ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1152/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, anularea Deciziei nr. 311 din 23 aprilie 2009 emisă de către Președintele A.N.P.M., prin care au încetat raporturile de serviciu ale reclamantului, precum și suspendarea executării actelor contestate, până la soluționarea irevocabilă a cauzelor. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 910 din 5 noiembrie 2007 a Președintelui A.N.P.M.

a fost numit în funcția publică de director executiv al A.P.M. București. Reclamantul a criticat O.U.G. nr. 37/2009, în baza căreia a fost emisă decizia privind eliberarea sa din funcția deținută, pentru încălcarea art. 11, art. 20, art. 44, art. 54 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (6), art. 120 alin. (1) din Constituția României, arătând, de asemenea, că actul normativ menționat conține dispoziții contradictorii Legii nr. 188/1999, iar actul administrativ emis în aplicarea acestei ordonanțe încalcă drepturile, libertățile și interesele legitime ale reclamantului. În cauză a formulat cerere de intervenție accesorie M.A.I., iar la termenul din 3 noiembrie 2009 reclamantul a formulat cerere modificatoare, solicitând introducerea în cauză a A.N.P.M., în calitate de emitent al actului administrativ a cărui anulare se cere, arătând că renunță la capătul de cerere privind anularea O.U.G.

nr. 37/2009 și solicitând reintegrarea sa în funcția publică ocupată anterior, cu obligarea pârâtei A.N.P.M. la plata drepturilor salariale cuvenite. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 594 din data de 2 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de către reclamantul C.A. în contradictoriu cu pârâta A.N.P.M. și intervenientul M.A.I., a dispus anularea Deciziei nr. 311 din 23 aprilie 2009 emisă de către Președintele A.N.P.M., reintegrarea reclamantului în funcția publică ocupată anterior emiterii deciziei cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite și la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.

Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, respingând, pentru acest considerent, acțiunea formulată față de acest pârât, și respingând și cererea de intervenție accesorie formulată de către M.A.I. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind numit prin Decizia nr. 910 din 5 noiembrie 2007 a Președintelui A.N.P.M. în funcția publică de director executiv al A.P.M.B., iar prin Decizia nr. 311 din 23 aprilie 2009, emisă de către Președintele A.N.P.M., reclamantul a fost eliberat din funcție și i-au încetat raporturile de serviciu, în temeiul art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3), (4), (5), (6) și (7) din Legea nr. 188/1999.

A mai reținut Curtea că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, sesizată în condițiile art. 15 din Legea nr. 47/1992, prin Decizia 1257 din 7 octombrie 2009, și, reluând considerentele instanței constituționale cu privire la efectele OUG nr. 37/2009, a concluzionat că în speță au fost vătămate drepturile reclamantului legate de exercitarea funcției publice, în calitatea sa de director al A.N.P.M. București, că eliberarea unilaterală din funcție a reclamantului, în aceste condiții, încalcă principiul stabilității în exercitarea funcției publice, dreptul la muncă și la un trai decent, consfințite de art. 41 și 47 alin. (1) din Constituția României.

Instanța de fond a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de către pârâta A.N.P.M., cu motivarea că în speță reclamantul a înțeles să urmeze procedura prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004, în speță fiind astfel incidente dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României a fost admisă în contextul cererii precizatoare a reclamantului și a solicitării acestuia de admitere a excepției menționate. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta A.N.P.M. și intervenientul M.A.I., solicitând modificarea acesteia. a. Recursul A.N.P.M. În motivarea căii de atac, A.N.P.M.

a susținut că a acționat în aplicarea O.U.G. nr. 37/2009, în vigoare la momentul respectiv, că, în urma opțiunii reclamantului, acesta a fost numit, la 21 mai 2009, în funcția publică de conducere șef Serviciu Laborator al A.P.M. București, că prin Ordinul M.M. nr. 625 din 2 iunie 2009 s-a probat desființarea în mod real a postului ce fusese ocupat de către reclamant, situație ce a fost menținută în urma intrării în vigoare a O.U.G. nr. 105/2009. A solicitat recurenta modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, și, în subsidiar, modificarea în sensul obligării pârâtei A.N.P.M. la plata doar a diferenței dintre drepturile salariale aferente funcției de director executiv al A.P.M.

București și cea de șef serviciu laborator al A.P.M. București, pe care reclamantul a ocupat-o în toată această perioadă. b. Recursul M.A.I. Acest recurent a criticat faptul că instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și în contradictoriu cu intervenientul M.A.I., în condițiile în care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, respingând, pentru acest considerent, acțiunea formulată față de acest pârât, și respingând și cererea de intervenție accesorie formulată de către M.A.I. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de către recurenți și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

a. Recursul A.N.P.M. Intimatul - reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ Decizia nr. 311 din 23 aprilie 2009, emisă de către Președintele A.N.P.M., prin care reclamantul a fost eliberat din funcție și i-au încetat raporturile de serviciu, în temeiul art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3), (4), (5), (6) și (7) din Legea nr. 188/1999. Ordinul contestat a fost emis, în esență, în baza O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Astfel, decizia contestată a fost lipsită de orice fundament legal ca urmare a Deciziei nr. 1257/2009, prin care, în cadrul controlului a priori realizat pe calea obiecției de neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe de urgență, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea O.U.G.

nr. 37/2009. Viciul de constituționalitate constatat cu privire la O.U.G. nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza și pentru executarea unor dispoziții neconstituționale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal și nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziții neconstituționale. Actele și măsurile adoptate în baza acestei Ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al acestui act normativ și, în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond. Menținerea actelor administrative emise în baza acestui act normativ ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale.

Pe de altă parte, examinând înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată că intimatul deținea, în baza Deciziei nr. 910 din 5 noiembrie 2007 a Președintelui A.N.P.M., funcția publică de director executiv al A.P.M. București, funcție pe care a pierdut-o în urma aplicării O.U.G. nr. 37/2009 și emiterii Deciziei nr. 311 din 23 aprilie 2009. În lumina considerentelor Deciziilor nr. 413/2010 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că începând cu data de 28 februarie 2010, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G.

nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență menționate, față de situația de fapt descrisă anterior, măsura reintegrării intimatului în funcția publică corespunzătoare apare justă și legală. Faptul că reclamantul a fost obligat să opteze, ulterior eliberării sale din funcția publică deținută, pentru o funcție de nivel inferior, nu poate avea efecte asupra reintegrării acestuia în funcția din care a fost nelegal îndepărtat. În ceea ce privește criticile recurentei referitor la cuantumul drepturilor salariale, Înalta Curte constată că instanța de fond a obligat pârâta A.N.P.M.

la plata „drepturilor salariale cuvenite și la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă”, rămânând ca pârâta să calculeze și să efectueze plata acestor drepturi raportat la elementele de fapt în speță, care să asigure că reclamantul va beneficia de drepturile salariale la nivelul la care ar fi fost îndreptățit să beneficieze dacă nu ar fi fost îndepărtat din funcția publică deținută. b. Recursul M.A.I. Examinând dispozitivul sentinței recurate, Înalta Curte constată că menționarea acestui intervenient în paragraful 4 al dispozitivului nu este de natură a constitui obligații sau a reține vreo culpă în sarcina acestuia, în contradicție cu cele dispuse în paragraful 7, nefiind astfel produsă nici o vătămare pentru a cărei înlăturare s-ar impune modificarea sentinței instanței de fond.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile formulate de A.N.P.M. și M.A.I. împotriva Sentinței civile nr. 594 din data de 2 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2011.