ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3098/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3098/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Cadrul procesual.

Procedura

în fața Curții de apel

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, la data de 28 mai 2009, reclamantul P.G. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și I.N.S., ca prin

hotărârea ce se va pronunța, să se dispună următoarele:

- anularea O.U.G. nr.

37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice;

- anularea actului

prin care a fost eliberat din funcție, respectiv comunicarea nr. 74971 din 23

aprilie 2009, emisă de I.N.S.;

- suspendarea

executării O.U.G. nr. 37/2009 și a actului prin care a fost eliberat din

funcție, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Prin cererile formulate

la data de 28 decembrie 2008, respectiv 23 aprilie 2010, reclamantul a

renunțat la judecata cererii având ca obiect anularea/suspendarea O.U.G. nr.

37/2009.

De asemenea, reclamantul

a renunțat și la susținerea excepției de neconstituționalitate a

acestei ordonanțe.

În baza art. 246 C. proc.

civ, prima instanță a luat act de renunțare, față de principiul

disponibilității ce guvernează procesul civil.

Tododata, reclamantul

a completat cererea inițială, solicitând și anularea Ordinului 314

din 22 mai 2009 emis de I.N.S. prin care a fost numit în funcția publică

de șef serviciu, ca urmare a desființării funcției publice de

director executiv.

De asemenea, a

solicitat suspendarea acestui ordin până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a cauzei.

În motivare, reclamantul

a învederat că are calitatea de funcționar public fiind numit în funcția

publică de director al D.J.S. Caraș-Severin, prin Ordinul nr. 393 din 20

noiembrie 2000.

Reclamantul a arătat

că actul normativ care a stat la baza eliberării sale din funcția publică

de director executiv, anume O.U.G. nr. 37/2009, a fost declarat neconstituțional,

fapt ce impune anularea ordinului și a comunicării privind măsura anterior

menționată.

Prin întâmpinare, pârâtul

I.N.S. a invocat: excepția inadmisibilității acțiunii întrucât obiectul

principal al acțiunii vizează dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, fapt ce este

interzis de prevederile art. 9 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare; excepția lipsei procedurii

prealabile în ceea ce privește cel de-al doilea și cel de-al treilea capăt de

cerere, raportat la art. 7 alin. (1), art. 14 alin. (1) coroborat cu art 15 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, care impun efectuarea procedurii prealabile, ca și

condiție obligatorie de exercițiu a dreptului la acțiune; excepția lipsei

de interes în ceea ce privește anularea/suspendarea comunicarii nr. 749711 din 23

aprilie 2009 și excepția lipsei timbrajului în raport de art. 20 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare,

coroborat cu art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei,

pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că O.U.G.

nr. 37/2009 a instituit dispoziții cu caracter derogatoriu de la prevederile

legale invocate de reclamant aplicabile cu prioritate, astfel încât

dispozițiile actului normativ, coroborate cu cele ale O.U.G. nr. 1/2009 au

determinat trecerea reclamantului pe o funcție publică de conducere vacantă în

cadrul aceleiași instituții, fără a mai fi necesară eliberarea acestuia din

funcția publică de conducere deținută anterior.

În privința efectelor

Deciziilor Curții Constituționale nr. 1257/2009 și, respectiv, nr. 1629/2009 a

invocat prevederile art. 11 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind

organizarea Curții Constituționale, republicată, potrivit cu care, deciziile și

hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai

pentru viitor, precum și Decizia nr. 838/2009 a Curții

Constituționale.

instanțe

Prin sentința nr.

2128 din 04 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate excepțiile

de netimbrare, a lipsei procedurii prealabile și a lipsei de interes; a admis,

în partea, acțiunea formulată de reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâții

Guvernul României și I.N.S. și intervenientul M.A.I.; a anulat Ordinul nr.

314 din 22 mai 2009 emis de pârâtul I.N.S. și, totodată, a dispus

suspendarea executării acestuia; a respins restul pretențiilor ca inadmisibile.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut

următoarele:

Cu privire la

excepții

Excepția de

netimbrare este nefondată în raportat de obiectul prezentei acțiuni care

vizează raporturile de serviciu ale reclamantului cu instituția pârâtă

și de prevederile art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

functionarilor publici, coroborate cu prevederile art. 281 C. muncii, potrivit

cărora, litigiile privind conflictele de muncă sunt scutite de taxa judiciară

de timbru și de timbru judiciar.

Excepția lipsei

procedurii prealabile este nefondată, întrucat, potrivit art. 101 din Legea nr.

188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, obligativitatea

parcurgerii procedurii prealabile a fost instituită numai în cazul încetării

raporturilor de serviciu.

În speță, prin

actul a cărui anulare se solicită, reclamantul a fost numit într-o altă

funcție publică de conducere (șef serviciu) din cadrul instituției

pârâte, ca urmare a desființării funcției publice de director

executiv, situație în care nu era necesară parcurgerea procedurii

prealabile.

Excepția lipsei de

interes a capătului de cerere având ca obiect anularea/suspendarea comunicării nr.

749711 din 23 aprilie 2009 este, de asemenea, nefondată.

Comunicarea nr. 749711

din 23 aprilie 2009 contine preavizul de 30 de zile reglementat de dispozițiile

art. 99 din Legea nr. 188/1999, pentru cazul eliberării din funcția

publică, iar reclamantul invocă nelegalitatea preavizului în condițiile

declarării ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au fundamentat

eliberarea sa din funcția publică de conducere detinută, astfel că nu se

poate reține lipsa interesului în promovarea cererii.

Cu toate acestea, prima

instanță a apreciat ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect

anularea/suspendarea comunicării nr. 749711 din 23 aprilie 2009, deoarece acest

act nu are natura juridică a unui act administrativ, nu dispune cu privire la

încetarea/modificarea raporturilor de serviciu, astfel că nu poate fi supus

cenzurii instanței de contencios administrativ.

Pe fondul cauzei,

prima instanță constatat ca reclamantul a ocupat funcția publică de

conducere de director executiv la D.J.S. Caraș - Severin,începând cu data de 20

noiembrie 2000.

Conform art. 3 din

O.U.G. nr. 37/2009, funcția publică mai sus menționată s-a desființat începând

cu data de 25 mai 2009. În consecință, în baza dispozițiilor art. 99 alin. (3)

din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, reclamantului i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile

calendaristice în perioada 23 aprilie 2009-22 mai 2009.

Ulterior, însă, a

fost emis Ordinul nr. 314 din 22 mai 2009 prin care reclamantul a fost numit, începând

cu data de 25 mai 2009, în funcția publică de conducere de șef serviciu la Serviciul de sinteză, coordonare, diseminare și relații cu publicul în cadrul D.J.S.

Caraș-Severin.

Temeiul de drept al

emiterii Ordinul nr. 314 din 22 mai 2009 l-au constituit prevederile O.U.G. nr.

37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administratiei publice,

prin care a fost desființată funcția publică de conducere de director

executiv.

Potrivit

Deciziei nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale, s-a

constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională,

astfel că, măsura de numire a reclamantului în funcția publică de

conducere de șef serviciu, ca urmare a desființării aceleia de

director executiv este lipsită de temei legal, fapt ce impune anularea

ordinului anterior menționat.

În opinia primei

instanțe, situația învederată anterior constituie un caz bine justificat

în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t), acestea referindu-se la împrejurările

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o

îndoiala serioasă în privința legalității actului administrativ.

Tot

astfel, prima instanță a constatat că reclamantul a probat și condiția

pagubei iminente, prin aceea că raportul său de serviciu a fost modificat

unilateral, inclusiv sub aspectul veniturilor realizate.

Așa fiind,

prima instanță a reținut că sunt îndeplinte cumulativ cerințele

prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004 și, pe cale de consecință, a admis cererea

de suspendare a Ordinului nr. 314 din 22 mai 2009, până la soluționarea

irevocabilă a prezentei cauze.

În altă ordine de

idei, prima instanță a apreciat că aserțiunile pârâtului relativ la

efectul ex tunc al deciziilor Curții Constituționale, deși sunt

corecte, nu sunt de natură a conduce la o altă soluție în speță, o

interpretare contrară a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

care statuează asupra faptului că deciziile Curții Constituționale au

putere numai pentru viitor, ar lipsi de eficiență nu doar dispozițiile art.

9 din Legea nr. 554/2004, dar și pe cele ale art. 29 din Legea nr. 47/1992.

declarate de Guvernul României și M.A.I.

Împotriva hotărârii Curții

de apel au exercitat calea de atac a recursului atât pârâtul Guvernul României

cât și intervenientul M.A.I.

Recursul declarat de

Guvernul Românie.

Recurentul și-a încadrat

recursul în dispozițiile art. 304 pct. 5, 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

În mod eronat

instanța de fond a admis în parte acțiunea precizată a reclamantului în

contradictoriu cu Guvernul României, dispunând anularea/suspendarea Ordinului nr.

314 din 22 mai 2009 emis de I.N.S. deoarece nu este emitentul actului iar între

reclamant și Guvernul României nu există raporturi de muncă, deci nici

obligații corelative drepturilor de personal.

În aceste

condiții, apreciază recurentul, soluția de admitere a acțiunii

față de Guvernul României este, pe de-o parte, contradictorie, iar pe de

altă parte, nelegală, întrucât aceasta a fost îndreptată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă.

Recursul declarat de

intervenientul M.A.I.

Recurentul susține

că a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului României în

ceea ce privește capetele de cerere ce vizau anularea/suspendarea

executării O.U.G. nr. 37/2009.

În condițiile în

care, intimatul-reclamant a renunțat la aceste capete de cerere și

având în vedere că M.A.I. nu este emitentul actului administrativ anulat,

recurentul apreciază că instanța de fond în mod eronat a admis

acțiunea, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu M.A.I.

Întâmpinarea

formulată de intimatul-reclamant P.G.

Prin întâmpinare,

intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate,

precizând că pârâtul I.N.S. l-a repus în funcția de director executiv, ca

urmare a neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurenți, cât și sub toate aspectele, în

temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este

legală, așa încât o va menține pentru considerentele expuse în continuare.

Dată fiind

similitudinea criticilor formulate de cei doi recurenți, Înalta Curte urmează a

le examina grupat și a le răspunde prin argumente comune.

și de drept relevante.

Intimatul-reclamant a

supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ Ordinul nr. 314 din 22 mai 2009, prin care reclamantul a fost

numit, începând cu data de 25 mai 2009, în funcția publică de conducere de șef

serviciu la Serviciul de sinteză, coordonare, diseminare și relații cu publicul

în cadrul D.J.S. Caraș-Severin în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009.

Acest act

administrativ individual a fost anulat întrucât actul normativ pe care s-a

fundamentat, O.U.G. nr. 37/2009, este neconstituțional.

Soluția fondului este

legală și va fi păstrată sub toate aspectele, întrucât criticile formulate de

recurenți sunt nefondate.

Ambii recurenți

combat soluția examinată numai din perspectiva lipsei calității lor

procesuale pasive față de capătul de cerere având ca obiect

anularea/suspendarea Ordinul nr. 314/22 mai 2009 emis de I.N.S. considerând că

instanța de fond, în mod greșit, s-a pronunțat asupra acestui

capăt de cerere și în contradictoriu cu cele două instituții, care nu

au calitatea de emitente, astfel că nu pot fi obligate la recunoașterea

pretențiilor intimatului-reclamant.

Din interpretarea

logică a cererii reclamantului se deduce faptul că fiecare pârât a fost chemat

în judecată pentru a forma cadrul procesual obligatoriu, numai cu privire la

actele administrative ori normative ai căror emitenți sunt și a căror

legalitate este discutată în fața instanței, pârâtul Guvernul României fiind

chemat în judecată pentru cererile având ca obiect anularea/suspendarea O.U.G. nr.

37/2009 nu și pentru cererea privind anularea Ordinul nr. 314 din 22 mai 2009

emis de I.N.S.

Calitatea procesuală

pasivă a Guvernului României a fost stabilită în raport de capătul I al cererii

formulate, întemeiat pe dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

modificată și completată, deoarece O.U.G. nr. 37/2009 a fost emisă de acest

pârât.

Guvernul României nu

a fost obligat să răspundă în locul autorității ce a emis actul administrativ

anulat.

De altfel, luându-se act

de renunțarea intimatului-reclamant la judecarea capătului de cerere

privind anularea/suspendarea O.U.G. nr. 37/2009, rămânerea în proces în

calitate de pârât precum și faptul că nu s-a dispus nimic în concret în

sarcina Guvernului României, rezultă că recurentul nu este prejudiciat de

hotărârea instanței de fond.

Pe de altă parte, prin

întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a precizat că a fost repus în

funcția de director executiv, de către pârâtul I.N.S., titularul

obligației în raportul dedus judecății, acest aspect reprezentând un

argument în plus pentru soluția adoptată de instanță în cauza de

față.

adoptate.

Pentru toate considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 se vor respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Guvernul României și M.A.I. împotriva sentinței nr. 2128

din 04 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 mai 2011.