ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 206/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării de competență dispusă de Tribunalul Dolj prin Sentința civilă nr. 2.226/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale - Direcția Management Resurse Umane, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat să-i comunice răspunsul oficial primit în prezența unei comisii - în audiența din data de 7.10.2014 de la Sediul Ministerului Apărării Naționale, condusă de secretar de stat B. -, și consemnat în registrul cu audiențe și să-i comunice, în temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, documentele și avizele aflate la dosarul analizat în cadrul respectivei audienței.

Prin Sentința civilă nr. 91 din 25 februarie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

Împotriva Sentinței civile nr. 91 din 25 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul susține că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material deoarece:

- în mod greșit s-a reținut că termenul de 6 luni pentru exercitarea dreptului la acțiune s-a împlinit la data de 10.07.2015, în raport de adresa nr. x din 12.01.2015 a Ministerului Apărării Naționale întrucât aceasta se referă la o altă audiență a sa susținută la Ministerul Apărării Naționale și nu cea din data de 07.10.2014.

Prin cererea de chemare în judecată recurentul susține că a invocat adresa sus-menționată numai în scopul de a demonstra confuzia voită creată de Ministerul Apărării Naționale prin răspunsul oferit instituției Avocatul Poporului cu privire la data organizării audienței, respectiv 07.11.2014, în loc de 07.10.2014.

- însăși adresa din 28.11.2014 a Ministerului Apărării Naționale, la care instanța de fond face referire în considerentele sentinței, constituie un răspuns la diferitele cereri pe care recurentul le-a formulat pentru admiterea la cursuri și nu face trimitere la audiența susținută la 07.10.2014;

- în ceea ce privește adresa din 26.02.2015 a Ministerului Apărării Naționale s-a apreciat de către recurentă că, în mod greșit, instanța a reținut să admită o secțiune din cuprinsul acesteia, în sensul că Direcția management resurse umane își menține punctul de vedere formulat cu adresa din 28.11.2014;

- s-a apreciat că instanța de fond, la calcularea termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, trebuia să se raporteze la răspunsul din 20.03.2015 care i-a fost comunicat prin intermediul instituției Avocatul Poporului la data de 02.04.2015, pentru care termenul de prescripție s-ar fi îndeplinit la 02.10.2015;

- a fost criticată, în subsidiar, lipsa rolului activ al judecătorului care, dacă ar fi apreciat că a fost depășit termenul prevăzut de lege, în baza art. 22 C. proc. civ., trebuia să facă aplicarea art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza în fond, admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtului de a comunica, în scris, răspunsul primit verbal, documentele și avizele aflate la dosarul analizat în cadrul audienței susținute de recurent în cadrul unei comisii la data de 7.10.2014 la sediul Ministerului Apărării Naționale.

În subsidiar, dacă instanța va considera că hotărârea primei instanțe nu satisface cerințele de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) pct. c) C. proc. civ., s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Intimatul Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurentul a depus răspuns la întâmpinare.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului iar prin încheierea din 19.04.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal s-a dispus comunicarea raportului întocmit către părțile din litigiu.

Ulterior, ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 212/2018 de modificare a Legii nr. 554/2004, a Hotărârilor Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106, 109 și 110 din 20 septembrie 2018 a fost acordat termen pentru soluționarea recursului cu citarea părților.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente.

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea cererii reclamantului A. prin care a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale - Direcția Management Resurse Umane, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat să-i comunice răspunsul oficial primit în prezența unei comisii - în audiența din data de 7.10.2014 de la Sediul Ministerului Apărării Naționale, condusă de secretar de stat B., și consemnat în registrul cu audiente și să-i comunice, în temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, documentele și avizele aflate la dosarul analizat în cadrul respectivei audienței.

Prin Sentința nr. 91 din 25.02.2016 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantului ca tardivă, față de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 și data introducerii acțiunii - 21.08.2015.

Criticile recurentului cu privire la această soluție sunt nefondate.

Din probele administrate rezultă că la data de 7.10.2014 recurentul a fost primit în audiență la sediul Ministerului Apărării Naționale.

Din adresa nr. x din 26.02.2015 emisă de Ministerul Apărării Naționale - Direcția Management Resurse Umane rezultă că prin adresa din 02.12.2014 s-a comunicat un răspuns recurentului în legătură cu problematica ce a constituit obiectul audienței din 7.10.2014, dar la dosar nu au fost depuse dovezi în acest sens.

La dosar au fost depuse și memoriile pe care recurentul le-a adresat la 06.11.2014 doamnei Secretar de Stat în relația cu Parlamentul - B., la 04.11.2014 și la 14.11.2014 Ministrului Apărării Naționale, dar și adresa din 26.02.2015 a Ministerului Apărării Naționale prin care s-a răspuns recurentului la memoriile înregistrate din 04.02.2015.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile."

În speță, în raport de probele administrate de recurent se constată că instanța de fond, în mod corect, a apreciat că termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 curge de la data comunicării răspunsului la solicitarea sa, respectiv adresa din 12.01.2015 (comunicată la 15.01.2015), chiar dacă, din eroare, a fost trecută ca dată a audienței 13.11.2014 deoarece prezintă relevanță răspunsul comunicat recurentului și termenul în care acesta putea formula acțiunea în instanță.

Deși în motivele de recurs susține că nu poate fi reținută adresa din 12.01.2015 a Ministerului Apărării Naționale ca fiind cea în raport de care se impune a fi calculat termenul de 6 luni pentru că ar viza o altă audiență a sa, recurentul nu făcut dovada că, în afară de audiența din 7.10.2014, ar fi fost aprobată o altă solicitare de-a sa de a fi primit în audiență, astfel încât nu se poate considera decât că în conținutul adresei din 12.01.2015 s-ar fi strecurat o eroare materială.

De altfel, chiar în cererea de chemare în judecată reclamantul a precizat că, în mod eronat, atât în răspunsul comunicat Avocatului Poporului cât și răspunsul comunicat la 12.01.2015 s-a trecut ca dată a audienței - 7.11.2014 și nu 7.10.2014, iar singura dată în care s-a desfășurat audiența a fost 7.10.2014.

Recurentul a făcut referiri și la adresa din 26.02.2015, în raport de care apreciază că termenul de 6 luni nu ar fi fost împlinit, însă, se impune făcută precizarea că în cererea de chemare în judecată reclamantul nu a făcut nicio referire la această adresă.

Pe de altă parte, în conținutul acestei adrese se face trimitere la adresa din 02.121.2014 (nedepusă la dosar) și despre care recurentul susține că nu ar viza audiența din 07.10.2014, dar conținutul adresei din 26.02.2015 rezultă că acestea erau niște reveniri în anul 2015 la un răspuns deja comunicat reclamantului.

Or, dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt aplicate în raport de primul răspuns, iar faptul că recurentul a adresat mai multe memorii, ce au vizat aceleași aspecte, nu poate împiedica aplicarea dispozițiilor legale ce vizează termenul pentru exercitarea acțiunii reclamantului.

Aceeași este situația și cu adresa din 20.03.2015 emisă de Ministerul Apărării Naționale pentru că aceasta reprezintă răspunsul la o petiție înregistrată la Avocatul Poporului sub nr. x din 10.07.2015, la aproape 6 luni față de adresa nr. x din 12.01.2015 a Ministerului Apărării Naționale în raport de care instanța de fond a respins ca tardivă cererea de chemare în judecată.

Nici critica referitoare la aplicarea art. 22 C. proc. civ. nu poate fi reținută deoarece reclamantul trebuie să invoce și să dovedească motivele temeinice ce au dus la depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și nu există obligația judecătorului pentru a pune, din oficiu, în discuția părților aceste aspecte.

Apreciind că soluția instanței de fond este dată cu aplicarea legii, în baza art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 91 din 25 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2019.

Procesat de ED