ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3046/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 22 iulie 2005, la Tribunalul Arad, trimisă prin declinare de competență la

Curtea de Apel Timișoara, reclamantul T.F. a chemat în judecată Statul român,

prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor,

solicitând obligarea acestora la repararea daunelor cauzate de trecerea sa în

rezervă și retrogradarea din funcția de șef serviciu personal, daune care

constau în daune morale în sumă de 1.500.000 Euro și daune materiale reprezentând

diferența dintre pensia de serviciu pe care a primit-o și cea care i s-ar fi

cuvenit dacă avea gradul de colonel, pentru ultimii 6 ani.

De asemenea, solicită

obligarea Ministerului Administrației și Internelor la acordarea gradului de

colonel, la anularea Ordinului nr. II/03302 din 31 decembrie 1994 și să emită

un alt ordin de trecere în rezervă, de acordare a gradului de colonel, să i se

actualizeze pensia de serviciu și să-i fie acordat dreptul de a purta uniformă

militară.

În motivarea acțiunii arată,

în esență, că prin Ordinul nr. II/03302 din 31 decembrie 1994 a fost trecut

abuziv în rezervă pentru fapte incompatibile cu calitatea de militar, în timp

ce era în concediu de odihnă și că a făcut demersuri repetate la conducerea

Ministerului de Interne pentru a fi reintegrat în activitate, rămase fără

rezultat.

Mai arată că a fost timorat

de către persoane din conducerea ministerului, după ce a sesizat abuzuri ale

conducerii Poliției Arad și că acesta a fost adevăratul motiv pentru care, în

baza recomandării ministrului de interne, s-a prezentat la comisia

medico-legală, care a dispus clasarea sa ca inapt serviciului militar pe timp

de pace și apt limitat la război, fiind apoi pensionat cu gradul II de

invaliditate.

Menționează că, ulterior, a

făcut nenumărate demersuri la conducerea Ministerului de Interne, la

președintele României, Parlament și Guvern, prin care a solicitat să fie repus

în drepturile de care a fost prejudiciat, primind răspunsuri în neconcordanță

cu realitatea și că prin hotărâri judecătorești s-a dispus să i se acorde

pensie de serviciu, hotărâri ce nu sunt puse în executare de către Ministerul

Administrației și Internelor.

Curtea de Apel Timișoara,

secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.

58/PI din 20 februarie 2006, a disjuns acțiunea, declinându-și competența de

soluționare a cererii de actualizare a pensiei de serviciu în favoarea

Tribunalului Arad, secția civilă și a respins celelalte cereri formulate de

reclamant, ca tardiv introduse.

Instanța reține, în

motivarea sentinței, că în ce privește cererea de actualizate a pensiei de

serviciu, stabilirea dreptului la pensie sau respingerea acestuia se fac prin

decizie, că poate fi atacată, după parcurgerea procedurii stabilite de art. 54

alin. (1) din Legea nr. 164/2001, la instanța civilă a tribunalului, conform

art. 155 din Legea nr. 19/2000.

Referitor la celelalte

capete de cerere, reține că acțiunea s-a introdus cu depășirea termenului de

decădere prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Reclamantul a declarat

recurs împotriva sentinței, susținând că instanța a dat dovadă de

superficialitate și timorare, că a interpretat greșit probele și nu a ținut

cont că dreptul pentru valorificarea pretențiilor morale este imprescriptibil.

Menționează că imprescriptibilitatea

dreptului la acțiune în valorificarea drepturilor morale e determinată de

continuitatea, persistența și succesiunea suferințelor morale, unele dintre

acestea existând și în prezent.

Consideră că în ce privește

anularea Ordinului nr. II/03302 din 31 decembrie 1994, obligarea la acordarea

gradului de colonel și a dreptului la portul uniformei, dreptul la acțiune nu

este prescris, deoarece a fost împiedicat să obțină dovezile de care avea

nevoie în justiție, până la obținerea accesului său la dosarul personal.

Arată că disjungerea cererii

de actualizare a pensiei și declinare a competenței de soluționare a acesteia

în favoarea tribunalului este o măsură nelegală, pentru că actualizarea pensiei

depinde de rezolvarea cererii referitoare la acordarea gradului de colonel.

Ulterior,

recurentul-reclamant a formulat „precizări și completări” la recurs, susținând

că instanța era obligată să cerceteze, pe cale de excepție, în temeiul art. 4

din Legea nr. 554/2004, legalitatea ordinului atacat și numai după aceea putea

trece la cercetarea și soluționarea celorlalte capete de cerere și în special a

celui privitor la daunele morale.

Mai susține că acțiunea de

față a introdus-o după ce a intrat în posesia unor dovezi, urmare a hotărârii

unei instanțe judecătorești.

Ministerul Administrației și

Internelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad (în

reprezentarea Statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice) au formulat

întâmpinări la motivele de recurs.

Ministerul Administrației și

Internelor solicită ca recursul să fie respins ca nefondat, deoarece acțiunea

în anularea ordinului s-a introdus tardiv, iar repararea prejudiciului de

natură morală este condiționată de anularea sau constatarea existenței unui

refuz nejustificat.

Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Arad, ca mandatară a Ministerului Finanțelor

Publice în reprezentarea Statului român, consideră că Ministerul Finanțelor

Publice nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, pentru că nu are

alocate sume de bani care nu sunt legate de activitatea ministerului și nu

trebuie confundat cu Statul român și cu bugetul de stat. În ce privește fondul

cauzei, arată că hotărârea este legală și temeinică, deoarece reclamantul a

cunoscut actul atacat încă din anul 1995, iar în ce privește cererea de

reactualizare a pensiei de serviciu, corect s-a disjuns și s-a stabilit

competența Tribunalului Arad.

Recursul este nefondat.

Corect a reținut prima

instanță că cererea referitoare la anularea Ordinului nr. II/03302 din 31 decembrie

1994, emis de ministrul de interne, precum și a cererilor accesorii acesteia,

au fost tardiv introduse.

Conform prevederilor art. 11

din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, „Cererile prin care se

solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului

pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni” de

la anumite momente, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.

Cum ordinul este un act

administrativ individual, termenul în interiorul căruia putea fi atacat era de

cel mult un an de la data emiterii lui, în conformitate cu dispozițiile Legii

nr. 554/2004, aplicabilă în cauza de față, ținându-se cont că acțiunea în

anularea ordinului s-a introdus după intrarea în vigoare a acestei legi.

Ca atare, se constată că

instanța de fond a reținut corect că cererea privitoare la anularea ordinului,

precum și cererile referitoare la daunele morale, la obligarea la emiterea unui

nou ordin de trecere a recurentului în rezervă și acordarea gradului de colonel

și de stabilire a dreptului de a purta uniforma militară conform regulamentelor

militare, s-au formulat tardiv.

De altfel, în ce privește

cererile accesorii cererii privitoare la anularea ordinului, cum nu s-a

constatat nelegalitatea acestui ordin, nu se puteau admite nici celelalte

cereri, care depindeau direct de modul în care era soluționată cererea

privitoare la anularea ordinului.

În plus, art. 11 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 prevede expres că și cererea pentru repararea pagubei

cauzate se va introduce tot în interiorul termenului de maximum un an de la

data emiterii actului administrativ ce se solicită a fi anulat.

În noțiunea de „pagubă” se

cuprind și daunele morale, astfel că în materia contenciosului administrativ,

în ce privește pretențiile de natură morală, acestea pot fi solicitate numai în

termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004.

Asupra motivului de recurs

privitor la nelegala disjungere a capătului de cerere referitor la actualizarea

pensiei de serviciu, Înalta Curte reține că instanța de fond a procedat corect

prin disjungerea acestuia și trimitere, spre competentă soluționare, la

Tribunalul Arad.

Într-adevăr, curtea de apel

nu era competentă să-l judece, pentru că, în conformitate cu prevederile art.

155 din Legea nr. 19/2000, tribunalele soluționează, în primă instanță,

litigiile privind, printre altele, deciziile de pensionare și modul de

stabilire și plată a pensiilor.

Referitor la invocarea prin

întâmpinare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Finanțelor Publice, pentru Statul român, aceasta nu poate fi reținută, pentru

că, în conformitate cu prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, privitor

la persoanele fizice și persoanele juridice, „Statul este persoană juridică în

raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de

drepturi și obligații. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul

Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alt e organe în

acest scop”.

Cum prin acțiune a fost

chemat în judecată și Statul român, iar unul dintre capetele de cerere privește

obligarea la plata de despăgubiri bănești, Statul român are calitatea de a sta

în proces prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru toate considerentele

menționate mai sus, urmează ca recursul de față să fie respins ca nefondat, în

temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul T.F. împotriva sentinței civile nr. 58/P.I. din 20 februarie

2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2006.