ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4345/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 24 octombrie 2007

reclamanta SC Q.A.B. SRL în contradictoriu cu pârâții A.P.I.A. și M.A.D.R.,

anularea Deciziilor A.P.I.A. nr. 6 din 19 septembrie 2007 și nr. 1 din 31 iulie

2007, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 24 ianuarie 2008,

reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a Ordinelor nr. 333 din 17

aprilie 2007 și nr. 140 din 27 februarie 2007, emise de M.A.D.R. cu motivarea

că acestea reprezintă acte administrative normative și conform Legii nr. 24/2000,

publicarea lor în M. Of. este obligatorie.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1652 din

29 mai 2008, a respins acțiunea reclamantei, precum și excepția de nelegalitate

invocată în cauză, ca neîntemeiate.

Prin Decizia nr. 3792 din 30

octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul reclamantei și a casat sentința

Curții de Apel București, trimițând cauza spre rejudecare instanței de fond,

reținând că, prin considerarea Ordinului nr. 333 din 17 aprilie 2007 ca act

administrativ individual, aceasta a pronunțat o hotărâre nelegală, dată cu

interpretarea greșită a Legii nr. 24/2000.

În fond după

casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate Ordinului nr. 333/2007

și ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 140/2007, emise de

M.A.P.D.R., iar pe fond, a respins acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că prin Ordinul nr. 333/2007 a fost aprobat

Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a comisiilor pentru stocuri

constituite la nivelul sucursalelor A.P.I.A. și regulamentul de organizare și

funcționare a Comisiei centrale pentru stocuri, constituită la nivelul

aceleiași instituții.

S-a mai reținut că, din Decizia

nr. 1 din 31 iulie 2007 a A.P.I.A., reiese că aceasta nu a avut la bază ordinul

mai sus menționat, iar în Decizia nr. 6 din 19 septembrie 2007 nu s-a făcut

referire la acest ordin decât în măsura în care el a fost invocat de reclamantă

ca temei al contestației sale.

Un alt argument invocat de

instanța de fond a fost acela că actul administrativ a cărui anulare se

solicită este în fapt Decizia nr. 1/2007, prin care s-a stabilit în sarcina

reclamantei obligația eliminării de pe piață a stocului excedentar de zahăr, în

timp ce Decizia nr. 6/2007 are, potrivit Legii nr. 554/2004 caracterul unui

răspuns la plângerea prealabilă și nu este emisă de o autoritate administrativ

jurisdicțională.

Cu privire la excepția de

nelegalitate a Ordinului nr. 140/2007, s-a reținut că acesta are caracterul

unui act administrativ individual colectiv, astfel cum s-a stabilit,

irevocabil, prin decizia de casare și întrucât singurul motiv de nelegalitate

invocat a fost nepublicarea lui în M. Of., în condițiile în care ordinul a fost

emis în baza O.U.G. 124/2004, instanța de fond a considerat că excepția de

nelegalitate este neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că reclamanta și-a întemeiat atât contestația împotriva Deciziei nr. 1/2007

cât și acțiunea, numai pe considerentul că acesta este lovit de nulitate, ca

urmare a nulității Ordinelor nr. 333/2007 și nr. 140/2007 al M.A.D.R. și s-a

apreciat că în condițiile în care primul ordin nu a stat la baza deciziei iar

al doilea nu este nelegal, nici decizia contestată nu este lovită de nulitate.

Instanța a considerat de

asemenea că, în speță, nu se poate vorbi de o interpretare eronată a legii,

deoarece relevantă din punctul de vedere al O.U.G. nr. 124/2006, este

cantitatea de zahăr deținută la data de 01 ianuarie 2007 și nu dacă această

cantitate mai exista sau nu la data controlului sau a emiterii deciziei,

întrucât scopul reglementării este eliminarea de pe piață a stocului respectiv,

iar în caz contrar, trecerea contravalorii lui ca venit la bugetul de stat.

S-a mai reținut în acest

sens că, de altfel decizia contestată a fost emisă în baza declarației depuse

de reclamantă la data de 15 martie 2007, iar reclamanta nici nu a susținut și

nici nu a dovedit existența unei alte situații de fapt.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs societatea comercială reclamantă, care a invocat motivul

prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, următoarele

critici:

- cu privire la soluția de

respingere ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 333/2007,

a susținut că instanța de fond a încălcat prevederile art. 315 alin. (1) C.

proc. civ., prin aceea că nu s-a conformat dispozițiilor date de instanța de

recurs;

- referitor la aceeași

problemă, recurenta a susținut că instanța de fond a ignorat existența

legăturilor dintre Ordinul nr. 333/2007 și Deciziile nr. 1/2007 și nr. 6/2007,

structurile care au emis aceste decizii, funcționând în temeiul și în

conformitate cu dispozițiile ordinului respectiv;

- referitor la soluția dată

fondului cauzei, recurenta a susținut că instanța de fond a dat o soluție

nelegală, Deciziile nr. 1/2007 și nr. 6/2007 fiind lovite de nulitate ca urmare

a nelegalității Ordinului nr. 333/2007 care, ca act administrativ cu caracter

normativ, este lovit de sancțiunea inexistenței, ca urmare a faptului că nu a

fost publicat.

Recursul este nefondat.

Într-adevăr, prin Decizia nr.

3792/2008, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de

Casație și Justiție a admis recursul formulat de aceeași recurentă împotriva

sentinței civile nr. 1651/2008 a secției contencios administrativ și fiscal, a

Curții de Apel București, prin care a fost respinsă excepția de nelegalitate a

Ordinului nr. 333/2007, cât și acțiunea vizând anularea Deciziilor nr. 1/2007

și nr. 6/2007.

În considerentele deciziei

pronunțate, instanța de recurs a reținut, referitor la soluția dată excepției

de nelegalitate a Ordinului nr. 333/2007, că acest ordin nu are caracter

individual, ci este un act administrativ cu caracter normativ, cu toate

consecințele prevăzute la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind

normele de tehnică legislativă, republicată.

Soluția dată de instanța de

fond cu privire la excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 333/2007, pe care a

respins-o ca inadmisibilă, nu contrazice dezlegarea dată de instanța de recurs

naturii juridice a acestui act administrativ, astfel că nu se constată o

încălcare a prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, instanța de fond,

reținând că soluționarea cauzei, care are ca obiect anularea Deciziilor nr. 1/2007

și nr. 6/2007, nu depinde de legalitatea sau nelegalitatea Ordinului nr. 333/2007,

a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă în raport cu prevederile art.

4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare.

Or, potrivit art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, legalitatea

unui act administrativ poate fi cercetată pe calea excepției de nelegalitate,

cu condiția ca instanța să constate că de actul administrativ vizat de excepție

depinde soluționarea litigiului dedus judecății.

Astfel fiind, și cea de-a

doua critică a societății comerciale recurente, potrivit căreia instanța de

fond a ignorat legăturile dintre Ordinul nr. 333/2007 și deciziile atacate,

este lipsită de temei.

În primul rând, așa cum s-a

arătat mai sus, nu este suficient ca între actul administrativ vizat de

excepția de nelegalitate și soluționarea cauzei să existe orice legătură,

precum în cazul excepției de neconstituționalitate, potrivit art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale.

Deci, potrivit art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, este necesar ca instanța să constate că de actul

administrativ vizat de excepția de nelegalitate depinde însăși soluționarea

litigiului pe fond.

Or, prin Ordinul nr. 333/2007,

emis în baza art. 11 și art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 124/2006 de M.A.D.R.,

a fost aprobat Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a comisiilor de

stocuri constituite la nivelul sucursalelor A.P.I.A. și a Comisiei centrale

pentru stocuri constituită la nivelul Agenției de Plăți și Intervenții pentru

Agricultură, în timp ce obiectul cauzei deduse judecății îl formează cererea de

anulare a Deciziilor nr. 1/2007 și nr. 6/2007.

Astfel, prin Decizia nr. 1/2007

emisă de directorul Sucursalei Municipiului București a A.P.I.A., a fost

aprobată Hotărârea din 31 iulie 2007 emisă de Comisia de stocuri constituită la

nivelul acestei sucursale, iar prin Decizia nr. 6/2007 emisă de directorul

general al A.P.I.A., a fost respinsă contestația formulată de societatea

comercială împotriva primei decizii.

Esența argumentației

recurentei constă în susținerea că, din moment ce Comisia de stocuri de la

nivelul Sucursalei București și Comisia centrală de la nivelul A.P.I.A. există

și funcționează pe baza Ordinului nr. 333/2007, iar acest ordin, care are

caracter normativ, este inexistent din cauza nepublicării lui, rezultă că și

Deciziile nr. 1/2007 și nr. 6/2007 sunt lovite de nulitate, existând astfel o

strânsă legătură între aceste acte administrative.

Or, din conținutul art. 7 și

urm. și art. 12 din O.U.G. nr. 124/2006 privind stocurile excedentare de zahăr,

produse zaharoase și alte produse alimentare, rezultă că respectivele comisii

au fost înființate și există în baza prevederilor legale ale acestei ordonanțe

de urgență, astfel că, în mod legal și temeinic, instanța de fond a reținut că

soluționarea cauzei nu depinde de legalitatea sau nelegalitatea Ordinului nr. 333/2007,

situație în care a respins excepția ca inadmisibilă.

În ceea ce privește soluția

dată fondului cauzei, aceasta este legală și temeinică, instanța de fond

reținând în mod corect că toate constatările Comisiei de stocuri de la nivelul

Sucursalei București – A.P.I.A. s-au bazat pe înregistrările și comunicările

societății comerciale reclamante făcute potrivit art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr.

124/2006, iar scopul constituirii garanției prevăzute la art. 8 și art. 10 din

O.U.G. nr. 124/2006 a fost acela de a asigura eliminarea de pe piață a stocului

respectiv.

În concluzie, pentru

considerentele de mai sus, recursul va fi respins, sentința atacată fiind

legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC Q.A.B. SRL împotriva sentinței civile nr. 2239 din 27 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2009.