ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2909/2019

Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 14 februarie 2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de: - 309.557 RON, reprezentând drepturi bănești, pentru perioada iulie 2010 - aprilie 2012, cuvenite din remunerații, din proiecte educaționale; - 100.000 euro, echivalentul în RON de la data plății, cu titlul de daune morale; - cu cheltuieli de judecată.

Soluția de declinare Prin Sentința civilă nr. 2638 din 8 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2014*, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 929 din 18 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal: - a luat act de renunțarea reclamantului la judecata primului capăt de cerere, având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 309.557 RON; - a admis, în parte, acțiunea reclamantului A. și a obligat pârâtul Ministerul Educației Naționale să plătească acestuia suma de 3.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și suma de 2.500 RON, cu titlu cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței au declarat recurs ambele părți litigante. 4.1. Pârâtul Ministerul Educației Naționale a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. * Prima instanță a soluționat greșit excepția lipsei de obiect a capătului doi de cerere, deoarece nu a ținut seama de principiul conform căruia accesoriul urmează principalul. Pe acest aspect, recurentul a arătat faptul că partea adversă nu este îndreptățită să primească daune morale în condițiile în care a fost despăgubită în cadrul dosarului de executare cu suma de 455.427,90 RON. * Recurentul-pârât a menționat faptul că, în speța de față, contractul de management încheiat cu recurentul-reclamant a ajuns la termen, iar în cuprinsul acestuia nu existau clauze care să permită prelungirea duratei sale. În aceste condiții, partea consideră că nu există un temei juridic care să confere recurentului-reclamant dreptul de a exercita funcția de inspector școlar general. * În opinia recurentului-pârât, instanța de fond a acordat în mod greșit daune morale recurentului-reclamant, fără să indice ce prejudicii a suferit acesta. Inadmisibilitatea acestui capăt de cerere reiese chiar din argumentația recurentului-reclamant care a precizat faptul că a fost nevoit să promoveze mai multe procese având ca obiect anularea ordinelor emise de pârât, situație care i-a provocat traume psihice și i-a afectat demnitatea profesională. Partea indică faptul că a achitat despăgubirile stabilite prin hotărârile judecătorești pronunțate în acele cauze. Recurentul-pârât a precizat faptul că instanța de contencios administrativ ar fi putut acorda daune morale doar în situația în care, în prealabil, ar fi anulat un act administrativ ce ar fi vătămat drepturile recurentului-reclamant și i-ar fi provocat suferințe morale. În concepția recurentului-pârât, cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, însă doctrina apreciază că daunele morale se stabilesc ca urmare a aplicării unor criterii referitoare la consecințele negative suferite de persoanele în cauză, în plan psihic și afectiv, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs. Recurentul-pârât a menționat faptul că partea adversă nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate între conduita ministerului și suferința determinată de vătămarea la nivel fizic, psihic sau afectiv, aceasta fiind o condiție de admisibilitate a unei astfel de cereri. În opinia sa, împrejurarea că recurentul-pârât a promovat procese având ca obiect anularea ordinelor pârâtului nu este suficientă pentru a permite acordarea daunelor morale. 4.2. Reclamantul A. a solicitat casarea, în parte, a sentinței și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Partea consideră că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 253 alin. (4) din C. civ., întrucât nu a realizat o reparație justă și echitabilă a prejudiciului nepatrimonial pe care l-a suferit în urma refuzului autorității pârâte de a pune în executare hotărârile judecătorești prin care s-a dispus reîncadrarea sa pe funcția de Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Ilfov, fapt care i-a adus o gravă atingere demnității profesionale și i-a afectat cariera didactică. În opinia sa, suma de 3.000 RON acordată de instanță cu titlu de daune morale este derizorie în raport de prejudiciul moral suferit și nu poate compensa suferințele sale generate de eliberarea din funcția publică de conducere.

Apărările formulate Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea depusă la dosar, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursurile nu sunt fondate. Recurentul-reclamant a investit instanța de contencios administrativ cu cererea având ca obiect acordarea de daune morale în sumă de 100.000 euro ca urmare a prejudiciului suferit în urma eliberării sale din funcția publică de Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Ilfov. Prima instanță a admis, în parte, acțiunea reclamantului și a acordat acestuia daune morale în cuantum de 3.000 RON, soluție care este împărtășită de instanța de control judiciar pentru argumentele ce vor fi redate în continuare. Este nefondată critica recurentului-pârât în sensul greșitei soluționări a excepției lipsei de obiect a capătului de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale în beneficiul părții adverse. Conform prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare: "Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1) poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică se emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. Potrivit alin. (3) al aceluiași articol: "În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru." Din interpretarea dispozițiilor normative anterior citate, rezultă faptul că reclamantul poate solicita acordarea de daune morale odată cu cererea având ca obiect anularea actului administrativ vătămător sau, pe cale separată, într-un alt dosar. Din analiza conținutului hotărârilor judecătorești existente la dosar, nominalizate în sentința recurată de judecătorul fondului, rezultă faptul că recurentul-reclamant a solicitat doar anularea ordinelor de eliberare din funcția publică de conducere, precum și plata salariilor restante, fără să solicite, însă, și acordarea daunelor morale în urma eliberării nejustificate din această funcție. Ca atare, partea este îndreptățită să solicite acordarea daunelor morale în prezenta cauză. Aspectul referitor la ajungerea la termen a contractului de management încheiat de părți nu prezintă nicio relevanță juridică pe chestiunea acordării daunelor morale, întrucât nu este vorba de plata unor salarii restante. Recurentul-reclamant invocă în motivarea cererii sale suferințele morale ce i-au fost cauzate ca urmare a eliberării sale din funcția de conducere atunci când contractul de management își producea efectele. În mod indiscutabil, recurentul-reclamant a suferit un prejudiciu moral în urma emiterii ordinelor de eliberare din funcția de Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Ilfov, ordine care au fost anulate de instanța de contencios administrativ care a dispus reintegrarea sa în funcție și acordarea despăgubirii materiale, sub forma salariilor restante. Este de observat faptul că s-a întârziat de către autoritatea publică pârâtă punerea în executare a acestor hotărâri judecătorești rămase definitive, fapt care a generat promovarea altor demersuri judiciare de către recurentul-reclamant. Înalta Curte reține faptul că instanța de fond a apreciat în mod judicios cuantumul daunelor morale cuvenite recurentului-reclamant, nefiind afectată substanța dreptului acestuia. În consecință, instanța de control judiciar consideră că sunt nefondate criticile de nelegalitate din cadrul celor două memorii de recurs subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că recurentul-pârât a indicat doar formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu a prezentat criticile referitoare la acesta.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.