ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5222/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5222/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond

Prin cererea adresată Tribunalului București,

secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.M. a chemat în

judecată pe pârâții M.F.P., A.N.A.F. și D.G.F.P. Ilfov, solicitând să se

constate nulitatea absolută a Ordinului nr. 1141 din 26 mai 2009 emis de

Președintele A.N.A.F., să fie obligată intimata A.N.A.F. la reintegrarea sa în

funcția deținută anterior încetării raportului său de serviciu și obligarea

pârâtelor la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și

reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data

încetării raportului de serviciu până la data reintegrării efective în funcție.

Tribunalul București,

secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 2216

din 7 septembrie 2010 a admis excepția de necompetență materială și a declinat

competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, cu motivarea că actul administrativ atacat de

reclamant este emis de o autoritate publică centrală.

Cauza a fost

înregistrată la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și

fiscal, la 8 octombrie 2010.

de fond

Prin Sentința civilă nr.

5638 din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantului în

contradictoriu cu pârâtul M.F.P. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă și a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în

contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Ilfov.

În motivarea soluției

s-a reținut că deși reclamantul a invocat ca prim motiv de nelegalitate a

Ordinului nr. 1140 din 26 mai 2009, faptul că Nota de lichidare din 18 septembrie

2009 a fost întemeiată doar pe Preavizul din 23 mai 2009, nota de lichidare

este ulterioară ordinului atacat, iar aspectele invocate sunt irelevante

întrucât cauzele de nulitate trebuie să fie anterioare sau contemporane

momentului emiterii actului și nu ulterioare.

Referitor la cel

de-al doilea motiv de nulitate invocat, respectiv faptul că preavizul i s-a

comunicat în cursul lunii aprilie 2009 în timp ce se afla în concediu medical,

instanța a reținut că preavizul ce a fost comunicat îndeplinește condițiile de

valabilitate prevăzute de lege, termenul său fiind suspendat pe durata

concediului medical și în termenul de preaviz el nu a optat pentru una dintre

funcțiile publice vacante, astfel cum i s-a pus în vedere și cum dispune art. 99

din Legea nr. 188/1999, astfel că s-a apreciat că ordinul de eliberare din

funcția publică este valabil.

În ceea ce privește

cauza de nulitate ce rezultă din declararea ca neconstituțională a O.U.G. nr. 37/2009,

s-a constatat că la data emiterii ordinului contestat, O.U.G. nr. 37/2009 era

în vigoare și ca urmare a Deciziei nr. 413/2010 și nr. 414/2010 pronunțate de

Curtea Constituțională a fost emis Ordinul nr. 1474/2010 de reintegrare a

reclamantului în funcția publică de conducere, dar și că deciziile Curții

Constituționale nu pot retroactiva, fiind obligatorii doar de la publicare și

nu pot avea ca efect nulitatea actelor emise sub imperiul legii declarate

neconstituționale.

Susținerea privind

lipsa de motivare a fost respinsă datorită faptului că în preambulul său cuprinde

temeiurile de fapt și de drept ale măsurii dispuse, iar neconcordanța dintre

data adresei din 22 iunie 2009 și data emiterii ordinului nu este de natură să

atragă nulitatea actului administrativ.

Ultimul motiv de

nelegalitate referitor la faptul că ordinul atacat „nu poartă niciuna din

vizele legale” a fost respins și s-a constatat că la dosar a fost depusă copia

ce cuprinde semnăturile și înscrisurile care au stat la baza emiterii acestuia

și, de aceea, cererea a fost respinsă în privința constatării nulității

absolute a Ordinului nr. 1141 din 26 mai 2009 ca neîntemeiată.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul R.M., solicitând admiterea recursului,

modificarea sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost

precizată, apreciind că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a

fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În cadrul motivelor

de recurs s-a arătat că instanța de fond în mod nelegal a apreciat că

declararea ulterioară emiterii ordinului atacat a O.U.G. nr. 37/2009 ca fiind

neconstituțională nu ar avea ca efect asupra valabilității ordinului contestat.

Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 224 din 13 martie 2012 a explicat înțelesul

sintagmei „produce efecte numai pentru viitor” și în nici un caz nu se poate

reține, așa cum a făcut instanța de fond, că decizia Curții se aplică doar

raporturilor juridice născute după aplicarea sa, pentru că o astfel de

interpretare ar goli de conținut sensul sesizării Curții cu o excepție de

neconstituționalitate a unei prevederi ce și-a produs deja efectele.

Ordinul atacat a fost

emis în baza unei ordonanțe de urgență care a fost declarată neconstituțională

și acțiunile formulate ce au avut ca obiect asemenea ordine au fost admise

pentru că ele au fost bazate pe un text de lege ce încalcă în fapt Constituția.

Un al doilea motiv de

recurs invocat a vizat împrejurarea că instanța de fond nu a observat că toate

motivele de nulitate invocate de către contestator, cu excepția celui vizând

neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009, se subsumează unei situații de fapt

ce reprezintă un abuz flagrant al emitentului ordinului pentru că există

neconcordanțe care nu pot fi explicate.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

admite recursul pentru următoarele considerente:

Reclamantul a

solicitat instanței de fond, prin precizarea la acțiune, să se constate

nulitatea absolută a Ordinului nr. 1141 din 26 mai 2009 emis de Președintele

A.N.A.F., să fie obligată pârâta A.N.A.F. la plata unei despăgubiri egale cu

salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care

ar fi beneficiat de la data încetării raporturilor de serviciu și până la 25

mai 2010, data reintegrării efective în funcție și acordarea cheltuielilor de

judecată.

Instanța de fond a

respins cererea reclamantului între altele și pentru că a apreciat că

declararea ca neconstituțională a O.U.G. nr. 37/2009 nu poate avea nici un

efect asupra ordinului emis.

Pentru soluționarea

problemei de drept ridicată referitoare la efectele declarării ca

neconstituționale a unui act normativ se impun a fi făcute precizări.

Controlul de

constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este

un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor

guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează

garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum

și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu

pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe

durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept.

Conform alin. (4) din

articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M.

Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile

Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate

neconstituționale din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte, în

situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și

imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și

ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate.

Pe acest aspect,

poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a

statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a

dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile

neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea

acestora.

Plenul Curții

Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm.

din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra

legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective,

care constituie conținutul normativ al legii.

Prin

Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat

neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza

considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși

actul normativ aprobat prin această lege.

De asemenea, prin

Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat

neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

În considerentele

deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că

modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ”

de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică

problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a

contractului de management.

În plus, instanța

constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost

încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției

publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a

intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin.

(1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept

al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care

poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin

aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora,

precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act

administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege

reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin

admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor

dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că,

în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o

altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze

similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate

neconstituționale.

În speța de față,

intimata-reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție.

După cum s-a relevat

anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009

care a fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie

2009.

Ca atare, în temeiul art.

9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a

instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect

anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

În altă ordine de

idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția

publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr.

188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident

securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate

socială, protejată prin C.E.D.O. și actele comunitare, precum și prin alte

tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este

obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.

În raport de aceste

considerente se va dispune anularea Ordinului nr. 1141 din 26 mai 2009 emis de Președinte

A.N.A.F. București, având în vedere că a fost adoptat în baza unei ordonanțe

declarată ca neconstituțională.

Conform art. 106 alin.

(1) din Legea nr. 188/1999 „În cazul în care raportul de

serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră

netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios

administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a

dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute

de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare,

precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului

administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și

recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul

public”.

În raport de soluția

de anulare a ordinului de eliberare din funcție și de dispozițiile art. 106 alin.

(1) din Statutul funcționarilor publici se va dispune obligarea și la plata

drepturilor salariale majorate și indexate pentru perioada 22 mai 2009 și până

la 25 mai 2010, când recurentul-reclamant a fost reintegrat în funcția publică

pe care a deținut-o.

De aceea, în baza art.

312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis

recursul, va fi modificată în parte sentința atacată în sensul admiterii

acțiunii, anulării Ordinului nr. 1141/2009 și obligarea pârâtelor la plata

către reclamant a salariilor majorate și indexate pentru perioada 22 mai 2009 –

22 mai 2010.

Vor fi menținute

dispozițiile sentinței referitoare la excepția lipsei calității procesuale

pasive a M.F.P., având în vedere că în motivele de recurs nu au fost invocate

critici privitoare la aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul R.M. împotriva Sentinței nr. 5638 din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte,

sentința atacată în sensul că admite acțiunea formulată de R.M. și anulează

Ordinul nr. 1141 din 26 mai 2009 emis de A.N.A.F., obligă pârâtele să plătească

reclamantului salariile majorate și indexate pentru perioada 22 mai 2009 și

până la 25 mai 2010.

Menține celelalte

dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 decembrie 2012.