ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 251/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12 septembrie 2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/27.07.2016, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr. 342 din 31 octombrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 342 din 31 octombrie 2016 pronunțată de instanța de fond a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/27.07.2016, precum și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/27.07.2016.

În motivare, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, ca urmare a interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor de drept material incidente în cauză, respectiv dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește existența unui caz bine justificat și a unei pagube iminente.

În cuprinsul cererii introductive au fost prezentate pe larg motivele pentru care recurenta-reclamantă apreciază că aparența dreptului este în favoarea sa. Recurenta reia prezentarea acestor motive, arătând în esență că: decizia de impunere nu respectă prevederile art. 46 alin. (2) lit. e) și j) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, întrucât nu cuprinde motivele de fapt, deși organul fiscal avea obligația de a arăta care sunt fundamentele factuale care au determinat soluția fiscală luată, respectiv nu cuprinde nicio mențiune privind audierea contribuabilului, deși potrivit jurisprudenței naționale și europene, audierea contribuabilului este obligatorie; operațiunile economice au avut o bază reală, aspect ce rezultă din actele pe care le-a pus la dispoziția organului de control.

Toate aceste elemente demonstrează existența cazului bine justificat, iar instanța a reținut greșit că nu ar fi îndeplinită această condiție.

Cât privește cea de-a doua condiție, contrar celor reținute de instanța de fond, recurenta-reclamantă arată că este îndeplinită și această condiție. Astfel, în situația popririi conturilor bancare și fără disponibilul financiar existent în aceste conturi, activitatea societății va fi grav afectată, întrucât nu va putea funcționa și nu își va putea onora comenzile. De asemenea, în măsura în care vor fi puse în executare actele administrative unilaterale prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în sarcina societății reclamante, vor fi afectate și condițiile de îndeplinire a obligațiilor asumate de aceasta în calitate de furnizor.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

De asemenea, a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulată de recurenta-reclamantă privind suspendarea executării și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/27.07.2016, întrucât reprezintă o cerere nouă în recurs, care nu a fost formulată procedural, conform art. 478 alin. (3), la care face trimitere art. 494 din C. proc. civ.

Urmare a modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, s-a luat act de Hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

În consecință, în cauză nu s-a mai acordat termen pentru analiza raportului în complet de filtru, ci s-a acordat termen pentru soluționarea recursului în ședință publică, în raport și de dispozițiile art. 494 raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ. astfel cum au fost completate prin dispozițiile art. XVII alin. (3) raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

La termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2019, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes a recursului, invocată din oficiu, este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond.

Singura ipoteză consacrată legislativ, în care măsura suspendării se prelungește de drept peste acest termen, este cea reglementată de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fără însă ca această normă legală să fie incidentă în cauza de față, dată fiind soluția de respingere a acțiunii în anulare pronunțată de prima instanță.

În speță, obiectul acțiunii reclamantei îl constituie suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. F-BN 289/27.07.2016 emise de autoritatea pârâtă, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Așa cum rezultă din înscrisurile depuse în recurs de către partea intimată, prin Sentința civilă nr. 230 din 23 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a soluționat fondul cauzei, respingând acțiunea în anularea actului administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată în cauza de față.

Cererea care formează obiectul prezentului dosar a fost formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond.

Cum instanța de fond s-a pronunțat la 23 iunie 2017, respingând acțiunea în anulare formulată de reclamantă, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depășit termenul până la care hotărârea de admitere a cererii de suspendare putea, conform legii, să își producă efectele.

Având în vedere modul de soluționare a excepției lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, ce a condus la respingerea recursului formulat de reclamantă, ca lipsit de interes, Înalta Curte reține că nu se mai impune analiza cererii formulată de recurenta-reclamantă privind suspendarea executării și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/27.07.2016, față de care intimata-pârâtă a opus excepția inadmisibilității, conform dispozițiilor art. 478 alin. (3) la care face trimitere art. 494 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. Suceava, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 342 din 31 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN