ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 586/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la data de 28 septembrie 2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicită suspendarea executării Deciziilor de imputare nr. x/16.02.2015, nr. x/01.07.2015 și nr. x/07.06.2016, emise de Ministerul Apărării Naționale - Direcția Financiar-Contabilă, până la soluționarea irevocabilă a contestației formulate împotriva acestor decizii.

Prin Sentința civilă nr. 3072 din 28 noiembrie 2017, Tribunalul Sălaj, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința civilă nr. 33 din 16 februarie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 33 din 16 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând critici care pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, reclamantul a arătat că sentința pronunțată de instanța de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii și cu interpretarea eronată a stării de fapt și a actelor deduse judecății, deoarece, contrar celor reținute de instanța de fond, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la condiția cazului bine justificat, recurentul a arătat că deciziile de imputare sunt nelegale deoarece prin Sentința nr. 76/27.01.1992 pronunțată de Tribunalul București, Ministerul Apărării Naționale a fost obligat în solidar cu recurentul la plata pagubei, astfel că nu poate solicita recurentului plata întregului prejudiciu.

De asemenea, a susținut că s-a împlinit termenul de prescripție atât pentru pretinsele datorii imputate în sarcina sa, cât și pentru dreptul de a obține executarea silită.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, recurentul a arătat că în baza deciziilor de imputare, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj a procedat la executarea silită a contestatorului.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Apărării Naționale a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând criticile expuse de recurent, în raport cu dispozițiile incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., invocat de recurenta - reclamantă, este incident "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", în cauza de față fiind vorba despre aplicarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la suspendarea executării actului administrativ.

Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1), "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității pârâte care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral (...)".

Condițiile pentru luarea măsurii suspendării executării sunt cazurile bine justificate și prevenirea unei pagube iminente, noțiuni explicate de actul normativ menționat, astfel: cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ [art. 2 alin. (1) lit. t)] și pagubă iminentă - prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități pârâte sau a unui serviciu public [art. 2 alin. (1) lit. ș)].

În privința cerinței cazului bine justificat, instanța de fond a apreciat, în esență, că nu există niciun argument de fapt și de drept care să susțină o aparență vădită de nelegalitate a actului.

Astfel, instanța de fond a reținut că data pronunțării hotărârii judecătorești în baza cărora pârâtul a făcut plata către terț, plată pe care prin actele atacate în speță le impută reclamantului, cel puțin în aparență este nerelevantă pentru a stabili incidența prescripției. Relevante ar fi data plății,caracterul plăților (periodice sau nu) aspecte cu privire la care reclamantul nu face nicio referire. Ca atare doar aspectul invocat privind data pronunțării hotărârii judecătorești nu duce la concluzia existentei cazului bine justificat.

Contrar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că aspectele referitoare la data pronunțării sentinței în baza cărora au fost emise deciziile de imputare și la modalitatea de plată a prejudiciului, reprezintă argumente ce țin de fondul cauzei și a cărora aparență de temeinicie poate fi stabilită pe baza unei cercetări sumare a datelor speței.

Înalta Curte reține că prin Sentința nr. 76 din 27 ianuarie 1992, Tribunalul Militar București a obligat Ministerul Apărării Naționale în solidar cu recurentul A. la plata sumelor de: 16.332 RON, 2001 RON și 4002 RON, reprezentând despăgubiri civile în favoarea numitei B.

Prin deciziile de imputare a căror suspendare a executării se solicită în prezenta cauză, Ministerul Apărării Naționale i-a imputat recurentului plata întregului prejudiciu stabilit prin sentința menționată anterior.

Într-adevăr, așa cum a reținut și instanța de fond, pentru stabilirea incidenței prescripției ar prezenta relevanță data la care Ministerul Apărării Naționale a efectuat plata despăgubirilor, însă în preambulul deciziilor de imputare nu este menționată data la care s-a efectuat această plată, emitentul limitându-se la a reține că prin efectuarea plății, patrimoniul Ministerului Apărării a fost diminuat.

Instanța de control judiciar constată că perioada mare de timp care s-a scurs de la pronunțarea Sentinței nr. 76/27.01.1992 și până la emiterea deciziilor de imputare (23 - 24 de ani), creează o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate a actelor administrative a căror suspendare a executării se solicită, având în vedere că potrivit Decretului nr. 167/1958 termenul de prescripție este de 3 ani.

În ceea ce privește condiția existenței unei pagube iminente, instanța de control judiciar constată că este dovedită îndeplinirea acestei condiții, având în vedere că Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj a procedat la executarea silită a recurentului, soluționarea contestației la executare care face obiectul Dosarului nr. x/2019 a Judecătorie Zalău, fiind suspendată până la finalizarea cercetării falsurilor celor înscrise pe confirmările de primire cu care se afirmă că au fost trimise deciziile de imputare.

De asemenea, pentru aceleași considerente a fost suspendată și soluționarea acțiunii în anularea deciziilor de imputare (Dosar nr. x/2017 al Curții de Apel Cluj).

În concluzie, având în vedere că, în speță, s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru suspendarea executării actelor administrative, potrivit art. 14 din Legea 554/2004, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., constată că se impune casarea sentinței și admiterea cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 33 din 16 februarie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând cauza:

Admite cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

Suspendă executarea Deciziilor de imputare nr. x/16.02.2015, nr. x/01.07.2015 și nr. x/07.06.2016, până la soluționarea definitivă a contestației formulate împotriva acestor decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2019.

GGC - GV