ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4000/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 20 mai 2015 sub nr. x/2015, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice București, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egală cu diferența de salariu de la acela al funcției de inspector general școlar al Județului Dâmbovița, la acela de profesor titular al catedrei de "Filozofie, Logică, Argumentare și Comunicare - Psihologie - Studii Sociale" de la Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu Târgoviște, pe perioada august 2014 - până la data pronunțării hotărârii, și în continuare, până la data reintegrării în funcția de Inspector Școlar General al Județului Dâmbovița, precum și la plata sumei de 100.000 Euro, cu titlu de daune morale, motivat de neexecutarea unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Prin Sentința civilă nr. 248 pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii.

În susținerea cererii de recurs recurenta a precizat că instanța de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat oferind o soluție ce influențează eficiența Sentinței civile nr. 3477/16.05.2011 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2010.

Prima instanță a conchis că Ministerul Educației și Cercetării Științifice (Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, la data pronunțării acestei sentințe), nu mai avea posibilitatea reintegrării sale în funcția de inspector general școlar al Județului Dâmbovița, întrucât la data de 03.03.2012, a expirat de drept temeiul juridic care le conferea dreptul de a exercita funcția de inspector școlar general (contractul de management educațional), astfel că drepturile salariale ale acestei funcții nu pot fi acordate în continuare, anume pe perioada august 2014 - până la data pronunțării hotărârii atacate.

Lucrul judecat ignorat de către prima instanță, rezultă fără echivoc din Sentința civilă nr. 2627/07.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, sentință prin care a fost respinsă contestația la titlu formulată de către Ministerul Educației și Cercetării.

În mod surprinzător, prima instanță nu a înțeles că nu invocă lucrul judecat în sensul identității de părți, obiect și cauză, între litigiul de față și litigiul de contestație la titlu definitiv soluționat, ci a invocat lucrul judecat cu privire la obligația Ministerului Educației și Cercetării, de a executa hotărârea de reintegrare, și după data expirării duratei convenționale și legale a contractului de management. Deci, prima instanță nu mai putea conchide că executarea hotărârii de reintegrare nu mai era posibilă după data expirării duratei convenționale și legale a contractului de management.

Cel de-al doilea motiv recurs a vizat faptul că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv

Potrivit dispozițiilor art. 8, art. 2 alin. (1) lit. h), art. 18 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazul soluționării cererii persoanei vătămate prin nesoluționarea în termenul legal, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

Cererea sa introductivă este legală, în cuprinsul căreia a solicitat obligarea intimatului-pârât la daune materiale și morale în ce privește suferința morală înregistrată pentru refuzul ostentativ al intimatului-pârât de a executa hotărârea de reintegrare și nu se poate nega ori ignora că acest refuz a generat reacții și percepții naturale.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:

Prin cererea formulată reclamanta A. a solicitat, despăgubiri și daune morale pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, respectiv a Sentinței civile nr. 3477/16.05.2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2010.

În susținerea cererii de recurs recurenta a precizat că instanța de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat oferind o soluție ce influențează eficiență unei hotărâri irevocabile, dar, deși se prevalează de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 7 din C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri judecătorești poate fi dispusă "atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat", din criticile formulate și circumstanțele cauzei rezultă că acesta nu este incident în cauză.

Acest motiv de casare intervine în situația în care recurentul se prevalează de autoritatea de lucru judecat a altei hotărâri decât cea atacată, reproșându-se instanței de fond că a procedat la o nouă judecată pe fond sau că a soluționat incidentul procedural, în condițiile în care aceleași aspecte au fost dezlegate anterior cu putere de lucru judecat de o altă instanță.

În cauză, reclamanta se plânge de greșita aplicare a prevederilor legale și că instanța de fond a ignorat autoritatea de lucru judecat, dar în realitate acesta vizează obligația Ministerului Educației și Cercetării, de a executa o hotărâre de reintegrare după data expirării duratei convenționale și legale a contractului său de management și că, judecătorul fondului nu mai putea conchide că executarea hotărârii de reintegrare nu mai era posibilă după data expirării duratei convenționale și legale a contractului de management, critică care însă se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care va fi analizat ca atare în cele ce urmează.

Referitor la acest motiv de casare, este de reținut că reclamanta a învestit instanța de fond cu o cerere vizând o obligație a face în sensul de acordare de despăgubiri și daune morale pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești irevocabile. Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, cât și din cererea de recurs, aceasta este modalitatea prin care reclamanta ar considerat că îi este reparat prejudiciu suferit pentru neluarea în considerare a hotărârii de reintegrare în funcția deținută și până la împlinirea acestui aspect.

Prin Sentința civilă nr. 3477/16.05.2011, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, s-a anulat Ordinul nr. 3867/06.05.2009 emis de către pârât, a dispus reintegrarea reclamantei în funcția deținută și plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public în perioada cuprinsă între eliberarea și repunerea în funcție.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, iar prin Decizia nr. 3669/21.09.2012 pronunțată în Dosarul x/2010 al Inaltei Curți de Casație și Justiție s-a respins recursul în mod irevocabil.

Prin Sentința civilă nr. 2627/07.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins contestația privind lămurirea, înțelesului, întinderii, aplicării titlului executoriu formulată de Ministerul Educației Naționale, precum și cererea de suspendare ca neîntemeiată, admițându-se excepția necompetenței materiale cu privire la contestația la executare împotriva adresei formulată în Dosarul x/2011, a Somației x/24.07.2014 și a procesului-verbal din 24.07.2014 cu privire la cheltuielile de executare, declinându-se competența de soluționare a cauzei față de această contestație la Judecătoria Sectorului 1 București. Ministerul Educației Naționale a formulat recurs împotriva acestei sentințe la Înalta Curte de Casație și Justiție care a fost respins irevocabil prin Decizia 1268/19.03.2015 pronunțată în Dosarul x/2014

În ceea ce privește contestația la executare, aceasta a fost soluționată definitiv prin Sentința nr. 18862/3.11.2016 pronunțată de Judecătoria Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. x/2014.

În ceea ce privește reintegrarea în funcție, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta-reclamantă deținea în data de 3 martie 2008 pentru o perioadă de 4 ani (în baza unui contract de management și a emiterii Ordinului nr. 3336/03.03.2008 al Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului) funcția publică de conducere de inspector școlar general, funcție pe care a pierdut-o prin Ordinul 3867/06.05.2009 în urma aplicării O.U.G. nr. 37/2009. Prin Sentința civilă 3477/16.05.2011 s-a anulat Ordinul 3867/06.05.2009 emis de către pârât dispunându-se totodată reintegrarea reclamantei în funcția deținută și plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și recalculate și cu celelalte drepturi.

La momentul punerii în executare efective a hotărârii, respectiv decembrie 2014, instituția pârâtă a constatat că la data de 03 martie 2012 expirase de drept perioada stabilită prin contractul de management educațional și că, începând cu data de 01 septembrie 2012 recurenta-reclamantă A. s-a pensionat, devenind incidente prevederile din capitolul IX pct. 6 din contractul de management potrivit cărora contractul înceta de drept "la îndeplinirea condițiilor de pensionare", astfel că reintegrarea nu s-a putut efectua.

Înalta Curte având în vedere circumstanțele faptice și normative prezentate mai sus, care nu mai permiteau reîncadrarea în funcție a recurentei-reclamante, apreciază că obligarea autorității emitente la plata drepturilor bănești aferente, pe perioada mandatului, la momentul punerii în executare a Sentinței nr. 3477/2011 reprezintă o modalitate adecvată și echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat reclamantei.

Sub acest aspect se reține că, sentința a fost pusă în executare și la data de 30.01.2015 intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale a achita recurentei-reclamante A., conform somației executorului judecătoresc drepturile salariale restante.

În acord cu judecătorul fondului Înalta Curte constată că nu se impune în cauză acordarea daunelor morale întrucât nu s-a făcut dovada aducerii vreunei atingeri prestigiului, onoarei sau reputației reclamantei.

După cum s-a statuat deja în jurisprudența Înaltei Curți, pentru acordarea daunelor morale se impune totuși să existe elemente probatorii adecvate, chiar dacă nu se pot administra în principiu probe materiale pentru dovedirea producerii unor suferințe morale, a impactului concret asupra persoanei în cauză, pentru determinarea de la caz la caz a existenței și cuantumului acestora, simplul fapt al anulării unui act administrativ nefiind de natură a antrena automat acordarea unor astfel de daune.

Și în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Cumpănă și Mazăre c. României) Înalta Curte apreciază, raportat la circumstanțele cauzei că, modul în care a fost soluționată cererea principală a reclamantei reprezintă, în sine, o reparație echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral ce ar fi fost eventual suferit.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivule de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței nr. 248 din 23 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2019.

GGC - OB