ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1666/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

a. Obiectul cererii

deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul N.E.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.M.F.P.S. - A.N.P.S., constatarea

nulității Ordinului nr. 229 din 12 octombrie 2009, al Președintelui Agenției

pentru Prestații Sociale, repunerea reclamantului în situația anterioară

emiterii acestui ordin în sensul reintegrării sale în funcția de director

coordonator al Direcției de Muncă și Protecție Socială Dâmbovița și plății unei

despăgubiri reprezentând suma drepturilor salariale și/ sau prestațiilor de

asigurări sociale, indexate, majorate și reactualizate de la momentul

eliberării nelegale din funcția de director coordonator al Direcției de Muncă

și Protecție Socială Dâmbovița, până la reîncadrarea efectivă și obligarea la

plata sumei de 50.000 lei reprezentând daune morale.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că a ocupat funcția de director al Direcției de

Muncă și Protecție Socială Dâmbovița, începând cu data de 25 mai 2009, ca

urmare a emiterii de către pârât a Ordinului nr. 830 din 25 mai 2009 și a

încheierii contractului de management, anexă la ordin și că prin Ordinul nr.

229 din 12 octombrie 2009 al președintelui Agenției Naționale pentru Prestații

Sociale s-a dispus revocarea sa din funcția de director coordonator și

încetarea contractului de management, în temeiul O.U.G. nr. 105/2009 privind

unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea

capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale

ministerelor și ale celorlalte organe, ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ teritoriale și ale altor servicii publice.

Reclamantul a criticat

ordinul contestat pentru nelegalitate, în condițiile în care O.U.G. nr. 105/2009

nu poate constitui temeiul încetării contractului de management, cu atât mai

mult cu cât acest act normativ a fost declarat neconstituțional, iar, pe de

altă parte, Ordinul nr. 229/2009 a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor

legale imperative ale art. 62 și art. 74 C. muncii.

b. Hotărârea

instanței de fond

Prin sentința civilă nr.

125 din 19 mai 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantului Negru Emil și,

în consecință, a anulat Ordinul nr. 229 din 12 octombrie 2009 al Președintelui

Agenției Naționale pentru Prestații Sociale din cadrul Ministerului Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția

de director coordonator al Direcției de Muncă și Protecție Socială Dâmbovița și

a obligat pârâtul să plătească reclamantului contestator drepturile salariale

cuvenite de la data emiterii ordinului și până la reintegrarea efectivă,

reactualizate cu rata inflației, respingând capătul de cerere privind daunele

morale.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că Ordinul nr. 229 din 12 octombrie 2009,

emis de Agenția Națională pentru Prestații Sociale din cadrul Ministerului

Muncii, Familiei și Protecției Sociale a fost emis în temeiul dispozițiilor IV

și XIV din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției

publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul

serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe,

ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale și

ale altor servicii publice, fără a cuprinde o motivare a emiterii actului

administrativ, singura motivare fiind O.U.G. nr. 105/2009, care nu are

dispoziții exprese în sensul schimbării directorilor coordonatori numiți în

baza O.U.G. nr. 37/2009.

A mai reținut prima

instanță, examinând dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009, că, prin Decizia nr. 1629

din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale a României s-a admis excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV,

art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009.

Curtea

a apreciat că, potrivit art. IV alin. (7)

din O.U.G. nr. 105/2009, contractul

de management este asimilat contractului individual de muncă, circumstanțe în

care ordinul contestat nu respectă condițiile prevăzute de dispozițiile art. 62

alin. (1) și (2) din Legea 53/2003 - C. muncii, aspect de natură a atrage sancțiunea

nulității absolute.

Capătul de cerere

privind daunele morale a fost respins de către instanța de fond ca neîntemeiat,

cu motivarea că reclamantul nu dovedit cu probele administrate în cauză

producerea unui atare prejudiciu.

c. Calea de atac

exercitată în cauză.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul M.M.F.P.S. - A.N.P.S.,

solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului ca

neîntemeiată.

În motivarea căii de

atac, recurentul a susținut, în esență, următoarele:

- ordinul contestat a

fost emis în aplicarea dispozițiilor legale imperative pe care instituția

pârâtă trebuia să le ducă la îndeplinire;

- dispozițiile art. IV

alin. (11) din O.U.G. nr. 105/2009 nu sunt incidente în speță, reclamantul

nefăcând parte din categoria funcționarilor publici și personalului contractual

avută în vedere de aceste dispoziții;

- în speță nu sunt

incidente dispozițiile Codului Muncii, contractul de management fiind un

contract atipic care nu poate fi asimilat unui contract de muncă;

- reintegrarea

reclamantului nu mai este posibilă, în condițiile în care, pe de o parte, atât

O.U.G. nr. 37/2009, cât și O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate

neconstituționale, iar, pe de altă parte, funcția pe care reclamantul a deținut-o

nu mai există, fiind desființată în temeiul H.G. nr. 1384/2009; recurenta a

evocat și considerentele Deciziilor nr. 413 și 414/2010 ale Curții

Constituționale:

- pârâtul-recurent nu

poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale reclamantului-intimat,

întrucât revocarea acestuia din funcție s-a efectuat cu respectarea

dispozițiilor legale, iar, pe de altă parte, calcularea acestora este dificilă

în condițiile în care reintegrarea reclamantului nu mai este posibilă.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și

înscrisurile dosarului prin prisma susținerilor părților și a dispozițiilor

legale incidente, precum și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că prezentul recurs este întemeiat și îl va admite,

pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte constată

că intimatul-reclamant a fost numit în funcția de director coordonator al

Direcției de Muncă și Protecție Socială Dâmbovița, începând cu data de 25 mai

2009, prin Ordinul nr. 830 din 25 mai 2009, emis de către Ministrul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, fiind

încheiat un contract de management pentru o perioadă de maxim 4 ani.

Ulterior, prin Ordinul

nr. 229 din 12 octombrie 2009 al președintelui Agenției Naționale pentru

Prestații Sociale s-a dispus revocarea intimatului din funcția de director

coordonator și încetarea contractului de management, în temeiul O.U.G. nr. 105/2009

privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea

capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale

ministerelor și ale celorlalte organe, ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ teritoriale și ale altor servicii publice.

O.U.G. nr. 37/2009 a

fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată

de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a

legii de aprobare a acestei  ordonanțe.

Prin decizia

susmenționată s-a reținut neconstituționalitatea extrinsecă, a O.U.G. nr. 37/2009,

întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat

prin Constituție legii organice.

Așa cum s-a arătat și

în decizia nr. 1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții

Constituționale, legea de aprobare nu poate elimina starea de

neconstituționalitate rezultată din Ordonanța prin care Guvernul a reglementat într-o

materie din domeniul legii organice.

În considerentele acestei

decizii, Curtea Constituțională a arătat că atât modalitatea de reglementare a

funcției publice cât și actul administrativ de numire reprezintă construcții

juridice deficitare și confuze adoptate cu încălcarea competenței materiale a

Guvernului.

În ceea ce privește O.U.G.

nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a declarat

neconstituțională și această ordonanță de urgență, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009,

întrucât conține aceleași soluții legislative.

Înalta Curte constată

că, în speță, reclamantul a invocat beneficiul numirii printr-un act

administrativ adoptat în baza unei ordonanțe de urgență declarată

neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza

unei alte ordonanțe de urgență, declarată de asemenea neconstituțională.

Or, lipsirea de temei

constituțional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are

ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia,

respectiv al actului administrativ de numire și a contractului de management.

p

ierderea

legitimității constituționale a actului normativ primar produce efecte directe

și imediate asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea

reclamantului-intimat într-o funcție publică de conducere în alte condiții

decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al

cărui beneficiu nu poate fi invocat.

Viciul de

neconstituționalitate al Ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea

regimului constituțional atinge și actul administrativ, conferindu-i o

existență lipsită de suport legal.

În consecință,

reclamantul-intimat nu mai poate invoca protecția legală a statutului său

împotriva măsurilor dispuse ulterior, această protecție dispărând ca efect al

deciziilor Curții Constituționale.

În aceste condiții,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) din C. proc. civ. raportat la art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a admite recursul și, modificând

sentința recurată, va respinge cererea reclamantului N.E. ca neîntemeiată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite

recursul formulat de Agenția Națională pentru Prestații Sociale împotriva

sentinței civile nr. 125 din 19 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică

sentința recurată, în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantului

N.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2011.