ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 208/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 208/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

procedura derulată în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 02 octombrie 2010 pe rolul Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.N.F.P. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâții A.T.V.

și A.N.I.:

- anularea Ordinelor nr.

328 din 05 februarie 2004, nr. 136 din 07 februarie 2005, nr. 917 din 06

februarie 2006 și nr.463/22 ianuarie 2008 ale președintelui

A.N.F.P., prin care a fost aprobată

și prelungită suspendarea din funcția publică a pârâtului A.T.V. pentru

perioada 2004-2009, precum și a tuturor actelor subsecvente acestora,

respectiv: Ordinul nr. 43/2005 privind reîncadrarea pârâtului, nr. 42/2005 și

nr. 8377/2006 privind numirea conform noilor structuri organizatorice;

- anularea mențiunilor efectuate în

carnetul de muncă al pârâtului

pentru perioada indicată, ca urmare a emiterii ordinelor mai

sus enunțate și a actelor subsecvente.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat, în esență, că urmare a sesizării din oficiu cu privire la conflictul de

interese și starea de incompatibilitate în care se află pârâtul A.T.V. și după

verificările efectuate în cauză, s-a întocmit actul de constatare nr. A/1130/I.I

din 20 iulie 2009, prin care s-a constatat existența unei stări de fapt

diferită de cea relevată de pârât și care a stat la baza temeiului legal

privind suspendarea raportului de serviciu, constituind în același timp și

temeiul emiterii

Ordinelor nr. 328 din 05 februarie 2004,

nr. 463 din 22 ianuarie 2008, nr. 136 din 07 februarie 2005, nr. 917 din 06

februarie 2006.

A mai arătat că ordinele ce se

solicită a fi anulate au produs efecte juridice intrând în circuitul civil,

situație în care nu mai pot fi revocate, singura soluție pentru încetarea efectelor

este desființarea acestora, prin anulare pe cale judecătorească pentru motivele

de nelegalitate care au existat la momentul emiterii.

Prin întâmpinarea formulată în

cauză, pârâtul A.T.V. a invocat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004,

excepția de nelegalitate cu privire la actul de constatare nr. A/1130/I.I din 20

iulie 2009 întocmit de A.N.I.; excepția tardivității introducerii acțiunii;

excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată (filele 42-56 dosar fond).

La termenul de judecată din 22

septembrie 2010, pârâta A.N.I. a depus la dosar două înscrisuri, reprezentând: Rezoluțiile

din 12 iulie 2010 și respectiv 30 august 2010 ale Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București.

Apel

Prin încheierea pronunțată în

ședința publică din 22 septembrie 2010 de către Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus suspendarea judecării

cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

3.Recursul exercitat de

pârâtul A.T.V.

Împotriva sus-menționatei

încheierii, a declarat recurs pârâtul A.T.V., solicitând casarea încheierii și trimiterea

cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății,

formulând critici pe care

le-a încadrat în motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea criticilor

formulate, recurentul-pârât a arătat, în esență următoarele:

3.1. Încheierea recurată

nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind complet nemotivată.

Dispunând suspendarea

cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Curtea de apel s-a

limitat să rețină în considerente faptul că a deliberat asupra cererii de

suspendare și că urmează a o admite și a suspenda cauza, fără nici un argument.

3.2. Prima instanță a

dispus în mod greșit

suspendarea cauzei în temeiul

dispozițiilor art.

242 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ.,

deși s-

a

solicitat de către pârâta

A.N.I.

suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor

art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., norma citată fiind reținută atât în

considerente cât și în dispozitivul încheierii.

3.3. În speță, nu sunt

îndeplinite cumulativ cele două condiții impuse de art. 244 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ., pentru a se dispune suspendarea cauzei, respectiv: să se fi început

urmărirea penală pentru o infracțiune, iar infracțiunea să aibă o înrâurire

hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

În acest sens,

recurentul a arătat că din analiza celor două rezoluții

ale Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București depuse în probațiune de către pârâta A.N.I., nu rezultă că

s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa, astfel că lipsește cu

desăvârșire premisa care ar fi dat posibilitate judecătorului de fond să

dispună suspendarea cauzei în temeiul

art. 244 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ.

În fine, au fost

invocate și aspecte de ordin procedural, referitoare la consemnarea, în mod

eronat, în practicaua încheierii recurate a faptului că recurentul-pârât

fi răspuns personal la apelul

nominal, când în realitate a fost reprezentat de către apărătorul ales

, precum și faptul că

nu s-ar fi opus cererii de

suspendare a cauzei în baza art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., solicitând

în acest sens, extrasul aferent din caietul grefierului.

Deși citați, intimații

nu au formulat întâmpinare în cauză în vederea exprimării poziției procesuale.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând încheierea recurată

prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, circumscrise motivelor de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a lucrărilor

dosarului, a normelor incidente cât și sub toate aspectele în baza prevederilor

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

fondat, pentru considerentele ce succed.

de drept relevante, corespunzătoare motivelor de recurs

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin care s-a invocat nemotivarea

încheierii recurate este fondat.

Potrivit art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ., hotărârea pronunțată de instanță ca urmare a soluționări

cauzei cu care a fost învestită „se dă în numele legii și va cuprinde

motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților”.

M

otivarea hotărârii judecătorești

înseamnă, în sensul strict juridic al termenului, precizarea în scris a

raționamentului care determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere.

În cauza dedusă

judecății,

instanța de

control judiciar consideră că hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele

impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu

a expus nici un argument care să fii condus la formarea convingerii sale.

În concret,

instanța de fond nu a analizat

deloc motivele și argumentele invocate de părți privind cererea de suspendare a

judecății cauzei, formulată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

ceea ce cu ușurință se poate observa din parcurgerea “considerentelor”

încheierii recurate.

În aceste condiții, este

evident că ceea ce legiuitorul a numit „motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței” nu se regăsește în considerentele hotărârii

recurate, făcând practic imposibilă exercitarea unui control judiciar de către

instanța de recurs.

Înalta Curte precizează

că prin nemotivarea hotărârii, se aduce atingere și prevederilor art. 6

paragraful 1

din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, respectiv dreptului la un proces echitabil, așa cum a fost

consolidat textul în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care s-a invocat aplicarea

greșită a legii, este de asemenea fondat.

Într-adevăr, prin

dispozitivul încheierii recurate s-a dispus suspendarea judecății cauzei, în

temeiul

art. 242 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ., al cărui text prevede că „instanța va suspenda judecata

(...) dacă nici una din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii, deși cererea

de suspendare a judecății a fost solicitată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2

C. proc. civ., pentru motivul începerii urmăririi penale împotriva

recurentului-pârât, pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare

asupra soluției care urmează să se pronunțe.

Cu alte cuvinte, judecătorul de fond

a aplicat în mod greșit norma prevăzută de art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. unei situații care, de fapt, implică incidența unei alte norme legale,

astfel că din această perspectivă apare ca întemeiată critica recurentului.

În altă ordine de idei, Înalta Curte

reține că există neconcordanță și între dispozitivul încheierii recurate și

cele consemnate în minută (fila 151 verso dosar fond), unde, de altfel, s-a

reținut incidența dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Chiar și în raport de această

împrejurare, Înalta Curte apreciază că prevederile art. 244 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză.

Norma legală citată reglementează

unul din cazurile de suspendare facultativă a judecății și presupune începerea

urmăririi penale pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare

asupra soluției care urmează să se pronunțe.

Din analiza normei enunțate, rezultă

că suspendarea judecății va putea fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite

cumulativ cele două condiții impuse de legiuitor:

să

se fi început urmărirea penală pentru o infracțiune, iar infracțiunea să aibă o

înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

În speță, așa cum rezultă

din cuprinsul Rezoluției din

12 iulie 2010 adoptată în dosarul nr. 577/P/2010 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București (filele 150-160 dosar fond), s-a dispus în baza

art. 10 lit. a), b), c), d) și g) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale

față de recurentul A.T.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de

art. 292 C. pen., art. 25 raportat la art. 289 și art. 291 C. pen.,

reținându-se că nu există date sau indicii temeinice din care să rezulte

săvârșirea infracțiunilor, faptele neexistând în materialitatea lor.

Chiar dacă, prin Rezoluția din 30

august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (filele 161-162

dosar fond) adoptată în același dosar, au fost admise plângerile formulate de A.N.I.

și P.R.A., cu consecința infirmării soluției anterioare și trimiterea dosarului

în vederea completării verificărilor efectuate, Înalta Curte apreciază că,

raportat la momentul solicitării suspendării judecății cauzei în baza art. 244 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ., condiția referitoare la începerea urmăririi penale

față de recurent, nu este îndeplinită în cauză.

Prin urmare, această constatare face

de prisos verificarea celei de-a doua condiții prevăzute de art. 244 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ., având în vedere faptul că cele două condiții impuse de

textul de lege anterior individualizat trebuie îndeplinite cumulativ.

soluției pronunțate

Pentru considerentele arătate, în

temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza la aceeași instanță

pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.T.V.

împotriva încheierii din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

aVIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea recurată și

trimite cauza spre continuarea judecății la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 ianuarie 2011.