ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6125/2023

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 02.09.2020 sub dosar nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației și Cercetării, B., Școala Gimnazială nr. 79, Școala Gimnazială nr. 78 și Școala Gimnazială nr. 47, pentru ca prin hotărâre să fie obligat Ministerul Educației și Cercetării - ordonator principal de credite și autorul dispoziției care a generat situația reclamată, împiedicând angajatorul să își îndeplinească obligațiile - la emiterea actului administrativ constând în acordarea drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea didactică desfășurată de la distanță în perioada 11 - 31 martie 2020, respectiv plata a 45 de ore și a drepturilor conexe (aproximativ 4000 RON brut și 2500 RON net), obligarea pârâților Ministerul Educației și Cercetării și B. la plata de despăgubiri în cuantum de 2000 RON pentru zecile de ore consumate în fața calculatorului pentru redactarea tuturor petițiilor și a acțiunii, deplasările la Minister și la alte instituții, dar și pentru supărarea, umilința și stresul provocate de nedreptatea suferită; cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 344/11.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020 s-a admis cererea precizată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării și B., fiind obligat pârâtul Ministerul Educației să efectueze operațiunile administrative necesare, cu emiterea actului administrativ corespunzător, pentru plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea didactică desfășurată de reclamant de la distanță în perioada 11-31 martie 2020; a mai fost obligat pârâtul Ministerul Educației să plătească reclamantului suma de 2000 de RON daune morale. Prin decizia civilă nr. 2268/13.04.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-au decis următoarele: ia act de renunțarea reclamantului A. la dreptul ce face obiectul judecății, în privința pârâtei B.; anulează sentința civilă nr. 344 din 11 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în privința pârâtei B. și respinge cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu această pârâtă; respinge recursul incident declarat de pârâta B. împotriva aceleiași sentințe, ca lipsit de interes; admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației împotriva încheierii din 14 ianuarie 2021 și a sentinței civile nr. 344 din 11 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; casează încheierea și sentința recurate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2020*. Prin cererea depusă la 07.07.2022, reclamantul A. a arătat explicit faptul că cererea sa de chemare în judecată este îndreptată doar împotriva pârâtului Ministerul Educației Naționale, obiectul acțiunii privind: nelegalitatea deciziei pârâtului minister de sistare a plății cu ora în perioada 11-31.03.2020 și anularea acesteia; obligarea pârâtului minister la emiterea unei adrese către angajator (cele trei unități școlare) prin care să permită acordarea drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea didactică desfășurată la distanță în perioada 11-31.03.2020, indexate cu rata inflației până la data plății efective; obligarea pârâtului Minister la plata unei despăgubiri de minimum 4000 RON pentru cele 145 de ore petrecute în fața calculatorului pentru redactarea petițiilor și materialelor necesare în instanță, diverse deplasări la Minister și alte instituții, inclusiv instanța de judecată, precum și pentru supărarea, umilința și stresul provocate de nedreptatea suferită și atitudinea funcționarilor Ministerului; cu cheltuieli de judecată. În același sens, reclamantul a precizat și oral cadrul procesual subiectiv la termenul din data de 15.09.2022, anume că se judecă în contradictoriu doar cu pârâtul Ministerul Educației Naționale. În consecință, prin încheierea din 15.09.2022 Curtea a luat act de precizările scrise și orale prezentate de reclamant, constatând că păstrează calitate de pârât în proces doar Ministerul Educației Naționale, a respins excepțiile de necompetență materială, lipsă calitate procesuală pasivă și tardivitate, pentru considerentele indicate în conținutul acelei hotărâri.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1743 din 14 octombrie 2022 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, a obligat pârâtul Ministerul Educației Naționale să efectueze operațiunile administrative necesare, urmate de emiterea actului administrativ corespunzător, în scopul plății de către Școlile Gimnaziale nr. 47 București, nr. 78 București și nr. 79 București a drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea didactică a reclamantului A. în perioada 11 - 31 martie 2020 potrivit contractelor de muncă deținute, respingând în rest cererea de chemare în judecată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea în parte a hotărârii, astfel încât: "- formularea "obligă pârâtul Ministerul Educației Naționale să efectueze operațiunile administrative necesare, urmate de emiterea actului administrativ corespunzător, în scopul plății de către Școlile Gimnaziale nr. 47 București, nr. 78 București și nr. 79 București a drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea didactică a reclamantului A. în perioada 11 - 31 martie 2020 potrivit contractelor de muncă deținute" să fie completată cu precizarea "drepturile salariale cuvenite, actualizate cu rata inflației de la data scadenței până la data plății efective a sumei datorate și dobânda legală penalizatoare aferentă acestei perioade"; - pârâtul Ministerul Educației să fie obligat la plata către reclamant a unei sume cu titlul de daune, recurentul propunând și justificând suma de 4000 de RON; - pârâtul Ministerul Educației să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată, dacă ele vor exista în această etapă a procesului." În motivarea recursului s-a arătat că instanța a înțeles, a apreciat și a argumentat în mod just că neplata drepturilor salariale în perioada 11-31 martie 2020 reprezintă o încălcare a contractului de muncă și o discriminare de care se face vinovat pârâtul Ministerul Educatiei, prin decizia lipsită nelegală de a suspenda plata cu ora în perioada menționată, punând angajatorul - școlile în imposibilitatea de a-și onora obligațiile privind acordarea drepturilor salariale pentru activitatea prestată, împrejurare care obligă pârâtul să efectueze operațiunile administrative necesare, urmate de emiterea actului administrativ corespunzător, în scopul plății drepturilor salariale cuvenite. Prin calea de atac promovată recurentul a înțeles să critice argumentul instanței conform căruia "reclamantul nu justifică existența unei obligații a pârâtului Ministerul Educației Nationale de a-i plăti vreo despăgubire cu titlul de drepturi salariale actualizate, întrucât plata dreptului salarial intervine în considerarea raportului contractual de muncă existent în epocă și în care calitatea de angajator revenea celor trei școli amintite"..."obligarea părții pârâte la efectuarea operațiunilor administrative dispuse și emiterea actului administrativ corespunzător constituie o reparație suficientă pentru prejudiciul pretins de d. A. ca efect al omisiunii plății drepturilor salariale pretinse pentru perioada 11-31 martie 2020 de către unitățile școlare în urma conduitei din epocă a Ministerului Educației". Astfel, contrar acestei concluzii, recurentul a subliniat faptul că reparația pentru prejudiciul reclamat nu poate fi justă și completă fără respectarea principiului reparării integrale a pagubei. Acoperirea prejudiciului efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și cea a plății efective a sumei datorate trebuie realizată, în primul rând, prin actualizarea cu rata inflatiei a sumei reprezentând drepturile salariale pentru activitatea didactică prestată în perioada 11-31 martie 2020. De asemenea, având în vedere că în acest interval de timp Ministerul Educației s-a folosit de suma datorată recurentului, în timp ce acesta a fost lipsit de acest drept, se apreciază că este justă stabilirea și acordarea dobânzii legale penalizatoare aferente acestei sume. Cumulul dintre dobândă și actualizarea creanței cu rata inflației este admisibil în mod legal și temeinic, deoarece natura juridică a celor două instituții este diferită. În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata inflației umărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Este adevărat că Ministerului Educației nu îi revine vreo obligație de plată în concret a drepturilor salariale respective, lipsind un raport contractual de muncă încheiat direct de acesta cu recurentul, dar acesta are obligația, asa cum se precizează în sentință, conform atribuțiilor proprii în calitate de ordonator principal de credite, să procedeze la luarea tuturor măsurilor corespunzătoare de natură a permite achitarea acelor creanțe salariale de către unitățile școlare în beneficiul reclamantului. Din interpretarea art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 reiese că angaiatorul - școlile - nu ar putea aduce la îndeplinire hotărârea de plată către recurent a sumei datorate fără intervenția Ministerului Educatiei. Acesta, în calitatea sa de ordonator principal de credite, odată cu actul administrativ corespunzător, are dreptul și obligația de a pune la dispoziția unităților școlare suma datorată, actualizată cu rata inflației și a dobânzii. Întrucât potrivit art. 622 alin. (1) C. proc. civ. "obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, în caz contrar putându-se apela la executarea silită", recurentul a considerat că este necesar ca sentința să menționeze necesitatea actualizării cu rata inflației și a dobânzii legale a sumei datorate pentru activitatea prestată în perioada 11-31 martie 2020 . În privința "compensațiilor"/despăgubirilor pentru prejudiciul moral solicitate prin cererea de chemare în judecată, recurentul a arătat că acestea se impun a fi acordate, date fiind toate demersurile efectuate către minister sau în vederea exercitării acțiunii în fața instanței de contencios administrativ, ca efect asociat direct și nemijlocit actului administrativ litigios. Astfel, recurentul a dovedit prin înscrisuri eforturile deosebite depuse pentru redactarea și depunerea memoriilor, a acțiunilor și a celorlalte materiale, deplasările și înfățișările în instanță, efectuate adesea în condiții de caniculă și pandemie, toate acestea solicitându-l fizic si psihic, pentru o durată de timp îndelungată. Totodată, a subliniat vârsta înaintată, lipsa cunoștințelor juridice și afecțiunile cronice de care suferă. Toate aceste eforturi nu au fost benefice pentru starea sa fizică si psihică, afectând chiar și viata privată.

Apărările formulate de intimat Intimatul-pârât Ministerul Educației a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe, întrucât partea reclamantă nu a dovedit existența condițiilor răspunderii civile delictuale (prejudiciu, faptă ilicită, vinovăția autorității, legătura de cauzalitate dintre pretinsa faptă ilicită și pretinsul prejudiciu).

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziții se încadrează criticile formulate în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. cuprinde motive ce pot fi rezumate astfel: - critici vizând nerespectarea principiului reparării integrale a pagubei, din perspectiva neacordării de către instanța de fond a dobânzii legale și a actualizării cu rata inflației a sumelor reprezentând drepturile salariale pentru activitatea didactică prestată de reclamant în perioada 11-31 martie 2020; - critici referitoare la soluția de respingere a cererii de acordare a daunelor morale solicitate prin acțiune. În ceea ce privește primul set de critici, Înalta Curte apreciază că este necesar a se face o distincție între accesoriile solicitate, respectiv între dobânda legală și actualizarea sumei cu rata inflației. Referitor la pretențiile vizând dobânda legală, se reține că potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.: "În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot formula pretenții noi.", iar potrivit art. 494 din același act normativ: "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune.". Totodată, dispozițiile art. 483 C. proc. civ. statuează că prin recurs se examinează conformitatea hotărârii pronunțate cu regulile de drept aplicabile, prevederi care, coroborate cu textele de lege sus indicate, conduc spre concluzia imposibilității formulării unor pretenții noi în calea de atac, în sensul prezentării unor capete de cerere suplimentare. Instanța de control judiciar nu poate proceda la analizarea unor pretenții noi, neinvocate în fața instanței de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la verificarea legalității hotărârii de fond, în raport de petitele din cererea de chemare în judecată și de argumentele și apărările formulate de părți în faza procesuală a fondului. Formularea unor astfel de cereri contravine dreptului la apărare prevăzut la art. 13 C. proc. civ., precum și principiului contradictorialității reglementat de art. 14 din același cod, partea chemată în judecată în calitate de pârâtă neavând posibilitatea de a formula apărări și de a administra probe față de pretențiile reclamantului. În speță, reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere, ulterior precizată, prin care a solicitat, în esență, obligarea Ministerului Educației la emiterea unui act administrativ care să să permită acordarea drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea didactică desfășurată la distanță în perioada 11-31.03.2020, indexate cu rata inflației până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului la plata daunelor morale cuantificate la suma de 4000 RON. În cuprinsul acțiunii nu a fost expus niciun petit referitor la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale în discuție. Pe cale de consecință, motivul de recurs invocat de recurentul-reclamant cu privire la dobânda legală, nefăcând obiectul cererii de chemare în judecată, nu poate fi analizat pentru prima dată în calea de atac a recursului, în raport de prevederile legale anterior citate. Referitor la actualizarea drepturilor salariale restante cu rata inflației, această pretenție a constituit, într-adevăr, obiect al cererii de chemare în judecată, iar Înalta Curte constată că soluția de respingere a fost în mod legal pronunțată de instanța de fond. Câtă vreme prima instanță a pronunțat o soluție de obligare a Ministerului Educației să efectueze operațiunile administrative necesare, urmate de emiterea actului administrativ corespunzător, în scopul plății de către școlile angajatoare a drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea didactică a reclamantului A. în perioada 11 - 31 martie 2020, iar nu să achite efectiv aceste drepturi salariale, pretenția de actualizare cu rata inflației era, corelativ, neîntemeiată și a fost în mod corect respinsă. În considerentele sentinței recurate, prima instanță a reținut că pârâtului Ministerul Educației nu-i revine obligația plății drepturilor salaiale, ci această obligație incumbă angajatorilor reclamantului, ministerul pârât având obligația de a asigura cadrul legal necesar acestor plăți. Prin urmare, Înalta Curte constată că, atât timp cât față de pârât nu s-a stabilit o obligație de plată a vreunei sume de bani cu titlu de creanță principală, în sarcina sa nu incumba nici plata unei creanțe accesorii, precum cea derivată din actualizarea sumei datorate în raport de rata inflației, reclamantul având posibilitatea de a-și satisface această pretenție în raport cu angajatorii care vor achita efectiv sumele salariale restante. În consecință, vor fi respinse, ca nefondate, criticile recurentului-reclamant vizând soluția de respingere a cererii de actualizare a drepturilor salariale restante cu rata inflației. O altă soluție se impune, însă, în ceea ce privește cel de-al doilea set de critici, referitoare la soluția de respingere a cererii de plată a daunelor morale. Prin sentința recurată, instanța de fond a reținut în esență că, deși nu se poate nega disconfortul interior resimțit de reclamant ca urmare a situației litigioase de față, totuși acesta beneficiază de o reparație suficientă prin soluția de obligare a pârâtului Ministerul Educației la efectuarea operațiunilor necesare și emiterea actului administrativ care să-i permită încasarea drepturile salariale cuvenite pentru activitatea didactică prestată. Contrar acestei opinii, Înalta Curte apreciază că în speță au fost reflectate suficiente elemente care să îl îndreptățească pe recurentul-reclamant la plata despăgubirii solicitate pentru prejudiciul moral suferit. Potrivit legislației și jurisprudenței instanțelor naționale, daunele morale corespund atingerii aduse unor valori nepatrimoniale fără conținut economic, precum cinstea, demnitatea, onoarea, viața familială, imaginea publică sau prestigiul profesional al persoanei vătămate, etc., scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie nici o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna, nici un venit nejustificat pentru victima acesteia. Spre deosebire de situația despăgubirilor pentru prejudiciul material, a căror întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, daunele morale nu pot fi cuantificate prin probe materiale certe, luându-se în considerare, pe de o parte, conduita autorității emitente a actului administrativ nelegal, tipic ori asimilat și, pe de altă parte, diligențele rezonabile ale persoanei lezate pentru a evita prejudiciul sau pentru a-i limita întinderea. Pe de altă parte, legislația națională prevede principiul reparării integrale a prejudiciului produs prin fapta civilă delictuală ori contractuală, conform art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., astfel că, în lipsa unor repere legislative clare și explicite, în măsura în care existența faptei ilicite vătămătoare și existența prejudiciului sunt dovedite, judecătorul are dreptul să aprecieze asupra modalității echitabile de reparare a prejudiciului moral, luând în calcul toate circumstanțele pricinii. În contenciosul administrativ, prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 statuează în mod expres că, "În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru." Aplicând aceste premise de ordin legislativ, jurisprudențial și doctrinar la speța de față, Înalta Curte constată că reclamantul a reliefat existența unui prejudiciu moral suficient de însemnat încât să determine necesitatea stabilirii unei despăgubiri bănești în sarcina autorității pârâte, cu titlu de reparație, simpla obligare a Ministerului Educației la emiterea actului administrativ necesar achitării drepturilor salariale cuvenite reclamantului nefiind aptă să asigure repararea integrală a vătămării invocate de acesta. Refuzul pârâtului de a dispune măsurile legale necesare pentru a asigura plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru activitatea didactică efectiv prestată a condus la promovarea litigiului de față, a cărui durată s-a întins pe mai mult de 3 ani. În toată această perioadă, reclamantul, care nu a beneficiat de asistență din partea unui avocat și nu are studii juridice de specialitate, a depus eforturi personale și constante în a-și susține cauza, constând în documentare juridică, redactarea de cereri și acte procesuale, deplasări la instituțiile competente și înfățișări la instanțele învestite cu soluționarea cauzei, pentru depunerea actelor procesuale și participarea la termenele de judecată stabilite pentru soluționarea pricinii, în două cicluri procesuale. Aceasta, în condițiile în care recurentul-reclamant este o persoană în vârstă, cu multiple probleme de sănătate, conform documentelor medicale atașate la dosar, astfel că toate aceste demersuri au presupus un grad însemnat de solicitare fizică și psihică. Fiind lezate valori fără conținut economic, intensitatea suferințelor resimțite trebuie privită în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, iar în cazul reclamantului, caracteristicile personale evidențiază o intensitate însemnată a disconfortului psihic și fizic resimțit pe parcursul celor trei ani de procese. Înalta Curte reține că este întemeiat și argumentul referitor la afectarea vieții personale și familiale, câtă vreme reclamantul a fost nevoit să aloce timp demersurilor procesuale, în detrimentul vieții private. Față de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că obligarea pârâtului Ministerul Educației la realizarea procedurilor necesare asigurării plății activității didactice prestate de recurentul-reclamant nu asigură o satisfacție echitabilă, nefiind în măsură să asigure acoperirea integrală a prejudiciului de natură morală suferit de recurentul-reclamant, fiind necesară și acordarea unei despăgubiri bănești pentru compensarea acestui prejudiciu. În acest sens, Înalta Curte apreciază că suma de 4000 de RON solicitată prin cererea de chemare în judecată reprezintă o despăgubire justă și proporțională cu vătămarea suportată de reclamant, aptă să asigure repararea integrală a prejudiciului, fără a avea caracter excesiv pentru pârâtul oligat la plată. Pentru considerentele expuse, constatând că prima instanță a făcut o greșită aplicare în speță a prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., fiind astfel incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa în parte sentința recurată și va obliga pârâtul Ministerul Educației Naționale să plătescă reclamantului A. despăgubiri în cuantum de 4.000 RON, reprezentând daune morale, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.