ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3877/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul N.M.I., în contradictoriu cu A.N.S.V. și pentru Siguranța Alimentelor, a solicitat următoarele: - anularea Ordinului nr. 69625 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele A.N.S.V.S.A.; - obligarea unității pârâte la reintegrarea reclamantului în funcția anterioară emiterii acestui ordin, aceea de director executiv adjunct în cadrul D.S.V. și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu; - obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești cuvenite, indexate și actualizate de la momentul eliberării din funcție și până la reintegrarea reclamantului, precum și plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin ordinul nr. 69625 din 23 aprilie 2009 emis de pârâtă, a fost eliberat din funcția de director executiv adjunct al D.S.V. și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu, din motive neimputabile acestuia, că ordinul a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, că prin decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 s-a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, astfel că și ordinul emis în baza acesteia este nelegal. Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca tardiv formulată, cu depășirea termenului de 1 an prevăzut de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr. 4648 din 5 iulie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: - a respins excepția tardivității formulării acțiunii ca nefondată, - a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul N.M.I., în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A., - a anulat Ordinul nr. 69625 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele A.N.S.V.S.A., - a obligat pârâta la plata către reclamant a despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale cuvenite pentru funcția din care a fost eliberat, inclusiv indexările și majorările de care reclamantul ar fi beneficiat, începând cu data de 23 mai 2009 și până la data la care funcția publică de conducere de director executiv adjunct a fost desființată conform H.G.

nr. 283 din 23 martie 2011 și a Ordinului nr. 1209/2011 al Președintelui A.N.S.V.S.A., - a respins capătul de cerere privind reintegrarea reclamantului în funcția de sef serviciu economic și administrativ din cadrul D.S.V.S.A. Giurgiu, ca neîntemeiat, - a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1400 RON, reprezentând onorariu de avocat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în cauză reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată la data de 05 noiembrie 2010, astfel cum rezultă din ștampila poștei aplicată pe plic, astfel că, raportat la momentul publicării în M. Of.

a deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că este neconstituțională legea de aprobare a O.U.G nr. 37/2009 care a stat la baza emiterii ordinului contestat, acțiunea apare ca fiind introdusă în termenul legal de 1 an de zile, motiv pentru care instanța a respins excepția tardivității formulării acțiunii ca nefondată. Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că ordinul de eliberare din funcție a fost emis în temeiul unui act normativ declarat neconstituțional, fiind astfel lipsit de orice fundament legal, fapt ce impune admiterea cererii reclamantului și anularea actului. În ceea ce privește cererea de reintegrare în funcția deținută anterior, instanța a constatat că reclamantul și-a precizat cererea introductivă sub aspectul obiectului, solicitând, la data de 20 mai 2010, reintegrarea sa în funcția de șef serviciu economic și administrativ din Cadrul D.S.V.S.A.

Giurgiu, față de modificarea structurii organizatorice și de funcționare a D.S.V.S.A. (conform Ordinului nr. 1209 din 27 aprilie 2011) în sensul desființării postului de director adjunct economic. Curtea a reținut că, potrivit art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, reintegrarea funcționarului public în ipoteza constatării nulității actului administrativ poate avea loc pe funcția publică deținută, iar nu într-o funcție publică similară, astfel cum se solicită în cauză de către reclamant. Or, în speță, a reținut instanța, funcția deținută de către reclamant la momentul emiterii ordinului de eliberare din funcție nu se mai regăsea în structura organizatorică a direcției județene.

Instanța de fond a mai reținut că în caz de reorganizare a autorității sau instituției publice devin incidente dispozițiile art. 100 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, numirea funcționarilor publici în noile funcții publice sau, după caz, în noile compartimente, făcându-se în cazurile reglementate expres la alin. (1) lit. a) - d) și în raport de criteriile enunțate la alin. (2) al aceluiași articol, iar, potrivit alin. (3), în cazul în care există mai mulți funcționari publici, se organizează examen de către autoritatea sau instituția publică. Instanța a apreciat că în cadrul prezentului litigiu, având ca obiect anularea ordinului de încetare a raporturilor de serviciu și înlăturarea efectelor vătămătoare ale actului prin obligarea la reintegrare, instanța nu este îndrituită a verifica în ce măsură autoritatea pârâtă, ca urmare a reorganizării acesteia, s-a conformat sau nu dispozițiilor legale anterior menționate.

În raport de dispozițiile legale anterior menționate, față de soluția de anulare a actului de eliberare din funcție, Curtea a acordat reclamantului despăgubirile solicitate, începând cu data de 23 mai 2009 și până la data la care funcția publică a fost desființată, conform Ordinului nr. 1209/2011 a Președintelui A.N.S.V.S.A., luând în considerare la stabilirea cuantumului acestor despăgubiri împrejurarea că în intervalul anterior menționat reclamantul a ocupat succesiv diverse funcții în cadrul autorității (funcția de execuție în cadrul D.S.V. și pentru Siguranța Alimentelor Ilfov, începând cu data de 01 septembrie 2009 - conform ordinului din 27 august 2009, funcția de execuție din cadrul D.S.V.

și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu - decizia nr. 110 din 23 octombrie 2009, funcția publică de conducere de director executiv adjunct, ocupată temporar la D.S.V. și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu - Ordinul nr. 1178 din 07 mai 2010, Ordinul nr. 2840 din 05 noiembrie 2010 și Ordinul nr. 238 din 02 ianuarie 2011), astfel că acesta este îndreptățit doar la diferența drepturilor salariale de care ar fi beneficiat în calitate de director executiv adjunct și acelea obținute, aferente funcțiilor de execuție exercitate. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul N.M.I., cât și pârâta A.N.S.V.S.A. și pentru Siguranța Alimentelor criticând-o pentru neegalitate și netemeinicie.

I. Prin motivele de recurs formulate, reclamantul N.M.I. critică sentința pronunțată de instanța de fond sub aspectul greșitei respingeri a capătului de cerere privind reintegrarea sa în funcția de șef serviciu economic și administrativ în cadrul D.S.V. și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu. Astfel, recurentul arată că pe parcursul judecății acestei cauze s-a modificat structura organizatorică a D.S.V.S.A.

conform ordinului nr. 1209 din 27 aprilie 2011, în sensul desființării postului de director adjunct economic pe care l-a ocupat reclamantul înainte de emiterea ordinului nr. 69625 din 23 aprilie 2009 a cărui anulare se solicită prin acțiunea introductivă, că, în aceste condiții reclamantul și-a precizat capătul de cerere privind reintegrarea sa, solicitând față de împrejurarea că atribuțiile directorului adjunct economic au fost preluate de funcția de șef serviciu economic și administrativ, funcție echivalentă celei de director adjunct economic, astfel cum recunoaște și pârâta, ca reintegrarea să se facă pe acest post echivalent de șef serviciu economic și administrativ.

Arată recurentul că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, apreciind pe de-o parte că această funcție de șef serviciu nu este funcția deținută anterior, în raport de prevederile art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 și că instanța nu ar fi îndrituită să verifice în ce măsură pârâta respecta dispozițiile art. 100 din Legea nr. 188/1999, incidente în cauză în caz de reorganizare.

Apreciază recurentul că față de probele dosarului, respectiv fișa postului corespunzătoare funcției de director adjunct economic și fișa postului corespunzătoare funcției de șef serviciu economic și administrativ din care rezultă că atribuțiile corespunzătoare funcției de șef serviciu economic și administrativ sunt în proporție de peste 50% cele ale funcției de director adjunct economic (funcție desființată), fiind practic schimbată doar denumirea funcției, instanța avea obligația să constate că funcția de șef serviciu economic și administrativ este similară funcției desființate de director adjunct economic și să admită capătul de cerere privind reintegrarea sa pe acest post similar celui desființat.

Arată recurentul că, prin adresa nr. A1. din 7 septembrie 2011, pârâta A.N.S.V.S.A. a recunoscut că funcția publică echivalentă pentru funcția de director adjunct economic la nivelul D.S.V.S.A. Giurgiu este cea de Șef Serviciu Economic și Administrativ, pe care acesta a cerut reintegrarea și care nu era ocupată.

Apreciază recurentul că prin refuzul instanței de a-l reintegra pe postul de șef serviciu economic și administrativ, deși este similar celui de director adjunct economic ca și atribuții), sub pretext că nu reprezintă funcția deținută anterior și că nu ar fi îndrituită să verifice în ce măsură sunt respectate dispozițiile art. 100 din Legea nr. 188/1999 ce se referă la reorganizarea autorității, practic instanța a refuzat să se pronunțe cu privire la un drept la care era îndreptățit, încălcând art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, neavând nici o culpă că pe timpul procesului atribuțiile corespunzătoare postului de director adjunct economic au fost preluate de șef serviciu economic prin reorganizarea D.S.V.S.A.

Giurgiu. II. În motivarea recursului declarat, pârâta A.N.S.V.S.A. și pentru Siguranța Alimentelor arată că soluția instanței de fond, de anulare a Ordinului nr. 69625 din 23 aprilie 2009 și de obligare a acesteia la plata către reclamant a despăgubirilor bănești, este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. Arată recurenta că temeiul legal al emiterii ordinului a cărui anulare s-a dispus au fost dispozițiile O.U.G.

nr. 37/2009, în vigoare la acea dată, potrivit cărora funcțiile publice de director executiv și director executiv adjunct ai direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București au fost desființate, urmând ca pentru ocuparea posturilor de director coordonator, director coordonator adjunct sanitar veterinar, director coordonator adjunct siguranța alimentelor director coordonator adjunct economic din cadrul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București să se organizeze evaluarea cunoștințelor și abilităților manageriale, data desfășurării (18 mai 2009 - 19 mai 2009) acestei evaluări fiind adusă la cunoștința publică prin afișarea la sediul A.N.S.V.S.A.

și pe pagina de intranet a autorității conform art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009, la această evaluare putând participa toți cetățenii care îndeplineau condițiile impuse de O.U.G. nr. 37/2009, inclusiv cei care deținuseră funcțiile publice desființate de acest act normativ. Mai arată recurenta că, având în vedere acest aspect, se impunea ca și instituțiile menționate la lit. 1 pct. (1) din lista cuprinsă în anexa la O.U.G. nr. 37/2009 să procedeze la aplicarea dispozițiilor imperative ale unor prevederi legale în vigoare la acel moment, fiind emis în acest sens ordinul nr. 69625 din 23 aprilie 2009, prin care s-a dispus eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică de conducere de Director Executiv Adjunct al D.S.V.

și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu, astfel că instituția recurentă a procedat în conformitate cu aceste dispoziții legale imperative, în vigoare la acel moment, cu respectarea întocmai și în tot a termenelor și condițiilor prevăzute în O.U.G. nr. 37/200, instituția publică neavând un drept de opțiune, astfel încât desființarea funcției s-a produs „ope legis", cu consecința încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului. Recurenta apreciază că în raport de acest cadru juridic în care a fost emis și a produs efecte, ordinul A.N.S.V.S.A. contestat a avut temei legal și a produs efecte juridice valabile, astfel că instanța nu putea dispune anularea acestuia. Examinând cauza și sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de apărările formulate și de prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului declarat de reclamantul N.M.I., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și respingerea recursului declarat de pârâta A.N.S.V.S.A. și pentru Siguranța Alimentelor, ca nefondat, pentru considerentele în continuare arătate. Astfel, prin Ordinul nr. 69625 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele A.N.S.V.S.A., recurentul-reclamant, după un preaviz de 30 zile lucrătoare, a fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv adjunct al D.S.V. și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu. Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale. Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Pe acest aspect, poate fi amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

De asemenea, este de necontestat faptul că prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „O.U.G. (…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (…)”. Totodată, este de necontestat faptul că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, publicată în M. Of.

nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009, în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii. Totodată, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G.

nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială. Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză. Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, recurentul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție. După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că eliberarea recurentului-reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Înalta Curte reține că actele și măsurile adoptate în baza acestor ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanțelor și, în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond. Mai mult, acceptarea tezei susținute de recurenta-pârâtă ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale. În consecință, în mod corect instanța de fond a dispus anularea Ordinului nr. 69625 din 23 aprilie 2009 emis Președintele A.N.S.V.S.A. . În altă ordine, desființarea funcției publice de conducere de director executiv adjunct a avut loc în baza O.U.G.

nr. 37/2009 și a fost menținută prin O.U.G. nr. 105/2009, adică prin două acte normative adoptate cu nesocotirea normelor Constituționale. Astfel, desființarea postului deținut de reclamant, consecutiv, prin cele 2 ordonanțe, este lipsită de efecte juridice, din moment ce ambele ordonanțe au fost declarate neconstituționale. Prin urmare, este corectă soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la anularea ordinului contestat și obligarea pârâtei la plata către reclamant a despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale cuvenite pentru funcția din care a fost eliberat, inclusiv indexările și majorările de care reclamantul ar fi beneficiat, începând cu data de 23 mai 2009 și până la data la care funcția publică de conducere de director executiv adjunct a fost desființată conform H.G.

nr. 283 din 23 martie 2011 și a Ordinului nr. 1209/2011 al Președintelui A.N.S.V.S.A. Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1), teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat de A.N.S.V.S.A. și pentru Siguranța Alimentelor, ca nefondat. Înalta Curte, contrar celor reținute de prima instanță, apreciază că sunt întemeiate criticile recurentului-reclamant N.M.I. cu privire la respingerea capătului de cerere privind reintegrarea acestuia în funcția de șef serviciu economic și administrativ, pentru următoarele considerente: Așa cum rezultă din materialul probator existent la dosar rezultă cu evidență faptul că însăși autoritatea pârâtă a recunoscut că la data de 7 septembrie 2011 funcția publică echivalentă pentru funcția de director adjunct economic la nivelul D.S.V.S.A.

Giurgiu este cea de șef serviciu economic și administrativ. Astfel, se observă că pe parcursul judecății cauzei s-a modificat structura organizatorică a D.S.V.S.A. prin Ordinul nr. 1209 din 27 aprilie 2011, în sensul desființării postului de director adjunct economic pe care l-a ocupat reclamantul înainte de emiterea Ordinului nr. 69625 din 23 aprilie 2009, a cărui anulare s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, iar atribuțiile directorului adjunct economic au fost preluate de funcția de șef serviciu economic și administrativ, funcție echivalentă celei anterioare, astfel că reclamantul a solicitat ca reintegrarea sa să se facă pe acest post echivalent.

Procedând la examinarea comparativă a fișelor postului deținut de recurent anterior restructurării dispuse prin Ordinul nr. 1209 din 27 aprilie 2011, acela de director adjunct economic, cu cele aferente funcției publice de șef serviciu economic și administrativ, ca poziție corespondentă rezultată în urma reorganizării, se constată diferențieri în ceea ce privește structurarea și gruparea atribuțiunilor, nu și în ceea ce privește substanța acestora. Cu alte cuvinte, fiind identificate, în ceea ce privește atribuțiile aferente pozițiilor publice sus arătate, numai modificări de formă, nu și de fond, și nu în proporție de peste 50%, astfel cum se prevede în art. 100 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, Înalta Curte apreciază că ordinul atacat este nelegal în condițiile în care nu au fost respectate prevederile art. 100 alin. (1) lit. a) și c) din același act normativ.

Potrivit acestor reglementări există obligația imperativă ca funcționarii publici să fie numiți în noile funcții publice dacă se modifică atribuțiile aferente unei funcții publice mai puțin de 50% sau dacă „este schimbată denumirea fără modificarea în proporție de 50% a atribuțiunilor aferente funcției publice”. Or, din probele administrate în cauză rezultă că atribuțiile corespunzătoare funcției de șef serviciu economic și administrativ sunt în proporție de peste 50% cele ale funcției de director adjunct economic (funcție desființată), fiind practic schimbată doar denumirea funcției. Înalta Curte constată astfel, că funcția de șef serviciu economic și administrativ este similară funcției desființate, de director adjunct economic, astfel că va admite capătul de cerere privind reintegrarea reclamantului pe acest post similar celui desființat.

Înalta Curte apreciază că este lipsit de relevanță faptul că postul de șef serviciu economic administrativ, pe care reclamantul a solicitat reintegrarea, nu este postul deținut anterior, astfel că instanța de fond avea obligația de a analiza dacă este îndreptățit la recunoașterea dreptului pretins, acela de a fi reintegrat pe un post similar celui desființat. În consecință, Înalta Curte va dispune reîncadrarea recurentului-reclamant de către recurenta-pârâtă pe o funcție echivalentă cu cea de director adjunct economic deținută anterior reorganizării dispuse prin Ordinul nr. 1209 din 27 aprilie 2011 și a cărei denumire a fost determinată de autoritatea emitentă ca fiind funcția de șef serviciu economic și administrativ în cadrul D.S.V.S.A.

Echivalența dintre funcția publică avută de recurent și cea pe care acesta urmează a fi reintegrat s-a realizat, în mod evident, prin raportare la natura funcției publice anterior deținute, la atribuțiile avute, examinate în substanța lor, în raport de materialul probator administrat în cauză. Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a concluzionat că nu este îndrituită a verifica în ce măsură autoritatea pârâtă, ca urmare a reorganizării acesteia, s-a conformat sau nu dispozițiilor art. 100 și art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. Așadar, față de considerentele arătate, apreciind incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul N.M.I.

și în temeiul art. 312 C. proc. civ. va modifica sentința atacată în parte, în sensul că va dispune reintegrarea reclamantului în funcția publică de șef serviciu economic și administrativ în cadrul D.S.V.S.A. Giurgiu și va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Având în vedere soluția pronunțată, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurentul-reclamant, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul N.M.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de N.M.I. împotriva sentinței civile nr. 4648 din 5 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că dispune reintegrarea reclamantului în funcția publică de șef serviciu economic și administrativ în cadrul D.S.V.S.A. Giurgiu. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. și pentru Siguranța Alimentelor împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Obligă pârâta la 400 RON cheltuieli de judecată către reclamantul N.M.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 octombrie 2012.