ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1666/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei a. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul N.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.M.F.P.S.

- A.N.P.S., constatarea nulității Ordinului nr. 229 din 12 octombrie 2009, al Președintelui Agenției pentru Prestații Sociale, repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii acestui ordin în sensul reintegrării sale în funcția de director coordonator al Direcției de Muncă și Protecție Socială Dâmbovița și plății unei despăgubiri reprezentând suma drepturilor salariale și/ sau prestațiilor de asigurări sociale, indexate, majorate și reactualizate de la momentul eliberării nelegale din funcția de director coordonator al Direcției de Muncă și Protecție Socială Dâmbovița, până la reîncadrarea efectivă și obligarea la plata sumei de 50.000 lei reprezentând daune morale.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a ocupat funcția de director al Direcției de Muncă și Protecție Socială Dâmbovița, începând cu data de 25 mai 2009, ca urmare a emiterii de către pârât a Ordinului nr. 830 din 25 mai 2009 și a încheierii contractului de management, anexă la ordin și că prin Ordinul nr. 229 din 12 octombrie 2009 al președintelui Agenției Naționale pentru Prestații Sociale s-a dispus revocarea sa din funcția de director coordonator și încetarea contractului de management, în temeiul O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe, ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale și ale altor servicii publice.

Reclamantul a criticat ordinul contestat pentru nelegalitate, în condițiile în care O.U.G. nr. 105/2009 nu poate constitui temeiul încetării contractului de management, cu atât mai mult cu cât acest act normativ a fost declarat neconstituțional, iar, pe de altă parte, Ordinul nr. 229/2009 a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor legale imperative ale art. 62 și art. 74 C. muncii.

b. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 125 din 19 mai 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantului Negru Emil și, în consecință, a anulat Ordinul nr. 229 din 12 octombrie 2009 al Președintelui Agenției Naționale pentru Prestații Sociale din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția de director coordonator al Direcției de Muncă și Protecție Socială Dâmbovița și a obligat pârâtul să plătească reclamantului contestator drepturile salariale cuvenite de la data emiterii ordinului și până la reintegrarea efectivă, reactualizate cu rata inflației, respingând capătul de cerere privind daunele morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că Ordinul nr. 229 din 12 octombrie 2009, emis de Agenția Națională pentru Prestații Sociale din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale a fost emis în temeiul dispozițiilor IV și XIV din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe, ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale și ale altor servicii publice, fără a cuprinde o motivare a emiterii actului administrativ, singura motivare fiind O.U.G. nr. 105/2009, care nu are dispoziții exprese în sensul schimbării directorilor coordonatori numiți în baza O.U.G.

nr. 37/2009. A mai reținut prima instanță, examinând dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009, că, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale a României s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009. Curtea a apreciat că, potrivit art. IV alin. (7) din O.U.G. nr. 105/2009, contractul de management este asimilat contractului individual de muncă, circumstanțe în care ordinul contestat nu respectă condițiile prevăzute de dispozițiile art. 62 alin. (1) și (2) din Legea 53/2003 - C. muncii, aspect de natură a atrage sancțiunea nulității absolute. Capătul de cerere privind daunele morale a fost respins de către instanța de fond ca neîntemeiat, cu motivarea că reclamantul nu dovedit cu probele administrate în cauză producerea unui atare prejudiciu.

c. Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul M.M.F.P.S. - A.N.P.S., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului ca neîntemeiată. În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, următoarele: - ordinul contestat a fost emis în aplicarea dispozițiilor legale imperative pe care instituția pârâtă trebuia să le ducă la îndeplinire; - dispozițiile art. IV alin. (11) din O.U.G. nr. 105/2009 nu sunt incidente în speță, reclamantul nefăcând parte din categoria funcționarilor publici și personalului contractual avută în vedere de aceste dispoziții; - în speță nu sunt incidente dispozițiile Codului Muncii, contractul de management fiind un contract atipic care nu poate fi asimilat unui contract de muncă; - reintegrarea reclamantului nu mai este posibilă, în condițiile în care, pe de o parte, atât O.U.G.

nr. 37/2009, cât și O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituționale, iar, pe de altă parte, funcția pe care reclamantul a deținut-o nu mai există, fiind desființată în temeiul H.G. nr. 1384/2009; recurenta a evocat și considerentele Deciziilor nr. 413 și 414/2010 ale Curții Constituționale: - pârâtul-recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale reclamantului-intimat, întrucât revocarea acestuia din funcție s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, iar, pe de altă parte, calcularea acestora este dificilă în condițiile în care reintegrarea reclamantului nu mai este posibilă. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și înscrisurile dosarului prin prisma susținerilor părților și a dispozițiilor legale incidente, precum și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este întemeiat și îl va admite, pentru considerentele ce urmează. Înalta Curte constată că intimatul-reclamant a fost numit în funcția de director coordonator al Direcției de Muncă și Protecție Socială Dâmbovița, începând cu data de 25 mai 2009, prin Ordinul nr. 830 din 25 mai 2009, emis de către Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, fiind încheiat un contract de management pentru o perioadă de maxim 4 ani. Ulterior, prin Ordinul nr. 229 din 12 octombrie 2009 al președintelui Agenției Naționale pentru Prestații Sociale s-a dispus revocarea intimatului din funcția de director coordonator și încetarea contractului de management, în temeiul O.U.G.

nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe, ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale și ale altor servicii publice. O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe. Prin decizia susmenționată s-a reținut neconstituționalitatea extrinsecă, a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat prin Constituție legii organice.

Așa cum s-a arătat și în decizia nr. 1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituționalitate rezultată din Ordonanța prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice. În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a arătat că atât modalitatea de reglementare a funcției publice cât și actul administrativ de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze adoptate cu încălcarea competenței materiale a Guvernului. În ceea ce privește O.U.G. nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională și această ordonanță de urgență, care a înlocuit O.U.G.

nr. 37/2009, întrucât conține aceleași soluții legislative. Înalta Curte constată că, în speță, reclamantul a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanțe de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanțe de urgență, declarată de asemenea neconstituțională. Or, lipsirea de temei constituțional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire și a contractului de management. p ierderea legitimității constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantului-intimat într-o funcție publică de conducere în alte condiții decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.

Viciul de neconstituționalitate al Ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea regimului constituțional atinge și actul administrativ, conferindu-i o existență lipsită de suport legal. În consecință, reclamantul-intimat nu mai poate invoca protecția legală a statutului său împotriva măsurilor dispuse ulterior, această protecție dispărând ca efect al deciziilor Curții Constituționale. În aceste condiții, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) din C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a admite recursul și, modificând sentința recurată, va respinge cererea reclamantului N.E. ca neîntemeiată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de Agenția Națională pentru Prestații Sociale împotriva sentinței civile nr. 125 din 19 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată, în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantului N.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2011.