ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 156/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 8 septembrie 2015 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Militară 01714 Pitești, solicitând să se dispună suspendarea executării Ordinului directorului general al Direcției Generale de Informații a Apărării nr. D.G.P. 68/12.08.2015, suspendarea executării adresei nr. x/18.08.2015 remisă reclamatului, prin care a fost trecut în rezervă, precum și a tuturor actelor subsecvente similare referitoare la trecerea sa în rezerva, pana la soluționarea definitiva a litigiului în fond. A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 1798 de la 14 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dolj și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Unitatea Militară 01714 Pitești și Ministerul Apărării Naționale, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015.

În ședința publică din data de 20.11.2015 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Craiova, față de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 80/1995 prin raportare la art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013.

Prin Sentința nr. 468 de la 20 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Unitatea Militară 01714 Pitești și Ministerul Apărării Naționale - Direcția Generală de Informații a Apărării, în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului de competență.

Prin Decizia nr. 368 de la 12 februarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Unitatea Militară 01714 Pitești, Direcția Generală de Informații a Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerul Apărării Naționale, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015*.

Prin Sentința civilă nr. 239 din 27 mai 2016, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul A., față de pârâta Unitatea Militară 01714 Pitești, și împotriva pârâților Ministerul Apărării Naționale și Direcția Generală de Informații a Apărării din cadrul Ministerul Apărării Naționale.

În esență, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite cerințele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Criticile invocate se circumscriu cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a criticat sentința atacată sub aspectul motivației eronate privind neîndeplinirea condițiilor impuse de lege pentru cererea de suspendare prin raportare la împrejurările cauzei și la ansamblul elementelor probatorii atât cele administrative la fond cât și cele propuse în prezentul recurs.

A mai susținut recurentul că sentința este greșită întrucât temeiul juridic invocat de emitentul actului atacat nu cuprinde și ipoteza amânării pedepsei. În această argumentare a susținut recurentul că instanța de fond a apreciat că temeiul juridic indicat în ordinul de trecere în rezervă, respectiv art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 este legal și temeinic aducându-se doar o singură justificare și anume modificarea produsă prin art. 33 pct. 2 din Legea nr. 255/2013 fără însă a se avea în vedere de către instanța de fond și ulterioarele modificări din Legea nr. 30/2014.

Recurentul a arătat că în ceea ce privește condiția existenței cazului bine justificat acesta rezidă în împrejurarea că emitentul actului nu are în considerare Sentința penală definitivă nr. 18 din 25 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara, precizând ca respectiva fapta nu a avut legătura cu serviciul și nu a privit activitatea sa profesionala.

A mai arătat recurentul că este îndeplinită și condiția privind prevenirea unei pagube iminente deoarece a dovedit crearea unui prejudiciu viitor pecuniar care a condus la imposibilitatea unui trai decent pentru susținerea familiei sale. În acest sens a arătat că a depus înscrisuri la dosarul cauzei din care rezultă că are familie, un copil minor în întreținere, soția sa nu are loc de muncă, iar recurentul, de asemenea, nu înregistrează venituri.

În ceea ce privește prejudiciul moral recurentul a arătat că acesta constă în aceea că nu mai este cadru militar, împrejurare care a afectat grav imaginea sa în cadrul comunității restrânse din care face parte, solicitând în acest sens efectuarea unei anchete sociale la domiciliul său.

În concluzie a solicitat admiterea recursului, desființarea în tot a sentinței atacate și rejudecând cauza, să i se admită cererea introductivă, suspendând executarea actului administrativ de trecere în rezervă până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este întemeiat, instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Obiectul cauzei îl constituie suspendarea executării Ordinului directorului general al Direcției Generale de Informații a Apărării nr. D.G.P. 68/12.08.2015, precum și suspendarea executării adresei nr. x/18.08.2015 remisă reclamatului, prin care s-a reținut că începând cu data de 14.08.2015 a fost trecut în rezervă, invocându-se în drept prevederile art. 43 alin. (1) lit. c) și art. 87 alin. (3) din Legea 80/1995, iar în fapt existența sentinței definitive nr. 18/25.06.2015 pronunțata de Tribunalul Militar Timișoara în dosarul x/2015, prin care s-a admis acordul de vinovăție încheiat cu procurorul militar și s-a dispus amânarea aplicării unei pedepse cu amenda penală pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".

În cadrul cererii de suspendare, instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Astfel, în cadrul cererii de suspendare instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate a actelor administrative, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anularea actelor administrative.

a) Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Prin urmare, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Condiția existenței cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorului, sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să existe o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a actului.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut suficiente argumente care să conducă la inexistența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat.

Referitor la cazul bine justificat, Înalta Curte nu poate primi critica recurentului în sensul că au fost interpretate eronat dispozițiilor legale ale art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, că nu ar avea nicio legătură cu sentința pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara, deși aceasta constituie motivarea în fapt a actelor administrative respective, că art. 87 alin. (3) face vorbire de condamnare la pedeapsa închisorii sau amenzii penale, iar sentința vorbește de amânarea aplicării pedepsei, potrivit art. 83 C. pen., rezultând fără echivoc faptul că exista o îndoiala puternica și evidenta asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Din Sentința penală nr. 18 din 25 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin neapelare la 14.07.2015, rezultă că reclamantului i s-a stabilit o pedeapsă de 3600 RON amendă penală, reprezentând echivalentul a 180 zile - amendă la o valoare de 20 RON/zi pentru săvârșirea infracțiunii de "Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe" prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.. Prin aceeași sentință, potrivit art. 83 C. pen., instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 84 alin. (1) C. pen.

Instanța de fond a reținut, cu privire la acest aspect, faptul că dispozițiile art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 (astfel cum erau în vigoare la data emiterii actului administrativ) prevedeau că un cadru militar poate fi trecut în rezervă, astfel încât există o prezumție de legalitate a actului administrativ atacat, iar reclamantul nu a făcut dovada "cazului bine justificat" cerut de lege.

Dispozițiile art. 43 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, prevăd că:

"Trecerea cadrelor militare din activitate în rezervă sau direct în retragere, precum și chemarea din rezervă în activitate se fac după cum urmează: c) maiștrii militari și subofițerii, prin ordin al comandanților stabiliți de ministrul apărării naționale."

Art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 prevede următoarele:

"Cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naționale condamnate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție la pedeapsa amenzii penale sau cu închisoare, cu suspendarea executării ori grațiate, înainte de începerea executării pedepsei sau cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, pot fi trecute în rezervă sau direct în retragere ori pot fi menținute în activitate, pe baza propunerilor înaintate ierarhic comandanților/șefilor care au stabilite competențe în acest sens, prin ordin al ministrului apărării naționale."

Prin urmare, nu poate fi reținută critica recurentului potrivit căreia instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 80/1995, întrucât prevederile legale menționate anterior, în baza cărora au fost emise actele administrative a căror suspendare se solicită, reglementează trecerea în rezervă a cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naționale consemnate, pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, indiferent de forma de pedeapsă sau modalitatea de executare a pedepsei care i-a fost aplicată.

Împrejurarea că fapta pentru care reclamantul a fost condamnat la amendă penală nu are legătură cu serviciul, nu conduce la concluzia că reclamantul nu putea fi trecut în rezervă, întrucât acest aspect este expres menționat de dispozițiile legale arătate anterior, care au fost menționate în actele administrative contestate.

Prin urmare, în analizarea condiției prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, rezultă că asupra actelor administrative a căror suspendare se solicită nu există indicii vădite care să conducă la aparența unei nelegalități a acestora.

Aparența de nelegalitate a actelor administrative și concluzia privind întrunirea condiției cazului bine justificat, cerută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, nu este confirmată nici de împrejurarea că prin Sentința penală nr. 18 din 25 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara în dosarul nr. x/2015, prin care reclamantului i s-a stabilit o pedeapsă de 3600 RON amendă penală, reprezentând echivalentul a 180 zile pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., potrivit art. 83 C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 84 alin. (1) C. pen.

b) De asemenea, instanța de control judiciar consideră că nici cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantului în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt astfel cum a fost constatată de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că executarea actelor administrative nu este de natură a crea pagube în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Reclamantul a justificat iminența producerii unei pagube determinate de lipsa de venituri, atât a sa cât și a soției sale, de faptul că are în întreținere un copil minor, precum și oprobiul colectivității/societății civile în care își desfășoară existența.

Instanța de recurs nu poate primi această critică, justificată de împrejurarea că reclamantul până la acest moment nu are un alt loc de muncă, întrucât și-a desfășurat activitatea de muncă timp de 20 de ani de zile în condiții cazone, împrejurare care nu-i mai permite să se adapteze sau să se reprofileze pentru o altă meserie similară.

Refuzul reclamantului-recurent de a se specializa într-o altă activitate care i-ar produce veniturile necesare traiului zilnic al său și al familiei sale rămâne opțiunea acestuia, însă nu poate constitui un argument veritabil în îndeplinirea condiției producerii unei pagube iminente în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, împrejurarea că executarea actelor administrative ar fi de natură să pună reclamantul-recurent în imposibilitatea de plată a obligațiilor care-i revin prin obligațiile de familie pentru traiul zilnic, nu este un argument ce poate atrage îndeplinirea cerinței prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, atâta vreme cât recurentul apreciază că nu este dispus să se recalifice profesional într-o altă activitate care i-ar asigura venituri stabile.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 239 din 27 mai 2016 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - CL