ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3171/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3171/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra contestației în anulare de
față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 3076
din 3 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de
revizuire formulată de M.G. împotriva deciziei nr. 2032 din
21 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ
și fiscal, ca nefondată.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța a reținut că primul motiv de revizuire
invocat de revizuent a fost cel prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 2 C.
proc. civ., acesta pretinzând că instanța de recurs nu s-a
pronunțat asupra excepției de nelegalitate pe care a invocat-o,
încălcându-se astfel prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
și refuzându-i-se calea de atac a recursului prevăzută de acest
text.
S-a constatat însă că,
după cum însuși revizuentul a reținut, instanța de control
judiciar a analizat acest aspect, apreciind că, în mod corect, prima
instanță (Curtea de Apel Timișoara) a făcut aplicarea art. 18
alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și nu a art. 4 din Legea nr. 554/2004,
iar, pe de altă parte, s-a arătat că modul în care instanța
de recurs a soluționat cererea recurentului nu poate fi cenzurată pe
calea unei căi extraordinare de atac și pentru a se da posibilitatea
părților de a se plânge aceleiași instanțe care a
pronunțat hotărârea de modul în care a aplicat dispozițiile
legale incidente și a stabilit cadrul procesual, ceea ce ar echivala cu o
nouă cale ordinară de atac, fapt ce este ilegal.
În condițiile date s-a
constatat că cererea de revizuire nu a întrunit cerințele art. 322 alin.
(1) pct. 2 C. proc. civ.
S-a mai reținut de către
instanță că sunt nefondate și susținerile
revizuentului cu privire la faptul că a fost supus unei discriminări
și că pronunțarea hotărârii s-a făcut prin încălcarea
principiului priorității dreptului comunitar, motiv prevăzut de art.
21 pct. 2 din Legea nr. 554/2004, întrucât revizuentul a beneficiat în cadrul
judecății la Curtea de Apel Timișoara, în temeiul prevederilor art.
304
1
C. proc. civ., de o examinare a cauzei sub toate aspectele,
judecata acestei Curți nelimitându-se la motivele de casare prevăzute
de art. 304
1
C. proc. civ., dovadă fiind și faptul că
recursul a fost respins ca nefondat și nu ca inadmisibil.
Astfel, revizuentul a beneficiat de
toate drepturile legale si a uzitat de toate căile de atac prevăzute
de lege, iar instanțele judecătorești, în întreg ciclul
procesual, au ascultat, primit si analizat toate susținerile si
documentele de care recurentul a înțeles să se folosească,
acesta neputând susține, în mod întemeiat si justificat, că nu a avut
acces liber la justiție sau că este subiectul unui tratament
discriminatoriu, din moment ce a utilizat și parcurs toate căile
jurisdicționale prevăzute de legea specială.
Instanța învestită cu
soluționarea cererii de revizuire a mai arătat că
susținerile revizuentului sunt neîntemeiate si nelegale, deoarece acesta a
beneficiat de toate drepturile recunoscute de lege, asigurându-i-se un
tratament egal si echitabil și, ținând cont de faptul că în
cauză nu s-a făcut dovada încălcării vreunei norme a
dreptului comunitar și nici a principiului priorității acestui
drept, Înalta Curte a constatat că nici condițiile impuse de art. 21 pct.
2 din Legea nr. 554/2004 nu sunt întrunite.
Așa fiind, întrucât cererea de
revizuire nu a îndeplinit cerințele art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și
nici pe cele ale art. 21 pct. 2 din Legea nr. 554/2004, a fost respinsă ca
nefondată.
Împotriva acestei hotărâri
revizuentul M.G. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe
dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 pct. 1 C. proc.
civ., susținând, în esență, următoarele:
- procedura de citare, în ceea ce-l
privește pentru termenul de 3 iunie 2000 nu a fost îndeplinită cu
respectarea prevederilor art. 92 C. proc. civ., nefiind identificată
persoana care a primit citația prin procesul verbal întocmit de cel
însărcinat cu înmânarea actelor de procedură;
- nu au fost respectate
dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dat fiind că în
lipsa părților, cauza trebuia suspendată și nu să se
procedeze la judecarea acesteia, în condițiile în care nu s-a solicitat de
către niciuna din părți judecarea în lipsă, fapt ce
constituie o greșeală materială.
Intimata C.E.J. de pe lângă
Curtea de Apel Timișoara, respectiv C.D.C.E.J. de pe lângă Curtea de
Apel Timișoara, prin reprezentanții legali, au depus întâmpinare,
solicitând respingerea contestației în anulare, invocând excepția
puterii lucrului judecat, întrucât susținerile contestatorului au fost
soluționate și în alte cauze, iar prin Decizia nr. 1831 din 31 martie
2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins irevocabil
acțiunea în anulare O.M.J. nr. 1241/2008 prin care s-a constatat încetarea
calității de executor judecătoresc a acestuia.
Pe fond, intimata a solicitat
respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, nefiind întrunite
condițiile prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ.
Contestația în anulare, astfel
cum este formulată, este nefondată, potrivit considerentelor ce se vor
arăta în continuare.
Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1) C.
proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în
anulare și atunci când „procedura de chemare a părții, pentru
ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu
cerințele legii”.
Examinând procesul verbal
conținând dovada de îndeplinire a procedurii de citare a contestatorului
pentru data de 3 iunie 2009, data soluționării cererii de revizuire
formulată de M.G. împotriva deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, rezultă că citația a fost
primită de către una din persoanele menționate la punctul 1 procesul-verbal,
aceasta semnând la rubrica „semnătura primitorului actului și
menționând actul de identitate”.
Este adevărat că procesul-verbal
respectiv nu menționează calitatea celui care a primit actul, dar
este cert că acesta, fiind semnat și având numărul actului de
identitate al primitorului, a fost primit de una dintre persoanele
menționate la pct. 1 – destinatar, soț, rudă cu destinatarul,
persoană care locuiește cu destinatarul, portar, administrator,
serviciul de registratură sau funcționarul însărcinat cu
primirea corespondenței, serviciul personal…”.
Deci, contestatorul este de rea-credință
când afirmă că procedura nu a fost corect îndeplinită cu el
pentru data de 3 iunie 2009, în dosar nr. 5104/2008 când s-a pronunțat
Decizia nr. 3076 din 3 iunie 2009 de către Înalta Curte de Casație
și Justiție prin care i s-a respins cererea de revizuire
formulată împotriva deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu atât mai mult cu cât pe tot
parcursul procesului sediul procedural ales de contestator (revizuent în acea
cauză) a fost în „Timișoara Str. Dr. Russel, județul Timiș”
de regulă fiind același agent procedural care a înmânat
citațiile pentru fiecare termen.
Chiar contestatorul, în
considerentele contestației în anulare, precizează că sediul
Biroului la care a fost citat este situat într-o clădire cu mai multe
apartamente, dar el este ușor de identificat, fiind singurul Biroul de
executor judecătoresc din acea clădire, ceea ce constituie încă
un argument în plus în ceea ce privește netemeinicia susținerilor
contestatorului cu privire la vicierea procedurii de citare care să
atragă nulitatea acesteia.
Mai mult, din actele dosarului
rezultă că contestatorul cunoștea de proces, la termenele din 28
ianuarie 2009 fiind prezent în instanță și primind termen în
cunoștința pentru termenele următoare, citarea din nou a acestuia
impunându-se în urma respingerii cererii de recuzare ce a formulat-o cu privire
la completul de judecată, când s-a fixat și termen pentru judecata în
fond a cauzei la data de 3 iunie 2009.
Cât privește motivul întemeiat
pe dispozițiile art. 318 pct. 1 C. proc. civ., greșeală
materială, se constată că și acesta este neîntemeiat.
Potrivit art. 242 pct. 2 C. proc.
civ., „instanța va suspenda judecata dacă niciuna din părți
nu se înfățișează la strigarea pricinii”.
În speță, având ca obiect
revizuirea deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,
într-adevăr niciuna din părți nu a cerut judecarea în
lipsă, însă Înalta Curte a apreciat că poate fi judecată
cauza, fiind vorba de pronunțarea unei decizii într-o cerere de revizuire,
ceea ce presupune verificarea îndeplinirii condițiilor de la art. 322 pct.
2 C. proc. civ. și art. 21 pct. 2 din Legea nr. 554/2004.
Art. 318 C. proc. civ., deschide
calea contestației în anulare, cale extraordinară de atac de
retractare, exclusiv pentru ipoteza existenței unei greșeli materiale
sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs, aceste două motive
putând fi valorificate numai împotriva hotărârilor instanțelor de
recurs.
Or, hotărârea atacată nu este
pronunțată în calea de atac a recursului, ci într-o cerere de
revizuire, situație în care contestația este inadmisibilă.
Deci, aplicarea greșită a art.
242 pct. 2 C. proc. civ., ca și greșeală materială nu poate
fi analizată în calea contestației în anulare îndreptată
împotriva unei hotărâri pronunțate în soluționarea unei cereri
de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare
formulată de M.G. împotriva deciziei civile nr. 3076 din 3 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ
și fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 16 iunie 2010.