ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3172/2010

Asupra cererii de revizuire de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 24

februarie 2010, sub nr. de dosar 1639/1/2010, revizuienții T.A. și C.N.C.,

au solicitat în contradictoriu cu intimatul M.J. revizuirea deciziei nr. 189

din data de 20 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, în dosarul nr. 1499/33/2010.

În motivarea cererii de revizuire se

susține că prin decizia nr. 189/2010, având ca obiect constatarea

excepției de nelegalitate a O.M.J. nr. 554/2004 și 1108/2006,

instanța a admis recursul Ministerului Justiției și a modificat

sentința recurată în sensul că a respins excepția de

nelegalitate ca neîntemeiată.

Susțin revizuienții

că au invocat excepția de nelegalitate a O.M.J. nr. 554/2004 și nr.

1108/2006, motivate de faptul că prin aceste ordine li s-au stabilit

indemnizațiile prin aplicarea coeficientului de multiplicare

corespunzător judecătorilor de tribunal, cu toate că, ar fi

trebuit să beneficieze, în calitate de foști judecători

financiari, de indemnizații prin aplicarea coeficientului de multiplicare

corespunzător judecătorilor de curte de apel.

În acest sens, susțin

revizuienții, că la dosarul cauzei există practică judiciară

prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a acordat

indemnizația corespunzătoare gradului de judecător de curte de

apel foștilor judecători financiari, împrejurare față de

care solicită admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a

deciziei de recurs, în sensul admiterii excepției de nelegalitate.

În drept, au fost invocate

prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

cauză

Prin întâmpinarea formulată

intimatul M.J. a solicitat respingerea cererii de revizuire pentru

neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 322 pct.

7 C. proc. civ, respectiv ca hotărârile la care a făcut referire

revizuienții să fi fost pronunțate în același litigiu,

între aceleași părți, având aceeași calitate, în

condițiile în care rațiunea reglementării revizuirii prin

această normă, o constituie necesitatea de a se înlătura

încălcarea principiului lucrului judecat, când instanțele au dat

soluții contrare, în dosare diferite, dar având același obiect,

aceeași cauză și aceleași părți.

revizuirii

Prin decizia nr. 189 din 20 ianuarie

2010, pronunțată în dosarul nr. 1499/33/2009, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis recursul declarat de M.J.L.C. împotriva sentinței

civile nr. 453 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a modificat

sentința civilă în sensul respingerii excepțiilor de

nelegalitate a Ordinelor nr. 1.108/ C din 05 mai 2006 și nr. 554/ C din 23

februarie 2010, emise de Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

competente a se pronunța asupra revizuirii

Analizând cauza prin prisma

motivului de revizuire invocat de revizuient, în raport cu dispozițiile art.

322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de

revizuire este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 322 pct. 7 C proc.

civ., „revizuirea unei hotărâri ramase definitive in instanța de apel

sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere

dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe

de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași

pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

Așadar condițiile

prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu sunt îndeplinite în lipsa

unor hotărâri potrivnice date in aceeași pricină, între

aceleași persoane, având aceeași calitate, adică hotărârile

potrivnice să conțină elementele caracteristice existenței lucrului

judecat în condițiile in care rațiunea reglementării

izvorăște din necesitatea de a înlătura nelegalitatea

comisă ca urmare a soluționării aceleiași cauze prin

două hotărâri in mod diferit, prin nesocotirea lucrului judecat.

Înaltă Curte reamintește

ca instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii

întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu exercită

un control judiciar asupra legalității și temeiniciei

hotărârilor contradictorii, ci verifică numai dacă ultima

hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului

puterii de lucru judecat.

Înalta Curte constată că în

cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea

revizuirii, prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în situația în

care revizuenții invocă, în termini generali hotărâri

judecătorești pronunțate în alte cauze, reclamanții fiind

cu totul alte persoane decât cele care au avut această calitate în decizia

a cărei revizuire se solicită. Simplu fapt că hotărârile

enunțate au fost pronunțare tot de Înalta Curte de Casație

și Justiție, nu este în măsură să atragă

revizuirea nr. 189/2010, pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C.

proc. civ.

În consecință, cererea de

revizuire pentru contrarietate de hotărâri, neîndeplinind condițiile art.

322 pct. 7 C. proc. civ., urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de T.A. și C.N.C. împotriva deciziei nr. 189 din 20

ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 iunie 2010.