ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3433/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul Bistrița-Năsăud și ulterior pe rolul Curții de Apel Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței soluționării cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, prin Sentința nr. 7 din 17 ianuarie 2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, în principal, obligarea pârâtului la comunicarea răspunsului la sesizarea întocmită și expediată pe adresa de email în data de 15.03.2016, iar în subsidiar obligarea acestuia la comunicarea răspunsului în termen de 5 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancțiunea unei penalități stabilite pentru fiecare zi întârziere.

Totodată, prin aplicarea amenzii prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a solicitat obligarea pârâtului la luarea măsurilor disciplinare împotriva persoanei care se face vinovată de nesoluționarea sesizării formulate și necomunicarea răspunsului în termenul legal și la comunicarea gradului, numelui și prenumelui persoanei vinovate, precum și sancțiunea disciplinară dispusă în cazul acesteia.

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 113 din 17 martie 2017, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a reluat pe larg situația de fapt, arătând, în esență, parcursul petiției formulate care, în opinia acestuia, nu a fost înregistrată potrivit legii, și apreciind că hotărârea atacată este nelegală, iar prima instanță a achiesat la un abuz de drept săvârșit de secretarul general al Ministerului Apărării Naționale și de șeful Statului Major General.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale a invocat excepția nulității recursului, arătând că susținerile recurentului reprezintă nemulțumiri ale acestuia cu privire la răspunsul primit la petiție, în fapt acesta dorind nu un răspuns, ci un alt răspuns, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Astfel, susținerile recurentului-reclamant nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acesta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea față de soluția primei instanțe care, în opinia acestuia este nelegală, întrucât s-a achiesat la un abuz de drept săvârșit de autoritatea pârâtă.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Textul legal se interpretează în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Prin urmare, susținerile recurentului nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 113 din 17 martie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iunie 2019.

GGC - CL