ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1237/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 17 decembrie 2003, reclamanta M.P. a chemat în judecată

Inspectoratul Școlar Județean Prahova, solicitând anularea în parte a deciziei nr.

563 din 18 noiembrie 2003, a Inspectorului școlar general, prin care s-a dispus

încetarea raporturilor sale de serviciu și eliberarea din funcția publică

deținută, reintegrarea sa în funcția avută și obligarea pârâtei să efectueze

reîncadrarea pe funcția publică stabilită și avizată în condițiile legii,

conform prevederilor art. XVII din Legea nr. 161/2003, ale H.G. nr. 730/2003,

precum și ale Ordinului Președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor

Publici nr. 218/2003.

Totodată, reclamanta a

solicitat și modificarea în mod corespunzător, a statului de funcții al Inspectoratului

Școlar Județean Prahova, plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate

majorate și cu celelalte drepturi aferente funcției publice, începând cu data

de 1 noiembrie 2003, până la data executării obligației, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, deși avea calitatea de funcționar public dobândită în

baza Legii nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, pe o

funcție publică avizată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici,

respectiv funcția de consilier juridic cat. A, clasa I, gradul 2, totuși, prin

ordinul atacat, i-a încetat raportul de serviciu și a fost eliberată din

funcția publică deținută, începând cu data de 1 noiembrie 2003 și că a fost

înscrisă în lista anexă cu personalul care cu aceeași dată se reîncadrează pe

raporturi contractuale și cu încadrarea salariului de bază între limitele

minime și maxime ale funcției, dispunându-se, astfel, în mod arbitrar și

retroactiv, modificarea statutului său. Reclamanta a mai arătat că s-a procedat

în sensul arătat, prin nesocotirea dispozițiilor art. 98 art. XVI - XVIII ale

Legii nr. 161/2003, precum și a celor care reglementează dreptul funcționarului

public de a fi informat cu privire la deciziile care se iau cu privire la

statutul și cariera sa.

În drept, reclamanta a mai

invocat dispozițiile art. 52 și art. 125 alin. (6) din Constituția României [devenit

prin republicare, art. 126 alin. (6)], precum și cele ale art. 94

1

din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003.

La data de 9 februarie 2003,

Agenția Națională a Funcționarilor Publici a formulat cerere de intervenție

accesorie în interesul reclamantei, solicitând admiterea acțiunii acesteia, cu

motivarea că decizia nr. 563/2003 este lovită de nulitate absolută, fiind dată

cu încălcarea legii, nulitate care se răsfrânge și asupra Ordinului nr. 5325/2003,

al Ministrului Educației și Cercetării, ca act administrativ care a stat la

baza emiterii deciziei atacate.

Prin cererea înregistrată la

data de 19 martie 2004, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând și

anularea Ordinului nr. 5325 din 27 octombrie 2003, al Ministrului Educației.

Cercetării și Tineretului, în baza căruia a fost emisă decizia nr. 563/2003, pe

motiv de nelegalitate.

Tot la data de 19 martie

2004, pârâtul a formulat întâmpinare la cererea de intervenție, susținând că

Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu are calitate procesuală activă,

întrucât este „un organ administrativ” și nici nu justifică un minim interes,

în sensul art. 49 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, s-a susținut că în

eventualitatea admiterii în principiu a cererii de intervenție se impune

citarea în cauză a emitentului Ordinului nr. 5325/2003.

Tribunalul Prahova, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 534 din 19 martie 2004,

a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, în raport cu

acțiunea completată și dispozițiile art. 3 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 164 din 24

iunie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins excepția lipsei calității procesuale active a

intervenientei și a admis în parte, atât acțiunea reclamantei, cât și cererea

de intervenție, a anulat în parte decizia nr. 563/2003, emisă de pârâtul

Inspectoratul Școlar al județului Prahova, în ceea ce o privește pe reclamantă.

Aceeași instanță a dispus

reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută anterior emiterii deciziei

și modificarea corespunzătoare a statului de funcții al pârâtului Inspectoratul

Școlar al județului Prahova, obligându-l pe acesta la plata de despăgubiri

reprezentând salariile indexate, majorate și recalculate și celelalte drepturi

aferente funcției, începând cu data de 1 noiembrie 2003 și până la data

reintegrării efective, precum și la plata sumei de 50.000.000 lei, daune

morale. Totodată, instanța de fond a respins acțiunea și cererea de intervenție

accesorie, împotriva pârâtului Ministerul Educației și Cercetării.

Pentru a se pronunța în

sensul acesta, instanța de fond a reținut, în esență, pe de o parte că decizia nr.

563/2003 a fost emisă de pârâtul Inspectoratul Școlar al județului Prahova, cu

încălcarea dispozițiilor legale, iar, pe de altă parte, că Ordinul nr. 5325/2003,

al Ministrului Educației și Cercetării, nu este lovit de nulitate.

Împotriva acestei din urmă

sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Inspectoratul Școlar al județului

Prahova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de

recurs, Inspectoratul Școlar al județului Prahova susține că în mod greșit

instanța de fond a anulat decizia nr. 563/2003, menținând ca legal, Ordinul nr.

5325/2003, deși ordinul constituie actul principal, iar decizia are doar un

caracter accesoriu. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât Ordinul nr. 5325/2003 s-a

aplicat în toată țara, iar recurentul-pârât a trimis adrese în repetate rânduri,

Ministerului Educației, cerând lămuriri cu privire la aplicarea ordinului, dar

nu a primit răspuns în termen.

În plus, arată

recurentul-pârât nu s-a avut în vedere că a aplicat textul ordinului atacat,

astfel cum a fost redactat, în sensul că „toate persoanele ce ocupă funcții

publice, vor fi reîncadrate pe funcții contractuale”.

Printr-un ultim motiv de

recurs, se invocă faptul că în mod greșit recurentul-pârât a fost obligat la

plata de daune morale, de 50.000.000 lei, fără a se face nici un fel de probe.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate

în cauză, precum și cu dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., se constată

că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Este de necontestat că prin

Legea nr. 161/2003 (M. Of. nr. 279/21.04.2003) a fost modificată și Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici.

Prin art. XVI - XVII din

Legea nr. 161/2003 au fost stabilit obligațiile autorităților și instituțiilor

publice centrale și locale, cu privire la reîncadrarea funcționarilor publici,

prevăzându-se, totodată, cu caracter imperativ, și termenele de realizare a

acestor obligații.

Din examinarea hotărârii

atacate, rezultă că instanța de fond s-a pronunțat asupra legalității ordinului

atacat, fără a avea în vedere condițiile de valabilitate de fond și formă ale

acestuia, cu precădere din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 161/2003, deși

decizia nr. 563/2003 a fost emisă în baza Ordinului Ministrului Educației,

Cercetării și Tineretului nr. 5325 din 27 octombrie 2003.

Totodată, se constată că

motivarea lacunară a instanței de fond, cu privire la nelegalitatea ordinului,

nu poate fi considerată ca îndeplinind cerințele art. 261 pct. 5 C. proc. civ.,

fiind aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În raport cu soluția ce va

fi pronunțată de instanța de fond, după ce va proceda în sensul celor mai sus

arătate, urmează a se reanaliza dacă va fi cazul (în ipoteza anulării actelor

atacate), și aspectele legate de obligațiile pârâților privind daunele

materiale și morale.

Cu privire la daunele morale,

se constată că acestea s-au solicitat doar la termenul la care au avut loc

dezbaterile pe fond, fără a se da posibilitatea părților de a se apăra sau de a

proba susținerile lor.

Este adevărat că legea nu

stabilește criterii imperative de acordare a daunelor morale, ceea ce, însă, nu

echivalează cu lipsa oricăror considerente privind modul de formare a

convingerii instanței referitoare la acestea.

Prin urmare, se va admite

recursul, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza, spre rejudecare,

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Inspectoratul Școlar al județului Prahova împotriva sentinței civile nr. 164

din 24 iunie 2004, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2005.