ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3877/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3877/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul N.M.I.,

în contradictoriu cu A.N.S.V. și pentru Siguranța Alimentelor, a solicitat

următoarele:

- anularea Ordinului

nr. 69625 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele A.N.S.V.S.A.;

- obligarea unității pârâte

la reintegrarea reclamantului în funcția anterioară emiterii acestui ordin, aceea

de director executiv adjunct în cadrul D.S.V. și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu;

- obligarea pârâtei la

plata drepturilor bănești cuvenite, indexate și actualizate de la momentul eliberării

din funcție și până la reintegrarea reclamantului, precum și plata cheltuielilor

de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că prin ordinul nr. 69625 din 23 aprilie 2009 emis de pârâtă,

a fost eliberat din funcția de director executiv adjunct al D.S.V. și pentru Siguranța

Alimentelor Giurgiu, din motive neimputabile acestuia, că ordinul a fost emis în

baza O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice, că prin decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 s-a

constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, astfel

că și ordinul emis în baza acesteia este nelegal.

Pârâta a formulat întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea acțiunii ca tardiv formulată, cu depășirea termenului

de 1 an prevăzut de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă

nr. 4648 din 5 iulie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a respins excepția tardivității

formulării acțiunii ca nefondată,

- a admis în parte acțiunea

în contencios administrativ formulată de reclamantul N.M.I., în contradictoriu cu

pârâta A.N.S.V.S.A.,

- a anulat Ordinul

nr. 69625 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele A.N.S.V.S.A.,

- a obligat pârâta la

plata către reclamant a despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale

cuvenite pentru funcția din care a fost eliberat, inclusiv indexările și majorările

de care reclamantul ar fi beneficiat, începând cu data de 23 mai 2009 și până la

data la care funcția publică de conducere de director executiv adjunct a fost desființată

conform H.G. nr. 283 din 23 martie 2011 și a Ordinului nr. 1209/2011 al Președintelui

A.N.S.V.S.A.,

- a respins capătul de

cerere privind reintegrarea reclamantului în funcția de sef serviciu economic și

administrativ din cadrul D.S.V.S.A. Giurgiu, ca neîntemeiat,

- a obligat pârâta la

plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1400 RON, reprezentând

onorariu de avocat.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că în cauză reclamantul a formulat cererea de

chemare în judecată la data de 05 noiembrie 2010, astfel cum rezultă din ștampila

poștei aplicată pe plic, astfel că, raportat la momentul publicării în M. Of. a

deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat

că este neconstituțională legea de aprobare a O.U.G nr. 37/2009 care a stat la baza

emiterii ordinului contestat, acțiunea apare ca fiind introdusă în termenul legal

de 1 an de zile, motiv pentru care instanța a respins excepția tardivității formulării

acțiunii ca nefondată.

Pe fondul cauzei, Curtea

a constatat că ordinul de eliberare din funcție a fost emis în temeiul unui act

normativ declarat neconstituțional, fiind astfel lipsit de orice fundament legal,

fapt ce impune admiterea cererii reclamantului și anularea actului.

În ceea ce privește cererea

de reintegrare în funcția deținută anterior, instanța a constatat că reclamantul

și-a precizat cererea introductivă sub aspectul obiectului, solicitând, la data

de 20 mai 2010, reintegrarea sa în funcția de șef serviciu economic și administrativ

din Cadrul D.S.V.S.A. Giurgiu, față de modificarea structurii organizatorice și

de funcționare a D.S.V.S.A. (conform Ordinului nr. 1209 din 27 aprilie 2011) în

sensul desființării postului de director adjunct economic.

Curtea a reținut că, potrivit

art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, reintegrarea funcționarului public în

ipoteza constatării nulității actului administrativ poate avea loc pe funcția publică

deținută, iar nu într-o funcție publică similară, astfel cum se solicită în cauză

de către reclamant.

Or, în speță, a reținut

instanța, funcția deținută de către reclamant la momentul emiterii ordinului de

eliberare din funcție nu se mai regăsea în structura organizatorică a direcției

județene.

Instanța de fond a mai

reținut că în caz de reorganizare a autorității sau instituției publice devin incidente

dispozițiile art. 100 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici,

numirea funcționarilor publici în noile funcții publice sau, după caz, în noile

compartimente, făcându-se în cazurile reglementate expres la alin. (1) lit. a) -

d) și în raport de criteriile enunțate la alin. (2) al aceluiași articol, iar, potrivit

alin. (3), în cazul în care există mai mulți funcționari publici, se organizează

examen de către autoritatea sau instituția publică.

Instanța a apreciat că

în cadrul prezentului litigiu, având ca obiect anularea ordinului de încetare a

raporturilor de serviciu și înlăturarea efectelor vătămătoare ale actului prin obligarea

la reintegrare, instanța nu este îndrituită a verifica în ce măsură autoritatea

pârâtă, ca urmare a reorganizării acesteia, s-a conformat sau nu dispozițiilor legale

anterior menționate.

În raport de dispozițiile

legale anterior menționate, față de soluția de anulare a actului de eliberare din

funcție, Curtea a acordat reclamantului despăgubirile solicitate, începând cu data

de 23 mai 2009 și până la data la care funcția publică a fost desființată, conform

Ordinului nr. 1209/2011 a Președintelui A.N.S.V.S.A., luând în considerare la stabilirea

cuantumului acestor despăgubiri împrejurarea că în intervalul anterior menționat

reclamantul a ocupat succesiv diverse funcții în cadrul autorității (funcția de

execuție în cadrul D.S.V. și pentru Siguranța Alimentelor Ilfov, începând cu data

de 01 septembrie 2009 - conform ordinului din 27 august 2009, funcția de execuție

din cadrul D.S.V. și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu - decizia nr. 110 din

23 octombrie 2009, funcția publică de conducere de director executiv adjunct, ocupată

temporar la D.S.V. și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu - Ordinul nr. 1178

din 07 mai 2010, Ordinul nr. 2840 din 05 noiembrie 2010 și Ordinul nr. 238 din

02 ianuarie 2011), astfel că acesta este îndreptățit doar la diferența drepturilor

salariale de care ar fi beneficiat în calitate de director executiv adjunct și acelea

obținute, aferente funcțiilor de execuție exercitate.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs atât reclamantul N.M.I., cât și pârâta A.N.S.V.S.A. și pentru

Siguranța Alimentelor criticând-o pentru neegalitate și netemeinicie.

I. Prin motivele de recurs

formulate, reclamantul N.M.I. critică sentința pronunțată de instanța de fond sub

aspectul greșitei respingeri a capătului de cerere privind reintegrarea sa în funcția

de șef serviciu economic și administrativ în cadrul D.S.V. și pentru Siguranța Alimentelor

Giurgiu.

Astfel, recurentul arată

că pe parcursul judecății acestei cauze s-a modificat structura organizatorică a

D.S.V.S.A. conform ordinului nr. 1209 din 27 aprilie 2011, în sensul desființării

postului de director adjunct economic pe care l-a ocupat reclamantul înainte de

emiterea ordinului nr. 69625 din 23 aprilie 2009 a cărui anulare se solicită prin

acțiunea introductivă, că, în aceste condiții reclamantul și-a precizat capătul

de cerere privind reintegrarea sa, solicitând față de împrejurarea că atribuțiile

directorului adjunct economic au fost preluate de funcția de șef serviciu economic

și administrativ, funcție echivalentă celei de director adjunct economic, astfel

cum recunoaște și pârâta, ca reintegrarea să se facă pe acest post echivalent de

șef serviciu economic și administrativ.

Arată recurentul că instanța

de fond a făcut o aplicare greșită a legii, apreciind pe de-o parte că această funcție

de șef serviciu nu este funcția deținută anterior, în raport de prevederile

art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 și că instanța nu ar fi îndrituită să

verifice în ce măsură pârâta respecta dispozițiile art. 100 din Legea nr. 188/1999,

incidente în cauză în caz de reorganizare.

Apreciază recurentul că

față de probele dosarului, respectiv fișa postului corespunzătoare funcției de director

adjunct economic și fișa postului corespunzătoare funcției de șef serviciu economic

și administrativ din care rezultă că atribuțiile corespunzătoare funcției de șef

serviciu economic și administrativ sunt în proporție de peste 50% cele ale funcției

de director adjunct economic (funcție desființată), fiind practic schimbată doar

denumirea funcției, instanța avea obligația să constate că funcția de șef serviciu

economic și administrativ este similară funcției desființate de director adjunct

economic și să admită capătul de cerere privind reintegrarea sa pe acest post similar

celui desființat.

Arată recurentul că, prin

adresa nr. A1. din 7 septembrie 2011, pârâta A.N.S.V.S.A. a recunoscut că funcția

publică echivalentă pentru funcția de director adjunct economic la nivelul D.S.V.S.A.

Giurgiu este cea de Șef Serviciu Economic și Administrativ, pe care acesta a cerut

reintegrarea și care nu era ocupată.

Apreciază recurentul că

prin refuzul instanței de a-l reintegra pe postul de șef serviciu economic și administrativ,

deși este similar celui de director adjunct economic ca și atribuții), sub pretext

că nu reprezintă funcția deținută anterior și că nu ar fi îndrituită să verifice

în ce măsură sunt respectate dispozițiile art. 100 din Legea nr. 188/1999 ce se

referă la reorganizarea autorității, practic instanța a refuzat să se pronunțe cu

privire la un drept la care era îndreptățit, încălcând art. 1 și 18 din Legea

nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, neavând nici o culpă că pe timpul

procesului atribuțiile corespunzătoare postului de director adjunct economic au

fost preluate de șef serviciu economic prin reorganizarea D.S.V.S.A. Giurgiu.

II. În motivarea recursului

declarat, pârâta A.N.S.V.S.A. și pentru Siguranța Alimentelor arată că soluția instanței

de fond, de anulare a Ordinului nr. 69625 din 23 aprilie 2009 și de obligare a acesteia

la plata către reclamant a despăgubirilor bănești, este lipsită de temei legal,

fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Arată recurenta că temeiul

legal al emiterii ordinului a cărui anulare s-a dispus au fost dispozițiile O.U.G.

nr. 37/2009, în vigoare la acea dată, potrivit cărora funcțiile publice de director

executiv și director executiv adjunct ai direcțiilor sanitar-veterinare și pentru

siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București au fost desființate,

urmând ca pentru ocuparea posturilor de director coordonator, director coordonator

adjunct sanitar veterinar, director coordonator adjunct siguranța alimentelor director

coordonator adjunct economic din cadrul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru

siguranța alimentelor județene și a municipiului București să se organizeze evaluarea

cunoștințelor și abilităților manageriale, data desfășurării (18 mai 2009 - 19

mai 2009) acestei evaluări fiind adusă la cunoștința publică prin afișarea la sediul

A.N.S.V.S.A. și pe pagina de intranet a autorității conform art. 4 alin. (2) din

O.U.G. nr. 37/2009, la această evaluare putând participa toți cetățenii care îndeplineau

condițiile impuse de O.U.G. nr. 37/2009, inclusiv cei care deținuseră funcțiile

publice desființate de acest act normativ.

Mai arată recurenta că,

având în vedere acest aspect, se impunea ca și instituțiile menționate la lit. 1

pct. (1) din lista cuprinsă în anexa la O.U.G. nr. 37/2009 să procedeze la aplicarea

dispozițiilor imperative ale unor prevederi legale în vigoare la acel moment, fiind

emis în acest sens ordinul nr. 69625 din 23 aprilie 2009, prin care s-a dispus eliberarea

intimatului-reclamant din funcția publică de conducere de Director Executiv Adjunct

al D.S.V. și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu, astfel că instituția recurentă

a procedat în conformitate cu aceste dispoziții legale imperative, în vigoare la

acel moment, cu respectarea întocmai și în tot a termenelor și condițiilor prevăzute

în O.U.G. nr. 37/200, instituția publică neavând un drept de opțiune, astfel încât

desființarea funcției s-a produs „ope legis", cu consecința încetării raporturilor

de serviciu ale reclamantului.

Recurenta apreciază că

în raport de acest cadru juridic în care a fost emis și a produs efecte, ordinul

A.N.S.V.S.A. contestat a avut temei legal și a produs efecte juridice valabile,

astfel că instanța nu putea dispune anularea acestuia.

Examinând cauza și sentința

atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de apărările formulate și

de prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază

că se impune admiterea recursului declarat de reclamantul N.M.I., în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

respingerea recursului declarat de pârâta A.N.S.V.S.A. și pentru Siguranța Alimentelor,

ca nefondat, pentru considerentele în continuare arătate.

Astfel, prin Ordinul

nr. 69625 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele A.N.S.V.S.A., recurentul-reclamant,

după un preaviz de 30 zile lucrătoare, a fost eliberat din funcția publică de conducere

de director executiv adjunct al D.S.V. și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu.

Temeiul juridic al acestei

măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale.

Înalta Curte apreciază

că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă

judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția

de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul

de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este

un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale

cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor

și libertăților cetățenești.

Potrivit

art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare,

precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale

dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile

constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform

alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică

în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii

și au putere numai pentru viitor.

Ca atare,

deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale

din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte,

în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și

imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor

ar fi lipsită de finalitate.

Pe acest aspect,

poate fi amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat

că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale

relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul

nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

De asemenea, este de necontestat

faptul că prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca

urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat

că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a

faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate,

întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin.

(6) din Constituție, potrivit cărora „O.U.G. (…) nu pot afecta regimul instituțiilor

fundamentale ale statului (…)”.

Totodată, este de necontestat

faptul că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009,

publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin decizia

nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor

art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea

că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele

ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009, în privința neconstituționalității

căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituțională

a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat

și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale

sunt general obligatorii.

Totodată,

instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost

încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice

de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit

într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit

art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate

avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste

ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după

caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la

realizarea unei operațiuni administrative.

Același text

de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea

unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza

acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul

că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o

altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare,

care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale.

În speța de

față, recurentul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție.

După cum s-a

relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009.

Ca atare,

în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei

decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca

obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

În altă ordine

de idei, Înalta Curte reține că eliberarea recurentului-reclamant din funcția publică

pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999,

reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor

de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate

internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să

o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Înalta Curte

reține că actele și măsurile adoptate în baza acestor ordonanțe sunt afectate de

viciul de neconstituționalitate al ordonanțelor și, în consecință, corect au fost

anulate de instanța de fond.

Mai mult,

acceptarea tezei susținute de recurenta-pârâtă ar lipsi de finalitate controlul

de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin

eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă

a drepturilor și libertăților fundamentale ale destinatarilor normelor declarate

neconstituționale.

În consecință,

în mod corect instanța de fond a dispus anularea Ordinului nr. 69625 din 23

aprilie 2009 emis

Președintele

A.N.S.V.S.A.

.

În altă ordine,

desființarea funcției publice de conducere de director executiv adjunct a avut loc

în baza O.U.G. nr. 37/2009 și a fost menținută prin O.U.G. nr. 105/2009, adică prin

două acte normative adoptate cu nesocotirea normelor Constituționale.

Astfel, desființarea

postului deținut de reclamant, consecutiv, prin cele 2 ordonanțe, este lipsită de

efecte juridice, din moment ce ambele ordonanțe au fost declarate neconstituționale.

Prin urmare,

este corectă soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la anularea ordinului

contestat și obligarea pârâtei la plata către reclamant a despăgubirilor bănești

reprezentând

drepturile

salariale cuvenite pentru funcția din care a fost eliberat, inclusiv indexările

și majorările de care reclamantul ar fi beneficiat, începând cu data de 23 mai 2009

și până la data la care funcția publică de conducere de director executiv adjunct

a fost desființată conform H.G. nr. 283 din 23 martie 2011 și a Ordinului nr. 1209/2011

al Președintelui A.N.S.V.S.A.

Pentru toate aceste considerente,

în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1), teza a II-a din C. proc. civ., coroborat

cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat de

A.N.S.V.S.A. și pentru Siguranța Alimentelor, ca nefondat.

Înalta Curte,

contrar celor reținute de prima instanță, apreciază că sunt întemeiate criticile

recurentului-reclamant

N.M.I.

cu privire la respingerea capătului de cerere privind reintegrarea acestuia în funcția

de șef serviciu economic și administrativ, pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din materialul

probator existent la dosar rezultă cu evidență faptul că însăși autoritatea pârâtă

a recunoscut că la data de 7 septembrie 2011 funcția publică echivalentă pentru

funcția de director adjunct economic la nivelul D.S.V.S.A. Giurgiu este cea de șef

serviciu economic și administrativ.

Astfel, se observă că

pe parcursul judecății cauzei s-a modificat structura organizatorică a D.S.V.S.A.

prin Ordinul nr. 1209 din 27 aprilie 2011, în sensul desființării postului de director

adjunct economic pe care l-a ocupat reclamantul înainte de emiterea Ordinului

nr. 69625 din 23 aprilie 2009, a cărui anulare s-a solicitat prin cererea de chemare

în judecată, iar atribuțiile directorului adjunct economic au fost preluate de funcția

de șef serviciu economic și administrativ, funcție echivalentă celei anterioare,

astfel că reclamantul a solicitat ca reintegrarea sa să se facă pe acest post echivalent.

Procedând la examinarea

comparativă a fișelor postului deținut de recurent anterior restructurării dispuse

prin Ordinul nr. 1209 din 27 aprilie 2011, acela de director adjunct economic, cu

cele aferente funcției publice de șef serviciu economic și administrativ, ca poziție

corespondentă rezultată în urma reorganizării, se constată diferențieri în ceea

ce privește structurarea și gruparea atribuțiunilor, nu și în ceea ce privește substanța

acestora.

Cu alte cuvinte, fiind

identificate, în ceea ce privește atribuțiile aferente pozițiilor publice sus arătate,

numai modificări de formă, nu și de fond, și nu în proporție de peste 50%, astfel

cum se prevede în art. 100 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor

publici, republicată, Înalta Curte apreciază că ordinul atacat este nelegal în condițiile

în care nu au fost respectate prevederile art. 100 alin. (1) lit. a) și c) din același

act normativ.

Potrivit acestor reglementări

există obligația imperativă ca funcționarii publici să fie numiți în noile funcții

publice dacă se modifică atribuțiile aferente unei funcții publice mai puțin de

50% sau dacă „este schimbată denumirea fără modificarea în proporție de 50% a atribuțiunilor

aferente funcției publice”.

Or, din probele administrate

în cauză rezultă că atribuțiile corespunzătoare funcției de șef serviciu economic

și administrativ sunt în proporție de peste 50% cele ale funcției de director adjunct

economic (funcție desființată), fiind practic schimbată doar denumirea funcției.

Înalta Curte constată

astfel, că funcția de șef serviciu economic și administrativ este similară funcției

desființate, de director adjunct economic, astfel că va admite capătul de cerere

privind reintegrarea reclamantului pe acest post similar celui desființat.

Înalta Curte apreciază

că este lipsit de relevanță faptul că postul de șef serviciu economic administrativ,

pe care reclamantul a solicitat reintegrarea, nu este postul deținut anterior, astfel

că instanța de fond avea obligația de a analiza dacă este îndreptățit la recunoașterea

dreptului pretins, acela de a fi reintegrat pe un post similar celui desființat.

În consecință, Înalta

Curte va dispune reîncadrarea recurentului-reclamant de către recurenta-pârâtă pe

o funcție echivalentă cu cea de director adjunct economic deținută anterior reorganizării

dispuse prin Ordinul nr. 1209 din 27 aprilie 2011 și a cărei denumire a fost determinată

de autoritatea emitentă ca fiind funcția de șef serviciu economic și administrativ

în cadrul D.S.V.S.A.

Echivalența dintre funcția

publică avută de recurent și cea pe care acesta urmează a fi reintegrat s-a realizat,

în mod evident, prin raportare la natura funcției publice anterior deținute, la

atribuțiile avute, examinate în substanța lor, în raport de materialul probator

administrat în cauză.

Prin urmare, în mod greșit

instanța de fond a concluzionat că nu este îndrituită a verifica în ce măsură autoritatea

pârâtă, ca urmare a reorganizării acesteia, s-a conformat sau nu dispozițiilor

art. 100 și art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

Așadar, față de considerentele

arătate, apreciind incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul N.M.I.

și în temeiul art. 312 C. proc. civ. va modifica sentința atacată în parte, în sensul

că va dispune reintegrarea reclamantului în funcția publică de șef serviciu economic

și administrativ în cadrul D.S.V.S.A. Giurgiu și va menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Având în vedere soluția

pronunțată, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată

de recurentul-reclamant, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin.

(1) C. proc. civ., va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul

N.M.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de N.M.I. împotriva sentinței civile nr. 4648 din 5 iulie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte hotărârea

atacată, în sensul că dispune reintegrarea reclamantului în funcția publică de șef

serviciu economic și administrativ în cadrul D.S.V.S.A. Giurgiu.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Respinge recursul declarat

de A.N.S.V.S.A. și pentru Siguranța Alimentelor împotriva aceleiași sentințe, ca

nefondat.

Obligă pârâta la 400 RON

cheltuieli de judecată către reclamantul N.M.I.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 3 octombrie 2012.