ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2525/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la nr. 2148/54/2007 pe

rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul B.C. a chemat în judecată pe pârâtul

M.I.R.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea

Ordinului M.I. nr. 11/01711 din 18 mai 2001 prin care s-a dispus trecerea sa în

rezervă începând cu data respectivă.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că emiterea acestui ordin s-a făcut pe baza deciziei nr. 346/2001

a Tribunalului Militar Teritorial București prin care a fost condamnat la 3

luni închisoare cu suspendare condiționată. A executat pedeapsa, iar potrivit art.

85 lit. k) din Legea nr. 80/1995 a rămas la latitudinea organelor care au

dispus încadrarea sa, menținerea sau înlăturarea din funcția deținută anterior

condamnării, însă această posibilitate acordată ministrului de interne nu poate

fi exercitată după bunul plac al acestuia, ci numai după o analiză temeinică a

condițiilor ce au atras condamnarea sa pentru ca măsura să nu fie abuziv și

subiectivă și să lezeze grav interesele personale și patrimoniale ale

persoanelor în cauză.

Reclamantul a mai arătat că

despre existența ordinului atacat a luat cunoștință la data 8 august 2007 când

cu adresa din 25 iulie 2007 I.J.P. Mehedinți i-a făcut cunoscut acest fapt,

ordinul însă nefiindu-i comunicat până la această dată. Deși s-a adresat

pârâtului cu plângere prealabilă, nu a primit niciun răspuns până la data

introducerii acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 19

din 17 ianuarie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea reclamantului B.C., în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că ordinul contestat a fost emis în 2001

iar acțiunea a fost promovată în 2007, reclamantul depășind cu mult termenul de

decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, prin memoriul adresat

Primului Ministru la 21 februarie 2002, B.C. face vorbire de ordinul a cărui

anulare o solicită, redând cu exactitate numărul acestuia, data la care a fost

emis și conținutul acestuia, ceea ce conduce la concluzia că înainte de această

dată reclamantul luase la cunoștință despre existența ordinului.

Împotriva sentinței civile

sus menționate a declarat recurs B.C., care a motivat, în esență, că instanța de

fond nu s-a pronunțat asupra excepției necompetenței materiale invocate sau

asupra aplicării Legii nr. 360/2002 și a aplicat în mod retroactiv dispozițiile

Legii nr. 554/2004.

Recursul este nefondat.

Se reține că prin cererea

introductivă recurentul-reclamant a solicitat „anularea Ordinului M.I. nr. 11/01711

din 18 mai 2001 prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă".

Potrivit art. 11 alin. (1) lit.

a) și b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, „cererile prin care se solicită anularea unui act

administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea

pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului

la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat

nejustificat, de soluționare a cererii".

Art. 11 alin. (2) din

același act normativ prevede faptul că „pentru motive temeinice, în cazul

actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul

mai sus menționat, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului

sau data luării la cunoștință".

Recurentul - reclamant avea

cunoștință despre existența Ordinului M.I. nr. 11/01711 din 18 mai 2001 prin

care s-a dispus trecerea sa în rezervă încă din anul 2002, aspect ce rezultă

din cuprinsul memoriului adresat Primului Ministru al României, termenul de 6

luni prevăzut de art. 11 alin. (1), respectiv cel de 1 an de zile prevăzut de art.

11 alin. (2) din actul normativ menționat mai sus fiind depășite cu mai mult de

5 ani.

Astfel, în mod corect

instanța de judecată a constatat că recurentul - reclamant este decăzut din

dreptul de a solicita anularea ordinului de trecere în rezervă, întrucât actul

administrativ atacat a fost emis în anul 2001 iar acțiunea a fost promovată în

anul 2007, depășind cu mult termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Chiar dacă instanța de fond

s-a raportat la prevederile legale în vigoare la data introducerii acțiunii, se

reține că și Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, în vigoare la data

la care reclamantul avea cunoștință despre existența ordinului prin care s-a

dispus trecerea sa în rezervă, prevedea la art. 5 un termen de prescripție de

30 de zile și un termen de decădere de 1 an.

Se reține că obiectul

acțiunii formulată de B.C. se referă la anularea unui act administrativ, emis

de o autoritate publică centrală, care atrage competența materială de

soluționare a Curții de Apel, și nu poate fi calificat sub nicio formă ca un

conflict de muncă.

Așadar, Curtea de Apel

Craiova nu a încălcat regulile de competență materială aplicabile în cauză iar

sentința pronunțată de această instanță este legală și temeinică.

Față de cele arătate, Curtea

constată că recursul declarat de B.C. este nefondat și urmează a fi respins ca

atare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.C. împotriva sentinței civile nr. 19 din 17 ianuarie 2008 a Curții de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 iunie 2008.