ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1364/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 65 din 3 martie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamantul Ț.J., în contradictoriu cu M.A.N. și, pe cale de consecință, a anulat ordinul pârâtului nr. MP 280 din 15 martie 2004, prin care s-a dispus, cu titlu de sancțiune, trecerea în rezervă a reclamantului. Instanța a reținut că, prin încheierea pronunțată la data de 8 iulie 2004, a fost respinsă cererea de suspendare a judecății, formulată de reclamant, iar prin sentința civilă nr. 45 din 28 ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în același dosar, s-a admis acțiunea reclamantului privind anularea Ordinului M.A.N.

MP 280 din 15 martie 2004. Ulterior, urmare admiterii recursului declarat împotriva acestei sentințe, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 4042 din 27 iunie 2006 a casat ambele hotărâri și a dispus suspendarea judecării cauzei în baza dispozițiilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ., cauza fiind repusă pe rol, la cererea reclamantului care, la data de 14 ianuarie 2008 a depus la dosarul cauzei Ordonanța Parchetului Militar Timișoara, din 14 august 2007, prin care s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală.

Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile, invocată în cauză de către pârât, reținând că în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare se completează cu cele ale Legii n r.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 95 și 109 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora eliberarea din funcție se contestă la instanța de contencios administrativ, prevederi legale derogatorii de la dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990 care prevăd efectuarea procedurii prealabile.

Pe fondul cauzei instanța a reținut că, prin Ordinul Comandantului Corpului I Armată Teritorial nr. CJ 4 din 21 ianuarie 2004 s-a dispus trimiterea în fața consiliului de judecată a reclamantului Ț.J., maior inginer, șef secție reparații blindate și tehnică de geniu la Batalionul 173 Mentenanță, al Bazei de Logistică Sud, pentru „dezinteres în îndeplinirea atribuțiilor și sarcinilor de serviciu și comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziții legale”; de asemenea că, prin Hotărârea nr. G/758 din 18 februarie 2004 pronunțată de Consiliul de judecată din cadrul M.A.N. – Corpul 1 Armată Teritorială, s-a dispus trecerea în rezervă a reclamantului, emițându-se ulterior, de către pârâtul M.A.N., ordinul de trecere în rezervă ce face obiectul prezentei cauze.

Instanța a apreciat că, în speță, nu s-a făcut dovada elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare imputate reclamantului și mai mult decât atât, din cercetarea administrativă, ca și din cea penală, a rezultat că abaterile imputate reclamantului, constând în aceea că „a acceptat sistemul de lucru impus în cadrul unității de către fostul comandant”, astfel cum se menționează în referatul de cercetare disciplinară, au fost determinate de atmosfera de teamă și represalii impuse, fără a se urmări realizarea unor foloase personale și în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 80/1995 și art. 13 alin. (2) din Regulamentul nr. 1/2000.

Pe de altă parte, instanța a constatat că nici în cuprinsul referatului și nici în hotărârea Consiliului de judecată nu se menționează în ce a constat neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau dezinteresul în exercitarea acestora, iar prin Ordonanțele nr. 88/P/2004 și nr. 100/P/2004 ale fostului Parchet Militar Craiova s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală reținându-se că, deși au existat deficiențe, împrejurările concrete în care s-au produs nu sunt de natură a atrage răspunderea penală. În raport de aceste aspecte, instanța de fond a apreciat că ordinul contestat este nelegal întrucât nu respectă cerințele impuse de lege pentru individualizarea sancțiunii disciplinare, iar sancțiunea trecerii în rezervă este mult prea severă în raport cu faptele reținute în sarcina reclamantului și, pe cale de consecință, în conformitate cu art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data sesizării instanței, se impune anularea acestui act administrativ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M.A., apreciind-o ca fiind nelegală și netemeinică, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul aduce, în esență, următoarele critici sentinței recurate: 1. În mod nelegal, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, obligatorii, prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990. Se precizează că nici contestația formulată împotriva hotărârii consiliului de judecată și nici memoriul adresat M.A., nu răspunde cerinței imperative a legii referitoare la formularea plângerii prealabile. Se susține și că prevederile art. 95 din Legea nr. 188/1999 nu sunt incidente în cauză, deoarece această lege nu se aplică militarilor.

De asemenea, în mod greșit, prima instanță a asimilat situația din speța dedusă judecății, cu destituirea din funcție a funcționarului public, ca sancțiune disciplinară, întrucât măsura trecerii în rezervă prevăzută de Legea nr. 80/1995, nu se încadrează în categoria sancțiunilor disciplinare aplicabile cadrelor militare, prevăzute în art. 33 din Statut. Aceasta este o măsură administrativă, iar actul juridic prin care se dispune aceasta este un act administrativ unilateral, cu caracter individual, supus normelor contenciosului administrativ, astfel că reclamantul trebuia să urmeze procedura instituită de Legea nr. 29/1990, iar acțiunea în instanță era condiționată de plângerea prealabilă adresată autorității emitente.

2. Hotărârea atacată este rezultatul unei greșite aplicări a legii și a aprecierii situației de fapt. Instanța de fond deși nu face expres trimitere la art. 94 din Legea nr. 188/1999, reținând că o măsură de genul celei adoptate este condiționată de săvârșirea unor abateri repetate, în mod implicit a aplicat aceste dispoziții legale străine cauzei, deși incidente litigiului erau dispozițiile art. 85 lit. j) din Legea nr. 80/1995, dispoziții care se apreciază că au fost interpretate în mod eronat. De asemenea, recurenta susține că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995, când a reținut că reclamantul ar fi exonerat de răspundere deoarece a fost nevoit să execute ordinele nelegale ale comandantului unității, fără a avea în vedere că în partea finală a textului, norma interzice executarea actelor contrare legii și, în plus, exonerează de răspundere cadrele militare care nu execută astfel de ordine.

Executarea unui ordin nelegal atrage și răspunderea executantului astfel că este legală măsura trecerii în rezervă în temeiul art. 85 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 80/1995. Se precizează și faptul că deși prima instanță reține că nu au fost îndeplinite cerințele legii pentru individualizarea sancțiunii disciplinare, instanța de fond nu le concretizează. Susține recurentul că măsura administrativă a trecerii în rezervă implică exercitarea dreptului de apreciere al autorității publice care, pe baza faptelor constatate, a acționat potrivit competențelor conferite de lege, fără a comite un exces de putere.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului întrucât motivele de recurs sunt nefondate: nu se poate invoca neexercitarea unei plângeri prealabile, întrucât actul de trecere în rezervă nu i-a fost comunicat, fiind prezentat în instanță abia la 4 februarie 2008, iar acțiunea a fost exercitată în termenul legal prevăzut de Legea nr. 29/1990, fiind formulat și un memoriu ministrului care poate fi asimilat procedurii prealabile; referitor la criticile vizând fondul cauzei se precizează că acestea sunt nefondate, deoarece prin ordonanța parchetului s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, fapt ce confirmă că judecarea și sancționarea sa extremă a fost nejustificată.

Au fost depuse la dosar înscrisuri de către recurentul-pârât. Înalta Curte, analizând recursul formulat, în raport de motivele invocate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Cu privire la respingerea nelegală a excepției inadmisibilității acțiunii. Aplicarea măsurii de trecere în rezervă a intimatului s-a desfășurat după o procedură specială prevăzută în Regulamentul consiliilor de judecată R.G.8/1995, al M.A.N. Această procedură presupune mai multe etape care se finalizează prin hotărârea Consiliilor de judecată care pot adopta și propunerea de trecere în rezervă ce poate fi infirmată de comandantul eșalonului la care s-a constituit, din inițiativa acestuia, cât și la cererea învinuitului.

Dacă are loc rejudecarea cazului, hotărârea adoptată de către consiliul de judecată numit de către comandantul respectiv, este definitivă (art. 22). Hotărârea definitivă se înaintează ministrului care emite ordin de trecere în rezervă. Consiliul de judecată joacă astfel rolul de organ de disciplină, în a cărui misiune intră aceea de a cerceta, judeca abaterea disciplinară și propune trecerea în rezervă a militarilor, prin aplicarea art. 85 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 80/1995. Procedura prevăzută de Regulamentul Consiliilor de judecată RG8/1995 al M.A.N. constituie, în fapt, însăși procedura administrativă prealabilă introducerii acțiunii în contencios administrativ. După cum se constată din înscrisurile care există la dosarul cauzei, ordinul de trecere în rezervă M.P.280/2004 emis de M.A.N.

nu a fost comunicat intimatului-reclamant, acesta fiind depus la dosarul cauzei abia în luna februarie 2008. Emitentului ordinului, printr-un memoriu formulat de intimatul-reclamant i s-a solicitat să nu emită acest act întrucât s-a apreciat că măsura de trecere în rezervă este nelegală și netemeinică. Prin urmare, instituirea unei proceduri referitoare la adoptarea măsurii de trecere în rezervă, cât și faptul că intimatul-reclamant s-a adresat cu memoriu emitentului ce nu a infirmat propunerea, conduc la concluzia potrivit căreia scopul instituirii procedurii prealabile, respectiv acela de a da posibilitatea emitentului de a reveni asupra măsurii dispuse, după reanalizare, a fost îndeplinit.

A impune îndeplinirea procedurii prealabile în condițiile în care regulamentele militare prevăd o procedură specială, graduală, de contestare a actelor care au condus la măsura de trecere în rezervă, înseamnă a îngrădi accesul la justiție prin faptul că, deși demersurile reclamantului au rămas fără rezultat, i se impune îndeplinirea unei proceduri prealabile fără finalitate. Deci, cât timp reclamantul s-a adresat succesiv comandantului eșalonului unde s-a constituit consiliul de judecată, apoi ministrului ce a emis ordinul, astfel cum a reținut și instanța de fond, în mod corect s-a apreciat că a fost îndeplinită procedura prealabilă. De asemenea, cadrele militare, potrivit art. 6 din Legea nr. 80/1995 sunt investite cu exercițiul autorității publice și, din punct de vedere al rigurozității disciplinei se încadrează în categoria funcționarilor publici militari.

Este adevărat că se aplică cauzei deduse judecății dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, însă, în mod corect prima instanță a reținut că dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999, care prevăd posibilitatea de a ataca actul administrativ de eliberare din funcție la instanța de contencios administrativ în 30 de zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 95 și art. 109. Chiar dacă măsura de trecere în rezervă nu se încadrează strict în categoria sancțiunilor disciplinare prevăzute de art. 33 din Legea nr. 80/1995, dat fiind efectul unei astfel de măsuri, respectiv încetarea raporturilor de serviciu, de funcție publică, dintre cele două părți, aceasta echivalează cu eliberarea sau destituirea din funcție specifică funcționarilor publici.

În concluzie, cadrele militare nu sunt exceptate de la aplicarea prevederilor Legii nr. 188/1999 în completarea Statutului propriu, aprobat prin Legea nr. 80/1995, astfel că sunt nefondate susținerile recurentului sub aceste aspecte. 2. Motivul de recurs în sensul că hotărârea atacată este rezultatul unei greșite aplicări a legii și a aprecierii situației de fapt, este nefondat. După cum se constată, instanța de fond, în analiza realizată asupra situației de fapt cât și a dispozițiilor legale incidente, nu face nici o referire la aplicarea dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 188/1999, ci dimpotrivă, se raportează doar la dispozițiile Legii nr. 80/1995, astfel că nu poate fi vorba despre aplicarea unor prevederi legale străine cauzei.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că, în speță, nu s-a dovedit comiterea unor fapte grave, săvârșite cu vinovăție care, în sensul legii, constituie „abateri grave” de la regulamentele militare și de la alte dispoziții legale, de natură să atragă cea mai aspră sancțiune ce putea fi aplicată reclamantului, în temeiul Legii nr. 80/1995.

Faptul că prima instanță a reținut ca elemente de circumstanțiere printre altele: că intimatul-reclamant nu a mai fost sancționat disciplinar, aflându-se pentru prima dată în situația de a fi cercetat și sancționat și, pe cale de consecință, nu a săvârșit abateri grave repetate; că acesta se încadrează în categoria funcționarilor publici militari care trebuie să respecte cu rigurozitate disciplina militară, date fiind raporturile de subordonare, iar climatul de muncă necorespunzător, ordinele pe care ofițerul a fost nevoit să le execute pe un fond dominat de teama de represalii, fără a urmări și realiza nici un folos personal a fost determinant în ceea ce privește abaterile imputate acestuia, nu poate fi reținut ca reprezentând o interpretare eronată a dispozițiilor art. 85 alin. (1) lit. j) și art. 8 lit. b) din Legea nr. 80/1995.

De altfel, nici celelalte motive de recurs invocate nu pot fi reținute. Se constată faptul că instanța de fond a precizat care sunt elementele, criteriile, în raport de care se face individualizarea sancțiunii aplicate. După cum s-a reținut, trecerea în rezervă, conform art. 85 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 80/1995, are ca efect încetarea raportului de funcție publică, fiind echivalentă cu destituirea din funcție. Prin urmare, trecerea în rezervă, dispusă prin Ordinul contestat, nu este o măsură administrativă care implică doar dreptul de apreciere al autorității publice ci este o sancțiune disciplinară, care, deși nu este calificată expres de legiuitor în acest fel, reprezintă sancțiunea disciplinară cea mai gravă, mai ales prin consecințele pe care le atrage.

Această sancțiune se aplică în cazul dedus judecății ca urmare a propunerii consiliului de judecată, cu rol de comisie de disciplină, în a cărui misiune a intrat determinarea comiterii de către funcționarul public militar a abaterilor disciplinare conform art. 1 din RG8/1995 al M.A.N. Cu privire la personalul militar, având în vedere prevederile art. 6 din Legea nr. 80/1995, precum și faptul că aceste persoane sunt investite cu exercițiul autorității publice, litigiile având ca obiect sancțiunile disciplinare se soluționează de instanța de contencios administrativ, potrivit competenței instituite de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în raport cu emitentul actului contestat. Prin urmare, actul ce cuprinde sancțiunea disciplinară, respectiv măsura trecerii în rezervă, nu este un act ce implică doar un drept de apreciere al emitentului, ci este un act administrativ supus cenzurii instanței de judecată competente.

Având în vedere considerentele expuse, cât și dispozițiile art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.N. împotriva sentinței civile nr. 65 din 3 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2009.