ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2525/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la nr. 2148/54/2007 pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul B.C. a chemat în judecată pe pârâtul M.I.R.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului M.I. nr. 11/01711 din 18 mai 2001 prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă începând cu data respectivă. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că emiterea acestui ordin s-a făcut pe baza deciziei nr. 346/2001 a Tribunalului Militar Teritorial București prin care a fost condamnat la 3 luni închisoare cu suspendare condiționată.

A executat pedeapsa, iar potrivit art. 85 lit. k) din Legea nr. 80/1995 a rămas la latitudinea organelor care au dispus încadrarea sa, menținerea sau înlăturarea din funcția deținută anterior condamnării, însă această posibilitate acordată ministrului de interne nu poate fi exercitată după bunul plac al acestuia, ci numai după o analiză temeinică a condițiilor ce au atras condamnarea sa pentru ca măsura să nu fie abuziv și subiectivă și să lezeze grav interesele personale și patrimoniale ale persoanelor în cauză. Reclamantul a mai arătat că despre existența ordinului atacat a luat cunoștință la data 8 august 2007 când cu adresa din 25 iulie 2007 I.J.P. Mehedinți i-a făcut cunoscut acest fapt, ordinul însă nefiindu-i comunicat până la această dată.

Deși s-a adresat pârâtului cu plângere prealabilă, nu a primit niciun răspuns până la data introducerii acțiunii. Prin sentința civilă nr. 19 din 17 ianuarie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului B.C., în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că ordinul contestat a fost emis în 2001 iar acțiunea a fost promovată în 2007, reclamantul depășind cu mult termenul de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Mai mult, prin memoriul adresat Primului Ministru la 21 februarie 2002, B.C. face vorbire de ordinul a cărui anulare o solicită, redând cu exactitate numărul acestuia, data la care a fost emis și conținutul acestuia, ceea ce conduce la concluzia că înainte de această dată reclamantul luase la cunoștință despre existența ordinului.

Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs B.C., care a motivat, în esență, că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției necompetenței materiale invocate sau asupra aplicării Legii nr. 360/2002 și a aplicat în mod retroactiv dispozițiile Legii nr. 554/2004. Recursul este nefondat. Se reține că prin cererea introductivă recurentul-reclamant a solicitat „anularea Ordinului M.I.

nr. 11/01711 din 18 mai 2001 prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă". Potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) și b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii". Art. 11 alin. (2) din același act normativ prevede faptul că „pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul mai sus menționat, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului sau data luării la cunoștință". Recurentul - reclamant avea cunoștință despre existența Ordinului M.I.

nr. 11/01711 din 18 mai 2001 prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă încă din anul 2002, aspect ce rezultă din cuprinsul memoriului adresat Primului Ministru al României, termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1), respectiv cel de 1 an de zile prevăzut de art. 11 alin. (2) din actul normativ menționat mai sus fiind depășite cu mai mult de 5 ani. Astfel, în mod corect instanța de judecată a constatat că recurentul - reclamant este decăzut din dreptul de a solicita anularea ordinului de trecere în rezervă, întrucât actul administrativ atacat a fost emis în anul 2001 iar acțiunea a fost promovată în anul 2007, depășind cu mult termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Chiar dacă instanța de fond s-a raportat la prevederile legale în vigoare la data introducerii acțiunii, se reține că și Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, în vigoare la data la care reclamantul avea cunoștință despre existența ordinului prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă, prevedea la art. 5 un termen de prescripție de 30 de zile și un termen de decădere de 1 an. Se reține că obiectul acțiunii formulată de B.C. se referă la anularea unui act administrativ, emis de o autoritate publică centrală, care atrage competența materială de soluționare a Curții de Apel, și nu poate fi calificat sub nicio formă ca un conflict de muncă. Așadar, Curtea de Apel Craiova nu a încălcat regulile de competență materială aplicabile în cauză iar sentința pronunțată de această instanță este legală și temeinică.

Față de cele arătate, Curtea constată că recursul declarat de B.C. este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.C. împotriva sentinței civile nr. 19 din 17 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2008.