ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3172/2010

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 24 februarie 2010, sub nr. de dosar 1639/1/2010, revizuienții T.A. și C.N.C., au solicitat în contradictoriu cu intimatul M.J. revizuirea deciziei nr. 189 din data de 20 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 1499/33/2010. În motivarea cererii de revizuire se susține că prin decizia nr. 189/2010, având ca obiect constatarea excepției de nelegalitate a O.M.J. nr. 554/2004 și 1108/2006, instanța a admis recursul Ministerului Justiției și a modificat sentința recurată în sensul că a respins excepția de nelegalitate ca neîntemeiată.

Susțin revizuienții că au invocat excepția de nelegalitate a O.M.J. nr. 554/2004 și nr. 1108/2006, motivate de faptul că prin aceste ordine li s-au stabilit indemnizațiile prin aplicarea coeficientului de multiplicare corespunzător judecătorilor de tribunal, cu toate că, ar fi trebuit să beneficieze, în calitate de foști judecători financiari, de indemnizații prin aplicarea coeficientului de multiplicare corespunzător judecătorilor de curte de apel. În acest sens, susțin revizuienții, că la dosarul cauzei există practică judiciară prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a acordat indemnizația corespunzătoare gradului de judecător de curte de apel foștilor judecători financiari, împrejurare față de care solicită admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a deciziei de recurs, în sensul admiterii excepției de nelegalitate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. 2. Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinarea formulată intimatul M.J. a solicitat respingerea cererii de revizuire pentru neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ, respectiv ca hotărârile la care a făcut referire revizuienții să fi fost pronunțate în același litigiu, între aceleași părți, având aceeași calitate, în condițiile în care rațiunea reglementării revizuirii prin această normă, o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare, în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

3. Hotărârea supusă revizuirii Prin decizia nr. 189 din 20 ianuarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 1499/33/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de M.J.L.C. împotriva sentinței civile nr. 453 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința civilă în sensul respingerii excepțiilor de nelegalitate a Ordinelor nr. 1.108/ C din 05 mai 2006 și nr. 554/ C din 23 februarie 2010, emise de Ministerul Justiției, ca neîntemeiată. 4. Hotărârea instanței competente a se pronunța asupra revizuirii Analizând cauza prin prisma motivului de revizuire invocat de revizuient, în raport cu dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că cererea de revizuire este nefondată pentru următoarele considerente: Potrivit art. 322 pct. 7 C proc. civ., „revizuirea unei hotărâri ramase definitive in instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”. Așadar condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., nu sunt îndeplinite în lipsa unor hotărâri potrivnice date in aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, adică hotărârile potrivnice să conțină elementele caracteristice existenței lucrului judecat în condițiile in care rațiunea reglementării izvorăște din necesitatea de a înlătura nelegalitatea comisă ca urmare a soluționării aceleiași cauze prin două hotărâri in mod diferit, prin nesocotirea lucrului judecat. Înaltă Curte reamintește ca instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea revizuirii, prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în situația în care revizuenții invocă, în termini generali hotărâri judecătorești pronunțate în alte cauze, reclamanții fiind cu totul alte persoane decât cele care au avut această calitate în decizia a cărei revizuire se solicită. Simplu fapt că hotărârile enunțate au fost pronunțare tot de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu este în măsură să atragă revizuirea nr. 189/2010, pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În consecință, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, neîndeplinind condițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de T.A. și C.N.C. împotriva deciziei nr. 189 din 20 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2010.