ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5510/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 8 din 17 ianuarie

2005, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins excepția privind tardivitatea acțiunii și pe fond, a

admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I.G., în

contradictoriu cu Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar al

județului Dâmbovița, în sensul anulării actelor administrative contestate.

În motivare, instanța a reținut că

reclamanta a luat cunoștință de soluția dată plângerii administrative, la data

de 13 septembrie 2004 și a promovat acțiunea, la 12 decembrie 2004, respectând

termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990. În ce privește

pretenția dedusă judecății, aceeași instanță a reținut că actele contestate au

fost emise de autoritățile publice pârâte, în temeiul unui act normativ (H.G.

nr. 749/1998) care nu se aplică funcționarilor publici, ci angajaților cu

contract de muncă, fiind, deci, nule de drept.

Capetele de cerere referitoare la

plata de despăgubiri materiale și daune morale, au fost respinse, cu motivarea

că în perioada incapacității temporare de muncă, raportul de muncă a fost

suspendat, așa încât reclamanta nu beneficiază de diferența dintre salariu și

indemnizația medicală încasată, iar daunele morale nu sunt justificate.

Împotriva sentinței au declarat

recurs, toate părțile litigante.

Prin motivele formulate de

reclamantă se susține că hotărârea instanței de fond este nelegală și

netemeinică, întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), arătând în acest sens că abuzurile conducerii inspectoratului școlar teritorial și

purtarea prin mai multe procese civile și penale i-au afectat sănătatea și

demnitatea, încât cererea de acordare a diferenței dintre indemnizația de

concediu medical și salariul pe care l-ar fi primit în cazul în care ar fi fost

prezentă la serviciu și de plată a daunelor morale, în sumă de 50.000.000 lei,

se impunea a fi admisă.

Prin recursul promovat de Ministerul

Educației și Cercetării, hotărârea instanței de fond este criticată, sub

aspectul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținându-se că evaluarea

profesională a reclamantei nu s-a făcut în baza H.G. nr. 749/1996, întrucât la

data evaluării, 31 mai 2004, nu exista o hotărâre judecătorească definitivă și

revocabilă, din care să rezulte calitatea de funcționar public a acesteia și că

respingerea excepției de tardivitate a acțiunii a fost greșit soluționată,

instanța ignorând faptul că rezultatul la plângerea administrativă a fost comunicat

reclamantei, la domiciliu, iar nu la locul de muncă.

Prin cel de al treilea recurs,

declarat și motivat de Inspectoratul Școlar al județului Dâmbovița, se arată că

situația de fapt reținută de instanța de fond nu corespunde realității,

reclamanta nefiind cuprinsă în baza de date a Agenției Naționale a

Funcționarilor Publici, în calitate de funcționar public, iar cu privire la

decizia prin care i se atestă această calitate, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Dâmbovița nu a finalizat încă urmărirea penală.

Acest recurs este netimbrat și, în

consecință, potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare

de timbru, cu modificările ulterioare, urmează să fie anulat.

Recurentul Inspectoratul Școlar al

județului Dâmbovița nu a depus taxa judiciară de timbru și timbru judiciar

anticipat și nu a satisfăcut această cerință legală, nici după ce a fost citat

cu mențiunea timbrării la termenele din 25 iunie 2005 și 17 noiembrie 2005.

Examinând sentința atacată, în

raport cu criticile formulate prin recursurile reclamantei și Ministerul

Educației și Cercetării, Curtea constată că este legală și temeinică, iar

recursurile, nefondate.

Pretențiile reclamantei-recurente

privind plata diferenței dintre indemnizația de concediu medical și salariul pe

care l-ar fi primit în cazul în care ar fi lucrat, precum și plata de daune

morale, au fost corect respinse de către instanța de judecată.

Într-adevăr, pe perioada

incapacității temporare de muncă, reclamanta a încasat indemnizația medicală

cuvenită, raportul de funcție fiind suspendat, iar în cauză nu s-a dovedit că

există un raport de cauzalitate între fapta conducătorului autorității pârâte

(care nici nu a fost parte în proces) și pretinsa pagubă.

Cât privește soluția de respingere a

cererii de plată a daunelor morale și aceasta este corectă, fiindcă satisfacția

dată de instanța de judecată, prin anularea actelor administrative atacate

emise de autoritățile publice pârâte, constituie o reparație care acoperă

pretenția referitoare la daunele morale.

Nici recursul Ministerului Educației

și Cercetării nu este întemeiat.

Calitatea de funcționar public în

cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița a fost recunoscută

reclamantei, prin decizia nr. 32/A din 18 februarie 2002 și confirmată prin

decizia nr. 782/2004, a Curții de Apel Ploiești.

Pe de altă parte, sesizarea penală

făcută de Inspectoratul Școlar Teritorial, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a fost soluționată la 17 iunie 2005, prin

rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, procurorul constatând inexistența

elementelor constitutive ale infracțiunilor de fals, uz de fals și abuz în

serviciu, în legătură cu emiterea deciziei nr. 32/A/2003.

Prin urmare, neexistând dovezi care

să infirme calitatea de funcționar public a reclamantei începând cu data de 18

februarie 2003, în mod justificat instanța de fond a reținut că nota și

raportul de constatare din 31 mai 2004, precum și fișa de evaluare profesională

sunt nelegale, întrucât nu au fost întocmite pe baza Legii nr. 188/1999, cu

modificările ulterioare, privind Statutul funcționarilor publici, H.G. nr.

1209/2003, privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici

și H.G. nr. 1084/2001, privind Metodologia de evaluare a performanțelor

profesionale individuale ale funcționarilor publici și de contestare a

calificativelor acordate.

Excepția tardivității acțiunii

invocată de către Ministerul Educației și Cercetării a fost legal soluționată

prin sentința recurată, recurentul-pârât nefăcând dovada că a comunicat

reclamantei, răspunsul la contestația formulată anterior datei de 13 septembrie

judecătorească, la 12 octombrie 2004, atestă că termenul de 30 de zile prevăzut

de art. 5 din Legea nr. 29/1990, atunci în vigoare, a fost respectat.

Față de considerentele prezentate,

Curtea constată că recursurile formulate de reclamanta I.G. și de pârâtul

Ministerul Educației și Cercetării, sunt nefondate și, ca atare, urmează să fie

respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul

declarat de Inspectoratul Școlar al județului Dâmbovița împotriva sentinței

civile nr. 8 din 17 ianuarie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială

și de contencios administrativ.

Respinge recursurile declarate de

I.G. și Ministerul Educației și Cercetării, împotriva aceleiași sentințe, ca

nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 noiembrie 2005.