța penală a apreciat că infracțiunea săvârșită a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, aplicând o pedeapsă orientată spre minim, fără a aplica pedeapsă complementară. Așadar, măsura dispusă de angajator este menită să aplice o altă pedeapsă, mult mai aspră, pierderea locului de muncă. Conduita din afara programului de lucru, raportat la pedeapsa aplicată, și modalitatea de executare nu ar trebui să aibă repercusiuni asupra activității sale, fapta pentru care a fost condamnat fiind săvârșită în afara programului de serviciu, fără a avea legătură cu îndeplinirea sau exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Decizia instanței de recurs Preliminar, Înalta Curte reține că, deși calea de atac a fost denumită apel, incompatibilă cu specificul materiei contenciosului administrativ, criticile formulate pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la încălcarea greșită a normelor de drept material. 3.1. Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat. Recurentul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ legalitatea Ordinului nr. MP 701 din 24 septembrie 2015 emis de ministrul Apărării Naționale prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă începând cu data de 21 septembrie 2015. Ordinul a fost emis în urma Raportului nr. x din 27 iulie 2015 întocmit de Comandantul Diviziei 2 Infanterie "Getica", Raportului nr. x din 16 iulie 2015 întocmit de Comandantul Brigăzii 2 Infanterie "Rovine" și a Raportului nr. x din 16 iulie 2015 întocmit de Comandantul Batalionului 205 Apărare Antiaeriană "General B." și a fost întemeiat pe dispozițiile art. 43 alin. (1) lit. c) și art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare. Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii reclamantului, cu consecința menținerii ordinului contestat, este legală, reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente. 3.2. În ceea ce privește critica recurentului vizând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a UM 01043 Craiova, Înalta Curte constată că este nefondată. Calitatea procesuală pasivă este condiționată de existența unei identități între pârât și cel obligat la raportul juridic dedus judecății. Or, în cauză, emitentul actului atacat este ministrul Apărării Naționale, și nu unitatea militară unde își desfășura activitatea recurentul-reclamant. 3.3. Referitor la nulitatea ordinului atacat, instanța de control judiciar apreciază că susținerile recurentului, vizând necomunicarea acestuia, sunt critici asupra nelegalității actului, care se subsumează cererii de anulare a acestuia. Acest aspect a fost corect apreciat de prima instanță ca neproducând vreo vătămare recurentului-reclamant, care să ducă la nulitatea actului, de vreme ce a avut posibilitatea contestării actului în fața instanței de judecată competente, fără a-i fi opusă vreo excepție în legătură cu termenul de contestare a acestuia. 3.

Restul alegațiilor recurentului-reclamant vizând, în esență, aplicarea greșită a dispozițiilor prevăzute de art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, nu sunt fondate. Recurentul nu contestă situația de fapt reținută în hotărârea contestată, privind sancționarea sa în legătură cu desfășurarea activității de serviciu și condamnarea sa definitivă pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, ci susține că instanța de fond a făcut o confuzie privind sancționările sale disciplinare și temeiul de drept invocat prin ordinul de trecere în rezervă, art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995. Actul administrativ reprezintă manifestarea de voință a autorității publice, manifestare care se realizează în regim de putere publică. Regimul de putere publică presupune existența, între autoritate și particular, a unui raport de inegalitate juridică. Puterea publică nu este însă absolută, ci este limitată de rigorile normelor juridice cărora autoritatea trebuie să se supună pentru a respecta principiul legalității care guvernează actul administrativ. Încadrarea autorității în anumite limite nu presupune o lipsă totală de libertate a autorității, care are anumite limite între care se poate manifesta. Autoritatea are un anumit grad de libertate în a alege între mai multe soluții posibile. Este ceea ce se numește dreptul (marja) de apreciere al autorității. Acesta reprezintă posibilitatea de a decide asupra oportunității unei anumite conduite sau acțiuni a autorității, materializate în emiterea unui act administrativ care, prin efectele sale, intervine asupra realității în sensul modificării acesteia, modificare ce trebuie să fie în conformitate atât cu interesul general, cât și cu drepturile particularului. Rezultă că libertatea de apreciere permisă autorității nu este în contradicție cu principiul legalității. Numai atunci când acționează discreționar autoritatea acționează în afara legii. Libertatea de apreciere a autorității este în legătură cu elementele actului administrativ (motive, obiect, scop etc). Altfel spus, autoritatea poate decide dacă este oportun să emită actul, care să fie conținutul actului sau când să își producă acesta efectele. Oportunitatea actului administrativ este consecința existenței dreptului de apreciere al autorității. Deși oportunitatea ține de marja de apreciere a autorității, instanțele pot examina dacă oportunitatea nu este consecința unui exces de apreciere al autorității. Pentru stabilirea exercitării unei conduite nelegale a autorității, instanța trebuie să examineze dacă există un dezechilibru între măsura dispusă și situația care a determinat-o, iar măsura să nu fi fost necesară (s-a încălcat principiul proporționalității). Din această perspectivă (a respectării proporționalității), instanțele pot stabili dacă autoritatea a acționat sau nu cu exces de putere. Dacă există o disproporție vădită, este afectat scopul legii și, prin urmare, actul este nelegal. 3.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, nu se poate reține dubla sa sancționare, pe lângă pedeapsa penală fiindu-i aplicată și sancțiunea trecerii în rezervă de către angajator. Potrivit art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, "(3) Cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naționale condamnate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție la pedeapsa amenzii penale sau cu închisoare, cu suspendarea executării ori grațiate înainte de începerea executării pedepsei sau cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pot fi trecute în rezervă sau direct în retragere ori pot fi menținute în activitate, pe baza propunerilor înaintate ierarhic, prin ordin al comandanților/șefilor care au competențe în acest sens, stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale, dispozițiile art. 43 aplicându-se în mod corespunzător.". Deci, existența unei condamnări pentru o infracțiune săvârșită cu intenție constituie criteriul pe baza căruia se dispune trecerea în rezervă a cadrului militar, dar acesta nu poate exclude o examinare a datelor deținute cu privire la persoana condamnată și la activitatea acesteia. Or, în cauză, această examinare a avut loc și s-a raportat la activitatea recurentului-reclamant, desfășurată în calitate de cadru militar, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Astfel, prin Adresa nr. x din 21 august 2015 emisă de UM 01043 către Comandantul Unității Militare 01083 Craiova, având ca subiect "Documente privind trecerea în rezervă a Mr. A.", s-a menționat faptul că ofițerul a fost sancționat disciplinar de 8 ori, ultima pedeapsă datând din anul 2009. De asemenea, a fost depus extras din Fișa matricolă a recurentului maior în rezervă A., care a confirmat sancționarea sa pentru neglijență în exercitarea îndatoririlor de serviciu, pentru absență nemotivată, pentru prezentarea la program sub influența băuturilor alcoolice, pentru întârziere în executarea ordinelor primite și pentru consumul băuturilor alcoolice în timpul programului. Prin urmare, în aprecierea instanței de control judiciar, în acord cu instanța de fond, apare ca oportună alegerea de către emitentul actului administrativ contestat a trecerii recurentului-reclamant în rezervă, în raport cu circumstanțele personale ale acestuia și cu activitatea desfășurată până la momentul săvârșirii infracțiunii. 3.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru cele reținute anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.