ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1092/2011

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

I.

Circumstanțele

cauzei

a. Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Bistrița-Năsăud reclamantul M.D.P. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Agenția

Națională pentru Prestații Sociale, anularea Ordinului nr. 219 din 12 octombrie

2009, al Președintelui Agenției pentru Prestații Sociale, repunerea

reclamantului în situația anterioară emiterii acestui ordin, în sensul

reintegrării sale în funcția de director coordonator al Direcției de Muncă și

Protecție Socială Bistrița-Năsăud și plății unei despăgubiri reprezentând suma

drepturilor salariale și/sau prestațiilor de asigurări sociale, indexate,

majorate și reactualizate de la momentul eliberării nelegale din funcția de

director coordonator al Direcției de Muncă și Protecție Socială

Bistrița-Năsăud, până la reîncadrarea efectivă, cu luarea în considerare a

dispozițiilor art. 78 alin. (1) C. muncii.

In motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că a ocupat funcția de director al Direcției de Muncă și Protecție

Socială Bistrița-Năsăud, începând cu data de 25 mai 2009, ca urmare a emiterii

de către pârât a Ordinului nr. 820 din 25 mai 2009 și a încheierii contractului

de management, anexă la ordin și că prin Ordinul nr. 219 din 12 octombrie 2009

al președintelui Agenției Naționale pentru Prestații Sociale s-a dispus

revocarea sa din funcția de director coordonator și încetarea contractului de

management, în temeiul O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul

funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul

serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe,

ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale și

ale altor servicii publice.

Reclamantul a criticat ordinul

contestat pentru nelegalitate, în condițiile în care O.U.G. nr. 105/2009 nu

poate constitui temeiul încetării contractului de management, cu atât mai mult

cu cât acest act normativ a fost declarat neconstituțional, iar, pe de altă

parte, Ordinul nr. 219/2009 a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor legale

imperative ale art. 62 și art. 74 C. muncii.

Prin sentința civilă nr. 64/CA din 2

martie 2010, Tribunalul Bistrița Năsăud a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

b. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 244 din 1

iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal,

a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, a admis acțiunea reclamantului M.D.P. și, în

consecință, a anulat Ordinul nr. 219 din 12 octombrie 2009 al Președintelui

Agenției Naționale pentru Prestații Sociale din cadrul Ministerului Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția

de director coordonator al Direcției de Muncă și Protecție Socială a județului

Bistrița-Năsăud și a obligat pârâtul să plătească reclamantului contestator

drepturile salariale cuvenite de la data emiterii ordinului și până la

reintegrarea efectivă, reactualizate cu rata inflației, respingând capătul de

cerere privind daunele morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale are

calitate procesuală pasivă în cauză prin prisma faptului că prin Ordinul nr.

1636 din 9 octombrie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale, s-au constituit comisiile care poartă responsabilitatea punerii în

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 105/2009, prin acest ordin delegându-se în

mod expres competența de revocare din funcție Agenției Naționale pentru

Prestații Sociale, care, în speță, nu a acționat în nume propriu, ci urmare a

delegării de competență din partea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției

Sociale.

Pe fondul cauzei, prima instanță a

reținut că Ordinul nr. 219 din 12 octombrie 2009, emis de Agenția Națională

pentru Prestații Sociale din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției

Sociale a fost emis în temeiul dispozițiilor art.

IV

și XIV din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în

domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale

la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte

organe, ale administrației publice centrale din unitățile administrativ

teritoriale și ale altor servicii publice, fără a cuprinde o motivare a

emiterii actului administrativ, singura motivare fiind O.U.G. nr. 105/2009,

care nu are dispoziții exprese în sensul schimbării directorilor coordonatori

numiți în baza O.U.G. nr. 37/2009.

A mai reținut prima instanță,

examinând dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009, că, prin Decizia nr. 1629 din 3

decembrie 2009 a Curții Constituționale a României s-a admis excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct.1-5 și 26, art. III, art.

IV

, art.

V,

art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009

Curtea a apreciat că, potrivit art.

IV

alin. (7) din O.U.G. nr. 105/2009,

contractul de management este asimilat contractului individual de muncă,

circumstanțe în care ordinul contestat nu respectă condițiile prevăzute de

dispozițiile art. 62 alin. (1) și (2) din Legea 53/2003 - Codul muncii, aspect

de natură a atrage sancțiunea anulării.

c. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva acestei sentințe au formulat

recurs, în termenul legal, pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale și Agenția Națională pentru Prestații Sociale, solicitând modificarea

acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului ca neîntemeiată.

In motivarea căii de atac, recurenții

au susținut, în esență, următoarele:

- ordinul contestat a fost emis în

aplicarea dispozițiilor legale imperative pe care instituția pârâtă trebuia să

le ducă la îndeplinire;

- dispozițiile art.

IV

alin. (11) din O.U.G. nr. 105/2009 nu

sunt incidente în speță, reclamantul nefăcând parte din categoria

funcționarilor publici și personalului contractual avută în vedere de aceste

dispoziții;

- în speță nu sunt incidente

dispozițiile Codului Muncii, contractul de management fiind un contract atipic

care nu poate fi asimilat unui contract de muncă;

- reintegrarea reclamantului nu mai

este posibilă, în condițiile în care, pe de o parte, atât O.U.G. nr. 37/2009,

cât și O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituționale, iar, pe de altă

parte, funcția pe care reclamantul a deținut-o nu mai există, fiind desființată

în temeiul H.G. nr. 1384/2009; recurenta a evocat și considerentele deciziilor

nr. 413 și 414/2010 ale Curții Constituționale:

- pârâții-recurenți nu pot fi obligați

la plata drepturilor salariale ale reclamantului-intimat, întrucât revocarea

acestuia din funcție s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, iar, pe

de altă parte, calcularea acestora este dificilă în condițiile în care

reintegrarea reclamantului nu mai este posibilă.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra

recursului

Examinând

actele și înscrisurile dosarului prin prisma susținerilor părților și a

dispozițiilor legale incidente, precum și a dispozițiilor art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt întemeiate și le va

admite, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte constată că

intimatul-reclamant a fost numit în funcția de director coordonator al

Direcției de Muncă și Protecție Socială Bistrița-Năsăud, începând cu data de 25

mai 2009, prin Ordinul nr. 820 din 25 mai 2009, emis de către Ministrul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, fiind

încheiat un contract de management pentru o perioadă de maxim 4 ani.

Ulterior, prin Ordinul nr. 219 din 12

octombrie 2009 al Președintelui Agenției Naționale pentru Prestații Sociale s-a

dispus revocarea intimatului din funcția de director coordonator și încetarea

contractului de management, în temeiul O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri

în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității

manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și

ale celorlalte organe, ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ teritoriale și ale altor servicii publice.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată

neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de

Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii

de aprobare a acestei ordonanțe.

Prin decizia susmenționată s-a reținut

neconstituționalitatea extrinsecă a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a emis de

către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat prin Constituție legii

organice.

Așa cum s-a arătat și în decizia nr.

1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, legea

de aprobare nu poate elimina starea de neconstituționalitate rezultată din

Ordonanța prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii

organice.

In considerentele acestei decizii,

Curtea Constituțională a arătat că atât modalitatea de reglementare a funcției

publice cât și actul administrativ de numire reprezintă construcții juridice

deficitare și confuze adoptate cu încălcarea competenței materiale a

Guvernului.

In ceea ce privește O.U.G. nr.

105/2009, prin decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a declarat

neconstituțională și această ordonanță de urgență, care a înlocuit O.U.G. nr.

37/2009, întrucât conține aceleași soluții legislative.

Înalta Curte constată că, în speță,

reclamantul a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în

baza unei ordonanțe de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a

unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanțe de urgență,

declarată, de asemenea, ne constituțională.

Or, lipsirea de temei constituțional

al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect

încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv

al actului administrativ de numire și a contractului de management.

Pierderea legitimității

constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate

asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea

reclamantului-intimat într-o funcție publică de conducere în alte condiții

decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al

cărui beneficiu nu poate fi invocat.

Viciul de neconstituționalitate al

Ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea regimului constituțional atinge

și actul administrativ, conferindu-i o existență lipsită de suport legal.

In consecință, reclamantul-intimat nu

mai poate invoca protecția legală a statutului său împotriva măsurilor dispuse

ulterior, această protecție dispărând ca efect al deciziilor Curții

Constituționale.

In aceste condiții, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, urmează a admite recursurile și, modificând sentința

recurată, va respinge cererea reclamantului M.D.P., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Agenția Națională pentru

Prestații Sociale, împotriva sentinței civile nr. 244 din 1 iunie 2010 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul

că respinge acțiunea formulată de reclamantul M.D.P. ca neîntemeiată.

Irevocabilă.