ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1011/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de suspendare înregistrată la data de 23 decembrie 2016, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/28.10.2016 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/28.10.2016 și a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii, până la finalizarea controlului exercitat în condițiile art. 268 și următoarele C. proc. fisc. și ale Legii nr. 554/2004.

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Administrația Județeană A Finanțelor Cluj, având ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere x/28.10.2016 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, a Raportului de inspecție fiscală x/28.10.2016 și a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/29.11.2016.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în urma rejudecării, admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere x/28.10.2016 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, a Raportului de inspecție fiscală x/28.10.2016 și a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/29.11.2016.

În opinia recurentei, instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare greșită a prevederilor de drept material, prin raportare la prevederile art. 14 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Precizează recurenta că aplicarea acestor prevederi implică într-adevăr un drept de apreciere al instanței învestite cu cererea de suspendare, care trebuie să evalueze în ce măsură motivele de nelegalitate invocate determină sau nu o îndoială serioasă în privința legalității actului. Totuși, în opinia recurentei, în speță, nu poate fi vorba de o cenzurare nepermisă a dreptului de apreciere, în condițiile în care sentința instanței de fond este fundamentată pe o analiză superficială a argumentelor societății.

Sub aspectul îndeplinirii condiției existenței unui caz bine justificat, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ, susține recurenta că, acesta este prezent atunci când există îndoieli serioase în privința legalității actului a cărui suspendare se solicită.

Astfel, în opinia sa, nelegalitatea actelor administrativ fiscale atacate, se raportează în primul rând la vicii ce țin de nelegalitatea activității de control realizată în privința recurentei-reclamante, fundamentate în principal pe nerespectarea dreptului la apărare și lipsa unor verificări efective din partea organului fiscal.

În ceea ce privește noțiunea de prevenire a unei pagube iminente, se susține că, în speță, această condiție este și ea întrunită, având în vedere că prin Deciziile de impunere a căror suspendare se solicit, AJFP Cluj a stabilit în sarcina recurentei-reclamante obligații de plată semnificative, a căror plată voluntară sau pe calea executării silite ar duce la blocarea activității societății, din perspectiva imposibilității plații angajaților și furnizorilor.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/28.10.2016 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/28.10.2016 și a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii.

Referitor la raportul de inspecție fiscală care a stat la baza emiterii Deciziei F -CJ 598/28.10.2016, instanța de fond a constatat că acesta nu produce în sine efecte față de reclamantă, neputându-se, deci, dispune suspendarea executării acestuia.

În ceea ce privește criticile recurentei referitoare la soluția de respingere a cererii de suspendare a executării Deciziei F -CJ 598/28.10.2016, acestea sunt nefondate, în considerarea următoarelor argumente.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reținute, în argumentarea cazului bine justificat, susținerile reclamantei legate de încălcarea dreptului de a fi ascultată și de a se apăra, precum și aspecte referitoare la depășirea perioadei de inspecție fiscală.

Raportat la cadrul cererii de suspendare, în mod evident, nu se poate analiza caracterul întemeiat al suspendării inspecției fiscale, instanța mărginindu-se să observe că nu există un caz de nelegalitate vădită a actelor atacate, din acest punct de vedere.

Așadar, motivele de nelegalitate circumscrise de recurenta-reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Or, în speță, recurenta-reclamantă a invocat ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative a căror suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a respectivelor acte.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut faptul că s-au invocat aspecte ce țin de fondul cauzei care nu pot fi analizate într-o cerere de suspendare, în cadrul căreia nu se poate antama fondul dreptului dedus judecății.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deși nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu, or, în speță, nu s-a făcut o astfel de dovadă în sensul prevederilor legale menționate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinței nr. 83 din 24 februarie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2019.

GGC - NN