ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2638/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de

Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, la data de

1 iunie 2010, reclamantul N.I. a solicitat anularea Ordinului nr. 512 din 23

aprilie 2009 emis de M.M.F.P.S., reintegrarea în funcția deținută anterior

datei de 23 aprilie 2009 și obligarea pârâtului la plata tuturor pagubelor

provocate ca urmare a aplicării acestui ordin.

și de drept pe care s-a întemeiat acțiunea.

Reclamantul a arătat

că este funcționar public în cadrul I.T.M. Vâlcea și de la 26 august 2005 a

ocupat funcția de conducere de inspector șef, iar în funcție publică de

execuție are gradul de inspector de muncă cls. I, grad profesional superior,

treapta de salarizare I.

A mai susținut

reclamantul că prin Ordinul nr. 512 din 23 aprilie 2009 emis de M.M.F.P.S. a

fost desființată funcția publică de conducere pe care o deținea, de inspector

șef, temeiul acestui ordin fiind Ordonanța nr. 37/2009 declarată

neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie

2009.

Astfel că, a precizat

reclamantul, Decizia Curții Constituționale a anulat de drept efectele juridice

ale actelor emise în baza O.U.G. nr. 37/2009, Ordinul nr. 512/2009 emis de

M.M.F.P.S. fiind nul de drept.

Reclamantul a mai

arătat că prin Ordinul nr. 512/2009 a fost vătămat grav în interesele sale,

deoarece a fost desființată funcția publică de conducere de inspector șef și a

fost trecut în funcție publică de execuție de inspector de clasa I, grad

superior, treapta a II-a, ceea ce constituie o retrogradare, aceasta antrenând

și o reducere a veniturilor salariale de la 1920 RON/lună la 1721 RON/lună.

La 7 iulie 2010

M.M.F.P.S. a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii formulată de

reclamant.

instanței de fond.

Prin Sentința civilă

nr. 187/F-C din 10 septembrie 2010 Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul

N.I., în contradictoriu cu pârâtul M.M.F.P.S. pentru autoritate de lucru

judecat.

stat la baza hotărârii instanței de fond.

Prin Ordinul nr. 512

din 23 aprilie 2009 emis de M.M.F.P.S. a fost desființată funcția publică de

conducere de inspector șef al I.T.M. Vâlcea și, în consecință, s-a dispus

încetarea raportului de serviciu a reclamantului N.I. prin eliberarea din

funcția publică de conducere de inspector șef, acordându-i-se un preaviz de 30

de zile.

Prin Ordinul nr. 531

din 26 august 2005 emis de M.M.F.P.S., reclamantul N.I. a fost numit în funcția

publică de inspector-șef, inspector de muncă cls. I, grad profesional superior,

treapta de salarizare I, la I.T.M. Vâlcea, stabilindu-i-se salariul și

indemnizația de conducere în procent de 50%.

Prin Sentința civilă

nr. 217/F-C din 2 decembrie 2009 a fost respinsă contestația formulată de

reclamant împotriva Ordinului nr. 512 din 23 aprilie 2009, pe motiv că

reclamantul este beneficiarul O.U.G. nr. 37/2009 prin acceptarea postului de

conducere instituit prin Ordinul nr. 969 din 25 mai 2009, efect al acestui act

normativ și că, în consecință, el nu poate să solicite anularea actului

administrativ individual emis anterior (Ordinul nr. 512/2009) pe temeiul

acestui act normativ, după constatarea neconstituționalității acestuia.

Această hotărâre a

rămas irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2812

din 27 mai 2010 prin care s-a respins recursul declarat de reclamant ca

nefondat.

Instanța a constatat

că prin cererea dedusă judecății în prezentul dosar, se solicită anularea

aceluiași act administrativ individual, respectiv Ordinul nr. 512 din 23

aprilie 2009 pe motiv că Ordonanța nr. 37/2009 a fost declarată

neconstituțională la data de 7 octombrie 2009 și că O.U.G. nr. 105/2009 copiază

integral dispozițiile primei ordonanțe.

În concluzie,

instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile autorității de lucru

judecat prevăzute de art. 1201 C. civ., potrivit cărora "este lucru

judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect,

este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și

în contra lor, în aceeași calitate", deoarece această din urmă cerere

vizează același obiect al litigiului pentru aceeași cauză și între aceleași

părți, acțiunea fiind respinsă pentru acest motiv.

Curtea nu a primit

apărările reclamantului, potrivit cărora prin sentința arătată ar fi fost

respinsă cererea ca prematură pentru neîndeplinirea în termen a procedurii

prealabile, reținând că din analiza considerentelor Sentinței nr. 217/F-C din 2

decembrie 2009, aceste apărări nu se confirmă.

de reclamantul N.I. împotriva Sentinței civile nr. 187/F-C din 10 septembrie

2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrative

și fiscal.

Motivele de recurs

sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

5.1. Ordinele nr. 512

din 23 aprilie 2009 și nr. 735 din 22 mai 2009 emise în baza O.U.G. nr. 37/2009

sunt nule deoarece aceasta, cât și O.U.G. nr. 105/2009 au fast declarate neconstituționale,

iar prin aplicarea lor recurentul a fost vătămat în drepturile și interesele

sale legitime, conform art. 1 alin. (7) și art. 9 alin. (4) coroborate cu art.

5 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Prin emiterea

Ordinului nr. 512 din 23 aprilie 2009, recurentul a fost retrogradat din

funcția publică de conducere de inspector șef și funcția publică de execuție de

inspector de muncă superior, gradul I, treapta I, la funcția publică de

execuție de inspector de muncă superior, gradația I, treapta II.

Funcția publică de

director coordonator a fost obținută de recurent ca urmare a unui concurs

desfășurat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 37/2009 și prin urmare, nu

a existat o continuitate între ocuparea funcției publice de conducere de

inspector șef și funcția de director coordonator.

5.2. Prin aplicarea

O.U.G. nr. 105/1999 a fost anulat contractul de management încheiat pentru

funcția de director coordonator, recurentul fiind trecut pe funcția publică de

execuție, după care, participând la un nou concurs a fost numit în funcția de

director coordonator adjunct prin Decizia nr. 506 din 26 octombrie 2009.

Deși cele două

ordonanțe de urgență au fost declarate neconstituționale nu s-au luat măsurile

necesare pentru a se reveni la situația existentă înainte de aplicarea

ordonanțelor.

5.3. Afirmațiile din

sentința recurată sunt nereale, deoarece recurentul nu a acceptat postul de

director coordonator, iar împrejurarea imputării faptului că nu a atacat

Ordinul nr. 512/2009 este inacceptabilă.

5.4. Prin Decizia nr.

2812/46/2009 se consemnează în conținutul motivării Înaltei Curți că acțiunea

Dosarului nr. 1384/46/2009 nu s-a judecat conform prevederilor art. 9 din Legea

nr. 554/2004, deoarece la data pronunțării era în vigoare O.U.G. nr. 105/1999,

care a preluat prevederile O.U.G. nr. 37/2007 și drept urmare acțiunea trebuia

să se judece pe fond, fără a se lua în considerare autoritatea de lucru

judecat.

Recurentul invocă

încălcarea prevederilor art. 23, 7, 8 și 9 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

formulate de intimatul-pârât M.M.F.P.S.

Prin întâmpinare,

intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, deoarece în speță,

excepția autorității de lucru judecat a fost soluționată corect în raport de

Sentința civilă nr. 217/F-C din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești,

rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2812 din 28 mai 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

II. Considerente

Înaltei Curți - instanță competentă să soluționeze recursul declarat.

Recursul este fondat

în ceea ce privește critica referitoare la greșita soluționare a excepției

autorității de lucru judecat.

Cele două acțiuni

sunt întemeiate pe cauze diferite, astfel încât dispozițiile art. 1201 C. civ.

și art. 166 C. proc. civ., nu sunt întrunite.

Potrivit

considerentelor Sentinței nr. 217/F-Cont/2009, reclamantul nu a formulat în

termen plângerea împotriva celor două ordine atacate și nu are niciun interes

în anularea acestora.

Decizia nr. 2812 din

27 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a confirmat faptul că prima acțiune nu a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, deoarece

instanța de fond a făcut aprecieri asupra termenului în care a fost introdusă

plângerea prealabilă.

1.2. Cea de-a doua

acțiune, ce face obiectul prezentului recurs a fost întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, în urma Deciziei Curții

Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, ulterioară formulării primei

acțiuni.

1.3. Față de acestea,

în temeiul art. 312 alin. (1), teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, se impune admiterea recursului reclamantului, casarea hotărârii

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Se constată că

motivele de recurs formulate pe fondul cauzei nu mai pot fi analizate în raport

de soluția adoptată, revenind instanței de rejudecare să le analizeze cu ocazia

pronunțării pe fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de N.I. împotriva Sentinței civile nr. 187/F-Cont din 10 septembrie

2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrative

și fiscal.

Casează hotărârea

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2011.