ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1152/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1152/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal, reclamantul C.A. a solicitat, în contradictoriu cu
pârâtul Guvernul României, anularea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de
îmbunătățire a activității administrației publice, anularea Deciziei nr. 311
din 23 aprilie 2009 emisă de către Președintele A.N.P.M., prin care au încetat
raporturile de serviciu ale reclamantului, precum și suspendarea executării
actelor contestate, până la soluționarea irevocabilă a cauzelor.
În motivarea
acțiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 910 din 5 noiembrie 2007 a
Președintelui A.N.P.M. a fost numit în funcția publică de director executiv al
A.P.M. București.
Reclamantul a
criticat O.U.G. nr. 37/2009, în baza căreia a fost emisă decizia privind
eliberarea sa din funcția deținută, pentru încălcarea art. 11, art. 20, art. 44,
art. 54 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (6), art. 120 alin. (1) din
Constituția României, arătând, de asemenea, că actul normativ menționat conține
dispoziții contradictorii Legii nr. 188/1999, iar actul administrativ emis în
aplicarea acestei ordonanțe încalcă drepturile, libertățile și interesele legitime
ale reclamantului.
În cauză a formulat
cerere de intervenție accesorie M.A.I., iar la termenul din 3 noiembrie 2009
reclamantul a formulat cerere modificatoare, solicitând introducerea în cauză a
A.N.P.M., în calitate de emitent al actului administrativ a cărui anulare se
cere, arătând că renunță la capătul de cerere privind anularea O.U.G. nr. 37/2009
și solicitând reintegrarea sa în funcția publică ocupată anterior, cu obligarea
pârâtei A.N.P.M. la plata drepturilor salariale cuvenite.
Hotărârea primei
instanțe
Prin Sentința civilă nr.
594 din data de 2 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de către reclamantul C.A. în
contradictoriu cu pârâta A.N.P.M. și intervenientul M.A.I., a dispus anularea Deciziei
nr. 311 din 23 aprilie 2009 emisă de către Președintele A.N.P.M., reintegrarea
reclamantului în funcția publică ocupată anterior emiterii deciziei cu
obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite și la efectuarea
cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.
Curtea a admis
excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României,
respingând, pentru acest considerent, acțiunea formulată față de acest pârât,
și respingând și cererea de intervenție accesorie formulată de către M.A.I.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar
public, fiind numit prin Decizia nr. 910 din 5 noiembrie 2007 a Președintelui A.N.P.M.
în funcția publică de director executiv al A.P.M.B., iar prin Decizia nr. 311
din 23 aprilie 2009, emisă de către Președintele A.N.P.M., reclamantul a fost
eliberat din funcție și i-au încetat raporturile de serviciu, în temeiul art. III
alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3),
(4), (5), (6) și (7) din Legea nr. 188/1999.
A mai reținut Curtea
că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarat neconstituțional de către Curtea
Constituțională, sesizată în condițiile art. 15 din Legea nr. 47/1992, prin Decizia
1257 din 7 octombrie 2009, și, reluând considerentele instanței constituționale
cu privire la efectele OUG nr. 37/2009, a concluzionat că în speță au fost
vătămate drepturile reclamantului legate de exercitarea funcției publice, în
calitatea sa de director al A.N.P.M. București, că eliberarea unilaterală din
funcție a reclamantului, în aceste condiții, încalcă principiul stabilității în
exercitarea funcției publice, dreptul la muncă și la un trai decent,
consfințite de art. 41 și 47 alin. (1) din Constituția României.
Instanța de fond a
respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de către pârâta
A.N.P.M.,
cu motivarea că în speță reclamantul a înțeles să urmeze procedura prevăzută de
art. 9 din Legea nr. 554/2004, în speță fiind astfel incidente dispozițiile art.
7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
Excepția lipsei
calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României a fost admisă în
contextul cererii precizatoare a reclamantului și a solicitării acestuia de
admitere a excepției menționate.
Calea de atac
exercitată în cauză
Împotriva
acestei sentințe au declarat recurs pârâta A.N.P.M. și intervenientul M.A.I.,
solicitând modificarea acesteia.
a.
Recursul A.N.P.M.
În motivarea căii de
atac, A.N.P.M. a susținut că a acționat în aplicarea O.U.G. nr. 37/2009, în
vigoare la momentul respectiv, că, în urma opțiunii reclamantului, acesta a
fost numit, la 21 mai 2009, în funcția publică de conducere șef Serviciu
Laborator al A.P.M. București, că prin Ordinul M.M. nr. 625 din 2 iunie 2009
s-a probat desființarea în mod real a postului ce fusese ocupat de către
reclamant, situație ce a fost menținută în urma intrării în vigoare a O.U.G. nr.
105/2009.
A solicitat recurenta
modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii
reclamantului ca neîntemeiată, și, în subsidiar, modificarea în sensul
obligării pârâtei A.N.P.M. la plata doar a diferenței dintre drepturile
salariale aferente funcției de director executiv al A.P.M. București și cea de
șef serviciu laborator al A.P.M. București, pe care reclamantul a ocupat-o în
toată această perioadă.
b. Recursul M.A.I.
Acest recurent a
criticat faptul că instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și în
contradictoriu cu intervenientul M.A.I., în condițiile în care a admis excepția
lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, respingând,
pentru acest considerent, acțiunea formulată față de acest pârât, și respingând
și cererea de intervenție accesorie formulată de către M.A.I.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin
prisma criticilor formulate de către recurenți și a dispozițiilor art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru
considerentele ce vor fi expuse în continuare.
a.
Recursul A.N.P.M.
Intimatul - reclamant
a supus controlului instanței de contencios administrativ Decizia nr. 311 din 23
aprilie 2009, emisă de către Președintele A.N.P.M., prin care reclamantul a
fost eliberat din funcție și i-au încetat raporturile de serviciu, în temeiul art.
III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, art. 99 alin. (1) lit. b) și alin.
(3), (4), (5), (6) și (7) din Legea nr. 188/1999.
Ordinul
contestat a fost emis, în esență, în baza O.U.G. nr. 37/2009 privind unele
măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.
Astfel, decizia contestată
a fost lipsită de orice fundament legal ca urmare a Deciziei nr. 1257/2009,
prin care, în cadrul controlului a priori realizat pe calea obiecției de
neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe de urgență, Curtea
Constituțională a constatat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009.
Viciul de
constituționalitate constatat cu privire la O.U.G. nr. 37/2009 afectează în
egală măsură actele administrative emise în baza și pentru executarea unor
dispoziții neconstituționale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei
legal și nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în
baza unei dispoziții neconstituționale.
Actele și
măsurile adoptate în baza acestei Ordonanțe sunt afectate de viciul de
neconstituționalitate al acestui act normativ și, în consecință, corect au fost
anulate de instanța de fond.
Menținerea actelor
administrative emise în baza acestui act normativ ar lipsi de finalitate
controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului
legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci
include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale
destinatarilor normelor declarate neconstituționale.
Pe
de altă parte, examinând înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată că
intimatul deținea, în baza Deciziei nr. 910 din 5 noiembrie 2007 a
Președintelui A.N.P.M., funcția publică de director executiv al A.P.M. București,
funcție pe care a pierdut-o în urma aplicării O.U.G. nr. 37/2009 și emiterii
Deciziei nr. 311 din 23 aprilie 2009.
În lumina considerentelor
Deciziilor nr. 413/2010 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale care,
exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și
completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că începând cu
data de 28 februarie 2010, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii
serviciilor publice deconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin
O.U.G. nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific
al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență
menționate, față de situația de fapt descrisă anterior, măsura reintegrării
intimatului în funcția publică corespunzătoare apare justă și legală.
Faptul că reclamantul
a fost obligat să opteze, ulterior eliberării sale din funcția publică
deținută, pentru o funcție de nivel inferior, nu poate avea efecte asupra
reintegrării acestuia în funcția din care a fost nelegal îndepărtat.
În ceea ce privește
criticile recurentei referitor la cuantumul drepturilor salariale, Înalta Curte
constată că instanța de fond a obligat pârâta A.N.P.M. la plata „drepturilor
salariale cuvenite și la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă”,
rămânând ca pârâta să calculeze și să efectueze plata acestor drepturi raportat
la elementele de fapt în speță, care să asigure că reclamantul va beneficia de
drepturile salariale la nivelul la care ar fi fost îndreptățit să beneficieze
dacă nu ar fi fost îndepărtat din funcția publică deținută.
b. Recursul M.A.I.
Examinând
dispozitivul sentinței recurate, Înalta Curte constată că menționarea acestui
intervenient în paragraful 4 al dispozitivului nu este de natură a constitui
obligații sau a reține vreo culpă în sarcina acestuia, în contradicție cu cele
dispuse în paragraful 7, nefiind astfel produsă nici o vătămare pentru a cărei
înlăturare s-ar impune modificarea sentinței instanței de fond.
Pentru
aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
raportat la art. 312 alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursurile
declarate în cauză ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursurile formulate de A.N.P.M. și M.A.I. împotriva Sentinței civile nr. 594
din data de 2 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 25 februarie 2011.