ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 310/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1596 din 31 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul N.M.I.

în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a constatat refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa cererile reclamantului, a recunoscut dreptul acestuia de a fi numit în funcția de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare în cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu începând cu data de 25 mai 2009 și a obligat pârâta să soluționeze cererile reclamantului în sensul emiterii unui ordin de încadrare pe funcția de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare în cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu, începând cu 25 mai 2009, precum și la plata diferenței drepturilor salariale dintre indemnizația de șomaj primită de reclamant și salariul stabilit la 01 septembrie 2009, pentru perioada 25 mai 2009-01 septembrie 2009, actualizată cu indicele de inflație la data plății.

A mai obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că, prin Ordinul nr. 69625 din 23 aprilie 2009, pârâta a dispus eliberarea reclamantului din funcția publică de director executiv adjunct al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu pentru motive neimputabile funcționarului public, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. În Ordinul nr. 69625 din 23 aprilie 2009 s-a menționat că, în măsura în care există funcții vacante, opțiunea cu privire la acceptul ocupării uneia dintre funcții va fi formulată în scris, înregistrată la A.N.S.V.S.A.

prin fax până la data de 30 aprilie 2009. Prima instanță a constatat că, prin cererea nr. 3468 din 29 aprilie 2009, reclamantul a optat în condițiile cerute pentru postul de auditor, clasa I, grad superior, treapta 1, că ulterior, prin cererile nr. 4026 din 30 aprilie 2009 și nr. 4360 din 25 mai 2009, a optat pentru funcția de execuție vacantă de consilier, clasa I, grad asistent, treapta I, iar prin cererea nr. 4739 din 02 iunie 2009 reclamantul a fost de acord cu redistribuirea pe orice funcție publică de nivel inferior, în condițiile art. 104 alin. (3) din Legea nr. 188/1999. Curtea a mai constat că din actele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că pârâta a răspuns cererii de opțiune a reclamantului înregistrată sub nr. 3468 din 29 aprilie 2009 (și nr. 4026 din 30 aprilie 2009) conform prevederilor din ordinul de eliberare din funcție.

Instanța de fond a apreciat că împrejurarea potrivit căreia reclamantul a optat pentru funcția publică de execuție auditor, clasa I, grad superior, treapta I, pârâta susținând că nu a avut un asemenea post, a născut obligația pârâtei de a răspunde reclamantului la cererea sa de opțiune și de a oferi acestuia un alt post, chiar inferior celui pentru care a optat, întrucât Legea nr. 554/2004 prevede obligația autorităților publice de a răspunde celor care pot fi vătămați în drepturi sau interese legitime prin refuzul de a răspunde unei cereri. Ca atare, susținerea pârâtei în sensul că reclamantul a pierdut dreptul de a opta pentru un alt post, întrucât până la data de 30 aprilie (conform prevederilor ordinului de eliberare din funcție) a optat pentru un post pe care pârâta nu îl avea, este nelegală și nu poate fi reținută.

Prima instanță a apreciat că, urmare a nesoluționării cererii reclamantului de a i se acorda un post pentru o funcție de execuție, pentru motive neimputabile reclamantului, pârâta a vătămat dreptul acestuia de a fi reîncadrat pe un post corespunzător pregătirii sale profesionale la data eliberării din funcție și prin aceasta a creat reclamantului un prejudiciu, constând în diferența dintre salariul cuvenit conform funcției pe care a fost încadrat la data de 1 septembrie 2009 și indemnizația de șomaj primită după eliberarea sa din funcție, pentru perioada 25 mai 2009 – 01 septembrie 2009. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Prin cererea de recurs se aduc critici sentinței atacate, arătându-se, în esență, că soluția instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât intimatul-reclamant nu a optat pentru ocuparea unui post vacant (existent) din cadrul D.S.V.S.A. Giurgiu până la data de 30 mai 2009 inclusiv, iar ulterior prin cererea din 2 iunie 2009 acesta a solicitat redistribuirea pe o funcție publică de nivel inferior, în vederea includerii în corpul de rezervă al funcționarilor publici conform art. 107 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici. Adresa nr. 4739 din 2 iunie 2009 nu poate fi considerată o opțiune de numire într-o funcție de nivel inferior, cum greșit a reținut instanța de fond.

Se arată că în situația în care adresa ar fi considerată o manifestare a opțiunii de numire într-o funcție de nivel inferior, aceasta a fost înaintată de D.S.V.S.A. Giurgiu după data de 30 mai 2009, care reprezenta termenul limită în care se putea face o astfel de opțiune. Se menționează că soluția instanței privind constatarea refuzului său nejustificat de soluționare a cererilor intimatului-reclamant este nefondată întrucât a depus toate diligențele în vederea numirii intimatului-reclamant pe o funcție corespunzătoare pregătirii profesionale. Se precizează și faptul că prin Decizia nr. 110/2009 a D.S.V.S.A. Giurgiu s-a dispus transferul intimatului-reclamant în interesul serviciului pe o funcție publică în cadrul Compartimentului audit public intern din cadrul acestei direcții, așa cum acesta solicitase ulterior emiterii ordinului de eliberare din funcția de conducere.

Recurenta-pârâtă critică sentința atacată și sub aspectul că în mod greșit a fost obligată la emiterea unui ordin de numire în funcția de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta I de salarizare în cadrul D.S.V.S.A. Giurgiu, începând cu 25 mai 2009. Se arată că potrivit art. 4 alin. (7) din H.G. nr. 1415/2009, privind organizarea și funcționarea A.N.S.V. S.A. și a unităților din subordinea acesteia, președintele acestei autorități nu poate fi obligat la emiterea unui astfel de ordin pentru o funcție de execuție în cadrul unei instituții din subordine, această atribuție revenind directorului executiv al D.S.V.S.A. Giurgiu. De asemenea, nu poate fi obligată la plata diferenței drepturilor salariale care este o prerogativă a instituției publice cu care acesta are raporturi de serviciu.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând criticile recurentei-pârâte și apreciind ca temeinică și legală sentința atacată. Se menționează că cererile sale puteau fi soluționate la timp fără a determina intrarea în șomaj. De asemenea, se arată că recurenta-pârâtă în situații similare a procedat la numirea într-o funcție publică de execuție la D.S.V.S.A. Călărași, depunând înscrisuri doveditoare a celor afirmate. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile existente la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat, însă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Din înscrisurile ce se află la dosarul cauzei rezultă faptul că intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de conducere, de director executiv adjunct al D.S.V.S.A. Giurgiu, din motive neimputabile, conform Ordinului nr. 69625 din 23 aprilie 2009, comunicat prin adresa nr. 3380 din 27 aprilie 2009. Acesta, potrivit art. 5 din ordinul menționat, putea opta pentru altă funcție publică vacantă din cadrul acestei direcții până la 30 aprilie 2009. Potrivit art. 99 alin. (5) și (6) din Legea nr. 188/1999 republicată, autoritatea publică, în cazurile prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol lit. b), c) și e), în perioada de preaviz acordată funcționarului public, are obligația de a pune la dispoziția acestuia funcțiile publice vacante corespunzătoare din cadrul autorității sau instituției publice, având și obligația de a solicita A.N.F.P.

lista funcțiilor publice vacante în cazul în care nu există funcții publice vacante corespunzătoare în cadrul autorității sau instituției publice. În raport de aceste dispoziții, rezultă că revine autorității sau instituției publice care dispune eliberarea din funcție obligația de a identifica toate funcțiile publice vacante în cadrul autorității sau instituției publice de unde s-a dispus eliberarea din funcție, în perioada de preaviz. Prin adresa nr. 4572 din 22 mai 2009 recurenta a solicitat într-adevăr, A.N.F.P. lista funcțiilor publice vacante de nivel inferior celor solicitate de către persoanele menționate în tabelul ce însoțea această adresă, printre care figurează și reclamantul.

Astfel cum rezultă din această adresă, din adresa nr. 3375 din 27 aprilie 2009 a D.S.V.S.A Giurgiu cât și din Nota de serviciu nr. 3288 din 2 iunie 2009, în cadrul D.S.V.S.A Giurgiu existau funcții publice de nivel inferior, însă acestea au fost aduse la cunoștință ulterior datei impuse pentru exprimarea opțiunii și implicit eliberării intimatului-reclamant din funcție, deși revenea recurentei obligația de a depune toate diligențele pentru aducerea acestora la cunoștință în perioada de preaviz în vederea exprimării opțiunilor. Cum această obligație nu a fost îndeplinită și întrucât din toate cererile formulate de intimatul-reclamant rezultă opțiunea acestuia de a ocupa orice funcție în cadrul D.S.V.S.A.

Giurgiu, inclusiv de nivel inferior, susținerile recurentei referitoare la depășirea termenului de exprimare a opțiunii sunt nefondate, autoritatea pârâtă impunând reclamantului o sarcină nejustificată, disproporționată și excesivă în raport cu atitudinea sa și cu miza litigiului. În raport de această situație, autoritatea pârâtă trebuia să dea curs opțiunii exprimată de intimatul-reclamant la 2 iunie 2009 . Mai mult, astfel cum însăși recurenta-pârâtă a menționat, ulterior, prin Decizia nr. 110 din 23 octombrie 2009 s-a dispus transferul reclamantului la D.S.V.S.A. Giurgiu pe o funcție din cele solicitate prin cererea de opțiune din 29 aprilie 2009, în termenul de preaviz acordat.

Având în vedere cele reținute, se apreciază că prin atitudinea sa, autoritatea publică pârâtă nu a acționat în timp util, cu respectarea principiului operativității care este specific activității oricărei autorități publice, fapt ce a determinat intrarea în șomaj a intimatului-reclamant începând cu 25 mai 2009 până la 1 septembrie 2009 când, prin Ordinul nr. 1407 din 27 august 2009 al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, s-a aprobat redistribuirea pe perioadă nedeterminată a acestuia în postul aferent funcției publice de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare din cadrul D.S.V.S.A. Ilfov, fiind ulterior transferat la 23 octombrie 2009 în cadrul D.S.V.S.A.

Giurgiu. Potrivit art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, în cazurile în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice și nelegale, acesta poate solicita anularea actului administrativ, precum și plata unei despăgubiri legale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.

Este adevărat că raporturile de serviciu ale intimatului-reclamant au încetat din motive neimputabile, dar și în acest caz, dat fiind faptul că situația creată, din motive ce exclud culpa sa, a condus la efecte care au vătămat cariera sa, cu atât mai mult acesta este îndreptățit la despăgubiri sub forma drepturilor salariale, în condițiile în care autoritatea sau instituția publică nu și-a îndeplinit obligația de diligență de a pune la dispoziție funcționarului public toate funcțiile publice vacante pentru a da posibilitatea celui în cauză să-și poată exprima opțiunea, fiindu-i vătămat dreptul de a putea ocupa o funcție publică de execuție și implicit de a fi remunerat potrivit acesteia.

În consecință, față de cele reținute anterior, instanța de recurs apreciază că se impune obligarea pârâtei la plata diferenței drepturilor salariale dintre indemnizația de șomaj și salariul stabilit la 1 septembrie 2009 pentru funcția de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta I, pentru perioada 2 iunie 2009 – 1 septembrie 2009, actualizată cu indicele de inflație la data plății. Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (7) din H.G. nr. 1415/2009, privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, președintele acestei autorități numește, eliberează din funcție personalul acesteia și conducerea unităților subordonate, în condițiile legii.

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, autoritatea recurentă într-o situație similară cu a intimatului-reclamant, care a vizat eliberarea din funcția de director executiv adjunct al D.S.V.S.A. Călărași a unei alte persoane, tot începând cu 23 aprilie 2009, a procedat la numirea respectivei persoane într-o funcție publică de execuție în cadrul aceleiași direcții prin Ordinul nr. 69712 din 23 mai 2009 (filele 13, 14, 15 dosar recurs). Prin urmare, criticile privind aceste aspecte, nu pot fi reținute, dat fiind chiar modul în care însăși recurenta a procedat într-o situație identică cu a intimatului-reclamant, iar în cauza dedusă judecății este vorba despre numirea într-o funcție de execuție după eliberarea dintr-o funcție de conducere din motive neimputabile pe care recurenta-pârâtă a dispus-o în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009, cunoscut fiind și faptul că prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009, implicit, aceasta a fost constatată ca fiind neconstituțională. Față de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul formulat, va modifica sentința atacată, în sensul că va dispune obligarea pârâtei la plata diferenței drepturilor salariale dintre indemnizația de șomaj și salariul stabilit la 1 septembrie 2009 pentru funcția de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta I, pentru perioada 2 iunie 2009 – 1 septembrie 2009, actualizată cu indicele de inflație la data plății.

În altă ordine, se constată că ulterior formulării cererii de chemare în judecată și înainte de soluționarea în fond a cauzei, prin Decizia nr. 110 din 23 octombrie 2009 a D.S.V.S.A. Giurgiu și Decizia nr. 101 din 26 octombrie 2009 a D.S.V.S.A. Ilfov, intimatul-reclamant a fost transferat în interesul serviciului la D.S.V.S.A. Giurgiu, astfel că au rămas fără obiect celelalte cereri formulate de acesta. În consecință, acțiunea va fi admisă în parte, în sensul celor reținute anterior cu privire la drepturile salariale, respingându-se celelalte capete de cerere ca rămase fără obiect. Se vor menține dispozițiile sentinței privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, având în vedere dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței civile nr. 1596 din 31 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată. Admite în parte acțiunea reclamantului, în sensul că obligă pârâta la plata diferenței drepturilor salariale dintre indemnizație de șomaj primită de reclamant și salariul stabilit la 01 septembrie 2009 pentru funcția de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta I, pentru perioada 2 iunie 2009 – 01 septembrie 2009, actualizată cu indicele de inflație la data plății. Respinge celelalte capete de cerere ca rămase fără obiect.

Menține dispozițiile sentinței privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamant. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2011.