ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1364/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1364/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 65 din 3 martie  2008, a

admis acțiunea formulată de reclamantul Ț.J., în contradictoriu cu M.A.N. și,

pe cale de consecință, a anulat ordinul pârâtului nr. MP 280 din 15 martie

2004, prin care s-a dispus, cu titlu de sancțiune, trecerea în rezervă a

reclamantului.

Instanța a reținut că, prin

încheierea pronunțată la data de 8 iulie 2004, a fost respinsă cererea de

suspendare a judecății, formulată de reclamant, iar prin sentința civilă nr. 45

din 28 ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în același dosar,

s-a admis acțiunea reclamantului privind anularea Ordinului M.A.N. MP 280 din

15 martie  2004. Ulterior, urmare admiterii recursului declarat împotriva

acestei sentințe, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 4042

din 27 iunie 2006 a casat ambele hotărâri și a dispus suspendarea judecării

cauzei în baza dispozițiilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ., cauza fiind repusă

pe rol, la cererea reclamantului care, la data de 14 ianuarie 2008 a depus la

dosarul cauzei Ordonanța Parchetului Militar Timișoara, din 14 august 2007,

prin care s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală.

Cu privire la excepția

lipsei procedurii prealabile, invocată în cauză de către pârât, reținând că în

condițiile în care dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor

militare se completează cu cele ale Legii n r.188/1999 privind Statutul

Funcționarilor Publici, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 95 și 109

din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora eliberarea din funcție se contestă la

instanța de contencios administrativ, prevederi legale derogatorii de la

dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990 care prevăd efectuarea procedurii

prealabile.

Pe fondul cauzei instanța a

reținut că, prin Ordinul Comandantului Corpului I Armată Teritorial nr. CJ 4

din 21 ianuarie 2004 s-a dispus trimiterea în fața consiliului de judecată a

reclamantului Ț.J., maior inginer, șef secție reparații blindate și tehnică de

geniu la Batalionul 173 Mentenanță, al Bazei de Logistică Sud, pentru

„dezinteres în îndeplinirea atribuțiilor și sarcinilor de serviciu și comiterea

de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte

dispoziții legale”; de asemenea că, prin Hotărârea nr. G/758 din 18 februarie

2004 pronunțată de Consiliul de judecată din cadrul M.A.N. – Corpul 1 Armată

Teritorială, s-a dispus trecerea în rezervă a reclamantului, emițându-se

ulterior, de către pârâtul M.A.N., ordinul de trecere în rezervă ce face

obiectul prezentei cauze.

Instanța a apreciat că, în

speță, nu s-a făcut dovada elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare

imputate reclamantului și mai mult decât atât, din cercetarea administrativă,

ca și din cea penală, a rezultat că abaterile imputate reclamantului, constând

în aceea că „a acceptat sistemul de lucru impus în cadrul unității de către

fostul comandant”, astfel cum se menționează în referatul de cercetare

disciplinară, au fost determinate de atmosfera de teamă și represalii impuse,

fără a se urmări realizarea unor foloase personale și în conformitate cu

prevederile art. 8 din Legea nr. 80/1995 și art. 13 alin. (2) din Regulamentul

nr. 1/2000.

Pe de altă parte, instanța a

constatat că nici în cuprinsul referatului și nici în hotărârea Consiliului de

judecată nu se menționează în ce a constat neîndeplinirea atribuțiilor de

serviciu sau dezinteresul în exercitarea acestora, iar prin Ordonanțele nr.

88/P/2004 și nr. 100/P/2004 ale fostului Parchet Militar Craiova s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală reținându-se că, deși au existat deficiențe,

împrejurările concrete în care s-au produs nu sunt de natură a atrage

răspunderea penală.

În raport de aceste aspecte,

instanța de fond a apreciat că ordinul contestat este nelegal întrucât nu

respectă cerințele impuse de lege pentru individualizarea sancțiunii

disciplinare, iar sancțiunea trecerii în rezervă este mult prea severă în

raport cu faptele reținute în sarcina reclamantului și, pe cale de consecință,

în conformitate cu art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data

sesizării instanței, se impune anularea acestui act administrativ.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs M.A., apreciind-o ca fiind nelegală și netemeinică, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul aduce, în esență,

următoarele critici sentinței recurate:

respinsă excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii

prealabile, obligatorii, prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Se precizează că nici

contestația formulată împotriva hotărârii consiliului de judecată și nici

memoriul adresat M.A., nu răspunde cerinței imperative a legii referitoare la

formularea plângerii prealabile.

Se susține și că prevederile art. 95

din Legea nr. 188/1999 nu sunt incidente în cauză, deoarece această lege nu se

aplică militarilor. De asemenea, în mod greșit, prima instanță a asimilat

situația din speța dedusă judecății, cu destituirea din funcție a

funcționarului public, ca sancțiune disciplinară, întrucât măsura trecerii în

rezervă prevăzută de Legea nr. 80/1995, nu se încadrează în categoria

sancțiunilor disciplinare aplicabile cadrelor militare, prevăzute în art. 33

din Statut. Aceasta este o măsură administrativă, iar actul juridic prin care

se dispune aceasta este un act administrativ unilateral, cu caracter

individual, supus normelor contenciosului administrativ, astfel că reclamantul

trebuia să urmeze procedura instituită de Legea nr. 29/1990, iar acțiunea în

instanță era condiționată de plângerea prealabilă adresată autorității

emitente.

rezultatul unei greșite aplicări a legii și a aprecierii situației de fapt.

Instanța de fond deși nu

face expres trimitere la art. 94 din Legea nr. 188/1999, reținând că o măsură

de genul celei adoptate este condiționată de săvârșirea unor abateri repetate,

în mod implicit a aplicat aceste dispoziții legale străine cauzei, deși

incidente litigiului erau dispozițiile art. 85 lit. j) din Legea nr. 80/1995,

dispoziții care se apreciază că au fost interpretate în mod eronat.

De asemenea, recurenta

susține că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 8 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 80/1995, când a reținut că reclamantul ar fi exonerat de

răspundere deoarece a fost nevoit să execute ordinele nelegale ale

comandantului unității, fără a avea în vedere că în partea finală a textului,

norma interzice executarea actelor contrare legii și, în plus, exonerează de

răspundere cadrele militare care nu execută astfel de ordine. Executarea unui

ordin nelegal atrage și răspunderea executantului astfel că este legală măsura

trecerii în rezervă în temeiul art. 85 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 80/1995.

Se precizează și faptul că

deși prima instanță reține că nu au fost îndeplinite cerințele legii pentru

individualizarea sancțiunii disciplinare, instanța de fond nu le concretizează.

Susține recurentul că măsura

administrativă a trecerii în rezervă implică exercitarea dreptului de apreciere

al autorității publice care, pe baza faptelor constatate, a acționat potrivit

competențelor conferite de lege, fără a comite un exces de putere.

Intimatul-reclamant a

formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului întrucât motivele de

recurs sunt nefondate: nu se poate invoca neexercitarea unei plângeri

prealabile, întrucât actul de trecere în rezervă nu i-a fost comunicat, fiind

prezentat în instanță abia la 4 februarie 2008, iar acțiunea a fost exercitată

în termenul legal prevăzut de Legea nr. 29/1990, fiind formulat și un memoriu

ministrului care poate fi asimilat procedurii prealabile; referitor la

criticile vizând fondul cauzei se precizează că acestea sunt nefondate,

deoarece prin ordonanța parchetului s-a dispus scoaterea de sub urmărire

penală, fapt ce confirmă că judecarea și sancționarea sa extremă a fost

nejustificată.

Au fost depuse la dosar

înscrisuri de către recurentul-pârât.

Înalta Curte, analizând

recursul formulat, în raport de motivele invocate, de înscrisurile care există

la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că recursul este

nefondat, pentru următoarele considerente:

nelegală a excepției inadmisibilității acțiunii.

Aplicarea măsurii de trecere

în rezervă a intimatului s-a desfășurat după o procedură specială prevăzută în

Regulamentul consiliilor de judecată R.G.8/1995, al M.A.N. Această procedură

presupune mai multe etape care se finalizează prin hotărârea Consiliilor de

judecată care pot adopta și propunerea de trecere în rezervă ce poate fi

infirmată de comandantul eșalonului la care s-a constituit, din inițiativa

acestuia, cât și la cererea învinuitului. Dacă are loc rejudecarea cazului,

hotărârea adoptată de către consiliul de judecată numit de către comandantul

respectiv, este definitivă (art. 22).

Hotărârea definitivă se

înaintează ministrului care emite ordin de trecere în rezervă. Consiliul de

judecată joacă astfel rolul de organ de disciplină, în a cărui misiune intră

aceea de a cerceta, judeca abaterea disciplinară și propune trecerea în rezervă

a militarilor, prin aplicarea art. 85 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 80/1995.

Procedura prevăzută de

Regulamentul Consiliilor de judecată RG8/1995 al M.A.N. constituie, în fapt,

însăși procedura administrativă prealabilă introducerii acțiunii în contencios

administrativ.

După cum se constată din

înscrisurile care există la dosarul cauzei, ordinul de trecere în rezervă

M.P.280/2004 emis de M.A.N. nu a fost comunicat intimatului-reclamant, acesta

fiind depus la dosarul cauzei abia în luna februarie 2008.

Emitentului ordinului,

printr-un memoriu formulat de intimatul-reclamant i s-a solicitat să nu emită

acest act întrucât s-a apreciat că măsura de trecere în rezervă este nelegală

și netemeinică.

Prin urmare, instituirea

unei proceduri referitoare la adoptarea măsurii de trecere în rezervă, cât și

faptul că intimatul-reclamant s-a adresat cu memoriu emitentului ce nu a

infirmat propunerea, conduc la concluzia potrivit căreia scopul instituirii

procedurii prealabile, respectiv acela de a da posibilitatea emitentului de a

reveni asupra măsurii dispuse, după reanalizare, a fost îndeplinit. A impune

îndeplinirea procedurii prealabile în condițiile în care regulamentele militare

prevăd o procedură specială, graduală, de contestare a actelor care au condus

la măsura de trecere în rezervă, înseamnă a îngrădi accesul la justiție prin

faptul că, deși demersurile reclamantului au rămas fără rezultat, i se impune

îndeplinirea unei proceduri prealabile fără finalitate.

Deci, cât timp reclamantul

s-a adresat succesiv comandantului eșalonului unde s-a constituit consiliul de

judecată, apoi ministrului ce a emis ordinul, astfel cum a reținut și instanța

de fond, în mod corect s-a apreciat că a fost îndeplinită procedura prealabilă.

De asemenea, cadrele

militare, potrivit art. 6 din Legea nr. 80/1995 sunt investite cu exercițiul

autorității publice și, din punct de vedere al rigurozității disciplinei se

încadrează în categoria funcționarilor publici militari.

Este adevărat că se aplică cauzei

deduse judecății dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor

militare, însă, în mod corect prima instanță a reținut că dispozițiile acestei

legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, care prevăd

posibilitatea de a ataca actul administrativ de eliberare din funcție la

instanța de contencios administrativ în 30 de zile de la comunicare, în

conformitate cu dispozițiile art. 95 și art. 109.

Chiar dacă măsura de trecere

în rezervă nu se încadrează strict în categoria sancțiunilor disciplinare

prevăzute de art. 33 din Legea nr. 80/1995, dat fiind efectul unei astfel de

măsuri, respectiv încetarea raporturilor de serviciu, de funcție publică,

dintre cele două părți, aceasta echivalează cu eliberarea sau destituirea din

funcție specifică funcționarilor publici.

În concluzie, cadrele

militare nu sunt exceptate de la aplicarea prevederilor Legii nr. 188/1999 în

completarea Statutului propriu, aprobat prin Legea nr. 80/1995, astfel că sunt

nefondate susținerile recurentului sub aceste aspecte.

sensul că hotărârea atacată este rezultatul unei greșite aplicări a legii și a

aprecierii situației de fapt, este nefondat.

După cum se constată,

instanța de fond, în analiza realizată asupra situației de fapt cât și a

dispozițiilor legale incidente, nu face nici o referire la aplicarea

dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 188/1999, ci dimpotrivă, se raportează doar

la dispozițiile Legii nr. 80/1995, astfel că nu poate fi vorba despre aplicarea

unor prevederi legale străine cauzei.

De asemenea, instanța de

fond a apreciat că, în speță, nu s-a dovedit comiterea unor fapte grave,

săvârșite cu vinovăție care, în sensul legii, constituie „abateri grave” de la

regulamentele militare și de la alte dispoziții legale, de natură să atragă cea

mai aspră sancțiune ce putea fi aplicată reclamantului, în temeiul Legii nr.

80/1995.

Faptul că prima instanță a

reținut ca elemente de circumstanțiere printre altele: că intimatul-reclamant

nu a mai fost sancționat disciplinar, aflându-se pentru prima dată în situația

de a fi cercetat și sancționat și, pe cale de consecință, nu a săvârșit abateri

grave repetate; că acesta se încadrează în categoria funcționarilor publici

militari care trebuie să respecte cu rigurozitate disciplina militară, date fiind

raporturile de subordonare, iar climatul de muncă necorespunzător, ordinele pe

care ofițerul a fost nevoit să le execute pe un fond dominat de teama de

represalii, fără a urmări și realiza nici un folos personal a fost determinant

în ceea ce privește abaterile imputate acestuia, nu poate fi reținut ca

reprezentând o interpretare eronată a dispozițiilor art. 85 alin. (1) lit. j)

și art. 8 lit. b) din Legea nr. 80/1995.

De altfel, nici celelalte

motive de recurs invocate nu pot fi reținute.

Se constată faptul că

instanța de fond a precizat care sunt elementele, criteriile, în raport de care

se face individualizarea sancțiunii aplicate.

După cum s-a reținut,

trecerea în rezervă, conform art. 85 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 80/1995,

are ca efect încetarea raportului de funcție publică, fiind echivalentă cu

destituirea din funcție.

Prin urmare, trecerea în

rezervă, dispusă prin Ordinul contestat, nu este o măsură administrativă care

implică doar dreptul de apreciere al autorității publice ci este o sancțiune disciplinară,

care, deși nu este calificată expres de legiuitor în acest fel, reprezintă

sancțiunea disciplinară cea mai gravă, mai ales prin consecințele pe care le

atrage.

Această sancțiune se aplică

în cazul dedus judecății ca urmare a propunerii consiliului de judecată, cu rol

de comisie de disciplină, în a cărui misiune a intrat determinarea comiterii de

către funcționarul public militar a abaterilor disciplinare conform art. 1 din

RG8/1995 al M.A.N.

Cu privire la personalul

militar, având în vedere prevederile art. 6 din Legea nr. 80/1995, precum și

faptul că aceste persoane sunt investite cu exercițiul autorității publice,

litigiile având ca obiect sancțiunile disciplinare se soluționează de instanța

de contencios administrativ, potrivit competenței instituite de art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 în raport cu emitentul actului contestat.

Prin urmare, actul ce

cuprinde sancțiunea disciplinară, respectiv măsura trecerii în rezervă, nu este

un act ce implică doar un drept de apreciere al emitentului, ci este un act

administrativ supus cenzurii instanței de judecată competente.

Având în vedere

considerentele expuse, cât și dispozițiile art. 312 alin. (1) teza II C. proc.

civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de M.A.N. împotriva

sentinței civile nr. 65 din 3 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2009.