ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4260/2010

Asupra contestației de

față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 2791 din 22 octombrie 2008,

Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantului M.G., în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Justiție și Libertăților Cetățenești, privind anularea ordinului

nr. 1241/C din 29 aprilie 2008 emis de pârât, și a fost respinsă cererea de suspendare

a ordinului atacat ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei hotărâri,

în termenul legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiție și Libertăților

Cetățenești, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr.

1831 din 31 martie 2009,

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Ministerul Justiției

și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței civile nr. 2791 din 22 octombrie

2008 a Curții de Apel București, a modificat sentința atacată în sensul că a respins

acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de recurs a reținut în esență că instanța de fond, în mod greșit,

și-a fundamentat soluția pe argumentul prezentat și de reclamantul-intimat, în sensul

că nelegalitatea actului atacat derivă din împrejurarea că decizia nr. 1197 din

13 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara nu era o decizie irevocabilă.

Astfel, instanța de recurs

a constatat că motivul de nelegalitate nu subzista, decizia nr. 1197 din 13

decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara fiind irevocabilă nu numai

pentru că o astfel de mențiune expresă apare și în cuprinsul dispozitivului deciziei,

ci și pentru că astfel o impun și principiile legalității și unicității de a folosi

căile de atac ce guvernează procesul civil.

Totodată, instanța de

recurs a mai arătat că întrucât în cadrul procedurii speciale a excepției de nelegalitate

este prevăzută calea de atac a recursului împotriva soluției de contencios administrativ,

în cazul de față fiind compententă Înalta Curte, în condițiile în care excepția

a fost invocată în fața Curții de Apel Timișoara, cu deplin temei Înalta Curte,

legal învestită, în aceste limite a examinat numai aspectele vizând excepția de

nelegalitate invocată și a hotărât respingerea recursului ca nefondat.

S-a mai arătat, în considerentele

deciziei atacate, că instanța de fond, în mod incorect a apreciat, cu încălcarea

prevederilor art. 129 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, că recursul declarat

a generat un veritabil control de legalitate a deciziei irevocabile, operând și

caracterul suspensiv al recursului, aplicabil în materia contenciosului administrativ.

Prin urmare, instanța

de control judiciar a apreciat că ordinul atacat a fost emis de autoritatea pârâtă,

în limitele competențelor legale conferite, cu respectarea tuturor prevederilor

incidente fără exces de putere.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat contestație în anulare M.G., criticând decizia pronunțată ca netemeinică

și nelegală.

Contestatorul a susținut,

în esență, faptul că instanța de recurs, analizând conținutul deciziei nr. 2032

din 21 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deși a avut în vedere prevederile

art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., a apreciat că această hotărâre este irelevantă

pentru soluționarea cererii sale, or din conținutul acestei hotărâri rezultă că

instanța de recurs a comis o greșeală materială, prin aceea că motivul de recurs

referitor la excepția de nelegalitate a făcut obiectul unei completări la motivele

de recurs.

În susținerea motivelor

contestației în anulare, contestatorul a mai arătat că hotărârea atacată este rezultatul

unei greșeli materiale, în condițiile în care instanța a apreciat că decizia

nr. 1197 din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara este irevocabilă, deoarece

decizia nr. 2032 din 21 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care

i-a fost recunoscut calea de atac a recursului împotriva acestei decizii, a procedat

la examinarea unui singur obiect, și anume acela al aspectelor vizând excepția de

nelegalitate.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, sesizată cu soluționarea contestației de față, analizând motivele formulate

în raport cu decizia atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente

în cauză, va respinge contestația în anulare, pentru considerentele ce urmează:

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței

ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege,

să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Art. 318 alin. (1) C.

proc. civ. reglementează contestația în anulare specială, iar potrivit acestui text,

hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea

dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul

sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele

de modificare sau casare.

În cauza de față, Înalta

Curte constată că nu suntem în prezența unei greșeli materiale, în sensul dispozițiilor

art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. Noțiunea de „greșeală materială” folosită

de legiuitor în art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul

textului legal.

Analizând cererea formulată,

Înalta Curte constată că din cuprinsul acesteia rezultă că M.G. dorește o reapreaciere

a probelor, invocând o așa-zisă greșeală materială a instanței de recurs, atunci

când aceasta a analizat motivele de recurs.

„

Greșelile materiale”,

conform art. 318 C. proc. civ., sunt erori evidente și involuntare cu privire la

aspecte esențiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunțarea unei soluții

eronate; ele nu sunt greșeli de judecată și nu se referă, deci, la aspectele de

fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanța a apreciat probele

sau a înțeles să interpreteze o dispoziție legală.

Verificarea unei astfel

de greșeli materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei

sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea

unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres

și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit

să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.

Astfel fiind, criticile

invocate de contestator nu sunt întemeiate, nefiind în cauză săvârșită o greșeală

materială și, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația

formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare

formulată de M.G. împotriva deciziei nr. 1831 din 31 martie 2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 octombrie 2010.