ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2638/2011

Obiectul acțiunii. Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, la data de 1 iunie 2010, reclamantul N.I. a solicitat anularea Ordinului nr. 512 din 23 aprilie 2009 emis de M.M.F.P.S., reintegrarea în funcția deținută anterior datei de 23 aprilie 2009 și obligarea pârâtului la plata tuturor pagubelor provocate ca urmare a aplicării acestui ordin.

Motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat acțiunea. Reclamantul a arătat că este funcționar public în cadrul I.T.M. Vâlcea și de la 26 august 2005 a ocupat funcția de conducere de inspector șef, iar în funcție publică de execuție are gradul de inspector de muncă cls. I, grad profesional superior, treapta de salarizare I. A mai susținut reclamantul că prin Ordinul nr. 512 din 23 aprilie 2009 emis de M.M.F.P.S. a fost desființată funcția publică de conducere pe care o deținea, de inspector șef, temeiul acestui ordin fiind Ordonanța nr. 37/2009 declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Astfel că, a precizat reclamantul, Decizia Curții Constituționale a anulat de drept efectele juridice ale actelor emise în baza O.U.G. nr. 37/2009, Ordinul nr. 512/2009 emis de M.M.F.P.S. fiind nul de drept. Reclamantul a mai arătat că prin Ordinul nr. 512/2009 a fost vătămat grav în interesele sale, deoarece a fost desființată funcția publică de conducere de inspector șef și a fost trecut în funcție publică de execuție de inspector de clasa I, grad superior, treapta a II-a, ceea ce constituie o retrogradare, aceasta antrenând și o reducere a veniturilor salariale de la 1920 RON/lună la 1721 RON/lună. La 7 iulie 2010 M.M.F.P.S. a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii formulată de reclamant.

Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința civilă nr. 187/F-C din 10 septembrie 2010 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâtul M.M.F.P.S. pentru autoritate de lucru judecat.

Motivele care au stat la baza hotărârii instanței de fond. Prin Ordinul nr. 512 din 23 aprilie 2009 emis de M.M.F.P.S. a fost desființată funcția publică de conducere de inspector șef al I.T.M. Vâlcea și, în consecință, s-a dispus încetarea raportului de serviciu a reclamantului N.I. prin eliberarea din funcția publică de conducere de inspector șef, acordându-i-se un preaviz de 30 de zile. Prin Ordinul nr. 531 din 26 august 2005 emis de M.M.F.P.S., reclamantul N.I. a fost numit în funcția publică de inspector-șef, inspector de muncă cls. I, grad profesional superior, treapta de salarizare I, la I.T.M. Vâlcea, stabilindu-i-se salariul și indemnizația de conducere în procent de 50%. Prin Sentința civilă nr. 217/F-C din 2 decembrie 2009 a fost respinsă contestația formulată de reclamant împotriva Ordinului nr. 512 din 23 aprilie 2009, pe motiv că reclamantul este beneficiarul O.U.G. nr. 37/2009 prin acceptarea postului de conducere instituit prin Ordinul nr. 969 din 25 mai 2009, efect al acestui act normativ și că, în consecință, el nu poate să solicite anularea actului administrativ individual emis anterior (Ordinul nr. 512/2009) pe temeiul acestui act normativ, după constatarea neconstituționalității acestuia. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2812 din 27 mai 2010 prin care s-a respins recursul declarat de reclamant ca nefondat. Instanța a constatat că prin cererea dedusă judecății în prezentul dosar, se solicită anularea aceluiași act administrativ individual, respectiv Ordinul nr. 512 din 23 aprilie 2009 pe motiv că Ordonanța nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională la data de 7 octombrie 2009 și că O.U.G. nr. 105/2009 copiază integral dispozițiile primei ordonanțe. În concluzie, instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile autorității de lucru judecat prevăzute de art. 1201 C. civ., potrivit cărora "este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate", deoarece această din urmă cerere vizează același obiect al litigiului pentru aceeași cauză și între aceleași părți, acțiunea fiind respinsă pentru acest motiv. Curtea nu a primit apărările reclamantului, potrivit cărora prin sentința arătată ar fi fost respinsă cererea ca prematură pentru neîndeplinirea în termen a procedurii prealabile, reținând că din analiza considerentelor Sentinței nr. 217/F-C din 2 decembrie 2009, aceste apărări nu se confirmă.

Recursul formulat de reclamantul N.I. împotriva Sentinței civile nr. 187/F-C din 10 septembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrative și fiscal. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. 5.1. Ordinele nr. 512 din 23 aprilie 2009 și nr. 735 din 22 mai 2009 emise în baza O.U.G. nr. 37/2009 sunt nule deoarece aceasta, cât și O.U.G. nr. 105/2009 au fast declarate neconstituționale, iar prin aplicarea lor recurentul a fost vătămat în drepturile și interesele sale legitime, conform art. 1 alin. (7) și art. 9 alin. (4) coroborate cu art. 5 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Prin emiterea Ordinului nr. 512 din 23 aprilie 2009, recurentul a fost retrogradat din funcția publică de conducere de inspector șef și funcția publică de execuție de inspector de muncă superior, gradul I, treapta I, la funcția publică de execuție de inspector de muncă superior, gradația I, treapta II. Funcția publică de director coordonator a fost obținută de recurent ca urmare a unui concurs desfășurat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 37/2009 și prin urmare, nu a existat o continuitate între ocuparea funcției publice de conducere de inspector șef și funcția de director coordonator. 5.2. Prin aplicarea O.U.G. nr. 105/1999 a fost anulat contractul de management încheiat pentru funcția de director coordonator, recurentul fiind trecut pe funcția publică de execuție, după care, participând la un nou concurs a fost numit în funcția de director coordonator adjunct prin Decizia nr. 506 din 26 octombrie 2009. Deși cele două ordonanțe de urgență au fost declarate neconstituționale nu s-au luat măsurile necesare pentru a se reveni la situația existentă înainte de aplicarea ordonanțelor. 5.3. Afirmațiile din sentința recurată sunt nereale, deoarece recurentul nu a acceptat postul de director coordonator, iar împrejurarea imputării faptului că nu a atacat Ordinul nr. 512/2009 este inacceptabilă. 5.4. Prin Decizia nr. 2812/46/2009 se consemnează în conținutul motivării Înaltei Curți că acțiunea Dosarului nr. 1384/46/2009 nu s-a judecat conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, deoarece la data pronunțării era în vigoare O.U.G. nr. 105/1999, care a preluat prevederile O.U.G. nr. 37/2007 și drept urmare acțiunea trebuia să se judece pe fond, fără a se lua în considerare autoritatea de lucru judecat. Recurentul invocă încălcarea prevederilor art. 23, 7, 8 și 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Apărările formulate de intimatul-pârât M.M.F.P.S. Prin întâmpinare, intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, deoarece în speță, excepția autorității de lucru judecat a fost soluționată corect în raport de Sentința civilă nr. 217/F-C din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2812 din 28 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. II. Considerente Înaltei Curți - instanță competentă să soluționeze recursul declarat. Recursul este fondat în ceea ce privește critica referitoare la greșita soluționare a excepției autorității de lucru judecat. Cele două acțiuni sunt întemeiate pe cauze diferite, astfel încât dispozițiile art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ., nu sunt întrunite. Potrivit considerentelor Sentinței nr. 217/F-Cont/2009, reclamantul nu a formulat în termen plângerea împotriva celor două ordine atacate și nu are niciun interes în anularea acestora. Decizia nr. 2812 din 27 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a confirmat faptul că prima acțiune nu a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, deoarece instanța de fond a făcut aprecieri asupra termenului în care a fost introdusă plângerea prealabilă. 1.2. Cea de-a doua acțiune, ce face obiectul prezentului recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, ulterioară formulării primei acțiuni. 1.3. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1), teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se impune admiterea recursului reclamantului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Se constată că motivele de recurs formulate pe fondul cauzei nu mai pot fi analizate în raport de soluția adoptată, revenind instanței de rejudecare să le analizeze cu ocazia pronunțării pe fondul pricinii.