ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2541/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanta P.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S., anularea în parte a Ordinului nr. 741 din 22 mai 2009, în ceea ce privește treapta de salarizare și art. 2 al acestui ordin, obligarea pârâtei să o încadreze în aceeași treaptă de salarizare, cu aceleași drepturi salariale pe care le-a avut anterior mutării definitive dispuse, obligarea la plata drepturilor salariale cuvenite, începând cu data mutării definitive conform Ordinului nr. 741/2009 și până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la 23 aprilie 2009, prin Ordinul nr. 368, pârâta a dispus eliberarea sa din funcția publică de conducere pe care o deținea, cu acordarea unui preaviz de 30 de zile calendaristice, conform art. 99 alin. (5) și (6) din Legea nr. 188/1999, oferindu-i-se un post în cadrul Direcției Județene de Pensii Buzău pe o funcție de execuție, inspector clasa I. A mai arătat că pe toată durata desfășurării activității în cadrul Casei Județene de Pensii a avut o activitate apreciată, cum rezultă din raportul de evaluare, iar potrivit Legii nr. 188/1999 și O.U.G. nr. 1/2009 trebuia nu numai să fie trecută într-un post vacant în cadrul structurii organizatorice, ci să i se și asigure plata acelorași drepturi salariale avute anterior mutării definitive.

2. Soluția Curții de apel Prin sentința nr. 216 din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că modificarea raportului de serviciu al reclamantei cu Casa Județeană de Pensii Buzău s-a realizat în baza dispozițiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, potrivit cărora funcțiile publice ce conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, act ce nu reglementează și obligația angajatorului de a asigura pentru persoanele eliberate din funcție un post vacant și plata acelorași drepturi salariale avute anterior mutării definitive.

A apreciat judecătorul fondului că abrogarea O.U.G. nr. 37/2009 prin O.U.G. nr. 105/2009, precum și declararea ca neconstituțională a acesteia, nu are nicio relevanță, întrucât, la momentul modificării raportului de serviciu dintre părți conform Ordinului 741 din 22 mai 2009, au fost respectate aceste dispoziții legale imperative, ce erau, la acel moment, în vigoare. S-a mai apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 1/2009, întrucât Casa Județeană de Pensii Buzău nu a fost supusă restructurării, ci au fost desființate funcțiile de conducere existente în cadrul acestei instituții la momentul emiterii O.U.G. nr. 37/2009, urmând ca instituția să fie condusă de un director coordonator, numit în condițiile prevăzute de actul normativ.

3. Recursul declarat de P.D. Împotriva sentinței Curții de apel a formulat recurs în termen legal reclamanta P.D., invocând, în drept, dispozițiile art. 306 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârea prin prisma greșitei aplicări a prevederilor legale incidente, arătând că, în fapt, prin ordinul atacat a fost retrogradată, cu afectarea drepturilor sale salariale. Un motiv distinct vizează greșita respingere a cererii cuprinse în cel de-al doilea capăt al acțiunii, recurenta considerând că i se cuvin despăgubirile solicitate, constând în diferența dintre veniturile pe care le obține în prezent și cele pe care le-ar fi obținut dacă ar fi ocupat în continuare funcția de conducere. 4. Apărările formulate de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale Prin întâmpinarea înregistrată la data de 18 februarie 2010, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Apărările au fost grupate de intimată în două categorii, vizând, pe de o parte motive de respingere pe cale de excepție și, pe de altă parte, apărări de fond. În prima categorie, intimata a reiterat excepțiile invocate la judecata în primă instanță, respinse prin încheieri interlocutorii, privind netimbrarea cererii de chemare în judecată și neîndeplinirea procedurii prealabile impuse de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De asemenea intimata a cerut instanței de recurs să observe că recursul nu este motivat în fapt și în drept, preluându-se integral motivarea acțiunii. Pe fondul cauzei, intimata a insistat asupra faptului că a comunicat recurentei toate posturile vacante existente în cadrul C.N.P.A.S., precum și cele transmise de A.N.F.P., ea fiind cea care a decis pentru postul în discuție.

De asemenea, intimata a arătat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 1/2009, invocate de recurentă, ci cele cuprinse în art. 99 din Legea nr. 188/1999. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Analizând cu prioritate condițiile învestirii sale cu recursul de față, Înalta Curte constată că nu este cazul să aplice sancțiunea extremă a nulității căii de atac, prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., întrucât din expunerea prezentată de autoarea recursului au putut fi totuși decelate critici la adresa hotărârii primei instanțe, după cum s-a arătat la pct. 1.3 din decizie.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Ordinul nr. 741 din 22 mai 2009 emis de C.N.P.A.S., în ceea ce privește treapta de salarizare stabilită prin art. 1 și, corelativ, dispoziția cuprinsă în art. 2. Acest act administrativ individual a fost emis în contextul în care, anterior, prin Ordinul nr. 368 din 23 aprilie 2009, în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, funcția publică de conducere de director executiv adjunct al Casei Județene de Pensii Buzău, Direcția stabiliri și plăți prestații, pe care o ocupa, s-a desființat. Din această succintă expunere a situației de fapt rezultă că actul administrativ examinat privește modificarea unui raport de serviciu.

Așa fiind, cererea de chemare în judecată beneficiază de scutire de taxă judiciară de timbru, încadrându-se în dispoziția de principiu cuprinsă în art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, după cum bine a reținut judecătorul de la Curtea de apel. Cât privește procedura prealabilă, aceasta a fost îndeplinită de recurentă cu actul înregistrat la intimată sub nr. 1703/DDP din 25 iunie 2009, la care aceasta din urmă face referire în răspunsul nr. 1032 din 7 iulie 2009 (fila 27, dosar fond), fiind respectate dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține ca fiind relevantă împrejurarea că recurenta nu a atacat Ordinul nr. 368 din data de 23 aprilie 2009 emis de C.N.P.A.S., de eliberare din funcția publică de conducere, ordin care a stabilit condițiile concrete în care se reglează raporturile cu instituția publică, în contextul eliberării din funcția de conducere.

Astfel, prin acest act administrativ, în temeiul art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, i s-a acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice, în această perioadă beneficiind de prevederile art. 99 alin. (5), alin. (6) și, după caz, alin. (7) din același act normativ, care au următorul cuprins: „5) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), și e), în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorității sau instituției publice există funcții publice vacante corespunzătoare, aceasta are obligația de a le pune la dispoziție funcționarilor publici. (6) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) și e), dacă nu există funcții publice vacante corespunzătoare în cadrul autorității sau instituției publice, autoritatea ori instituția publică are obligația de a solicita A.N.F.P., în perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante.

În cazul în care există o funcție publică vacantă corespunzătoare, identificată în perioada de preaviz, funcționarul public va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere. (7) Funcționarul public de conducere are prioritate la ocuparea unei funcții publice vacante la nivel inferior”. În aplicarea acestor dispoziții legale, C.N.P.A.S. i-a prezentat recurentei lista cu posturile disponibile, prin redistribuire de posturi între casele teritoriale de pensii, precum și posturile vacante transmise de A.N.F.P., ea exprimându-și opțiunea de a fi încadrată pe funcția publică de execuție - inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta de salarizare 3, la Casa Județeană de Pensii Buzău, în condițiile în care nu era vacant nici un post de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare.

Ca urmare, s-a emis ordinul atacat, nr. 741 din data de 22 mai 2009 de către C.N.P.A.S. prin care, potrivit art. 1, începând cu data de 22 mai 2009, recurentei i s-a modificat raportul de serviciu, prin mutare definitivă, potrivit art. 87 alin. (2) lit. d) coroborat cu art. 91 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 în sensul arătat anterior, urmând ca, potrivit art. 2, cu aceeași dată să beneficieze de drepturile salariale aferente acelui post. Acest act administrativ individual este emis în acord cu dispozițiile legale citate, mai ales art. 99 alin. (7), care se referă explicit la posibilitatea ocupării unei funcții publice vacante la nivel inferior. Pretenția recurentei de a fi salarizată în continuare conform salariului aferent funcției publice de conducere pe care a ocupat-o nu are nicio bază legală.

Dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, invocate de recurentă nu sunt incidente, ele pornind de la premisa restructurării instituției publice, ce nu se regăsește în cauză. Cadrul normativ aplicabil este reprezentat de Legea nr. 188/1999, menționată atât în cele două ordine prezentate dar și în cuprinsul O.U.G. nr. 37/2009, ce a generat complexul de măsuri administrative examinate. În plus, potrivit expunerii de motive, O.U.G. nr. 1/2009 a fost adoptată în scopul „prelungirii termenului de aplicabilitate prevăzut de actele normative care reglementează salarizarea categoriilor de personal din sectorul bugetar, pentru a putea realiza mecanismul de salarizare și încadrare a personalului din sectorul bugetar în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2009” și, ca urmare, nu poate reglementa efectele generate de O.U.G.

nr. 37/2009. Aceasta din urmă a avut ca finalitate declarată eficientizarea activității instituțiilor publice și îmbunătățirea actului managerial, în condițiile reducerii cheltuielilor bugetare iar nu restructurarea autorităților publice, funcția publică de conducere de director executiv fiind înlocuită cu funcția de director coordonator, exercitată în baza unui contract de management. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru toate considerentele expuse la pct.II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.D. împotriva sentinței civile nr. 216 din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 mai 2010.