ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1152/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul C.A. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Guvernul României, anularea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de

îmbunătățire a activității administrației publice, anularea Deciziei nr. 311

din 23 aprilie 2009 emisă de către Președintele A.N.P.M., prin care au încetat

raporturile de serviciu ale reclamantului, precum și suspendarea executării

actelor contestate, până la soluționarea irevocabilă a cauzelor.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 910 din 5 noiembrie 2007 a

Președintelui A.N.P.M. a fost numit în funcția publică de director executiv al

A.P.M. București.

Reclamantul a

criticat O.U.G. nr. 37/2009, în baza căreia a fost emisă decizia privind

eliberarea sa din funcția deținută, pentru încălcarea art. 11, art. 20, art. 44,

art. 54 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (6), art. 120 alin. (1) din

Constituția României, arătând, de asemenea, că actul normativ menționat conține

dispoziții contradictorii Legii nr. 188/1999, iar actul administrativ emis în

aplicarea acestei ordonanțe încalcă drepturile, libertățile și interesele legitime

ale reclamantului.

În cauză a formulat

cerere de intervenție accesorie M.A.I., iar la termenul din 3 noiembrie 2009

reclamantul a formulat cerere modificatoare, solicitând introducerea în cauză a

A.N.P.M., în calitate de emitent al actului administrativ a cărui anulare se

cere, arătând că renunță la capătul de cerere privind anularea O.U.G. nr. 37/2009

și solicitând reintegrarea sa în funcția publică ocupată anterior, cu obligarea

pârâtei A.N.P.M. la plata drepturilor salariale cuvenite.

instanțe

Prin Sentința civilă nr.

594 din data de 2 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de către reclamantul C.A. în

contradictoriu cu pârâta A.N.P.M. și intervenientul M.A.I., a dispus anularea Deciziei

nr. 311 din 23 aprilie 2009 emisă de către Președintele A.N.P.M., reintegrarea

reclamantului în funcția publică ocupată anterior emiterii deciziei cu

obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite și la efectuarea

cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.

Curtea a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României,

respingând, pentru acest considerent, acțiunea formulată față de acest pârât,

și respingând și cererea de intervenție accesorie formulată de către M.A.I.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar

public, fiind numit prin Decizia nr. 910 din 5 noiembrie 2007 a Președintelui A.N.P.M.

în funcția publică de director executiv al A.P.M.B., iar prin Decizia nr. 311

din 23 aprilie 2009, emisă de către Președintele A.N.P.M., reclamantul a fost

eliberat din funcție și i-au încetat raporturile de serviciu, în temeiul art. III

alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3),

(4), (5), (6) și (7) din Legea nr. 188/1999.

A mai reținut Curtea

că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarat neconstituțional de către Curtea

Constituțională, sesizată în condițiile art. 15 din Legea nr. 47/1992, prin Decizia

1257 din 7 octombrie 2009, și, reluând considerentele instanței constituționale

cu privire la efectele OUG nr. 37/2009, a concluzionat că în speță au fost

vătămate drepturile reclamantului legate de exercitarea funcției publice, în

calitatea sa de director al A.N.P.M. București, că eliberarea unilaterală din

funcție a reclamantului, în aceste condiții, încalcă principiul stabilității în

exercitarea funcției publice, dreptul la muncă și la un trai decent,

consfințite de art. 41 și 47 alin. (1) din Constituția României.

Instanța de fond a

respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de către pârâta

A.N.P.M.,

cu motivarea că în speță reclamantul a înțeles să urmeze procedura prevăzută de

art. 9 din Legea nr. 554/2004, în speță fiind astfel incidente dispozițiile art.

7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României a fost admisă în

contextul cererii precizatoare a reclamantului și a solicitării acestuia de

admitere a excepției menționate.

exercitată în cauză

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs pârâta A.N.P.M. și intervenientul M.A.I.,

solicitând modificarea acesteia.

a.

Recursul A.N.P.M.

În motivarea căii de

atac, A.N.P.M. a susținut că a acționat în aplicarea O.U.G. nr. 37/2009, în

vigoare la momentul respectiv, că, în urma opțiunii reclamantului, acesta a

fost numit, la 21 mai 2009, în funcția publică de conducere șef Serviciu

Laborator al A.P.M. București, că prin Ordinul M.M. nr. 625 din 2 iunie 2009

s-a probat desființarea în mod real a postului ce fusese ocupat de către

reclamant, situație ce a fost menținută în urma intrării în vigoare a O.U.G. nr.

105/2009.

A solicitat recurenta

modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii

reclamantului ca neîntemeiată, și, în subsidiar, modificarea în sensul

obligării pârâtei A.N.P.M. la plata doar a diferenței dintre drepturile

salariale aferente funcției de director executiv al A.P.M. București și cea de

șef serviciu laborator al A.P.M. București, pe care reclamantul a ocupat-o în

toată această perioadă.

b. Recursul M.A.I.

Acest recurent a

criticat faptul că instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și în

contradictoriu cu intervenientul M.A.I., în condițiile în care a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, respingând,

pentru acest considerent, acțiunea formulată față de acest pârât, și respingând

și cererea de intervenție accesorie formulată de către M.A.I.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de către recurenți și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

a.

Recursul A.N.P.M.

Intimatul - reclamant

a supus controlului instanței de contencios administrativ Decizia nr. 311 din 23

aprilie 2009, emisă de către Președintele A.N.P.M., prin care reclamantul a

fost eliberat din funcție și i-au încetat raporturile de serviciu, în temeiul art.

III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, art. 99 alin. (1) lit. b) și alin.

(3), (4), (5), (6) și (7) din Legea nr. 188/1999.

Ordinul

contestat a fost emis, în esență, în baza O.U.G. nr. 37/2009 privind unele

măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

Astfel, decizia contestată

a fost lipsită de orice fundament legal ca urmare a Deciziei nr. 1257/2009,

prin care, în cadrul controlului a priori realizat pe calea obiecției de

neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe de urgență, Curtea

Constituțională a constatat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009.

Viciul de

constituționalitate constatat cu privire la O.U.G. nr. 37/2009 afectează în

egală măsură actele administrative emise în baza și pentru executarea unor

dispoziții neconstituționale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei

legal și nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în

baza unei dispoziții neconstituționale.

Actele și

măsurile adoptate în baza acestei Ordonanțe sunt afectate de viciul de

neconstituționalitate al acestui act normativ și, în consecință, corect au fost

anulate de instanța de fond.

Menținerea actelor

administrative emise în baza acestui act normativ ar lipsi de finalitate

controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului

legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci

include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale

destinatarilor normelor declarate neconstituționale.

Pe

de altă parte, examinând înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată că

intimatul deținea, în baza Deciziei nr. 910 din 5 noiembrie 2007 a

Președintelui A.N.P.M., funcția publică de director executiv al A.P.M. București,

funcție pe care a pierdut-o în urma aplicării O.U.G. nr. 37/2009 și emiterii

Deciziei nr. 311 din 23 aprilie 2009.

În lumina considerentelor

Deciziilor nr. 413/2010 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale care,

exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și

completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că începând cu

data de 28 februarie 2010, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii

serviciilor publice deconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin

O.U.G. nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific

al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență

menționate, față de situația de fapt descrisă anterior, măsura reintegrării

intimatului în funcția publică corespunzătoare apare justă și legală.

Faptul că reclamantul

a fost obligat să opteze, ulterior eliberării sale din funcția publică

deținută, pentru o funcție de nivel inferior, nu poate avea efecte asupra

reintegrării acestuia în funcția din care a fost nelegal îndepărtat.

În ceea ce privește

criticile recurentei referitor la cuantumul drepturilor salariale, Înalta Curte

constată că instanța de fond a obligat pârâta A.N.P.M. la plata „drepturilor

salariale cuvenite și la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă”,

rămânând ca pârâta să calculeze și să efectueze plata acestor drepturi raportat

la elementele de fapt în speță, care să asigure că reclamantul va beneficia de

drepturile salariale la nivelul la care ar fi fost îndreptățit să beneficieze

dacă nu ar fi fost îndepărtat din funcția publică deținută.

b. Recursul M.A.I.

Examinând

dispozitivul sentinței recurate, Înalta Curte constată că menționarea acestui

intervenient în paragraful 4 al dispozitivului nu este de natură a constitui

obligații sau a reține vreo culpă în sarcina acestuia, în contradicție cu cele

dispuse în paragraful 7, nefiind astfel produsă nici o vătămare pentru a cărei

înlăturare s-ar impune modificarea sentinței instanței de fond.

Pentru

aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

raportat la art. 312 alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursurile

declarate în cauză ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile formulate de A.N.P.M. și M.A.I. împotriva Sentinței civile nr. 594

din data de 2 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 februarie 2011.