ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5222/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.M. a chemat în judecată pe pârâții M.F.P., A.N.A.F. și D.G.F.P. Ilfov, solicitând să se constate nulitatea absolută a Ordinului nr. 1141 din 26 mai 2009 emis de Președintele A.N.A.F., să fie obligată intimata A.N.A.F. la reintegrarea sa în funcția deținută anterior încetării raportului său de serviciu și obligarea pârâtelor la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data încetării raportului de serviciu până la data reintegrării efective în funcție.

Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 2216 din 7 septembrie 2010 a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că actul administrativ atacat de reclamant este emis de o autoritate publică centrală. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la 8 octombrie 2010. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 5638 din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul M.F.P.

ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Ilfov. În motivarea soluției s-a reținut că deși reclamantul a invocat ca prim motiv de nelegalitate a Ordinului nr. 1140 din 26 mai 2009, faptul că Nota de lichidare din 18 septembrie 2009 a fost întemeiată doar pe Preavizul din 23 mai 2009, nota de lichidare este ulterioară ordinului atacat, iar aspectele invocate sunt irelevante întrucât cauzele de nulitate trebuie să fie anterioare sau contemporane momentului emiterii actului și nu ulterioare.

Referitor la cel de-al doilea motiv de nulitate invocat, respectiv faptul că preavizul i s-a comunicat în cursul lunii aprilie 2009 în timp ce se afla în concediu medical, instanța a reținut că preavizul ce a fost comunicat îndeplinește condițiile de valabilitate prevăzute de lege, termenul său fiind suspendat pe durata concediului medical și în termenul de preaviz el nu a optat pentru una dintre funcțiile publice vacante, astfel cum i s-a pus în vedere și cum dispune art. 99 din Legea nr. 188/1999, astfel că s-a apreciat că ordinul de eliberare din funcția publică este valabil. În ceea ce privește cauza de nulitate ce rezultă din declararea ca neconstituțională a O.U.G. nr. 37/2009, s-a constatat că la data emiterii ordinului contestat, O.U.G.

nr. 37/2009 era în vigoare și ca urmare a Deciziei nr. 413/2010 și nr. 414/2010 pronunțate de Curtea Constituțională a fost emis Ordinul nr. 1474/2010 de reintegrare a reclamantului în funcția publică de conducere, dar și că deciziile Curții Constituționale nu pot retroactiva, fiind obligatorii doar de la publicare și nu pot avea ca efect nulitatea actelor emise sub imperiul legii declarate neconstituționale. Susținerea privind lipsa de motivare a fost respinsă datorită faptului că în preambulul său cuprinde temeiurile de fapt și de drept ale măsurii dispuse, iar neconcordanța dintre data adresei din 22 iunie 2009 și data emiterii ordinului nu este de natură să atragă nulitatea actului administrativ.

Ultimul motiv de nelegalitate referitor la faptul că ordinul atacat „nu poartă niciuna din vizele legale” a fost respins și s-a constatat că la dosar a fost depusă copia ce cuprinde semnăturile și înscrisurile care au stat la baza emiterii acestuia și, de aceea, cererea a fost respinsă în privința constatării nulității absolute a Ordinului nr. 1141 din 26 mai 2009 ca neîntemeiată. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul R.M., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, apreciind că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În cadrul motivelor de recurs s-a arătat că instanța de fond în mod nelegal a apreciat că declararea ulterioară emiterii ordinului atacat a O.U.G.

nr. 37/2009 ca fiind neconstituțională nu ar avea ca efect asupra valabilității ordinului contestat. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 224 din 13 martie 2012 a explicat înțelesul sintagmei „produce efecte numai pentru viitor” și în nici un caz nu se poate reține, așa cum a făcut instanța de fond, că decizia Curții se aplică doar raporturilor juridice născute după aplicarea sa, pentru că o astfel de interpretare ar goli de conținut sensul sesizării Curții cu o excepție de neconstituționalitate a unei prevederi ce și-a produs deja efectele. Ordinul atacat a fost emis în baza unei ordonanțe de urgență care a fost declarată neconstituțională și acțiunile formulate ce au avut ca obiect asemenea ordine au fost admise pentru că ele au fost bazate pe un text de lege ce încalcă în fapt Constituția.

Un al doilea motiv de recurs invocat a vizat împrejurarea că instanța de fond nu a observat că toate motivele de nulitate invocate de către contestator, cu excepția celui vizând neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009, se subsumează unei situații de fapt ce reprezintă un abuz flagrant al emitentului ordinului pentru că există neconcordanțe care nu pot fi explicate. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente: Reclamantul a solicitat instanței de fond, prin precizarea la acțiune, să se constate nulitatea absolută a Ordinului nr. 1141 din 26 mai 2009 emis de Președintele A.N.A.F., să fie obligată pârâta A.N.A.F.

la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data încetării raporturilor de serviciu și până la 25 mai 2010, data reintegrării efective în funcție și acordarea cheltuielilor de judecată. Instanța de fond a respins cererea reclamantului între altele și pentru că a apreciat că declararea ca neconstituțională a O.U.G. nr. 37/2009 nu poate avea nici un efect asupra ordinului emis. Pentru soluționarea problemei de drept ridicată referitoare la efectele declarării ca neconstituționale a unui act normativ se impun a fi făcute precizări. Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Pe acest aspect, poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G.

nr. 105/2009. În considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, intimata-reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție. După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin C.E.D.O. și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României. În raport de aceste considerente se va dispune anularea Ordinului nr. 1141 din 26 mai 2009 emis de Președinte A.N.A.F. București, având în vedere că a fost adoptat în baza unei ordonanțe declarată ca neconstituțională.

Conform art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 „În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public”.

În raport de soluția de anulare a ordinului de eliberare din funcție și de dispozițiile art. 106 alin. (1) din Statutul funcționarilor publici se va dispune obligarea și la plata drepturilor salariale majorate și indexate pentru perioada 22 mai 2009 și până la 25 mai 2010, când recurentul-reclamant a fost reintegrat în funcția publică pe care a deținut-o. De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată în parte sentința atacată în sensul admiterii acțiunii, anulării Ordinului nr. 1141/2009 și obligarea pârâtelor la plata către reclamant a salariilor majorate și indexate pentru perioada 22 mai 2009 – 22 mai 2010. Vor fi menținute dispozițiile sentinței referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P., având în vedere că în motivele de recurs nu au fost invocate critici privitoare la aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul R.M. împotriva Sentinței nr. 5638 din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că admite acțiunea formulată de R.M. și anulează Ordinul nr. 1141 din 26 mai 2009 emis de A.N.A.F., obligă pârâtele să plătească reclamantului salariile majorate și indexate pentru perioada 22 mai 2009 și până la 25 mai 2010. Menține celelalte dispoziții. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2012.