ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3171/2010

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 3076

din 3 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de

revizuire formulată de M.G. împotriva deciziei nr. 2032 din

21 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că primul motiv de revizuire

invocat de revizuent a fost cel prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ., acesta pretinzând că instanța de recurs nu s-a

pronunțat asupra excepției de nelegalitate pe care a invocat-o,

încălcându-se astfel prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

și refuzându-i-se calea de atac a recursului prevăzută de acest

text.

S-a constatat însă că,

după cum însuși revizuentul a reținut, instanța de control

judiciar a analizat acest aspect, apreciind că, în mod corect, prima

instanță (Curtea de Apel Timișoara) a făcut aplicarea art. 18

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și nu a art. 4 din Legea nr. 554/2004,

iar, pe de altă parte, s-a arătat că modul în care instanța

de recurs a soluționat cererea recurentului nu poate fi cenzurată pe

calea unei căi extraordinare de atac și pentru a se da posibilitatea

părților de a se plânge aceleiași instanțe care a

pronunțat hotărârea de modul în care a aplicat dispozițiile

legale incidente și a stabilit cadrul procesual, ceea ce ar echivala cu o

nouă cale ordinară de atac, fapt ce este ilegal.

În condițiile date s-a

constatat că cererea de revizuire nu a întrunit cerințele art. 322 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ.

S-a mai reținut de către

instanță că sunt nefondate și susținerile

revizuentului cu privire la faptul că a fost supus unei discriminări

și că pronunțarea hotărârii s-a făcut prin încălcarea

principiului priorității dreptului comunitar, motiv prevăzut de art.

21 pct. 2 din Legea nr. 554/2004, întrucât revizuentul a beneficiat în cadrul

judecății la Curtea de Apel Timișoara, în temeiul prevederilor art.

304

1

C. proc. civ., de o examinare a cauzei sub toate aspectele,

judecata acestei Curți nelimitându-se la motivele de casare prevăzute

de art. 304

1

C. proc. civ., dovadă fiind și faptul că

recursul a fost respins ca nefondat și nu ca inadmisibil.

Astfel, revizuentul a beneficiat de

toate drepturile legale si a uzitat de toate căile de atac prevăzute

de lege, iar instanțele judecătorești, în întreg ciclul

procesual, au ascultat, primit si analizat toate susținerile si

documentele de care recurentul a înțeles să se folosească,

acesta neputând susține, în mod întemeiat si justificat, că nu a avut

acces liber la justiție sau că este subiectul unui tratament

discriminatoriu, din moment ce a utilizat și parcurs toate căile

jurisdicționale prevăzute de legea specială.

Instanța învestită cu

soluționarea cererii de revizuire a mai arătat că

susținerile revizuentului sunt neîntemeiate si nelegale, deoarece acesta a

beneficiat de toate drepturile recunoscute de lege, asigurându-i-se un

tratament egal si echitabil și, ținând cont de faptul că în

cauză nu s-a făcut dovada încălcării vreunei norme a

dreptului comunitar și nici a principiului priorității acestui

drept, Înalta Curte a constatat că nici condițiile impuse de art. 21 pct.

2 din Legea nr. 554/2004 nu sunt întrunite.

Așa fiind, întrucât cererea de

revizuire nu a îndeplinit cerințele art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și

nici pe cele ale art. 21 pct. 2 din Legea nr. 554/2004, a fost respinsă ca

nefondată.

Împotriva acestei hotărâri

revizuentul M.G. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 pct. 1 C. proc.

civ., susținând, în esență, următoarele:

- procedura de citare, în ceea ce-l

privește pentru termenul de 3 iunie 2000 nu a fost îndeplinită cu

respectarea prevederilor art. 92 C. proc. civ., nefiind identificată

persoana care a primit citația prin procesul verbal întocmit de cel

însărcinat cu înmânarea actelor de procedură;

- nu au fost respectate

dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dat fiind că în

lipsa părților, cauza trebuia suspendată și nu să se

procedeze la judecarea acesteia, în condițiile în care nu s-a solicitat de

către niciuna din părți judecarea în lipsă, fapt ce

constituie o greșeală materială.

Intimata C.E.J. de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara, respectiv C.D.C.E.J. de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara, prin reprezentanții legali, au depus întâmpinare,

solicitând respingerea contestației în anulare, invocând excepția

puterii lucrului judecat, întrucât susținerile contestatorului au fost

soluționate și în alte cauze, iar prin Decizia nr. 1831 din 31 martie

2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins irevocabil

acțiunea în anulare O.M.J. nr. 1241/2008 prin care s-a constatat încetarea

calității de executor judecătoresc a acestuia.

Pe fond, intimata a solicitat

respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, nefiind întrunite

condițiile prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ.

Contestația în anulare, astfel

cum este formulată, este nefondată, potrivit considerentelor ce se vor

arăta în continuare.

Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1) C.

proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în

anulare și atunci când „procedura de chemare a părții, pentru

ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu

cerințele legii”.

Examinând procesul verbal

conținând dovada de îndeplinire a procedurii de citare a contestatorului

pentru data de 3 iunie 2009, data soluționării cererii de revizuire

formulată de M.G. împotriva deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, rezultă că citația a fost

primită de către una din persoanele menționate la punctul 1 procesul-verbal,

aceasta semnând la rubrica „semnătura primitorului actului și

menționând actul de identitate”.

Este adevărat că procesul-verbal

respectiv nu menționează calitatea celui care a primit actul, dar

este cert că acesta, fiind semnat și având numărul actului de

identitate al primitorului, a fost primit de una dintre persoanele

menționate la pct. 1 – destinatar, soț, rudă cu destinatarul,

persoană care locuiește cu destinatarul, portar, administrator,

serviciul de registratură sau funcționarul însărcinat cu

primirea corespondenței, serviciul personal…”.

Deci, contestatorul este de rea-credință

când afirmă că procedura nu a fost corect îndeplinită cu el

pentru data de 3 iunie 2009, în dosar nr. 5104/2008 când s-a pronunțat

Decizia nr. 3076 din 3 iunie 2009 de către Înalta Curte de Casație

și Justiție prin care i s-a respins cererea de revizuire

formulată împotriva deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu atât mai mult cu cât pe tot

parcursul procesului sediul procedural ales de contestator (revizuent în acea

cauză) a fost în „Timișoara Str. Dr. Russel, județul Timiș”

de regulă fiind același agent procedural care a înmânat

citațiile pentru fiecare termen.

Chiar contestatorul, în

considerentele contestației în anulare, precizează că sediul

Biroului la care a fost citat este situat într-o clădire cu mai multe

apartamente, dar el este ușor de identificat, fiind singurul Biroul de

executor judecătoresc din acea clădire, ceea ce constituie încă

un argument în plus în ceea ce privește netemeinicia susținerilor

contestatorului cu privire la vicierea procedurii de citare care să

atragă nulitatea acesteia.

Mai mult, din actele dosarului

rezultă că contestatorul cunoștea de proces, la termenele din 28

ianuarie 2009 fiind prezent în instanță și primind termen în

cunoștința pentru termenele următoare, citarea din nou a acestuia

impunându-se în urma respingerii cererii de recuzare ce a formulat-o cu privire

la completul de judecată, când s-a fixat și termen pentru judecata în

fond a cauzei la data de 3 iunie 2009.

Cât privește motivul întemeiat

pe dispozițiile art. 318 pct. 1 C. proc. civ., greșeală

materială, se constată că și acesta este neîntemeiat.

Potrivit art. 242 pct. 2 C. proc.

civ., „instanța va suspenda judecata dacă niciuna din părți

nu se înfățișează la strigarea pricinii”.

În speță, având ca obiect

revizuirea deciziei nr. 2032 din 21 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

într-adevăr niciuna din părți nu a cerut judecarea în

lipsă, însă Înalta Curte a apreciat că poate fi judecată

cauza, fiind vorba de pronunțarea unei decizii într-o cerere de revizuire,

ceea ce presupune verificarea îndeplinirii condițiilor de la art. 322 pct.

2 C. proc. civ. și art. 21 pct. 2 din Legea nr. 554/2004.

Art. 318 C. proc. civ., deschide

calea contestației în anulare, cale extraordinară de atac de

retractare, exclusiv pentru ipoteza existenței unei greșeli materiale

sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs, aceste două motive

putând fi valorificate numai împotriva hotărârilor instanțelor de

recurs.

Or, hotărârea atacată nu este

pronunțată în calea de atac a recursului, ci într-o cerere de

revizuire, situație în care contestația este inadmisibilă.

Deci, aplicarea greșită a art.

242 pct. 2 C. proc. civ., ca și greșeală materială nu poate

fi analizată în calea contestației în anulare îndreptată

împotriva unei hotărâri pronunțate în soluționarea unei cereri

de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de M.G. împotriva deciziei civile nr. 3076 din 3 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 iunie 2010.