ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5099/2019

Ședința publică din data de 28 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 08.09.2016, sub nr. x/2015, pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Militară 01714 Pitești, anularea Ordinului directorului general al Direcției generale de informații a apărării nr. D.G.P. 68/12.08.2015; anularea Adresei nr. x/18.08.2015 remisă reclamantului, prin care a fost trecut în rezervă, precum și a tuturor actelor subsecvente similare referitoare la trecerea sa în rezerva; obligarea pârâtei la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat prin emiterea actelor administrative contestate si punerea lor în executare de îndată, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004R; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ce le va ocaziona cu acest litigiu.

Prin sentința nr. 262/17.02.2016 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2016 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dolj și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Unitatea Militară 01714 Pitești, Ministerul Apărării Naționale și Direcția Generală de Informații a Apărării, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 296/2016 pronunțată în data de 10 iunie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Unitatea Militară 01714 Pitești, Ministerul Apărării Naționale și Direcția Generală de Informații a Apărării și Directorul General al Direcției Generale de Informații a Apărării.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând cauza, să se admită cererea introductivă, anulându-se actul administrativ de trecere în rezerva reprezentat de Ordinul directorului general al Direcției generale de informații a apărării nr. D.G.P. 68/12.08.2015.

În fapt reclamantul critică sentința sub aspectul interpretării greșite a normelor de drept material, respectiv a art. 87 alin. (3) din Legea 80/1995. Astfel, judecătorul fondului apreciază că temeiul juridic indicat în ordinul de trecere în rezervă, respectiv art. 87 alin. (3) din Legea 80/1995 R, este legal si temeinic, aducându-se doar două justificări și anume modificarea produsă prin art. 33 pct. 2 din Legea 255/2013, fără însă a se avea în vedere de către instanța de fond și ulterioarele modificări, care lasă la aprecierea instituției publice dacă un cadru militar căruia i s-a stabilit o pedeapsa penală, dar cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei va fi menținut in activitate sau va fi trecut în rezervă.

Susține că în mod eronat s-a constatat că ar fi fost sancționat în trecut pentru o faptă asemănătoare, întrucât nu a fost sancționat penal în trecut pentru vreo fapta similară sau altă faptă de natură penală (nu exista vreo dovadă în acest sens la dosarul cauzei). Astfel, sentința este greșită, întrucât temeiul juridic invocat de emitentul actului atacat nu cuprinde și ipoteza amânării aplicării pedepsei.

Chiar și în ipostaza unui temei juridic corect, actul administrativ este anulabil, întrucât emitentul acestuia nu are în considerare sentința penală definitivă nr. 18/25.06.2015 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara, în cuprinsul căreia judecătorul apreciază ca:

"Totodată, ținând cont de faptul ca inculpatul este militar, a recunoscut și regretat fapta săvârșită, având o conduită bună după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, instanța apreciază că subofițerul are posibilitate de îndreptare și aplicarea unei pedepse în acest moment ar fi inoportună, din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra carierei militare și vieții personale a acestuia."

Susține că infracțiunea pentru care a fost cercetat a fost una la regimul circulației rutiere, săvârșită în afara serviciului, recurentul fiind singurul care a avut de suferit.

Mai arată că, toate documentele depuse în apărare de pârâte nu sunt altceva decât acte medicale sau dispoziții date după ce a suferit accidentul de circulație și a trebuit să stea internat în spital, de aceea a fost declarat parțial inapt, însă a obținut în toată aceasta perioada numai calificativul "foarte bine". De altfel, solicită a se observa ca numărul de zile de spitalizare îi permiteau să se pensioneze, dar nu a făcut acest lucru întrucât a fost convins că faptele sale nu au adus atingere conduitei militare. Mai mult, la sfaturile comandanților direcți și-a continuat activitatea.

Totodată menționează că nu a avut abateri disciplinare la locul de muncă, și-a îndeplinit sarcinile de serviciu, iar greșeala pe care a făcut-o nu a fost în timpul serviciului, a fost un accident regretabil comis în condiții fortuite.

Precizează că actul administrativ atacat este excesiv, netemeinic și se impune a fi anulat, întrucât nu este proporțional cu fapta comisă, nu a produs consecințe prejudiciabile asupra unității emitente, a colegilor sau superiorilor, a fost dată fără a respecta principiul gradualității sancțiunilor, iar motivația nu are corespondent în realitate.

La data de 10 octombrie 2016, recurentul-reclamant a depus la dosar o precizare la acțiune prin care a susținut că motivele de casare sunt cele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând recursul declarat întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ. în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză sentința recurată prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995.

Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate al instanței de contencios, pe calea prevăzută de art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, Ordinul nr. D.G.P. 68 din 12 august 2015 prin care s-a dispus trecerea în rezervă, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1) lit. c) și art. 85 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță în sensul că prin Ordinul nr. D.G.P. 68 din 12 august 2015 emis de Directorul General al Direcției Generale de informații a apărării, plutonierul adjutant principal A., încadrat la U.M.01714, a fost trecut în rezervă în temeiul art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a aplicării prin hotărâre judecătorească, rămasă definitivă, a unei pedepse de 3600 RON amendă penală, reprezentând echivalentul la 180 de zile - amendă la o valoare de 20 RON/zi pentru săvârșirea infracțiunii de "Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau alte substanțe", cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Potrivit aceluiași ordin, la motivarea de fapt, se menționează sentința nr. 18 din 25 iunie 2015 în dosarul nr. x/2015 a Tribunalului Militar Timișoara.

Criticile de nelegalitate invocate de recurent nu pot fi reținute, prima instanță verificând în concret condițiile de legalitate ale Ordinului nr. D.G.P. 68 din 15 august 2015, respectiv a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, în raport de situația de fapt.

Conform art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/2015 în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat "Cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naționale condamnate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție la pedeapsa amenzii penale sau cu închisoare, cu suspendarea executării ori grațiate, înainte de începerea executării pedepsei sau cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, pot fi trecute în rezervă sau direct în retragere ori pot fi menținute în activitate, pe baza propunerilor înaintate ierarhic comandanților/șefilor care au stabilite competențe în acest sens, prin ordin al ministrului apărării naționale".

Motivul de casare invocat în cadrul precizării la cererea de recurs din data de 10 octombrie 2016 ce vizează dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. nu poate fi primit, fiind tardiv invocat, întrucât din cuprinsul motivelor de recurs depuse, la data de 2 septembrie 2016, în termenul prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 487 C. proc. civ., nu rezultă critici vizând depășirea atribuțiilor judecătorești de către instanța de fond.

Criticile aduse prin cererea de recurs pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Potrivit acestuia casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond a stabilit în mod greșit că măsura luată împotriva sa prin sentința penală nr. 18/25.06.2015 de către Tribunalul Militar Timișoara nu este de natură penală, prin asprimea sa, context în care nu trebuia trecut în rezervă, susținere lipsită de temei legal.

Astfel, emiterea Ordinul nr. D.G.P. 68 din 12 august 2015 și luarea măsurii trecerii în rezervă nu a fost urmarea parcurgerii unei proceduri de natură penală, ci a constatării că recurentul-reclamant fusese condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni, ceea ce făcea incidente prevederile art. 43 alin. (1) și art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995.

Înalta Curtea apreciază că în mod legal prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 în sensul că, în situația recurentului - militar condamnat definitiv, nu există obligație de menținere în activitate, aceasta fiind o opțiune pentru autoritatea intimată.

În cauză emitentul Ordinului nr. DGP 68/2015 nu era ținut cu caracter obligatoriu de niciuna din propunerile diferite care s-au făcut cu privire la situația recurentului. Obligația legală care a fost respectată este aceea de a opta motivat cu privire la propunerile din dosarul personal al recurentului și nu însușire automată a uneia din propuneri.

Faptul că opțiunea aleasă în limitele legii, a fost motivată în principal pe sentința penală nr. 18/2015 a Tribunalului Militar Timișoara nu reprezintă un argument care să infirme legalitatea ordinului de trecere în rezervă contestat.

Celelalte susțineri ale recurentului-reclamant, care cuprind critici referitoare la interpretarea și aplicarea prevederilor legale incidente de către instanța de fond, sunt neîntemeiate.

Judecătorul fondului a reținut în mod legal că, deși reclamantului nu i s-a comunicat o copie a ordinului de trecere în rezervă, în considerarea nivelului de clasificare acordat actului, în fapt, acestuia i s-au adus la cunoștință toate elementele ordinului, respectiv faptul și motivele acestei treceri în rezervă.

Înalta Curte constată că este temeinică soluția de respingere a acțiunii judecătorul fondului reținând corect că actul administrativ nu este nelegal, pentru că în speță nu este vorba despre o îngrădire a dreptului la muncă prevăzut în art. 41 alin. (1) din Constituția României, ci de stabilirea unor condiții pentru accesul și menținerea într-o profesie care implică autoritatea de stat, ordinea publică și siguranța națională.

În jurisprudența referitoare la interpretarea art. 41 alin. (1) din Constituția României (dreptul la muncă), instanța de contencios constituțional a reținut că dispozițiile constituționale referitoare la alegerea liberă a profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă nu pot fi interpretate în sensul că o persoană poate opta oricând pentru orice profesie, meserie, ocupație sau loc de muncă, fără a îndeplini toate condițiile impuse de specificul profesiei, meseriei sau ocupației respective (e.g. decizia CCR nr. 545/2004), cu atât mai mult când este vorba de categorii profesionale cu statut special, implicând exercițiul autorității publice.

Referirile făcute în motivarea sentinței la Constituția României și Legea nr. 80/1995 au avut tocmai scopul de a sublinia specificul statutului cadrelor militare și viziunea legiuitorului asupra exigențelor pe care le implică accesul în profesie și menținerea în activitate a cadrelor militare.

Prima instanță a apreciat corect că ordinul de trecere în rezervă este legal emis, opțiunea de menținere sau nu în activitate a reclamantului fiind apreciate corect în raport de situația sa concretă a recurentului.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 269/2016 din 10 iunie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2019.