ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1831/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1831/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2791 din 22 octombrie 2008 a

Curții de Apel București, a fost admisă acțiunea reclamantului M.G. formulată

în contradictoriu cu M.J. (actualmente denumit M.J.L.C.) privind anularea

ordinului nr. 1241/C din 29 aprilie 2008, emis de pârât și a fost respinsă

cererea de suspendare a ordinului atacat ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, prin ordinul atacat, reclamantului i-a încetat

calitatea de executor judecătoresc prin excluderea din profesie, excludere

dispusă ca sancțiune disciplinară.

Instanța de fond a arătat că

prin Hotărârea nr. 11 din 12 iulie 2006 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor

Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus excluderea

reclamantului din profesia de executor judecătoresc, ca sancțiune disciplinară

prevăzută de art. 46 lit. e) din Legea nr. 188/2000, rămasă irevocabilă prin Decizia

nr. 1197 din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara.

În temeiul acestei din urmă decizii

a fost emis ordinul atacat, iar instanța de fond a apreciat că la data emiterii

ordinului, respectiv la 19 aprilie 2008, Decizia nr. 1197/2007 nu era totuși irevocabilă

iar executarea hotărârii era suspendată prin efectul recursului declarat împotriva

acesteia, de către reclamant soluționat prin decizia Înaltei Curți de Casație

și Justiție nr. 2032 din 21 mai 2008.

Astfel, s-a considerat de către

instanța de fond că ordinul ce face obiectul acțiunii de față este nelegal.

Instanța de fond a reținut

și faptul că prin încheierea din data de 25 iunie 2008, a Curții de Apel

Craiova, pronunțată în Dosarul nr. 1682/58/2007, având ca obiect cererea de

revizuire formulată de același reclamant împotriva Deciziei nr. 1197 din 13

decembrie 2007, a fost dispusă suspendarea executării acestei decizii până la

soluționarea cererii de revizuire.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal a declarat recurs pârâtul M.J.L.C., criticând soluția instanței

de fond și arătând că sentința pronunțată este susceptibilă de modificare, în

sensul respingerii acțiunii reclamantului – intimat, prin prisma motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind dată cu aplicarea

greșită a legii.

S-a susținut de către

recurentul – pârât că Ordinul M.J. nr. 1241 din 29 aprilie  2008 a fost emis în

baza și în executarea legii, cu respectarea competențelor legale conferite

ministrului justiției și a condițiilor de validitate impuse actelor

administrative de autoritate și în baza unei hotărâri judecătorești definitive

și irevocabile, respectiv a Deciziei civile nr. 1157 din 13 decembrie 2007 a

Curții de Apel Timișoara. Prin această decizie, pronunțată în recurs, a fost

menținută de Curtea de Apel Timișoara sancțiunea disciplinară a excluderii din

profesie, prevăzută de art. 46 lit. e) din Legea nr. 188/2000, aplicată

reclamantului și dispusă prin Hotărârea nr. 11 din 12 iulie 2006 a Consiliului

de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara.

Recurentul a menționat că

Decizia nr. 1197 din 13 decembrie 2007 ce a stat la baza emiterii Ordinului

atacat, nr. 1241/2008, este și era irevocabilă, contrar celor arătate de

instanța de fond, fiind dată în recurs, potrivit art. 377 alin. (2) C. proc.

civ., caracterul său irevocabil decurgând și din cuprinsul dispozițiilor art. 45

alin. (5) din Legea nr. 188/2000, privind executorii judecătorești. Acest text

de lege prevede că hotărârea Comisiei Superioare de Disciplină a Uniunii

Naționale Executorilor Judecătorești poate fi atacată numai cu recurs, la

Curtea de apel în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al

executorului judecătoresc în cauză.

În fine, recurentul a mai

arătat că atâta timp cât hotărârea care s-a aflat la baza Ordinul M.J. nr. 1241/C

din 29 aprilie 2008, a cărui anulare s-a dispus de instanța de fond, era în mod

evident irevocabilă, nefiind de altfel desființată într-o cale extraordinară de

atac, ea se bucură de puterea lucrului judecat și în mod corect a fost adusă la

îndeplinire prin emiterea ordinului contestat, cu atât mai mult cu cât, la

momentul punerii în executare a ordinului nu exista nici o altă hotărâre care

să dispună suspendarea executării acesteia.

Recursul este fondat.

Înalta Curte, examinând

sentința atacată în raport de prevederile legale aplicabile, incluzând pe cele

ale art. 304

1

C. proc. civ. și față de criticile recurentului-pârât,

circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

apreciază să se impune modificarea hotărârii recurate, ca o consecință a

admiterii prezentului recurs, în sensul respingerii acțiunii reclamantului –

intimat, ca neîntemeiată.

Prin Ordinul nr. 1241/C din

20 aprilie 2008, M.J. a dispus încetarea calității de executor judecătoresc,

prin excluderea din profesie, ca sancțiunea disciplinară, a domnului M.G.,

executor judecătoresc în circumscripția Judecătoriei Timișoara, Camera

Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Din preambulul ordinului

arătat rezultă că în luarea acestei măsuri au fost avute în vedere, Hotărârea nr.

11 din 12 iulie 2006 a Consiliului de disciplină al Camerei Executorilor

Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a luat decizia

excluderii din profesia de executor judecătoresc a domnului M.G., ca sancțiune

disciplinară prevăzută de art. 46 lit. e) din Legea nr. 188/2000, privind

executorii judecătorești, modificată și completată, hotărâre rămasă irevocabilă

prin Decizia civilă nr. 1197 din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara,

ca și prevederile aplicabile din Legea nr. 188/2000 și cele din HG nr. 83/2005

privind organizarea și funcționarea M.J.

Instanța de fond și-a

fundamentat soluția pronunțată pe argumentul prezentat și de către reclamantul -

intimat în cererea sa de anulare a Ordinului nr. 1241/C din 29 aprilie 2008, în

sensul că nelegalitatea actului atacat derivă din împrejurarea că, Decizia nr. 1197

din 13 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, ce a servit drept

temei al emiterii nu era o decizie irevocabilă în sensul art. 299 C. proc. civ.

și următoarele, mai cu seamă că recursul declarat de reclamant împotriva

acesteia a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.

2033 din 21 mai 2008, ca nefondat și nu ca inadmisibil.

S-a concluzionat, astfel, că

la momentul emiterii ordinului contestat decizia excluderii din profesia de

executor judecătoresc a reclamantului, ca sancțiune disciplinară, nu era

examinată irevocabil de către instanțele de judecată.

Contrar celor arătate și

reținute de instanța de fond, Înalta Curte arată că acest pretins motiv de

nelegalitate al actului administrativ nu subzistă, raportat la (i) prevederile

Legii nr. 188/2000, modificată și completată, privind executorii judecătorești,

(ii) ale art. 299 și următoarele C. proc. civ. și (iii) la principiile generale

ce guvernează procesul civil.

Astfel, după cum corect a

indicat și recurentul, potrivit art. 45 alin. (5) din Legea nr. 188/2000,

împotriva hotărârilor pronunțate de Consiliul de Disciplină al Camerei

Executorilor Judecătorești, părțile pot face contestație, în termen de 15 zile

de la comunicare, la Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a

Executorilor Judecătorești, care judecă în complet de 5 membrii, iar împotriva

acestei din urmă hotărâri, care, potrivit aceluiași text de lege este

definitivă, se poate declara recurs la curtea de apel în a cărei rază

teritorială se află sediul profesional al executorului judecătorească.

Această procedură, prevăzută

de legea specială, a fost urmată și respectată în cazul reclamantului-intimat, după

cum rezultă din cuprinsul Deciziei civile nr. 1197 din 13 decembrie 2007 a

Curții de Apel Timișoara, irevocabilă.

Curtea de Apel Timișoara, în

conformitate cu prevederile legii nr. 188/2000 a judecat, ca instanță de

recurs, recursul formulat de M.G. împotriva Hotărârii nr. 9 din 15 septembrie 2006

a Comisiei Superioare de Disciplină a Uniunii Naționale Executorilor Judecătorești

și a Hotărârii nr. 11 din 12 iulie 2006 a Consiliului de Disciplină al Camerei

Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea Apel Timișoara, în condițiile în

care, așa cum s-a arătat, împotriva acestor din urmă hotărâri, prin lege este

prevăzută o singură cale de atac respectiv recursul, la curtea de apel

competentă.

Decizia civilă nr. 1197 din 13

decembrie 2007, pronunțată în recurs de către Curtea de Apel Timișoara este

irevocabilă nu numai pentru că a fost pronunțată în compunerea legală prevăzută

de lege pentru această cale de atac și pentru că o astfel de mențiune expresă

apare și în dispozitivul deciziei, ci și pentru că astfel o impun și principiile

legalității și al unicității dreptului de a folosi calea de atac ce guvernează

procesul civil. Potrivit acestor principii (art. 125 alin. (2) și art. 128 din

Constituție), inter alia,  împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita

numai căile de atac prevăzute de lege iar partea nu poate folosi împotriva unei

hotărâri decât o singură dată o cale de atac reglementată legal.

Cum împotriva hotărârilor

emise de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a

Executorilor Judecătorești legea specială prevede numai posibilitatea

exercitării recursului, în mod corect dar și în deplină legalitate, Decizia

civilă nr. 1197 din 13 decembrie 2007, irevocabilă, pronunțată în soluționarea

recursului a fost apreciată ca atare și de autoritatea pârâtă emitentă, ordinul

contestat fiind emis ulterior datei pronunțării deciziei, respectiv la 29

aprilie 2008.

Ca atare, Înalta Curte

reține că nu subzistă motivul de nelegalitate menționat de instanța de fond,

constând în emiterea ordinului, anterior datei la care situația de fapt și de

drept cu privire la sancțiunea disciplinară aplicată a fost definitiv și

irevocabil examinată de o instanță de judecată.

Referirea instanței de fond la

Decizia nr. 2032 din 21 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respins ca nefondat

recursul declarat de reclamantul-intimat împotriva aceleiași Decizii civile nr.

1187/2007 a Curții de Apel Timișoara nu poate fi reținută ca fiind relevantă în

condițiile în care, cu încălcarea prevederilor art. 129 alin. (4) și (5) C.

proc. civ., a fost ignorat conținutul acestei decizii ca și obiectul recursului

judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Rezultă, fără echivoc, din

cuprinsul Deciziei civile nr. 2032 din 21 mai 2008 că ceea ce, practic, a făcut

obiectul examinării de către Înalta Curte, în cadrul procesual al recursului

declarat, a fost modalitatea în care, Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat,

ca instanță de recurs, asupra excepției de nelegalitate invocată de

reclamantul-intimat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu

privire la Nota Colegiului Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara. În acest sens s-a reținut și a fost examinată

susținerea reclamantului-recurent, care a apreciat că excepția de nelegalitate

invocată nu poate fi soluționată prin aceeași hotărâre, instanța având

obligația de-a se pronunța pe calea unei sentințe separate.

Întrucât în cadrul

procedurii speciale a excepției de nelegalitate este prevăzută calea de atac a

recursului împotriva soluției instanței de contencios administrativ, în cazul

de față instanța competentă fiind Înalta Curte de Casație în condițiile în care

excepția a fost invocată în fața Curții de Apel Timișoara (art. 4 alin. (1) și (3)

din Legea nr. 554/2004 republicată), cu deplin temei Înalta Curte, legal

investită, în aceste limite, a examinat numai aspectele vizând excepția de

nelegalitate invocată și a hotărât respingerea recursului ca nefondat.

În fine, în legătură cu

această decizie, Înalta Curte nu poate să nu precizeze că în chiar lipsa unei mențiuni

și a unei referi exprese la inadmisibilitatea recursului declarat de

reclamantul – intimat și în ceea ce privește măsura disciplinară aplicată și

soluționată irevocabil în fața Curții de Apel Timișoara, o astfel de concluzie,

ce se impune nu numai din perspectiva reglementării legale exprese, cum s-a

arătat deja, transpare cu evidență și din considerentele finale reținute.

Acestea vizează practic, raportat la practica C.E.D.O., tocmai lipsa discriminării

și acordarea dreptului la un recurs efectiv în condițiile în care, împotriva

hotărârii Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a

Executorilor Judecătorești nu se poate exercita decât calea de atac a

recursului.

Neprocedând la examinarea

conținutului deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, Decizia civila nr. 2032 din 21 mai 2008,

instanța de fond în mod incorect a apreciat așadar, cu încălcarea prevederilor art.

129 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, că recursul declarat a generat un veritabil

control de legalitate al deciziei irevocabile, operând și caracterul suspensiv

al recursului, aplicabil în materia contenciosului administrativ, potrivit art.

20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ceea ce însă în situația de față nu s-a

realizat, date fiind aspectele mai sus arătate.

În fine, fără relevanță în

ceea ce privește pretinsul motiv de nelegalitate al ordinului atacat sunt și

referirile instanței de fond la măsurile procedurale dispuse de alte instanțe,

respectiv Curtea de Apel Craiova (încheierea din 25 iunie 2008) în raport cu

alte căi de atac extraordinare exercitate împotriva deciziei nr. 1197/2007,

câtă vreme acestea au fost pronunțate la o dată ulterioară datei de emitere a

ordinului în discuție și nu pot afecta sau atrage, retroactiv, nelegalitatea

acestuia.

Apreciind așadar că ordinul

în cauză a fost emis de autoritatea pârâtă, în limitele competențelor legale

conferite cu respectarea tuturor prevederilor incidente, fără exces de putere,

în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul de față și va

modifica hotărârea atacată în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea

reclamantului - intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

M.J.L.C. împotriva sentinței civile nr. 2791 din 22 octombrie 2008 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că respinge acțiunea reclamantului M.G., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 31 martie 2009.