ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3171/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 3076 din 3 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de M.G. împotriva deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că primul motiv de revizuire invocat de revizuent a fost cel prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., acesta pretinzând că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate pe care a invocat-o, încălcându-se astfel prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și refuzându-i-se calea de atac a recursului prevăzută de acest text.

S-a constatat însă că, după cum însuși revizuentul a reținut, instanța de control judiciar a analizat acest aspect, apreciind că, în mod corect, prima instanță (Curtea de Apel Timișoara) a făcut aplicarea art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și nu a art. 4 din Legea nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, s-a arătat că modul în care instanța de recurs a soluționat cererea recurentului nu poate fi cenzurată pe calea unei căi extraordinare de atac și pentru a se da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a pronunțat hotărârea de modul în care a aplicat dispozițiile legale incidente și a stabilit cadrul procesual, ceea ce ar echivala cu o nouă cale ordinară de atac, fapt ce este ilegal.

În condițiile date s-a constatat că cererea de revizuire nu a întrunit cerințele art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. S-a mai reținut de către instanță că sunt nefondate și susținerile revizuentului cu privire la faptul că a fost supus unei discriminări și că pronunțarea hotărârii s-a făcut prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, motiv prevăzut de art. 21 pct. 2 din Legea nr. 554/2004, întrucât revizuentul a beneficiat în cadrul judecății la Curtea de Apel Timișoara, în temeiul prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., de o examinare a cauzei sub toate aspectele, judecata acestei Curți nelimitându-se la motivele de casare prevăzute de art. 304 1 C. proc. civ., dovadă fiind și faptul că recursul a fost respins ca nefondat și nu ca inadmisibil.

Astfel, revizuentul a beneficiat de toate drepturile legale si a uzitat de toate căile de atac prevăzute de lege, iar instanțele judecătorești, în întreg ciclul procesual, au ascultat, primit si analizat toate susținerile si documentele de care recurentul a înțeles să se folosească, acesta neputând susține, în mod întemeiat si justificat, că nu a avut acces liber la justiție sau că este subiectul unui tratament discriminatoriu, din moment ce a utilizat și parcurs toate căile jurisdicționale prevăzute de legea specială.

Instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a mai arătat că susținerile revizuentului sunt neîntemeiate si nelegale, deoarece acesta a beneficiat de toate drepturile recunoscute de lege, asigurându-i-se un tratament egal si echitabil și, ținând cont de faptul că în cauză nu s-a făcut dovada încălcării vreunei norme a dreptului comunitar și nici a principiului priorității acestui drept, Înalta Curte a constatat că nici condițiile impuse de art. 21 pct. 2 din Legea nr. 554/2004 nu sunt întrunite. Așa fiind, întrucât cererea de revizuire nu a îndeplinit cerințele art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și nici pe cele ale art. 21 pct. 2 din Legea nr. 554/2004, a fost respinsă ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri revizuentul M.G.

a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 pct. 1 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele: - procedura de citare, în ceea ce-l privește pentru termenul de 3 iunie 2000 nu a fost îndeplinită cu respectarea prevederilor art. 92 C. proc. civ., nefiind identificată persoana care a primit citația prin procesul verbal întocmit de cel însărcinat cu înmânarea actelor de procedură; - nu au fost respectate dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dat fiind că în lipsa părților, cauza trebuia suspendată și nu să se procedeze la judecarea acesteia, în condițiile în care nu s-a solicitat de către niciuna din părți judecarea în lipsă, fapt ce constituie o greșeală materială.

Intimata C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, respectiv C.D.C.E.J. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin reprezentanții legali, au depus întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare, invocând excepția puterii lucrului judecat, întrucât susținerile contestatorului au fost soluționate și în alte cauze, iar prin Decizia nr. 1831 din 31 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins irevocabil acțiunea în anulare O.M.J. nr. 1241/2008 prin care s-a constatat încetarea calității de executor judecătoresc a acestuia. Pe fond, intimata a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 317 și 318 C. proc.

civ. Contestația în anulare, astfel cum este formulată, este nefondată, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare și atunci când „procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii”. Examinând procesul verbal conținând dovada de îndeplinire a procedurii de citare a contestatorului pentru data de 3 iunie 2009, data soluționării cererii de revizuire formulată de M.G. împotriva deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, rezultă că citația a fost primită de către una din persoanele menționate la punctul 1 procesul-verbal, aceasta semnând la rubrica „semnătura primitorului actului și menționând actul de identitate”.

Este adevărat că procesul-verbal respectiv nu menționează calitatea celui care a primit actul, dar este cert că acesta, fiind semnat și având numărul actului de identitate al primitorului, a fost primit de una dintre persoanele menționate la pct. 1 – destinatar, soț, rudă cu destinatarul, persoană care locuiește cu destinatarul, portar, administrator, serviciul de registratură sau funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței, serviciul personal…”.

Deci, contestatorul este de rea-credință când afirmă că procedura nu a fost corect îndeplinită cu el pentru data de 3 iunie 2009, în dosar nr. 5104/2008 când s-a pronunțat Decizia nr. 3076 din 3 iunie 2009 de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin care i s-a respins cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu atât mai mult cu cât pe tot parcursul procesului sediul procedural ales de contestator (revizuent în acea cauză) a fost în „Timișoara Str. Dr. Russel, județul Timiș” de regulă fiind același agent procedural care a înmânat citațiile pentru fiecare termen.

Chiar contestatorul, în considerentele contestației în anulare, precizează că sediul Biroului la care a fost citat este situat într-o clădire cu mai multe apartamente, dar el este ușor de identificat, fiind singurul Biroul de executor judecătoresc din acea clădire, ceea ce constituie încă un argument în plus în ceea ce privește netemeinicia susținerilor contestatorului cu privire la vicierea procedurii de citare care să atragă nulitatea acesteia. Mai mult, din actele dosarului rezultă că contestatorul cunoștea de proces, la termenele din 28 ianuarie 2009 fiind prezent în instanță și primind termen în cunoștința pentru termenele următoare, citarea din nou a acestuia impunându-se în urma respingerii cererii de recuzare ce a formulat-o cu privire la completul de judecată, când s-a fixat și termen pentru judecata în fond a cauzei la data de 3 iunie 2009. Cât privește motivul întemeiat pe dispozițiile art. 318 pct. 1 C. proc.

civ., greșeală materială, se constată că și acesta este neîntemeiat. Potrivit art. 242 pct. 2 C. proc. civ., „instanța va suspenda judecata dacă niciuna din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii”. În speță, având ca obiect revizuirea deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, într-adevăr niciuna din părți nu a cerut judecarea în lipsă, însă Înalta Curte a apreciat că poate fi judecată cauza, fiind vorba de pronunțarea unei decizii într-o cerere de revizuire, ceea ce presupune verificarea îndeplinirii condițiilor de la art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și art. 21 pct. 2 din Legea nr. 554/2004. Art. 318 C. proc.

civ., deschide calea contestației în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, exclusiv pentru ipoteza existenței unei greșeli materiale sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs, aceste două motive putând fi valorificate numai împotriva hotărârilor instanțelor de recurs. Or, hotărârea atacată nu este pronunțată în calea de atac a recursului, ci într-o cerere de revizuire, situație în care contestația este inadmisibilă. Deci, aplicarea greșită a art. 242 pct. 2 C. proc. civ., ca și greșeală materială nu poate fi analizată în calea contestației în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate în soluționarea unei cereri de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de M.G. împotriva deciziei civile nr. 3076 din 3 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2010.