ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3098/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual. Procedura în fața Curții de apel Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28 mai 2009, reclamantul P.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și I.N.S., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună următoarele: - anularea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice; - anularea actului prin care a fost eliberat din funcție, respectiv comunicarea nr. 74971 din 23 aprilie 2009, emisă de I.N.S.; - suspendarea executării O.U.G.

nr. 37/2009 și a actului prin care a fost eliberat din funcție, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Prin cererile formulate la data de 28 decembrie 2008, respectiv 23 aprilie 2010, reclamantul a renunțat la judecata cererii având ca obiect anularea/suspendarea O.U.G. nr. 37/2009. De asemenea, reclamantul a renunțat și la susținerea excepției de neconstituționalitate a acestei ordonanțe. În baza art. 246 C. proc. civ, prima instanță a luat act de renunțare, față de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil. Tododata, reclamantul a completat cererea inițială, solicitând și anularea Ordinului 314 din 22 mai 2009 emis de I.N.S. prin care a fost numit în funcția publică de șef serviciu, ca urmare a desființării funcției publice de director executiv.

De asemenea, a solicitat suspendarea acestui ordin până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. În motivare, reclamantul a învederat că are calitatea de funcționar public fiind numit în funcția publică de director al D.J.S. Caraș-Severin, prin Ordinul nr. 393 din 20 noiembrie 2000. Reclamantul a arătat că actul normativ care a stat la baza eliberării sale din funcția publică de director executiv, anume O.U.G. nr. 37/2009, a fost declarat neconstituțional, fapt ce impune anularea ordinului și a comunicării privind măsura anterior menționată. Prin întâmpinare, pârâtul I.N.S. a invocat: excepția inadmisibilității acțiunii întrucât obiectul principal al acțiunii vizează dispozițiile O.U.G.

nr. 37/2009, fapt ce este interzis de prevederile art. 9 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare; excepția lipsei procedurii prealabile în ceea ce privește cel de-al doilea și cel de-al treilea capăt de cerere, raportat la art. 7 alin. (1), art. 14 alin. (1) coroborat cu art 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care impun efectuarea procedurii prealabile, ca și condiție obligatorie de exercițiu a dreptului la acțiune; excepția lipsei de interes în ceea ce privește anularea/suspendarea comunicarii nr. 749711 din 23 aprilie 2009 și excepția lipsei timbrajului în raport de art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că O.U.G. nr. 37/2009 a instituit dispoziții cu caracter derogatoriu de la prevederile legale invocate de reclamant aplicabile cu prioritate, astfel încât dispozițiile actului normativ, coroborate cu cele ale O.U.G. nr. 1/2009 au determinat trecerea reclamantului pe o funcție publică de conducere vacantă în cadrul aceleiași instituții, fără a mai fi necesară eliberarea acestuia din funcția publică de conducere deținută anterior. În privința efectelor Deciziilor Curții Constituționale nr. 1257/2009 și, respectiv, nr. 1629/2009 a invocat prevederile art. 11 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea Curții Constituționale, republicată, potrivit cu care, deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, precum și Decizia nr. 838/2009 a Curții Constituționale.

2. Soluția primei instanțe Prin sentința nr. 2128 din 04 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate excepțiile de netimbrare, a lipsei procedurii prealabile și a lipsei de interes; a admis, în partea, acțiunea formulată de reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și I.N.S. și intervenientul M.A.I.; a anulat Ordinul nr. 314 din 22 mai 2009 emis de pârâtul I.N.S. și, totodată, a dispus suspendarea executării acestuia; a respins restul pretențiilor ca inadmisibile.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Cu privire la excepții Excepția de netimbrare este nefondată în raportat de obiectul prezentei acțiuni care vizează raporturile de serviciu ale reclamantului cu instituția pârâtă și de prevederile art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, coroborate cu prevederile art. 281 C. muncii, potrivit cărora, litigiile privind conflictele de muncă sunt scutite de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar. Excepția lipsei procedurii prealabile este nefondată, întrucat, potrivit art. 101 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile a fost instituită numai în cazul încetării raporturilor de serviciu.

În speță, prin actul a cărui anulare se solicită, reclamantul a fost numit într-o altă funcție publică de conducere (șef serviciu) din cadrul instituției pârâte, ca urmare a desființării funcției publice de director executiv, situație în care nu era necesară parcurgerea procedurii prealabile. Excepția lipsei de interes a capătului de cerere având ca obiect anularea/suspendarea comunicării nr. 749711 din 23 aprilie 2009 este, de asemenea, nefondată. Comunicarea nr. 749711 din 23 aprilie 2009 contine preavizul de 30 de zile reglementat de dispozițiile art. 99 din Legea nr. 188/1999, pentru cazul eliberării din funcția publică, iar reclamantul invocă nelegalitatea preavizului în condițiile declarării ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au fundamentat eliberarea sa din funcția publică de conducere detinută, astfel că nu se poate reține lipsa interesului în promovarea cererii.

Cu toate acestea, prima instanță a apreciat ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea/suspendarea comunicării nr. 749711 din 23 aprilie 2009, deoarece acest act nu are natura juridică a unui act administrativ, nu dispune cu privire la încetarea/modificarea raporturilor de serviciu, astfel că nu poate fi supus cenzurii instanței de contencios administrativ. Pe fondul cauzei, prima instanță constatat ca reclamantul a ocupat funcția publică de conducere de director executiv la D.J.S. Caraș - Severin,începând cu data de 20 noiembrie 2000. Conform art. 3 din O.U.G.

nr. 37/2009, funcția publică mai sus menționată s-a desființat începând cu data de 25 mai 2009. În consecință, în baza dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reclamantului i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice în perioada 23 aprilie 2009-22 mai 2009. Ulterior, însă, a fost emis Ordinul nr. 314 din 22 mai 2009 prin care reclamantul a fost numit, începând cu data de 25 mai 2009, în funcția publică de conducere de șef serviciu la Serviciul de sinteză, coordonare, diseminare și relații cu publicul în cadrul D.J.S. Caraș-Severin. Temeiul de drept al emiterii Ordinul nr. 314 din 22 mai 2009 l-au constituit prevederile O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administratiei publice, prin care a fost desființată funcția publică de conducere de director executiv. Potrivit Deciziei nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale, s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, astfel că, măsura de numire a reclamantului în funcția publică de conducere de șef serviciu, ca urmare a desființării aceleia de director executiv este lipsită de temei legal, fapt ce impune anularea ordinului anterior menționat. În opinia primei instanțe, situația învederată anterior constituie un caz bine justificat în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t), acestea referindu-se la împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoiala serioasă în privința legalității actului administrativ.

Tot astfel, prima instanță a constatat că reclamantul a probat și condiția pagubei iminente, prin aceea că raportul său de serviciu a fost modificat unilateral, inclusiv sub aspectul veniturilor realizate. Așa fiind, prima instanță a reținut că sunt îndeplinte cumulativ cerințele prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004 și, pe cale de consecință, a admis cererea de suspendare a Ordinului nr. 314 din 22 mai 2009, până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.

În altă ordine de idei, prima instanță a apreciat că aserțiunile pârâtului relativ la efectul ex tunc al deciziilor Curții Constituționale, deși sunt corecte, nu sunt de natură a conduce la o altă soluție în speță, o interpretare contrară a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 care statuează asupra faptului că deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor, ar lipsi de eficiență nu doar dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, dar și pe cele ale art. 29 din Legea nr. 47/1992. 3. Recursurile declarate de Guvernul României și M.A.I. Împotriva hotărârii Curții de apel au exercitat calea de atac a recursului atât pârâtul Guvernul României cât și intervenientul M.A.I.

Recursul declarat de Guvernul Românie. Recurentul și-a încadrat recursul în dispozițiile art. 304 pct. 5, 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În mod eronat instanța de fond a admis în parte acțiunea precizată a reclamantului în contradictoriu cu Guvernul României, dispunând anularea/suspendarea Ordinului nr. 314 din 22 mai 2009 emis de I.N.S. deoarece nu este emitentul actului iar între reclamant și Guvernul României nu există raporturi de muncă, deci nici obligații corelative drepturilor de personal. În aceste condiții, apreciază recurentul, soluția de admitere a acțiunii față de Guvernul României este, pe de-o parte, contradictorie, iar pe de altă parte, nelegală, întrucât aceasta a fost îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Recursul declarat de intervenientul M.A.I. Recurentul susține că a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului României în ceea ce privește capetele de cerere ce vizau anularea/suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009. În condițiile în care, intimatul-reclamant a renunțat la aceste capete de cerere și având în vedere că M.A.I. nu este emitentul actului administrativ anulat, recurentul apreciază că instanța de fond în mod eronat a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu M.A.I. Întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant P.G. Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, precizând că pârâtul I.N.S. l-a repus în funcția de director executiv, ca urmare a neconstituționalității O.U.G.

nr. 37/2009. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală, așa încât o va menține pentru considerentele expuse în continuare. Dată fiind similitudinea criticilor formulate de cei doi recurenți, Înalta Curte urmează a le examina grupat și a le răspunde prin argumente comune. 1. Argumente de fapt și de drept relevante. Intimatul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Ordinul nr. 314 din 22 mai 2009, prin care reclamantul a fost numit, începând cu data de 25 mai 2009, în funcția publică de conducere de șef serviciu la Serviciul de sinteză, coordonare, diseminare și relații cu publicul în cadrul D.J.S.

Caraș-Severin în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009. Acest act administrativ individual a fost anulat întrucât actul normativ pe care s-a fundamentat, O.U.G. nr. 37/2009, este neconstituțional. Soluția fondului este legală și va fi păstrată sub toate aspectele, întrucât criticile formulate de recurenți sunt nefondate. Ambii recurenți combat soluția examinată numai din perspectiva lipsei calității lor procesuale pasive față de capătul de cerere având ca obiect anularea/suspendarea Ordinul nr. 314/22 mai 2009 emis de I.N.S. considerând că instanța de fond, în mod greșit, s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere și în contradictoriu cu cele două instituții, care nu au calitatea de emitente, astfel că nu pot fi obligate la recunoașterea pretențiilor intimatului-reclamant.

Din interpretarea logică a cererii reclamantului se deduce faptul că fiecare pârât a fost chemat în judecată pentru a forma cadrul procesual obligatoriu, numai cu privire la actele administrative ori normative ai căror emitenți sunt și a căror legalitate este discutată în fața instanței, pârâtul Guvernul României fiind chemat în judecată pentru cererile având ca obiect anularea/suspendarea O.U.G. nr. 37/2009 nu și pentru cererea privind anularea Ordinul nr. 314 din 22 mai 2009 emis de I.N.S. Calitatea procesuală pasivă a Guvernului României a fost stabilită în raport de capătul I al cererii formulate, întemeiat pe dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, deoarece O.U.G.

nr. 37/2009 a fost emisă de acest pârât. Guvernul României nu a fost obligat să răspundă în locul autorității ce a emis actul administrativ anulat. De altfel, luându-se act de renunțarea intimatului-reclamant la judecarea capătului de cerere privind anularea/suspendarea O.U.G. nr. 37/2009, rămânerea în proces în calitate de pârât precum și faptul că nu s-a dispus nimic în concret în sarcina Guvernului României, rezultă că recurentul nu este prejudiciat de hotărârea instanței de fond. Pe de altă parte, prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a precizat că a fost repus în funcția de director executiv, de către pârâtul I.N.S., titularul obligației în raportul dedus judecății, acest aspect reprezentând un argument în plus pentru soluția adoptată de instanță în cauza de față.

2. Temeiul legal al soluției adoptate. Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se vor respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Guvernul României și M.A.I. împotriva sentinței nr. 2128 din 04 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2011.