ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1092/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei a. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud reclamantul M.D.P.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Agenția Națională pentru Prestații Sociale, anularea Ordinului nr. 219 din 12 octombrie 2009, al Președintelui Agenției pentru Prestații Sociale, repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii acestui ordin, în sensul reintegrării sale în funcția de director coordonator al Direcției de Muncă și Protecție Socială Bistrița-Năsăud și plății unei despăgubiri reprezentând suma drepturilor salariale și/sau prestațiilor de asigurări sociale, indexate, majorate și reactualizate de la momentul eliberării nelegale din funcția de director coordonator al Direcției de Muncă și Protecție Socială Bistrița-Năsăud, până la reîncadrarea efectivă, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 78 alin. (1) C. muncii.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a ocupat funcția de director al Direcției de Muncă și Protecție Socială Bistrița-Năsăud, începând cu data de 25 mai 2009, ca urmare a emiterii de către pârât a Ordinului nr. 820 din 25 mai 2009 și a încheierii contractului de management, anexă la ordin și că prin Ordinul nr. 219 din 12 octombrie 2009 al președintelui Agenției Naționale pentru Prestații Sociale s-a dispus revocarea sa din funcția de director coordonator și încetarea contractului de management, în temeiul O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe, ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale și ale altor servicii publice.

Reclamantul a criticat ordinul contestat pentru nelegalitate, în condițiile în care O.U.G. nr. 105/2009 nu poate constitui temeiul încetării contractului de management, cu atât mai mult cu cât acest act normativ a fost declarat neconstituțional, iar, pe de altă parte, Ordinul nr. 219/2009 a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor legale imperative ale art. 62 și art. 74 C. muncii. Prin sentința civilă nr. 64/CA din 2 martie 2010, Tribunalul Bistrița Năsăud a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. b. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 244 din 1 iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a admis acțiunea reclamantului M.D.P.

și, în consecință, a anulat Ordinul nr. 219 din 12 octombrie 2009 al Președintelui Agenției Naționale pentru Prestații Sociale din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția de director coordonator al Direcției de Muncă și Protecție Socială a județului Bistrița-Năsăud și a obligat pârâtul să plătească reclamantului contestator drepturile salariale cuvenite de la data emiterii ordinului și până la reintegrarea efectivă, reactualizate cu rata inflației, respingând capătul de cerere privind daunele morale. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale are calitate procesuală pasivă în cauză prin prisma faptului că prin Ordinul nr. 1636 din 9 octombrie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, s-au constituit comisiile care poartă responsabilitatea punerii în aplicare a prevederilor O.U.G.

nr. 105/2009, prin acest ordin delegându-se în mod expres competența de revocare din funcție Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, care, în speță, nu a acționat în nume propriu, ci urmare a delegării de competență din partea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că Ordinul nr. 219 din 12 octombrie 2009, emis de Agenția Națională pentru Prestații Sociale din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale a fost emis în temeiul dispozițiilor art. IV și XIV din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe, ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale și ale altor servicii publice, fără a cuprinde o motivare a emiterii actului administrativ, singura motivare fiind O.U.G.

nr. 105/2009, care nu are dispoziții exprese în sensul schimbării directorilor coordonatori numiți în baza O.U.G. nr. 37/2009. A mai reținut prima instanță, examinând dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009, că, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale a României s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct.1-5 și 26, art. III, art. IV , art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009 Curtea a apreciat că, potrivit art. IV alin. (7) din O.U.G. nr. 105/2009, contractul de management este asimilat contractului individual de muncă, circumstanțe în care ordinul contestat nu respectă condițiile prevăzute de dispozițiile art. 62 alin. (1) și (2) din Legea 53/2003 - Codul muncii, aspect de natură a atrage sancțiunea anulării.

c. Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termenul legal, pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Agenția Națională pentru Prestații Sociale, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului ca neîntemeiată. In motivarea căii de atac, recurenții au susținut, în esență, următoarele: - ordinul contestat a fost emis în aplicarea dispozițiilor legale imperative pe care instituția pârâtă trebuia să le ducă la îndeplinire; - dispozițiile art. IV alin. (11) din O.U.G.

nr. 105/2009 nu sunt incidente în speță, reclamantul nefăcând parte din categoria funcționarilor publici și personalului contractual avută în vedere de aceste dispoziții; - în speță nu sunt incidente dispozițiile Codului Muncii, contractul de management fiind un contract atipic care nu poate fi asimilat unui contract de muncă; - reintegrarea reclamantului nu mai este posibilă, în condițiile în care, pe de o parte, atât O.U.G. nr. 37/2009, cât și O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituționale, iar, pe de altă parte, funcția pe care reclamantul a deținut-o nu mai există, fiind desființată în temeiul H.G.

nr. 1384/2009; recurenta a evocat și considerentele deciziilor nr. 413 și 414/2010 ale Curții Constituționale: - pârâții-recurenți nu pot fi obligați la plata drepturilor salariale ale reclamantului-intimat, întrucât revocarea acestuia din funcție s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, iar, pe de altă parte, calcularea acestora este dificilă în condițiile în care reintegrarea reclamantului nu mai este posibilă. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și înscrisurile dosarului prin prisma susținerilor părților și a dispozițiilor legale incidente, precum și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt întemeiate și le va admite, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte constată că intimatul-reclamant a fost numit în funcția de director coordonator al Direcției de Muncă și Protecție Socială Bistrița-Năsăud, începând cu data de 25 mai 2009, prin Ordinul nr. 820 din 25 mai 2009, emis de către Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, fiind încheiat un contract de management pentru o perioadă de maxim 4 ani. Ulterior, prin Ordinul nr. 219 din 12 octombrie 2009 al Președintelui Agenției Naționale pentru Prestații Sociale s-a dispus revocarea intimatului din funcția de director coordonator și încetarea contractului de management, în temeiul O.U.G.

nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe, ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale și ale altor servicii publice. O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe. Prin decizia susmenționată s-a reținut neconstituționalitatea extrinsecă a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat prin Constituție legii organice.

Așa cum s-a arătat și în decizia nr. 1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituționalitate rezultată din Ordonanța prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice. In considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a arătat că atât modalitatea de reglementare a funcției publice cât și actul administrativ de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze adoptate cu încălcarea competenței materiale a Guvernului. In ceea ce privește O.U.G. nr. 105/2009, prin decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională și această ordonanță de urgență, care a înlocuit O.U.G.

nr. 37/2009, întrucât conține aceleași soluții legislative. Înalta Curte constată că, în speță, reclamantul a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanțe de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanțe de urgență, declarată, de asemenea, ne constituțională. Or, lipsirea de temei constituțional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire și a contractului de management. Pierderea legitimității constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantului-intimat într-o funcție publică de conducere în alte condiții decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.

Viciul de neconstituționalitate al Ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea regimului constituțional atinge și actul administrativ, conferindu-i o existență lipsită de suport legal. In consecință, reclamantul-intimat nu mai poate invoca protecția legală a statutului său împotriva măsurilor dispuse ulterior, această protecție dispărând ca efect al deciziilor Curții Constituționale. In aceste condiții, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a admite recursurile și, modificând sentința recurată, va respinge cererea reclamantului M.D.P., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile formulate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Agenția Națională pentru Prestații Sociale, împotriva sentinței civile nr. 244 din 1 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul M.D.P. ca neîntemeiată. Irevocabilă.