ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1480/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 12.05.2017 reclamanta SC A. SRL a solicitat instanței suspendarea executării Deciziei nr. 19 din 20.01.2016, a deciziei de impunere nr. x/29.06.2015 și a raportului de inspecție nr. 113/29.06.2015, acte emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj.

Prin Sentința civilă nr. 261 din 06 septembrie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 19 din 20.01.2016, a Deciziei nr. 139 din 29.06.2015 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/29.06.2015 până la soluționarea definitivă a acțiunii în fond ce formează obiectul dosarului nr. x/2016

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, recurentele- pârâte au arătat că instanța de fond a reținut în mod eronat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în temeiul unei expertize contabile ce nu a fost administrată în prezentul dosar, ci în cadrul dosarului având ca obiect controlul de legalitate a actului administrativ contestat, cauză care nu a fost soluționată în mod definitiv și în care s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.

Intimata-reclamantă SC A. SRL a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității cererii de recurs, apreciind că aceasta nu este motivată. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză s-a întocmit raport asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia către părți, prin încheierea din 19 iunie 2018.

Prin încheierea din 31 octombrie 2018, Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ. a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului.

În motivarea acestei dispoziții s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă SC A. SRL, apreciază că aceasta este neîntemeiată și urmează a o respinge, reținând cu recurentele- pârâte au dezvoltat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Trecând la analiza cererii de recurs și examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentele-pârâte, a probatoriului administrat în cauză și a apărărilor exprimate prin întâmpinare de intimata-reclamantă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond (...)"

Prin urmare, pentru suspendarea executării unui act administrativ este necesară îndeplinirea cumulativă a condiției existenței cazului bine justificat și a condiției prevenirii unei pagube iminente.

În accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, noțiunea de "cazuri bine justificate" este definită ca "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".

În ceea ce privește cazul bine justificat, instanța de fond a reținut că împrejurările evocate de reclamantă, referitoare la determinarea greșită a cuantumului debitului fiscal și a regimului recunoașterii regimului deductibilității cheltuielilor, pot fi apreciate ca un caz bine justificat, o aparență de nelegalitate dată de nedeterminarea obligației în raport cu starea de fapt fiscală reală.

Efectuând propria evaluare a elementelor raportului de drept fiscal dedus judecății, instanța de control judiciar constată că prima instanță a respectat procedura de soluționare a cererii de suspendare a executării și a stabilit, în raport cu probele administrate, fără a prejudeca fondul, că există elemente care pot afecta prezumția de legalitate a actului administrativ.

În plus, evoluția procesuală a acțiunii în anulare a actelor administrative fiscale contestate oferă elemente care confirmă îndeplinirea condiției cazului bine justificat, având în vedere că prin Sentința nr. 209 din 07 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016, s-a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 19 din 20.01.2016 și a deciziei de impunere în F-SJ 139/29.06.2015 și s-a constatat că suma datorată de reclamantă cu titlu de impozit pe profit, TVA și accesorii este de 290364 RON.

Pronunțarea unei hotărâri în fond privind anularea actului administrativ are aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ ce face obiectul cererii de suspendare, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, așa încât, în speță, este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

În ceea ce privește criticile recurentelor-pârâte privitoare la motivele pentru care prima instanțe a reținut că în cauză este îndeplinită condiția prevenirii unei pagube iminente, Înalta Curte apreciază, de asemenea, că sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 prin pagubă iminentă se înțelege "prejudiciul material viitor și previzibil, sau după caz perturbarea gravă a funcționării unei autorități publice sau un serviciu public".

Instanța de fond a reținut în mod corect că cerința prevenirii pagubei iminente poate fi reținută, în contextul în care aducerea la îndeplinire a dispozițiilor actului administrativ înainte de exercitarea de către instanță a controlului de legalitate este de natură să producă consecințe greu de înlăturat asupra continuării activității economice a societății.

În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, considerente pentru care cererea de recurs formulată potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respinsă, ca nefondată, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă SC A. SRL.

Respinge recursul declarat de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj împotriva Sentinței civile nr. 261 din 6 septembrie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2019.

GGC - GV